Povestea zilei, 8-01-2014 – “O zi obisnuita”

Povestea zilei Fara comentarii

– Ne puteţi spune cum arată o zi obişnuită din viaţa sfinţiei voastre, care vă este programul zilnic?

– Da, sigur. In general, mă scol pe la ora trei dimineaţa. Până la slujbă, deci până la ora şase, îmi fac pravila de dimineaţă; apoi merg la biserică. După slujbă, scriu ceva, învăţ ceva, studiez ceva, stau la îndemâna oamenilor care au treabă cu mine – dacă sunt din aceia. La unu, e masa de amiază. După-amiază, dacă pot, mă culc vreun ceas-două. La cinci avem iarăşi slujbă; slujba de seară ţine, cu o jumătate de oră întrerupere, cam patru ore. Şi după aceea e seară şi-i culcarea.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 7-01-2014 – “Liberul arbitru”

Povestea zilei Fara comentarii

– Cum se împacă liberul nostru arbitru cu voia lui Dumnezeu? Cum ştim că facem voia lui Dumnezeu când dorim un anumit lucru?

– Păi, foarte simplu, pentru că noi ştim ce vrea Dumnezeu de la om, iar liberul arbitru de fapt nu înseamnă să ai un anumit punct de vedere şi să neglijezi nişte principii, ci liberul arbitru este în scopul de a face binele şi de a evita răul. Adică nu te obligă nimeni să fii bun, nu te obligă nimeni să fii rău, ci tu alegi să fii bun sau să fii rău.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 6-01-2014 – “Om cazut”

Povestea zilei Fara comentarii

– Cineva poate să-l ajute pe un om care a căzut în patimi? În ce fel?

– Păi, nu ştiu dacă-l poate ajuta. Omeneşte, greu ajuţi pe cineva pe care trebuie să-l ajute Dumnezeu… poţi să te rogi pentru el, poţi să-i dai nişte directive, poţi să încerci să-l determini pentru o viaţă superioară… şi atâta tot.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 5-01-2014 – “Chip spiritual”

Povestea zilei Fara comentarii

– Dumnezeu-Tatăl are un chip anume? Ştim că a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”, în Facere (1, 26).

– Da, dar e vorba nu de un chip fizic, ci e vorba de un chip spiritual. Noi nu ştim decât în măsura în care Dumnezeu ni Se descoperă. Biserica, de fapt, Îl prezintă şi pe Dumnezeu-Tatăl într-un chip oarecare, într-un chip de bătrân, „Cel vechi de zile”, însă, în realitate, acestea sunt nişte plăsmuiri ale gândirii omeneşti, nu sunt nişte lucruri care se cer gândite aşa cum ni le prezintă Biserica imaginar.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 4-01-2014 – “Stiinta omului”

Povestea zilei Fara comentarii

– Poţi să dobândeşti în dar rugăciunea inimii, fiind încă necurăţat de patimi?

– Dragă, rugăciunea inimii, de fapt, nu este un dar de la Dumnezeu, ci este în mare parte o silinţă a omului, aşa că noi trebuie să ne facem partea noastră şi atunci vine şi darul lui Dumnezeu. Ştiţi cum e cu credinţa? Cum e cu cultura, cum e cu agricultura: trebuie să lucreze şi omul şi lucrează şi Domnul.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 3-01-2014 – “Peste masura”

Povestea zilei Fara comentarii

– În Ecclesiast se spune: „Nu fi drept peste măsură şi nu te arăta prea înţelept! Pentru ce vrei să te nimiceşti?” (Ecc. 7, 16). Cum să înţelegem acest lucru?

– Dragă, toate cele peste măsură nu-s bune. Faci ceea ce poţi face în condiţiile tale şi nu trebuie să insişti pentru nişte lucruri care depăşesc puterile pe care le ai; deci să ne silim să ducem o viaţă echilibrată.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 2-01-2014 – “Duhul lui Iisus”

Povestea zilei Fara comentarii

– În Faptele Sfinţilor Apostoli, în capitolul al 16-lea, în versetul 6 se vorbeşte despre Duhul Sfânt, iar în versetul 7, despre „Duhul lui Iisus”. Este acelaşi lucru?

– Da, acelaşi lucru.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Povestea zilei, 1-01-2014 – “Cum ii poti determina pe cei din jur”

Povestea zilei Fara comentarii

– Cum îi poţi determina pe cei din jur să se întoarcă mai mult la credinţă?

– Poate prin faptele bune pe care le faci, prin atitudinile corecte pe care le ai, prin ascendentul moral, în general, faţă de cei care n-au credinţă.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei