Aparitii noi la Editura Agnos: “Parintele Arsenie Boca in Arhivele Securitatii”

Cartile noastre Fara comentarii

pr-arsenie-boca-in-arhivele-securitatii.jpg

 

În sfârşit, Dosarul integral! 
Una dintre cele mai harismatice figuri ale Ortodoxiei româneşti, Părintele Arsenie Boca este considerat pe bună dreptate cel mai mare duhovnic român al secolului al XX-lea. Un reper al României curate, nebolşevizate, o temelie a creştinismului autentic. Evident, după evenimentele din decembrie 1989, personalitatea Părintelui Arsenie Boca a început să fie cunoscută marelui public, ieşind de sub obrocul tăcerii, din underground-ul spaţiului public, dar şi din cel bisericesc. S-a scris mult despre Părintele Arsenie Boca, de la volume hagiografice până la unele cu atitudini de inchiziţie, care-i reproşau Părintelui o anumită afinitate politică în tinereţe. Câteodată, de la Zenit la Nadir nu-i decât un pas…
Este meritul prestigioasei Edituri Agnos, care în urma unui protocol de colaborare cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a decis publicarea integrală a Dosarului de Securitate al Părintelui Arsenie Boca. Până în prezent, din cele şase volume ale dosarului de securitate al Părintelui au apărut fragmentar fişe sau note în zecile de volume care au inundat piaţa românească. Trebuie remarcat că, până în prezent, singurul studiu cu pretenţii academice este cel al istoricilor George Enache şi Adrian Nicolae Petcu: Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice, Ed. Partener, Galaţi, 2009.
De data aceasta, Editura Agnos a decis să pună la dispoziţia istoricilor, cercetătorilor şi, de ce nu, a cititorilor dosarul de securitate al celui denumit cu dragoste Sfântul Ardealului, fără a omite sau a eluda vreun document. Pentru prima oară, iată, avem la dispoziţie un opis complet, pentru că cercetarea academică nu se poate face decât studiind documentele în integralitatea lor.
Acest prim volum – din cele trei preconizate – conţine perioada 1943 şi până în 1949, adică până când intervine prima arestare, în 1950. Demn de menţionat este faptul că Părintele Arsenie a suferit şi în această perioadă. A fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea, pe 17 iulie 1945, dus la Bucureşti şi eliberat pe 30 iulie 1945, pentru că nu i s-a găsit nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina de a-i fi ajutat creştineşte cu hrană pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Atât pentru aceste bănuieli, cât şi datorită notorietăţii sale printre credincioşii creştini, este schingiuit o lună şi jumătate, silit să dea repetate declaraţiii, fiind apoi eliberat. George Enache susţine că prima arestare a Părintelui Arsenie a avut loc în vara anului 1945 şi că totul a plecat de la excesul de zel al proaspătului ministru al Cultelor, Constantin Burducea, care, pentru a se face util guvernului Groza, promisese că va curăţa Biserica de persoanele vinovate de participarea la crime de război şi la dezastrul ţării.
O altă noutate editorială o reprezintă faptul că, pentru prima oară, au fost studiate toate dosarele Părintelui Arsenie Boca. Spunem toate, pentru că două dintre acestea au fost îndosariate de Securitate sub numele de Boka Zian. De altfel, numele Părintelui Arsenie Boca se mai regăseşte notat în Arhiva CNSAS nu doar ca Zian Boka, ci şi ca Zian Vălean sau Boca Vălean Zian, lucru care a scăpat numeroşilor cercetători.
