Parintele Arsenie Boca – “Cum cheama Dumnezeu pe oameni”

Pr. Arsenie Boca Fara comentarii

1. Prin glasul conştiinţei.
2. Cu glas din afară – glasul preoţilor Bisericii.
3. Cu necazurile şi toată strâmtorarea: beteşuguri, pagube.
4. Războaie, cutremure, foamete.
5. Anarhia sau secera morţii peste toţi oamenii de pe faţa a tot pământul (Apocalipsă 14, 14-20).
6. Chinurile din urmă de la Antihrist, care va chinui pe oameni prin draci.
7. Timp nu va mai fi (Apocalipsă 10, 6). Dumnezeu Însuşi îi va chema pe oameni în chip înfricoşat la Judecata din urmă. Vine Dumnezeu tot mai aproape de oameni. Ce-i de făcut? Pocăinţă.

II. La calea mântuirii. Adică la o desfacere a dragostei noastre de lumea aceasta – căci noi nu suntem din lumea aceasta – ci străini şi călători pe-aici.
Ca de pildă omul ce-ar merge undeva într-o cale şi pe cale ar vedea la dreapta şi la stânga ba una, ba alta, şi ar tot sta şi-ar pierde vreme uitându-se ba la pietri, ba la lemne, ba la dealuri şi la celelalte şi l-ar prinde noaptea pe cale, când nu mai ştie şi nu mai poate merge.
Calea mântuirii e o cale a lui Dumnezeu spre El, şi cu învăţătură să nu pierdem vremea mergând sau să ne prindem inima în cele ce se arată pe lângă cale, că se poate întâmpla să pierdem calea cu totul, şi trece şi ziua. Şi ce-am făcut?
Mântuirea = fapta lui Dumnezeu prin care ne scoate din legăturile păcatului dacă vrem şi ostenim şi noi – căci Dumnezeu nu mântuieşte cu sila.
În calea mântuirii întâlnim 3 feluri de piedici: 1) lumea; 2) trupul; 3) diavolul.
Biserica – locul de plecare al căii – dă învăţătură cum se biruie piedicile:
1) Lumea o biruim prin: răbdare, iertare şi rugăciune;
2) Trupul îl biruim prin: foame, osteneală şi lepădarea de sine;
3) Pe diavol îl biruim prin: rugăciune, cruce şi Numele lui Iisus.
Calea mântuirii e o cale de pe pământ la cer. Din Biserica luptătoare în Biserica biruitoare, a sfinţilor. 

Povestea zilei, 4-06-2013 – “Prietenia este pe vesnicie”

Povestea zilei Fara comentarii

– De ce ne-au mai fost date bucuriile prieteniei, dacă în cele din urmă pălesc sau sunt un prilej de tristeţe şi apoi de dezamăgire?

– Dragă, acelea care sunt prilej de tristeţe şi de dezamăgire nu sunt prietenii. Mai îmi spun şi mie unii: „Am avut o prietenă şi am trăit cu ea atâta vreme, şi după aceea m-a părăsit (sau am lăsat-o)”. Păi, aia nu-i prietenie. Prietenia este pe veşnicie. Să ştiţi că eu toate prieteniile mi le-am programat pe veşnicie. Nu există nicio prietenie la care vreau să renunţ, nu pot să renunţ la nicio prietenie, dacă-i prietenie.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei