Povestea zilei, 26-06-2013 – “Conditiile iertarii”

Povestea zilei Fara comentarii

– Dacă facem păcate şi ne spovedim, Dumnezeu ne iartă păcatele?

– Da, dacă împlinim condiţiile iertării; iar între condiţiile iertării, în primul rând este părăsirea păcatului. Pocăinţa este părăsirea păcatului. Dacă părăseşti păcatul, e nădejde de iertare, însă dacă nu părăseşti păcatul, nu te iartă Dumnezeu.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 25-06-2013 – “Raportul intre Dumnezeu si oameni”

Povestea zilei Fara comentarii

– Ce reprezintă adevărul: „Dumnezeu este iubire”?

– Dragă, cuvântul acesta, „Dumnezeu este iubire”, e scris în Sfânta Scriptură a Noului Testament. În Epistola I Sobornicească a Sfântului Ioan, în capitolul al 4-lea, este de două ori afirmat adevărul că „Dumnezeu este iubire” (4, 8; 4, 16). Asta nu înseamnă că esenţa lui Dumnezeu este iubire, ci înseamnă că, în raport cu oamenii, lucrul cel mai de căpetenie este iubirea lui Dumnezeu faţă de lume. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Asta înseamnă că raportul între Dumnezeu şi oameni se realizează prin iubire, mai ales prin iubire. De aceea se spune că Dumnezeu este iubire, dar nu se spune că iubirea este Dumnezeu. Dacă nu se spune că iubirea este Dumnezeu, înseamnă că „Dumnezeu e mai presus de ceea ce poate omul cugeta şi spune”, cum zice Sfântul Simeon Noul Teolog. Dar două lucruri se afirmă în mod special în Scriptură: că Dumnezeu este duh şi că Dumnezeu este iubire. Părintele Arsenie Boca are cuvântul acesta: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Parintele Arsenie Boca – “Pocainta lui David (II Regi 12, 1-14)”

Pr. Arsenie Boca Fara comentarii

14.I.43

Este pildă de ascultare, când va fi “vremea mântuirii” (Isaia 49, 8; II Corinteni 6, 2) – că pe vremea lui David nu era mântuire.
I. Păcatul lui David (II Regi 11, 15-27). Dumnezeu îi trimite un duhovnic. Prooroc către prooroc (II Regi 12, 1).
II. David se mărturiseşte vinovat şi primeşte partea pocăinţei: Dezlegarea. (II Regi 12, 13)
III. Urmează partea a doua a Pocăinţei: ispăşirea (II Regi 12, 14; 13; 15, 30; 16, Naum 1, 3).
1. Se vede strâmtorat să părăsească tronul, ca să nu facă război cu fiul său (II Regi 15, 30), deci iarăşi vărsare de sânge.
2. Îşi aude păcatul pe nume (II Regi 16, 7).
3. Diavolul îl ispiteşte printr-unul din însoţitorii săi, să mai facă măcar o moarte (II Regi 16, 9) şi, având ocrotirea lui Dumnezeu, e smerit întru cunoştinţă.
4. Dar ca unul ce-şi mărturiseşte păcatul şi ca unul ce cunoaşte lucrarea diavolului cea peste păcate, înlătură ispita diavolului, răbdând în ispite (II Regi 16, 10);
5. Folosul acestei răbdări: umilinţa (II Regi 16, 12).
6. Întoarcerea celor ce ţi-au greşit (II Regi 19, 19).
Umilinţa sau răbdarea răului este cea mai mare putere din lumea asta asupra răului. Cu umilinţa, care ştii ce putere are, stingi desăvârşit toate flăcările răului.
Chip de umilinţă desăvârşită ne-a dat Mântuitorul pe Cruce: El, Slava lui Dumnezeu, trecând prin cea mai mare umilire cu putinţă pe pământ – dar ştiind ce putere are -, a biruit nu numai răutatea dracilor din oameni, ci însăşi puterile iadului le-a rupt şi a scos oamenii din iad şi de-atunci este mântuire pe pământ.
Mântuirea este roada umilinţei desăvârşite a Fiului lui Dumnezeu, din care acum pot să mănânce oamenii şi să se mântuiască (Pomul de odinioară şi pomul de acum).
Să mănânce fără frică!
Învăţăturile lui David către oameni: Psalmul 31, 3-7; 33, 4-7:
1. “Păcatul meu înaintea mea este pururea” (Psalmul 50, 4).
2. “Mi s-a dat îmbolditor trupului ţepuşa Satanei, ca să nu mă înalţ (II Corinteni 12, 7). Umilinţa nu şade cu mândria la un loc. 

