Povestea zilei, 17-02-2014 – “Prietenia”

5:53 pm Povestea zilei                                                     

– Diferenţa mare de vârstă poate fi un obstacol în calea prieteniei între oameni?

– Acuma, depinde ce înţelegi prin prietenie, că să ştiţi că-i cam bai cu prietenia, în sensul că de multe ori, prietenie înseamnă, pentru mulţi, partener de viaţă, când e vorba de prietenia între un băiat şi o fată. Însă, când e vorba de o prietenie reală, deci nu o prietenie cu amestecare de anticipare a căsătoriei, atunci nu există nicio oprelişte, poţi să fii prieten, copil fiind, cu un bătrân… Prietenia desfiinţează vârstele, prietenia e un dar al lui Dumnezeu care se poate realiza… Dar, dacă prin prietenie se înţelege, cum am zis, mai mult o stare din aceasta, de partener de viaţă, în cazul acesta s-a degradat prietenia şi, de fapt, e altceva decât ceea ce se gândeşte. Mie mi s-a întâmplat, de pildă, că odată a venit la mine o fată pe care o chema Monica, iar eu am zis: şi eu am o prietenă pe care o cheamă Monica. Şi ea zice: „Nu se poate! – De ce nu se poate? – Pentru că dumneavoastră sunteţi călugăr şi n-aveţi voie să aveţi prietene”. N-a avut dreptate… în felul cum am eu prietene, poate să aibă orice călugăr prietene.

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>