31.I.42

– “În casa ta vreau să vin”
– “Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor…”
– “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia…” (Luca 19, 1-10)

Vameşii vremii de-atunci şi vameşii vremii noastre în aceleaşi ape necurate sunt, nu se satură nici de-ar înghiţi lumea toată, pentru că nu lumea aceasta este lumea noastră; de vreme ce noi de la Dumnezeu am venit în lume, nu vom avea odihnă sufletului nostru, până ce iarăşi la Dumnezeu ne-om întoarce, izvorul vieţii noastre. Dumnezeu este dorul şi foamea noastră, nu lumea aceasta.
Cred greşit cei ce cred că se vor sătura când vor stăpâni pământul = sunt cei pe care i-a biruit “stăpânul lumii acesteia” (Ioan 14, 30) care a îndrăznit să ispitească şi pe Mântuitorul cu sclipirile tuturor: (de plăcere, de avere, mărire, putere) împărăţiilor pământului. E un soare mincinos ce sclipeşte o clipă şi ia vederea la oameni. Singură lumina lui Hristos, care luminează pe tot omul ce vine în lume (Ioan 1, 9), dovedeşte mincina luminilor lăcomiei. Atunci tânjeşti după lumina cea adevărată, doreşti să o vezi şi ştii că şi ea doreşte să vie la tine.
Dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este mai mare decât dorul celui mai mare sfânt, după Dumnezeu.
Află că întreaga Sfântă Treime vrea să vie la tine şi să locuiască la tine (Ioan 14, 23). Când vine Dumnezeu la tine, te lapezi de toate, până şi de viaţa aceasta, de altfel numai în schimbul acesteia vei şi primi pe cealaltă.
Avem un singur suflet şi două vieţi; de care dintre aceste două vieţi ne va fi lipită inima mai tare, de aceea vom avea parte. Milostivirea lui Dumnezeu însă caută pe toţi cei ce s-au amăgit de sclipirea mincinoasă a lumii acesteia, să-i desfacă de marea minciună.
Poţi cunoaşte cine ţi-i stăpânul: Hristos sau lumea?
Cei ce Îl primesc pe Hristos şi împlinesc cuvintele Sale, le-a dat putere ca să fie fiii lui Dumnezeu (Ioan 1, 12). Până la aşa milostivire cheamă Dumnezeu vameşii şi păcătoasele…