Povestea zilei, 21-06-2013 – “Incapatanare”

Povestea zilei Fara comentarii

– Cum să procedăm cu un om foarte încăpăţânat, care nu vrea să lase de la el, dar la care ţinem foarte mult?

– Să ţii la el şi încăpăţânat cum e.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 20-06-2013 – “Bucuria infloreste fata”

Povestea zilei Fara comentarii

Când eşti nemulţumit cu binele altuia, cu progresul altuia şi te întristezi pentru asta, în tine lucrează patima invidiei, patima întristării. Şi se spune undeva în Scriptură că întristarea usucă oasele, pe când bucuria înfloreşte faţa.

Pr. Teofil Paraian – Veniți de luați bucurie

Patericul vesel – “Mass-media şi Sfânta Liturghie”

Cartile noastre, Romeo Fara comentarii

Fragment preluat din volumul “77 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor“, Ed. Agnos, Sibiu, 2012.

Acelaşi ziarist este chemat, într-una din zile, de şeful cel mare al Redacţiei şi i se dă o temă editorială de mare stringenţă. Cu o zi în urmă, directorul fusese nevoit să participe la botezul copilului unei cunoştinţe. Nu ştim cum se face, însă nimereşte şi la Sfânta Liturghie. Asta prelungeşte, va să zică, zăbovirea creştinului nostru cu încă vreo două ore. Or, aşteptarea aceasta, în Liturghie, l-a iritat cumplit pe managerul de presă.
Revenit la birou, are următoarea genială şi revoluţionară idee:
– Bă, Padre, scrie şi tu ceva să se reducă slujba aia de se face duminică la voi, ortodocşii, că înnebuneşte omul până se termină…

coperta-pentru-blog.jpg

Parintele Arsenie Boca – “Calea pierzarii sau unde duce neascultarea”

Pr. Arsenie Boca Fara comentarii

13.I.43

Pe calea mântuirii nu poţi merge singur, ci dus de mâna nevăzută a lui Dumnezeu, prin mâna văzută a slujitorilor Săi: preoţii Bisericii = ascultarea din dragoste = smerenie.
De îndată ce umbli de capul tău, te faci bucurie dracilor, orice ai face. “Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească” – că altfel tu nu poţi deschilini cele ce-s: 1) de la Dumnezeu; 2) de la fire şi 3) de la diavol. Că diavolul umblă să ţi le bage în minte şi să te facă să le crezi ca ale tale sau chiar ale lui Dumnezeu, ori ele erau ale lui şi tu nu ştiai şi nici pe cine ştie nu te lasă să întrebi; că bagă bucurie necurată în tine şi mândrie cum că tu eşti mai deştept ca alţii, şi aşa să nu întrebi pe cine ştie şi să prinzi tâlharul.

*

Iată cum l-a prins pe Saul, căci cu o neascultare de duhovnicul său Samuel l-a atras desăvârşit în calea pierzării.
1) Porunca; 2) Saul a făcut altceva; 3) Samuel îi arată greşeala; 4) Saul face pocăinţă mincionasă; 5) Samuel e trimis pentru alt rege; 6) În Saul intră duh necurat; 7) Umblă să omoare, omoară preoţi; 8 ) Vin necazurile, filistenii; 9) Merge la vrăjitoare; 10) Vorbeşte cu morţii – cu diavolul; 11) Diavolul îi prooroceşte moartea; 12) Se şi omoară. Învăţătura Scripturii (vezia Cartea I a Regilor)

*

Legea peste păcate este aceeaşi, după cum şi Dumnezeu este: ieri, azi şi în veci, Acelaşi (Evrei 13, 8).
De la neascultare şi nepocăinţă începe calea pierzării şi sfârşeşte cu pierzarea veşnică.
Omorârea de sine este păcat împotriva Duhului Sfânt şi n-are iertare pentru că după el nu mai este pocăinţă.
Iată cum se ajunge din greşeală în greşeală şi din ce în ce tot mai mari, până la cuprinderea desăvârşită a sufletului de către diavol. – Dumnezeu îl chemase… 

Intrebari si raspunsuri – Prietenie si Iubire (VII)

Cartile noastre, Pr. Constantin Necula 1 Comentariu

necula1.jpg

Cum să scap de obsesie, atunci când obsesia este un băiat?

De un băiat se scapă în două moduri: întorcându-i-se spatele sau întorcându-se mintea la locul ei. Eu trăiesc drama unor şocuri în ultima vreme, pentru că fete care erau cuminţi şi de bună credinţă într-ale Bisericii, Doamne, mă uimesc! Ele, nişte diafane, nişte păpuşi să nu le-atingă vântul, umblă cu nişte maimuţoi vulgari, nespălaţi, inculţi, ca vai de capul lor! De unde se naşte oripilitatea aceasta estetică? Ori eu am fost orb şi n-am văzut că nici ea nu-L are pe Duhul Sfânt, ori acela o fi altceva decât pare, ceea ce mă îndoiesc, că de obicei cam cum pare, cam aşa-i. Şi stai şi te gândeşti: ce le face pe fetele acestea să nu aibă timp să riposteze la astfel de ispite? Vă spun eu: singurătatea şi izolaţionismul în care noi, ca Biserică vie, ţinem tinerii. Nimeni nu stă de vorbă cu voi, dar aşa, pe şlea şi pe bune, dându-vă o alternativă creştină la toată nebunia asta din jurul vostru, încercând să vă spună: Frate, nu-i chiar aşa. Sigur că fata, săraca, a stat până la vreo…, nu dau o cifră acum, să nu se simtă lezată vreuna dintre însinguratele oraşului, dar stă şi ea până la o vârstă cuminte şi dintr-odată… vine “omul”, manelistic până la exasperare, plin de duhul tamburinelor! Dar dacă acela-i singurul care a băgat-o în seamă,, ea ce vină are, săraca? Dacă noi, ceilalţi,  n-am reuşit să-i asigurăm spatele ca să nu cadă, cine-i de vină? Noi că nu i-am zis bă, soro, stai! Mai bine, uite: Hai să facem şi noi un chef numai cu ceai şi s-ascultăm Mozart. La vremea asta cu Adrian copilu’ minune, eu m-apuc de Mozart – alt copil minune -, care cu adevărat are altă minune şi altă copilărie. Pe Atomic, ieri l-au dat pe Gică Lampă cântând într-un videoclip de Doamne, Maica Domnului! Măi, te înnebunesc! Gândiţi-vă cu c se hrănesc singurătăţile oamenilor. Cu ce se hrăneşte singurătatea unei fete care stă în cămin, n-o bagă-n seamă colegele de clasă pentru că nu merge la discotecă cu ele, nu merge la teatru cu ele, nu merge la multiple desperităţi şi fata stă-n cameră? Bun. Merge A.S.C.O.R.-ul să bată la uşă: “Mărioară, te-am văzut ieri singură, azi singură, n-ai vrea să ieşi cu noi? Uite, noi mergem până la un spital în vizită la cineva. Sau, hai să mergem să vedem ce mai face părintele Ciprian [Duhovnicul A.S.C.O.R. Cluj – n.n.]. Vrem să vedem cum îi”. “Cum vă mai e, părinte? Mai poţi, nu mai poţi? Unde te putem ajuta? Dă-ne o mătură, să dăm păianjenii jos de pe stranele bisericii”. Sigur, dacă nu provocăm aşa biata însingurată, aia, săraca, face şi ea ce poate.

Când obsesia devine băiatul… Problema nu-i întotdeauna băiatul. Mai e şi fata. Deci în primul rând avem însingurările noastre. Şi ştiţi ce mă doare pe mine? Căminele noastre studenţeşti se aseamănă cu blocurile muncitoreşti: ein, zwei, drei, sistem chibrit, cameră lângă cameră, prostie lângă prostie, de ce îmbolnăvesc unii de la alţii de câte-o nebunie păcătoasă! Cum să exorcizezi locul respectiv pentru ca realmente icoana omului desăvârşit să se întâlnească cu celălalt? Avem o aroganţă a misiunii noastre!… Zicem: Biserica munceşte foarte mult, face, drege! Dar, de fapt, ea nu-i prezentă! Ea poate-o fi muncind acolo, scriind pomelnice, eu ştiu… Dar nu e prezentă. Dar ea nu poate fi prezentă acolo numai prin mine, prin părintele. Noi suntem unu la o mie, dar ceilalţi 999 unde sunt?
Voi unde staţi când se pierd colegii voştri? Unde umblaţi? Vă vedeţi de propriile răni! E, aici e problema! Poate unul rănit să ajute vindecării rănii celuilalt de lângă el? Uneori da, alteori ba! Depinde cum eşti rănit. Una, de exemplu, care este rănită în comunicarea cu părinţii poate s-o ajute pe una care este rănită în comunicarea cu iubitul, pentru că sunt două comunicări paralele şi-n mod sigur, vindecând-o pe aceea de non-verbal, se va vindeca şi pe sine de nonverbalitate. Şi atunci lucrurile se schimbă. Dar noi nici nu avem curaj să… Câţi dintre noi avem curaj să le spunem prietenilor noştri prin ce trecem în momentele noastre de criză? Nu că ne-am pierdut încrederea. Primul atac pe care l-a realizat comunismul în marile instituţii de învăţământ a fost cârteala. S-au strecurat printre noi fitilişti de meserie, artificieni. Şi aceştia puneau un fitil colo, un fitil colo, un fitil colo, întru atât încât în mentalitatea noastră s-a perpetuat, fără să vrem, să n-ai curaj să-i spui colegului tău ceva, pentru că acesta merge şi te pârăşte la omul mai mare decât al tău. Uneori chiar facultăţile de teologie se arată a fi nişte mari topitorii de genul acesta, ca să nu zic turnătorii, că-i urât. Şi se cultivă uneori acest gen, pentru că se spune că acolo unde este communitate studenţească trebuie neapărat să ştie tot decanul, să audă cutare, cutare să ştie tot. Chiar mie mi se dădea a înţelege la un moment dat că duhovnicul este pus să audă şi scârţâitul creionului pe hârtie. Or, nu asta-i funcţia duhovnicului, mai ales acolo unde este pus să formeze omul, nu să-l deformeze de dragul unei informaţii. Din această pierdere a încrederii am pierdut deja şi posibilitatea de a lucra împreună şi câtă vreme vom percuta mai departe tot aşa, ne vom nenoroci [A se vedea textul nostru “Ce a mai rămas din familia creştină şi din copilăria românească?”, în volumul “Tinerii şi Biserica în zilele noastre. Caiet de lucru pentru preoţi în moderarea seminariilor de formare a tinerilor”, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2003, pp. 77-80].
Am zis că o fată poate să scape de un băiat întorcându-i spatele. Găsindu-şi o preocupare normală pentru vârsta ei. Noi avem fete de 16 ani îndrăgostite de tipi de 32 de ani. Riscă, pentru că dintr-odată acela vine cu toată experienţa pe care o are, cu 16 ani mai mare decât ea, şi cu toate celelalte păcate sau impulsuri la păcat; ori ea, dacă nu-şi găseşte o preocupare la limita nasului ei, începe să aibă probleme.

Fragment extras din volumul Părintelui Constantin Necula, “Provocările străzii. Mic catehism vorbit”, Ed. Agnos, Sibiu, 2006. 

Povestea zilei, 18-06-2013 – “Masura”

Povestea zilei Fara comentarii

– Aţi vorbit despre post ca despre o caracteristică a adevăratului creştin ortodox. Ce putem noi să le spunem acelora care se plâng de lungimea posturilor şi nu postesc?

– Dragă, e simplu de tot. Când era Părintele Serafim la Sfântul Munte, avea un părinte îndrumător, pe Părintele Antipa Dinescu. Părintele Serafim era obişnuit de aici, din ţară, cu slujbe scurte; şi i-a zis odată Părintelui Antipa Dinescu: „Vai, da’ lungă a mai fost slujba astal” Şi părintele i-a răspuns: „A fost lungă lenea ta!” Deci cine nu poate suporta postul, „că-i prea lung”, n-are destulă credinţă; cine are credinţă ar vrea să fie postul şi mai lung. 

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 17-06-2013 – “Un Botez”

Povestea zilei Fara comentarii

– Aţi vorbit despre Crez. Care este semnificaţia versetului: „Mărturisesc un Botez, întru iertarea păcatelor”?

– Pe vremea aceea erau unii care socoteau că trebuie să te botezi de mai multe ori, erau unii care se numeau ,,imerobaptişti” – cei care se botează în fiecare zi. Şi atunci, Crezul a venit cu afirmarea: „Mărturisesc un Botez – nu mai multe botezuri -, spre iertarea păcatelor”.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

« Precedenta