Cele şase volume, plus cele conexe, care-l privesc pe Părintele Arsenie Boca, demonstrează atenţia pe care i-au dat-o autorităţile române, fie ele antonesciene sau comuniste. De altfel, Părintele Arsenie Boca a fost urmărit de Securitate şi pe patul de moarte. În perioada 1983-1989 a locuit la Sinaia. A făcut unele deplasări scurte şi discrete în ţară. În aprilie 1989, fiind imobilizat de boală la pat, este vizitat ultima dată de securişti, iar la 28 noiembrie trece în Biserica Biruitoare.
Vă prezentăm în premieră două note informative, cu precizarea că un raport asemănător – document olograf al ofiţerului de Securitate care îl şi semnează – a mai fost întocmit de acelaşi ofiţer de Securitate în data de 28 septembrie 1989, după ce Părintele Boca suferise un infarct. Securitatea te veghea până la moarte!…
Informatorul Tâmplaru Ion consemna, în nota informativă nr. 193, predată pe 4 iunie 1989 Securităţii oraşului Sinaia: „Informez că în zilele de 18-25 mai a fost la domiciliul meu Bocazian Vălean, preot călugăr pensionar, pictor bisericesc, pentru a desena modele de sculptură pe care eu le sculptez, lucrări ce urmează să fie montate la casa construită la Sinaia prin asociere cu alte călugăriţe. Cu această ocazie mi-a relatat că are domiciliul stabil în Sinaia, strada Privighetorilor nr. 14. A mai precizat că deşi are domiciliul la Sinaia, unde de fapt şi locuieşte şi îşi petrece cea mai mare parte a timpului, primeşte pensia de la Patriarhie, unde merge în mod periodic. Nu şi-a mutat pensia la Sinaia, motivând că el este foarte cunoscut ca pictor bisericesc şi l-ar fi solicitat prea mulţi preoţi pentru a le executa diferite lucrări de pictură, însă el nu mai doreşte să lucreze, fiind bătrân şi bolnav.
Cu acest prilej, mi-a vorbit despre viaţa şi activitatea lui astfel: Mi-a povestit că a fost preot la mănăstirea Prislop (preot călugăr), că în tinereţe a fost călugăr pentru o perioadă în Grecia, timp în care a lucrat şi pictură religioasă. Printre altele mi-a povestit că a fost arestat de organele de stat pentru o perioadă de un an şi trimis la lucrările canalului Dunăre – Marea Neagră. Pentru această perioadă a precizat că nu are ce să reproşeze organelor de stat, întrucât s-a[u] comportat într-un mod corespunzător cu el. Mi-a povestit că în acest timp, cât se afla la canal, a decedat mama sa şi se zvonise că el ar fi evadat de la canal, motiv pentru care organele de stat au căutat să se convingă dacă este adevărat sau nu. În realitate, el nu evadase şi se afla la canal. A arătat că a presimţit că s-a întâmplat ceva acasă, dar nu a ştiut până nu s-a comunicat oficial. Mi-a mai povestit că atât la mănăstirea Prislop, cât şi la Bucureşti, unde a domiciliat, a fost controlat în permanenţă de securitate şi dacă cineva s-ar interesa despre el s-ar putea convinge că şi-a văzut de treabă şi nu a desfăşurat nici un fel de activitate.
În prezent duce o viaţă retrasă, nu face şi nu primeşte vizite şi este preocupat de starea sănătăţii, cât şi pentru a mă ajuta în executarea sculpturilor şi altor lucrări pe care le are de făcut la casă. Aducând vorba despre cei care pleacă şi rămân în Occident, Boca Zian-Vălean a arătat că el nu ar pleca din ţara lui pentru nimic din lume, afirmând că în Occident este un mare haos şi pericol şi nu ar renunţa la liniştea pe care o are în ţara noastră”.
Atentă, Securitatea stabilea că pe lângă informatorul Tâmplaru Ion, pe lângă Părintele Arsenie Boca „va fi dirijat cu sarcini” şi informatorul Dobrin. Rezoluţia dată de ofiţerul de securitate este următoarea:
„Sarcini: Să stabilească dacă posedă la domiciliu literatură necorespunzătoare şi legionară; deplasările pe care le face şi scopul lor; comentariile ce le face; cu privire la relaţiile ce le are cu diferiţi preoţi; dacă are un rol de îndrumare şi coordonare a activităţii celor 12 călugăriţe cu care domiciliază”.
Cu câteva luni înainte de decembrie 1989, mai exact pe 10 aprilie 1989, Securitatea nu scăpa din ochi un ieromonah bătrân şi căzut la pat. „Astăzi, data de mai sus, m-am deplasat la domiciliul numitului Boka Zian-Vălean din Sinaia, str. Privighetorilor, nr. 16, jud. Prahova, pentru a verifica datele furnizate de f.s. Tâmplaru. Cu acest prilej am constatat că Boka Zian-Vălean este paralizat şi imobilizat la pat. Am încercat să discut cu el, însă cu greu am putut comunica cu el deoarece are o pareză facială şi abia se poate percepe ce vrea să spună. Pe de altă parte, fiind suferind cu inima este protejat pentru a nu se expune la eforturi fizice şi emoţii. În discuţiile purtate cu îngrijitoarea sa, anume Sângeorzan Ioana, aceasta a relatat că Boka Zian-Vălean nu primeşte vizite şi se află sub supravegherea ei permanentă. Întrucât aceasta a fost folosită de organele noastre în rezolvarea unor sarcini informative, a fost instruită şi i-a fost dat în grijă numitul Boka Zian-Vălean”. Cel care dorea să-l verifice pe Părintele Arsenie Boca, să vadă cu ochii lui dacă informatorii nu minţeau, era ofiţerul principal, maior Cocârlea!
Pentru a înţelege atenţia pe care i-au acordat-o de-a lungul anilor autorităţile Statului, trebuie să ne raportăm la cadrul istoric. În acest prim volum vom discuta doar perioada consemnată, 1943-1949. Trebuie subliniat faptul că Părintele Arsenie a intrat în vizorul autorităţilor încă de dinainte de instaurarea regimului comunist. Prima notă din dosarul său apare pe 5 iunie 1943, fiind catalogat drept „un înfocat legionar şi credem că face chiar parte din conducerea clandestină legionară”. După cum bine remarcau editorii acestui volum: „termeni tari, precum înfocat legionar, îi vom găsi destul de des folosiţi de aparatul represiv, tocmai pentru a da greutate informaţiilor furnizate. Pr. Arsenie Boca şi problema legionarismului va fi un subiect uzitat mereu în cadrul anchetelor, fiind unul din cele mai comode capete de acuzare nu doar în cazul Părintelui Arsenie, ci al multora dintre persoanele incomode ale acelei perioade, având în vedere facila încadrare juridică pentru demararea anchetei, atât interogatoriile la care e supus Părintele Arsenie Boca (extrem de consecvente în această privinţă), cât şi activitatea sa ulterioară demontând aceste supoziţii. Părintele va justifica de fiecare dată, de altfel, după cum se poate sesiza din formularea acestei note informative, că implicarea sa în Mişcarea Legionară e doar o… bănuială, prezenţa legionarilor la mănăstire neavând nicidecum scopuri politice, ci aşezându-se în scopul misionar al unui Părinte care e păstorul tuturor credincioşilor care îl frecventează”.
Este acum bine ştiut că ani de zile Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii (SSI), i-a indus o teamă profundă Mareşalului Ion Antonescu, Conducătorul Statului, vizavi de legionari. Ba mai mult, pentru a întări această fobie, a pus la punct atentate fantomatice, după cum relatează şi cel mai bun istoric din domeniu, Cristian Troncotă.
