Fragment extras din volumul “77 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor“, Ed. Agnos, Sibiu, 2012.

Mitropolitul Nicolae Colan este invitat de colegii săi de şcoală – generaţie care împlinea un frumos număr de ani -, la o reuniune aniversară. Amintiri, nostalgii, momente frumoase, rememorate de fiecare în parte… O întâlnire cu totul emoţionantă, între oameni care nu se mai văzuseră, unii cu alţii, poate şi de câteva zeci de ani de zile.
Între arhiereul de vrednică pomenire, şi unul dintre colegii de şcoală, are loc următorul dialog:
– Tu pe unde mai eşti, măi, Niculăiţă?, i se adresează colegul mitropolitului transilvănean.
– Vlădică la Sibiu, îi răspunde acesta.
– Măi, Niculăiţă, măi, tu ai fost al dracului de mic. Însă acum, chiar te-ai ajuns!…

6.I.43

4.
1. Începutul mântuirii e Botezul.
2. Începutul lucrului de mântuire al lui Iisus a fost Botezul în Iordan de la Ioan.
3. Când S-a înălţat de pe pământ la cer, acest cuvânt l-a lăsat apostolilor: “Mergând în toată lumea…” (Matei 28, 19).
4. Botezul Mântuitorului şi botezul nostru. El 2, noi 3. “Am un botez…” (Luca 12, 50)
5. a) Smerenia lui Ioan botezând pe Domnul (matei 3, 14; Ioan 3, 30)
b) şi asprimea lui botezând pe farisei (Matei 3, 7)
6. Mâna care s-a atins de Domnul
7. Cele trei botezuri…

Naşterea.

A.n. om nou – 1 Sim. St.

 2. V.c.m.

1. Botezul
2. Postul
3. Ispitirea
4. Predica pocăinţei

Am căpătat o îndoială în ce priveşte fidelitatea prietenei mele faţă de relaţia noastră. Evită să răspundă la întrebările suspicioase pe care i le pun.

Să ştiţi că deveniţi suspicioşi în momentul în care dracul geloziei vă pătrunde mai adânc în inimă decât bucuria întâlnirii cu celălalt. Suspiciunea în raport cu celălalt se naşte şi din cauză că, în primul rând, n-avem încredere în noi. Întâi se naşte în noi indifelitatea, nu neapărat că iubim pe altcineva, deşi poate fi şi asta, ci prin faptul că întotdeauna îl socotim pe cel pe care îl iubim sau zicem că-l iubim second-hand în raport cu celelalte priorităţi pe care le avem în jurul nostru. Ferească Dumnezeu! Eu personal cred că cea mai urâtă şi mai cruntă ditnre drăcoveniile dracului despre noi este această gelozie, care roade neîncetat, ca un vierme, ca o rugină la fier. Domnule, poţi să-i dovedeşti celuilalt de mii de ori, să-i spui prin cuvinte, să faci gesturi şi minuni arătând că-l iubeşti, dacă el nu simte că te iubeşte, aliluia şi amin! Trebuie să stai cuminte, să te retragi, să te rogi lui Dumnezeu ca, într-un fel sau altul, să-ţi găsească unul mai vrednic de iubire decât el. Ideea asta, cu suspicionarea prietenei, asta e şi un fel de bazaconie, astea sunt filmele americane văzute prea mult. Aţi văzut că mai întâi se culcă bine, după aia o întreabă: “Dar cum zici că te cheamă?” Se ceartă bine cu părinţii, trag nişte chefuri monsturoase, în care dacă vomită cu atât mai bine, dacă iau droguri e şi mai bine, dacă se întâmplă cumva şi o relaţie de homosexualitate e nemaipomenit, după aceea spun că îşi doresc o viaţă nouă, fără suspiciuni. Fiţi morali, ca să nu mai fiţi suspicioşi. În momentul în care deveniţi suspicioşi e şi pentru faptul că aveţi o rană undeva, aşa, ascunsă. Unii mai spun: “Eu sunt supărat, prietena mea nu mai este virgină”. Dar el, măgarul, el nici măcar de virginitatea ochiului nu s-a păzit şi îi cere bietei fete să fie nu ştiu cum! Nu cereţi mai mult decât daţi.

Nu reuşesc să îmi găsesc o prietenă. În fiecare zi mă simt singur-singur…

Help us! S.O.S.! Nu dispera, frate! Va veni o vreme în care, însurat, îţi vei dori singurătatea!… Stai liniştit! Slavă Domnului! Ştiţi cum se ţine o familie? Ce spune Sfântul Apostol Pavel când vorbeşte despre viaţa sexuală a unui cuplu? Că vor sta împreună o vreme, şi apoi iar se vor duce să se îndeletnicească cu rugăciunea, şi să fie iar împreună. Un fel de atriţie şi contriţie a familie. E firesc că, şi ce e bun, dacă e mult, e rău. Adică toată viaţa noastră e făcută din apropieri şi din depărtări. E un joc firesc. Important este ca în depărtarea pe care o faceţi faţă de femeia sau de bărbatul pe care-l iubiţi să nu se strecoare dracul, ci să rămână Dumnezeu. Că tendinţa noastră, în vremurile de astăzi, care este? Noi ne înşelăm soţiile sau soţii cu instituţiile din care facem parte. Ce ne atrage cel mai mult? Dacă clădirea este înaltă, dacă are termopane, dacă nu se vede din afară înăuntru… Uneori nici din înăuntru spre afară nu se mai prea vede, că dacă şeful zice: “12 ore!”, noi: “Da, să trăiţi!”, că ne dă mărire de salariu, că ne dă prime… Aduceţi-vă aminte: New York!… În World Trade Center erau cel puţin câteva mii de oameni care gândeau aşa. Şi la ce le-a folosit că erau printre cei mai bine plătiţi oameni din lume? Că salariul liftierului era mai mare decât suma salariilor profesorilor de la teologie?!…

Un băiat de la seminar vorbeşte cu o fată, iar băiatul a intrat în anturajul fetei şi începe să fumeze.

Săracul băiat…

Duhovnicul băiatului îi spune să se despartă de ea. Ce părere aveţi?

Să se lase de fumat.

Fragment extras din volumul Părintelui Constantin Necula, Provocările străzii, Ed. Agnos, Sibiu, 2006.

– Călugării, dedicându-şi viaţa lui Dumnezeu, au parte de o bucurie mai deplină? Dar preoţii?

– Dragă, viaţa nu se trăieşte prin comparaţie. Nimeni nu ştie dacă are mai multă bucurie decât altul. Fiecare are bucuria lui şi nu pot să zic că eu, dacă sunt călugăr, am bucurie mai mare decât un preot sau bucurie mai mare decât un credincios de rând. Fiecare are bucuria la capacitatea lui.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

– Care este bucuria în călugărie şi care este bucuria în căsătorie?

– Dragă, fiecare se bucură de ceea ce are. Călugărul se bucură de slujbe, de rugăciune, de citirea din Sfânta Scriptură… de mijloacele lui. Cei din familie se bucură de copii, de nepoţi… A zis odată cineva către mine: „Părinte, dar dumneavoastră ce gânduri aveţi? Noi, cei care avem familii, ne gândim la copii, că dau examene, că iau, că nu iau examenul… Dumneavoastră la ce vă gândiţi?” Şi-au închipuit că numai atâtea gânduri sunt în lumea asta, câte gândesc ei… Ne gândim şi noi la ceva, ne gândim la ceva ce se potriveşte cu viaţa noastră. Şi noi ne gândim la prieteni, la binefăcători, la oameni cumsecade, la câţi am întâlnit în viaţă care ne-au ajutat, care au însemnat ceva pentru viaţa noastră… şi noi îi cuprindem pe oameni în gândurile noastre.  În Pateric se spune că unii oameni au mintea la păcate, alţii au mintea la oameni, iar alţii, la Hristos. Şi poate acelaşi are mintea şi la păcate, şi la oameni, şi la Hristos.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei