Fragment preluat din volumul “77 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor“, Ed. Agnos, Sibiu, 2012.

La un moment dat, Redacţia unuia dintre cotidienele centrale, foarte bine cotate pe piaţa de presă laică din România, se hotărăşte să cheme un slujitor al Domnului să facă o sfeştanie la sediul redacţiei. Prea se întâmplaseră sumedenie de nenorociri în ultima vreme!… Ceea ce dăduse de gândit – stupoare! – până şi patronilor, care, fie vorba între noi, nu erau chiar români, nu erau chiar creştini şi, să nu greşim, am adăuga că nu erau nici altceva decât veritabili evrei… Treaba fiind destul de serioasă – chiar muriseră câţiva ziarişti de la respectiva publicaţie în ultima vreme -, iar patronii total străini de Ortodoxie, se apelează la un jurnalist propriu, teolog, cu temeinice cunoştinţe – şi la propriu, şi la figurat – în domeniu. Acesta dă câteva telefoane şi, peste câteva zile, unul din episcopii vicari locali descinde în sediul redacţiei, pentru a oficia slujba solicitată.
Începe slujba… Vlădica e cât se poate de meticulos în săvârşirea corectă, fără grabă, cu lux de amănunt liturghisitor. Asistenţa studiază cu nesaţ fenomenul. Patronii, împărţiţi între superstiţie, curiozitate şi, la un moment dat, de stres că nu se mai termină o dată slujba, încearcă să sugereze cumva că ar cam fi cazul ca slujitorii Domnului să încheie. Întregul flux informaţional e deja destul de puternic prejudiciat, cu termene – care în presă sunt literă de evanghelie! – date peste cap. Fuseseră ele, celelalte nenorociri, răvăşitoare şi devastatoare prin brutalitatea lor, însă aceasta, de acum, parcă le covârşea pe toate la un loc!
E chemat discret, către staff-ul de conducere, jurnalistul şi teologul nostru, care intermediase venirea soborului de preoţi şi vlădică aici şi rugat să intervină cumva pentru a le sugera părinţilor slujitori că ar cam fi cazul să îşi încheie „reprezentaţie”. Mesajul ajunge la ierarh, iar acesta, mărturisitor al lui Hristos în orice împrejurare, oricât de grea ar fi ea, cu vreme şi fără de vreme, cu smerenie solicită o listă a angajaţilor trustului de presă, pentru a-i pomeni în cadrul slujbei de sfeştanie, pentru a fi feriţi de toată primejdia, întristarea şi suspinarea şi pentru a primi de la Bunul Dumnezeu înţelepciune, blândeţe, îndelungă răbdare…
Într-adevăr, cel puţin rugăciunea pentru îndelungă-răbdare s-a dovedit una esenţială măcar pentru conducerea acelui trust de presă, pentru că pe lista angajaţilor, pe care se apucase să o citească preasfinţitul părinte, figurau nici mai mult nici mai puţin de… 2 800 nume, pe care vlădica s-a simţit întru totul îndatorat să îi pomenească înaintea lui Dumnezeu rar, sacadat, din sediul redacţiei. După care, desigur, a urmat stropirea cu agheasmă a fiecărei încăperi în parte şi a fiecărui angajat ortodox, catolic, iudeu, musulman, protestant…