În realitate, Părintele Arsenie Boca a fost o persoană carismatică şi capabilă să atragă mulţimile de credincioşi. Autoritatea puternică, precum şi capacitatea de convingere erau elemente de potenţial pericol, chiar dacă nicio­dată Părintele nu a făcut ceva dubios, după cum nota un cercetător: „Masele de oameni care se îndreptau spre Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în anii celui de-al Doilea Război Mondial puteau să cuprindă şi oameni potenţial periculoşi pentru ordinea de Stat, atât de fragilă în contextul istoric atât de delicat. Cum drumurile aveau drept ţintă cel mai adesea pe părintele Boca, în mod firesc organele de ordine s-au întrebat cum şi în ce fel acest călugăr poate avea influenţă asupra oamenilor”.
Far călăuzitor al Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Părintele Arsenie Boca începe să formeze – conform rugăminţii şi poruncii mitropolitului Nicolae Bălan – o „pepinieră” de monahi, o mănăstire model care să permită renaşterea spiritualităţii ortodoxe într-un spaţiu văduvit secole de-a rândul de prezenţa benefică a lăcaşelor monahale. Cum în acele vremuri de război circula printre autorităţile vremii duhul anti-legionarismului, iar mănăstirea se afla aproape de noua graniţă româno-maghiară – tocmai pentru a nu exista suspiciuni sau dubii –, Părintele Arsenie Boca cere ca în preajma mănăstirii să fie amplasat un post de jandarmi.
„…În ce mă priveşte, declar cu toată conştiinţa împăcată că: în toată perioada de la 1940, de când am venit la mănăstire până astăzi, nu s-a ţinut cu ştirea sau încuviinţarea mea nici o şedinţă legionară. N-aş fi îngăduit treaba asta nici în ruptul capului. Am auzit că nu toţi pelerinii sunt cuminţi. Drept aceea am cerut verbal, în repetate rânduri, D-lui Comandant al Legiunii de Jandarmi Făgăraş, un post fix de control, care să cruţe mănăstirea de implicaţii într-un domeniu neîngăduit (…), întrucât preotul trebuie să rămână preot, dar nici certaţii cu stăpânirea să nu poată abuza de îngăduinţa creştină”. Declaraţia e dată de Părintele Arsenie Siguranţei în data de 10 iunie 1948. Dacă agenţii regimului Antonescu s-au lăsat până la urmă păgubaşi, deşi pecetea de legionar îl va urmări toată viaţa în notele Securităţii, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu noua orânduire comunistă! Am notat deja că Părintele va suferi, la instigarea ministrului Cultelor, Constantin Burducea, o primă arestare la Râmnicu Vâlcea, pe 17 iulie 1945 (unde dă şi prima declaraţie autobiografică, redată în acest volum), fiind dus la Bucureşti şi eliberat pe 30 iulie 1945. A mai fost arestat pe 14 mai 1948, schingiuit o lună şi jumătate, silit să dea repetate declaraţii, fiind apoi eliberat. Toate acestea erau însă simple, chiar banale încercări, faţă de ceea ce va veni şi veţi afla în volumele viitoare…
În încheiere, ţin să le mulţumesc atât colegilor din Colegiul CNSAS pentru disponibilitate şi deschiderea arătată, cât şi Editurii Agnos, care realizează un lucru minunat. Editorul Romeo Petraşciuc, în calitate de cercetător extern, a făcut nenumărate drumuri la sediul CNSAS, iar Raluca Toderel a transformat nopţile în zile, culegând şi adnotând meticulos mii de pagini. Efortul cred că a meritat! Avem, în sfârşit, la dispoziţie un opis integral al Dosarului de securitate al Părintelui Arsenie Boca.
Iar acest lucru nu-i de ici, de colea!…6 octombrie 2013

Dr. Florian BICHIR Membru al Colegiului CNSAS

Notă editorială 
Volumul acesta face parte dintr-un demers curajos şi – nădăjduim noi – longeviv articulat al Editurii Agnos, acela de a publica o serie de documente aflate în custodia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), cu privire la dimensiunea mărturisitoare a unor personalităţi-reper ale Ortodoxiei româneşti.
Seria Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securităţii. Opis de documente va fi structurată în trei volume, calchiate pe perioadele peregrinărilor Sfântului Ardealului la Sâmbăta de Sus (1943-1949), Prislop (1950-1959) şi Bucureşti-Drăgănescu-Sinaia (1960-1989).
În excursul nostru am încercat să redăm sistematic documentele dosarului personal al Părintelui Arsenie, corelate, totodată, cu informaţii pe care le-am identificat şi în alte (multe) dosare, ale unor persoane care au intrat la un moment dat în conjuncţie cu Părintele, elemente pe care le-am punctat, în special, la note sau anexe.
Am folosit, la indicarea surselor arhivei CNSAS, formulările specifice încadrării dosarelor: I (informativ) şi P (penal).
Dată fiind varietatea documentelor, precum şi diferitele metode de scriere şi notare, la culegerea acestora am folosit câteva artificii tehnice, cu scopul redării cât mai fidele a acestora.
Astfel, pentru orice notă aflată în arhive scrisă de mână am folosit caractere italice. Dacă pe o astfel de notă au fost făcute însemnări ulterioare de către cei însărcinaţi cu rezolvarea lor (în speţă, ofiţeri de securitate), care se disting în cadrul notei fie prin culoarea înscrisurilor, fie prin alte semne specifice, pentru a le reda am folosit caractere bold-italice. Sublinierile, la culegerea notelor, le-am redat, de asemenea, folosindu-le uneori şi pentru marcarea spaţiilor ce urmau a fi completate în documente-tip. Prin urmare, caracterele normale indică faptul că nota a fost redactată la maşina de scris, iar notările italice din acestea sunt specificaţii ce s-au adăugat ulterior, în general de către alte persoane implicate în urmărire sau anchetă.
Am respectat, în cea mai mare parte, ortografia și punctuația documentelor în sine (inclusiv erorile gramaticale sau de exprimare), în intenția de a conferi o cât mai mare probitate și legitimitate cercetării.
Pasajele de text care, din diferite motive, sunt prea şterse pentru a fi lizibile au fost marcate prin cuvântul [Indescifrabil], încadrat în paranteze pătrate. Apariţia acestui cuvânt în afara parantezelor pătrate [ ] indică faptul că el se regăseşte şi pe nota de dosar, cu atât mai mult cu cât numeroase documente au fost ulterior copiate şi bătute la maşină, ambele variante fiind cuprinse apoi în dosare.
În cazul declaraţiilor în original (regăsite şi în copie scrisă la maşină), am redat integral doar textul iniţial, scris cu italic, iar în nota de subsol am precizat celelalte locuri din arhivă unde sunt păstrate copii ale respectivelor materiale.
În cadrul Anexelor am reprodus, cu predilecţie, facsimile olografe ale Părintelui Arsenie Boca (declaraţii, corespondenţă, notiţe etc.), precum şi parte din documentele organelor de anchetă cu relevanţă susţinută în derularea urmăririi şi încriminării obiectivului în discuţie.
Mulţumim Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) pentru sprijinul acordat în derularea acestui proiect.
Gândurile noastre de preţuire se îndreaptă, în special, către domnii Florian Bichir şi Laurenţiu Tănase (membri ai Colegiului CNSAS), precum şi către întreaga echipă logistică a Consiliului, co-părtaşă la editarea acestor volume.
De asemenea, mulțumim doamnei Linda Saskia Menczel, care şi de această dată a dat viață copertei acestui volum, cu binecunoscuta-i noblețe și considerație pentru Părintele Arsenie.

Romeo PETRAŞCIUC, cercetător extern CNSAS

 Volumul se poate cumpara de aici

Povestea zilei, 6-11-2013 – “Gandurile rele”

Povestea zilei Fara comentarii

– Cum poate un om cu o fire păcătoasă să alunge gândurile rele şi păcătoase?

– Prin gânduri bune. Deci, când îţi vine în minte un gând rău, îl înlocuieşti cu un gând bun. Ştiţi că beţivii zic: „Hai să mai bem o dată, căci cui pe cui se scoate”. Nu ştiu dacă e aşa… dar să ştiţi că din punct de vedere al gândurilor, nu poţi înlătura un gând rău altfel decât cu un gând bun. În Pateric se spune că la Avva Pimen s-a dus cineva şi l-a întrebat ce poate să facă, fiindcă îi vin tot felul de gânduri rele. Avva Pimen i-a zis: „Opreşte vântul!”, iar el a zis: „Nu pot să opresc vântul”. Şi Avva Pimen i-a zis: „Aşa cum nu poţi opri vântul să nu bată, nu poţi opri nici gândul rău să nu vină, dar poţi să faci altceva: cu un gând bun, să înlături gândul cel rău”. În felul acesta, ai rezolvat chestiunea. Numai că lucrul ăsta nu e foarte simplu, ci trebuie o angajare, o hotărâre, o silinţă. Mai ales cu rugăciunea de toată vremea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul” se poate înlătura gândul cel rău. În Filocalie, la Sfântul Marcu Ascetul, e scris: „Aşa cum focul nu rămâne în apă, tot aşa nici gândul cel rău, în inima iubitoare de osteneală”. Deci, dacă inima e iubitoare de osteneală, atunci totdeauna e preocupată de ceva, iar gândurile care vin din afară – şi mai ales gândurile rele – sunt mistuite de osteneala inimii.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei