Patericul vesel – “Sfinti intrati in ritm”

Cartile noastre, Romeo Fara comentarii

Fragment preluat din volumul 77 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor, Ed. Agnos, Sibiu, 2012

Într-o biserică din Iaşi, după Sf. Liturghie, are loc un concert duhovnicesc, susţinut de nume de vază, sonore, ale cântării bisericeşti. Sfântul locaş răsună de intensitatea, ritmul şi aplombul cântării.
in mulţime, fin analist al momentului, cineva face remarca:
Ce să mai spun? Atât de frumos şi de melodios au cântat, că dintr-o dată i-am văzut şi pe sfinţi, din icoane cum băteau din picioare, încercând să ţină ritmul!

coperta-pentru-blog.jpg

Intrebari si raspunsuri – Prietenie si Iubire (V)

Cartile noastre, Pr. Constantin Necula 1 Comentariu

necula1.jpg

Părinte, ca să nu alergăm în anul IV după o fată, că trebuie să ne căsătorim, pentru a ne hirotoni, cum să procedăm?

M-o întrebat cuvioşii mei studenţi de anul I, II, III, IV care e cea mai bună metodă de agăţat fetele. Şi le-am spus: o aveţi la îndemână, dar nu ştiţi a o folosit.
Cea mai bună metodă de agăţat fetele e să fiţi oameni, mai întâi.
Doi: să le vorbiţi despre Dumnezeu. De ce credeţi că iubesc oamenii preoţii? Pentru că preoţii le vorbesc despre lucruri frumoase. Vorbeşte-i de Dumnezeu! Şi în momentul în care fata se îndrăgoseşte de Dumnnezeu, înseamnă că te recunoaşte concomitent şi ca soţ, şi ca preot. Pentru că să ştiţi, în preoţie nu e o dihotomie. Îi mai aud pe câte unii: “Lasă, că popa e popă numai în besearecă, şi în casă e om ca toţi oamenii!…” Cum poţi să faci dihotomia asta? Ca şi cum mama ar fi mamă numai cât are pruncul la sân, şi când pruncul doarme, ea nu-i mamă, e turistă, speaker! E vedetă! Or, nu-i aşa!
Cea mai bună metodă e să vă păstraţi de fiecare dată bunul simţ. Pentru ca fata să se îndrăgostească de ceea ce se cuvine din voi. Să vă trăiţi dumnezeieşte tinereţea. Cu Hristos! Şi nu e demagogie ce vă spun acum! Cum să nu se îndrăgostească o fată de un tip pe care îl vede totdeauna la biserică, îl vede rugându-se, studiind, corect îmbrăcat, simte că se spală pe dinţi din când în când, că îşi schimbă ciorapii, că ştie să facă un sandviş, ştie să spele cămăşile, că nu umblă îmbrăcat în pantaloni scurţi!.. Că niciodată nu spune bancuri vulgare, ba chiar nu spune deloc vulgarităţi!… Măi, fetelor, spuneţi voi: nu v-aţi îndrăgosti de unul ca ăsta? Pe bune! Că scrie poezii, de exemplu, că e băiat citit!… E, ăsta e deja lux!
Dar cum Dumnezeu să te îndrăgosteşti de un mojic? Care intră pe uşă înaintea fetei în sala de curs. Care în cantina studenţească se scobeşte în nas şi scuipă mâncarea.
Am fost odată la un parastas în Moldova, în parohia unui tânăr absolvent de teologie, preot acolo. Ăsta era cu nevastă-sa. Doamna era profesoară de franceză, doctor în franceză. Şi vine aista, bre, şi se pune la masă, îmbrăcat ca un curcubete – pantaloni maro, cămaşă verde, cravată roşie – şi îi spune nevestii: “Balotează, fă, nu răbda ca acasă!”De faţă cu noi, ceilalţi! Eu nu admit să loveşti o femeie nici dacă eşti în război! Dacă îţi e duşman de moarte! Când aud câte-o domnişoară că o bate ăla de nebun şi ea mai stă cu el! Păi, domnule, ăsta e sado-masochism! Sau că el înjură sau îi pute gura a tutun, sau că preferă să stea la o bere cu băieţii decât să se plimbe cu soţia!… Astea sunt deja schizofrenii!
Problema este ce caută viitorul preot în domnişoara cu care vrea să se căsătorească. Dacă o ia de catedrală, de catedrală o are! Dacă o ia de discotecă, de discotecă o are! Problema la noi e că studenţii noştri întotdeauna sunt aşa, mai afectaţi, în raport cu duducile. Cu cele care ştiu să-şi expună marfa.
Am auzit un student de la teologie, dintr-un centru universitar, spunându-mi că e mare ispită la ei, că teologia e în mijlocul Universităţii. Că, vai, bieţii băieţi, ce victime sunt ei!…
Eu cred că exact aici e problema. Unul care biruieşte un astfel de mediu, care îşi păstrează, într-un astfel de mediu, integritatea voaţiei sale preoţeşti, apăi ăsta-i bărbat, tată! Ţineţi minte că în Lista lui Schindler, la un moment dat, neamţul ăla şef de lagăr încearcă să împuşte în cap un evreu. Şi nu-i merge pistolul. Ia alt pistol şi iar nu merge bine. Şi vine Schindler şi spune: “Bă, bărbăţie înseamnă să ştii să ierţi!” La noi, bărbăţie este să fii Bruce Willis, Arnold Schwartzenegger!… Muşchi, trapez, privirea “inteligentă” rău de tot, totdeauna cu gun-ul la el, foarte greu de ucis, dacă se poate, în patru-cinci episoade… Şi fetele muşcă din momeala asta! Că este interesant ambalată! Pururea este prezentată la televiziune!
La Dumnezeu nu este aşa! Într-o iubire care Îl are pe Dumnezeu în trialogul acesta, când îi spui celuilalt cât de mult îl iubeşti, îi spui şi că iubirea ta e nimic faţă de ceea ce este iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. Adică “eu te iubesc, pentru că Dumnezeu ne-a iubit dintai” [1 – Fără a subscrie integral cărţii, ne permitem să recomandăm lecturii lucrarea lui Mike Mason, Taina căsătoriei – după cum fierul ascute fierul, Ed. Logos, Cluj Napoca, 1999, 207 p.]. Dacă nu e asta… apă de ploaie! Cum oare mai stau fetele cu unul care înjură? Explicaţi-mi şi mie: cum poate trăi cineva lângă un astfel de tip? O dată admit, că s-a lovit la picior şi a scăpat-o şi gata! A doua, hai, că a bătut Dinamo pe Steaua. Dar a treia?!
Sau cum se mărită fetele cu unul care e pururea cu mustul în freză? De cinci ani de când sunt lucratoriu – ca vicepreşedinte la Crucea Albastră, asociaţia care se ocupă de alcoolici – în domeniu, nu reuşesc să pricep de ce stau fetele lângă unul care pute a alcool tot timpul! Bine, nu îi înţeleg nici pe băieţii care stau lângă fete care miros a alcool. O problemă din ce în ce mai deasă, din păcate, în România.

Fragment extras din volumul Părintelui Constantin Necula, Provocările străzii. Mic catehism vorbit, Editura Agnos, Sibiu, 2006.

Povestea zilei, 28-05-2013 – “Tinte-ti mintea in iad si nu deznadajdui”

Povestea zilei Fara comentarii

– Cum trebuie înţelese cuvintele: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”?

– Nu ştiu. Eu totdeauna am spus că nu înţeleg cuvintele acestea, iar dacă totuşi au însemnătate, ele au fost spuse pentru Sfântul Siluan. Dacă Sfântul Siluan le-a înţeles, ajunge. Mă gândesc că se poate ţine mintea şi în rai şi să nu deznădăjduieşti. Nu ştiu de ce s-a spus cuvântul acesta.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei