Povestea zilei, 12-10-2014 – “Linistea este rugaciune tainica”

Povestea zilei Fara comentarii

Liniştea este o condiţie esenţială. Chiar dacă nu s-ar ruga cineva cu cuvinte, chiar şi numai cu singură liniştea se roagă. Ea este rugăciune tainică şi ajută mult pe cel care se roagă, aşa cum îl ajută pe om respiraţia, care este nevăzută. Cel care face lucrare duhovnicească în linişte se adânceşte după aceea în rugăciune. Ştii ce înseamnă “se adânceşte”? Atunci când stă în braţele maicii sale, copilaşul nu vorbeşte. Sunt în unire, în comuniune. De aceea, mult ajută ca mănăstirea să fie departe de lume, de centre arheologice, de zgomote lumeşti şi chiar de oameni mulţi.
Liniştea exterioară, departe de lume, cu discernământ în nevoinţă şi cu rugăciune neîncetată, foarte repede aduce şi liniştea lăuntrică – pacea sufletului -care este condiţia absolut necesară pentru lucrarea subţire duhovnicească. Atunci omul nu mai este deranjat de neliniştea exterioară, pentru că în esenţă numai trupul se află pe pământ, în timp ce mintea se află în cer.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Povestea zilei, 11-10-2014 – “Au schimbat natura cea linistita”

Povestea zilei Fara comentarii

Cele mai multe mijloace pe care le folosesc astăzi oamenii spre folosul lor fac zgomot. Ah, au zăpăcit natura cea liniştită cu zgomotele! Au schimbat-o şi au distrus-o cu toate mijloacele lor moderne. Ce linişte era mai demult! Cum schimbă şi se schimbă omul fără să înţeleagă!
Astăzi, toţi s-au învăţat să trăiască în zgomot. Vezi, mulţi copii vor muzică rock în timp ce citesc. Pe ei, adică, îi odihneşte mai mult să citească cu muzică decât în linişte. Se odihnesc în nelinişte, fiindcă există nelinişte înlăuntrul lor. Peste tot este zgomot. Auzi mereu: “Vuuu… vuuu”. “Vuuu… vuuu…” ca să taie lemne, “vuuu… vuuu…” ca să stropească cu pulveriza-torul, “vuuu… vuuu…” ca să şlefuiască. Apoi vor inventa alte sisteme de pulverizare, din avion, care vor face mai mult zgomot, şi vor spune: “Acestea sunt mai bune, fiindcă stropesc de sus şi nu rămâne nici un boboc nestropit” şi vor vrea să cumpere de acelea şi se vor bucura de ele.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Povestea zilei, 10-10-2014 – “Infruntarea corecta a lucrurilor”

Povestea zilei Fara comentarii

Nemulţumirea şi nesaţiul sunt un mare rău. Cel robit bunurilor materiale este stăpânit mereu de mâhnire şi de nelinişte, pentru că pe de o parte tremură ca să nu piardă cele materiale, iar pe de alta ca să nu i se ia sufletul.

Dacă întrebi o fetită: “Ce vrei, o păpuşă sau un bloc de locuinţe?”, vei vedea că îţi răspunde: “O păpuşă”. Aşadar, copiii mici cunosc deşertăciunea lumii.
– Părinte, ce ajută mai mult pentru ca cineva să cunoască această bucurie a cumpătării?
– Să prindă sensul cel mai adânc al vieţii. “Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu… “. De aici porneşte simplitatea şi orice înfruntare corectă a lucrurilor.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Povestea zilei, 9-10-2014 – “Simplifica-ti viata”

Povestea zilei Fara comentarii

Mirenii spun: “Fericiţi sunt cei care trăiesc în palate şi au toate înlesnirile”. Dar însă fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa şi s-au eliberat din laţul acestui progres lumesc al multor înlesniri, sau mai degrabă al multor greutăţi, şi au scăpat de acest stres înfricoşător al vremii noastre de azi. Dacă omul nu îşi simplifică viaţa, se chinuieşte, în timp ce simplificând-o nu va avea acest stres.
Odată, la Sinai un german i-a spus unui copil de beduin, care era foarte deştept: “Tu eşti deştept, poţi învăţa carte”. “Şi după aceea?”, îl întrebă copilul. “După aceea o să devii mecanic”. “Şi după aceea?”. “După aceea îţi vei deschide un atelier de reparat maşini”. “Şi după aceea?”. “După aceea o să-l măreşti”. “Şi după aceea?”. “După aceea vei lua şi pe alţii să lucreze şi vei avea mult personal”. “Adică, îi spune, să am eu durere de cap, apoi să dau şi altuia durere de cap, şi după aceea altuia? Nu este mai bine acum, când nu am nici o durere de cap?”. Cea mai mare durere de cap vine din gândurile acestea: “Să facem aceasta, să facem cealaltă”. Dacă gândurile ar fi duhovniceşti, cel ce le are ar simţi mângâiere duhovnicească şi nu ar avea durere de cap.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Noutati editoriale: “Parintele Arsenie Boca in Arhivele Securitatii. Anchetele, Canalul si Persecutia. Opis de documente”, Vol. II

Cartile noastre, Pr. Arsenie Boca, Romeo 1 Comentariu
Anunţăm cu bucurie apariţia celui de-al doilea volum din dosarele de Securitate al Părintelui Arsenie Boca: “Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securităţii. Anchetele, Canalul şi Persecuţia. Opis de documente”, vol. II, Editura Agnos, Sibiu, 2014. 

“Un fanatic religios…” 

Iată, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, prestigioasa editură Agnos a ajuns la cel de-al doilea volum dedicat suferinţelor Părintelui Arsenie Boca, Sfântul Ardealului . Primul volum, realizat ca şi acesta, în colaborare în urma unui protocol cu Consiliul Naţional al Studierii Arhivelor Securităţii (CNSAS), Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securităţii (1940-1949) , a cunoscut un succes remarcabil. Nu doar de piaţă, ci şi prin aprecieri deosebite din partea lumii academice şi intelectuale din România. Motivul este unul singur. Pentru prima oară se publică integral dosarul de securitate al Părintelui Arsenie Boca (cu toate numele sale adiacente cu care apare în dosarele de urmărire: Arsenie Boca, Arsenie Boca Zian, Boka Zian, Zian Vălean sau Boca Vălean Zian, lucru care a scăpat numeroşilor editori sau autori). O cercetare academică nu se poate face decât studiind documentele în integralitatea lor!
Nădăjduim ca ultimul volum, cel de-al treilea, privind ultima perioadă din viaţă – Bucureşti – Drăgănescu – Sinaia (1960-1989) – să apară cât de curând. Ultimul volum, care va cuprinde şi un indice de nume, reprezintă urmărirea pas cu pas a Părintelui de către Securitate. Pentru a avea o mică imagine asupra filajului, dar şi asupra reţelei informative ţesute în jurul Părintelui Arsenie Boca, trebuie spus că ultima delaţiune din dosar datează din data de 28 septembrie 1989, după ce Părintele Boca suferise un infarct. Securitatea te veghea până la moarte!…
Dacă primul volum a fost unul al hărţuirii, al primelor încercări, acesta este unul al suferinţei, al perioadei în care Părintele trece prin arestări repetate şi printr-o cruntă experienţă la Canal. Aşa cum am notat şi în prima prefaţă, Părintele Arsenie Boca a fost reţinut de autorităţile comuniste pentru prima oară – din excesul de zel al proaspătului ministru al Cultelor, Constantin Burducea – la Râmnicu Vâlcea, în 17 iulie 1945 dus la Bucureşti şi eliberat în 30 iulie 1945, pentru că nu i s-a găsit nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina de a-i fi ajutat creştineşte cu hrană pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Atât pentru aceste bănuieli, cât şi datorită notorietăţii sale printre credincioşii creştibni, este schingiuit o lună şi jumătate, silit să dea repetate declaraţii, fiind apoi eliberat.
De data aceasta, din 1950, va trece într-o altă etapă a vieţii întru Hristos, mult mai cumplită. Nu vreau să răpesc cititorilor curiozitatea (pentru că nu pot spune bucuria) de a parcurge aceste pagini tulburătoare fără a face o mică trecere în revistă, cronologică, a suferinţelor Părintelui Arsenie Boca. Fără de care mormanul de documente ale acestui volum monumental nu poate fi înţeles pe de-a-ntregul.
În 1949 Părintele Arsenie Boca este descris de autorităţile comuniste drept un “fanatic religios” care, “atribuindu-şi rolul de făcător de minuni, răpeşte preţiosul timp al ţăranilor chiar de la munca câmpului cu mârşavele lui minciuni, cu care duce în eroare acei ţărani naivi”. Conform raportului făcut de Biroul de Securitate Haţeg şi înaintat Serviciului Judeţean Deva în 4 iulie 1950, Părintele Arsenie avea o “atitudine duşmănoasă faţă de regim”, îi “instruia” pe călugării din mănăsire să defaime regimul, “în special faţă de tineretul din jur”; primea diferite produse “pentru că vindecă oamenii”; şi-a “vândut” fotografia “cu suma de 200 de lei” şi a adăpostit “un călugăr timp de 9 luni, care a fost condamnat la 7 ani temniţă grea”, care, după descoperirea acestuia de către organele de securitate, a fost încurajat “să dispară”. În concluzie, sublocotenentul de securitate Uifalvi Alexandru propunea ca Părintele “să fie încadrat în U.M. (Unitate de Muncă, n.n.), fiind un duşman activ al regimului actual şi clasei muncitoare”. Securitatea Bucureşti a întocmit şi ea un referat în 2 iunie 1950, în care erau reluate toate informaţiile strânse până atunci de organele represive. Se reia – Doamne, a câta oară! – falsa idee şi teorie că Părintele “a făcut parte din Mişcarea Legionară” când era la Sâmbăta, că a fost mutat la Prislop, că este un “om sfânt şi ar face minuni”. În plus, îngrijoraţi, ofiţerii de securitate notau că: “se constată afluenţa populaţiei din ce în ce mai mare” care mergea la mănăstire şi faptul că Părintele duce “o propagandă mistică religioasă, în sensul că ar dispune de puteri supraomeneşti”.
În urma acestei stări de lucruri, la Prislop, “s-a creat o atmosferă asemănătoare cu aceea a lui Petrache Lupu, însă într-o măsură mai mică”. În final, ofiţerul de Securitate propunea: “încadrarea de urgenţă în U. M. (Unitate de Muncă, n.n.) pe timp de doi ani a arhimandritului Boca Arsenie, stareţ al mănăstirii Prislop-Hunedoara. A se comunica CC al PMR că s-au luat măsurile necesare ca activitatea sus-numitului să înceteze”. Evident, Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român atâta aştepta. E de la sine înţeles care a fost decizia… La 10 ianuarie 1951, printr-o adresă a Securităţii Sibiu, colonelul Gavril Birtaş ordona arestarea Părintelui Boca. Acesta trebuia să fie “înaintat (cu dosar individual tip” la Centrul de Triere al UM (Unităţii de Muncă, n.n.), întrucât cel în cauză prin decizia MAI, nr. 150 din 14 octombrie 1950, a fost încadrat în U.M. (Unitate de Muncă, n.n.) pe timp de 12 luni”. La 16 ianuarie 1951, Părintele Arsenie era înaintat centrului de triere al Unităţilor de Muncă din comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Ilfov.
Motivele oficiale ale arestării administrative a Părintelui Arsenie Boca au fost: “sus numitul înainte de 23 august a făcut parte din Mişcarea Legionară; după această dată, cu ocazia predicilor pe care le ţinea în biserică a instigat populaţia împotriva regimului democrat popular. De asemenea, mai rezultă că în anul 1947 a găzduit la mănăstirea Prislop (sic!) pe legionarul Glatcov Grigore, care era urmărit de organele de stat. Pentru faptele enumerate mai sus a fost încadrat în CM (Colonie de Muncă, n.n.) pe timp de 12 luni, conform deciziei MAI, nr. 150 din 14 octombrie 1950 şi a fost pus în libertate la 19 martie 1952, prin expirarea pedepsei”.
Arestarea Părintelui Boca s-a produs în noaptea de 15-16 ianuarie 1951, orele 5 dimineaţa. Părintele Arsenie Boca a ajuns la Canal. Date despre această perioadă sunt extrem de puţine, după cum afirmă şi istoricii George Enache şi Adrian Nicolae Petcu, autorii singurului studiu cu pretenţii academie despre Părintele Arsenie Boca: Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice , Ed. Partener, Galaţi, 2009.
Sfântul Ardealului se întoarce acasă, la mănăstirea Prislop, în 3 aprilie 1952, iar după cum a descoperit părintele profesor Mihai Săsăujan, îi scrie episcopului său: “De Buna Vestire, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns, acasă, la Prislop: sănătos, mult folosit şi tot atâta de senin. Bucuria n-are multe vorbe, de aceea, dimpreună cu obştea, V-o împărtăşim aşa cum e: cu recunoştinţă şi smerită metanie, pentru că, faceţi parte, în toate privinţele din motivele ei. Am aflat că, după Paşti veniţi la noi. Vă aşteptăm, aşa cum vechii creştini îşi aşteptau Părinţii. Dar, pe lângă motivul străvechiu mai e şi unul local, mai nou: îndeplinirea ultimelor forme în conducerea obştei de aici, ceea ce-mi va asigura şi mie răgazul preocupării şi de ceilalţi talanţi ce-i am, cu care încă n-am lucrat nimic pentru Iisus”.
Părintele Arsenie Boca va fi imediat încadrat informativ, iar anexele vă vor demonstra cu prisos acest lucru. Se pare încă că acest lucru nu a fost suficient, pentru că s-a ordonat din nou arestarea Părintelui. Reţinerea monahului s-a produs la 20 septembrie 1955, în baza unui mandat eliberat de Procuratura Militară Timişoara, abia la 24 septembrie, pentru pedeapsa prevăzută de art. 228, combinat cu art. 209 (omisiune de denunţ). A fost trimis în arestul Securităţii Timiş, apoi, de la 11 noembrie, în penitenciarul Timişoara. Mandatul de arestare a fost prelungit permanent de către procurată în vederea desfăşurării anchetei penale, până în 8 decembrie 1955. La 9 decembrie Părintele era la Jilava, pentru ca la 21 decembrie 1955 să fie internat în penitenciarul Oradea.
În 7 aprilie 1956, Părintele Arsenie Boca era eliberat din penitenciarul oradea în baza unei “dispoziţii” a Tribunalului militar Oradea, ca “prevenit”, deci nu suferise nicio condamnare sau decizie administrativă, anunţând că se va întoarce la mănăstirea Prislop.
În timpul anchetei, Părintele a fost interogat pentru unele legături cu legionarii amintiţi în ancheta din 1948, despre relaţiile cu Antonie Plămădeală şi Nicolae Bordaşiu, Nichifor DCrainic, principesa Ileana şi unii “profesori legonari”. Astfel spus, anchetatorii au încercat să-l determine pe Părintele Arsenie boca să “recunoască” activitatea în cadrul Mişcării Legionare. Aceeaşi marotă a legionarismului, deşi aceasta fusese infirmată încă de pe vremea regimului Mareşalului Ion Antonescu, după cum am arătat în primul volum. Părintele a afirmat foarte clar: “Precizez că eu nu m-am încadrat în organizaţia legionară şi nici nu mi s-au făcut propuneri în acest sens”.
Neobosită, Securitatea va deschide în 1958 un alt dosar de urmărire a Părintelui hărţuit: “Dosar de acţiune informativă individuală asupra călugărului Boca Zian Arsenie de la mănăstirea Prislop”.
Iniţiativa a fost tardivă, deoarece conform prevederilor noului regulament monahal, impus de Departamentul Cultelor în decembrie 1958, vieţuitorii de la Prislop au fost obligaţi să părăsească monahismul, iar mănăstirea a fost închisă.
În locul celebrei mănăstiri avea să se instaleze un cămin de bătrâni, până în 1976, anul în care s-a reînceput slujirea lui Dumnezeu prin ruga monahilor.
Drama Părintelui avea să continue. În mai 1959, prin actul Episcopiei Aradului, nr. 2407/1959, Părintele Arsenie Boca este îndepărtat din mănăstire, iar maicile sunt obligate “să intre în lume”. Fără a fi caterisit, i se interzice să mai slujească şi chiar să mai poarte haina mnahală. Este angajat la Biserica Sfântul Elefterie din Bucureşti, ca pictor secund pe lângă meşterul Vasile Rudeanu. Abia în 1961 este angajat la Atelierul de Pictură al Patriarhiei, de la Schitul Maicilor. Începea un alt capitol zguduitor din viaţa Părintelui Arsenie Boca…

În încheiere, ţin să le mulţumesc atât colegilor din Colegiul CNSAS, cât şi întregii echipe CNSAS: de la Arhiva Centrală, Arhiva Popeşti-Leordeni, Cercetare, Investigaţii, până la aparatul tehnic. Nu pot să-l uit pe editorul Romeo Petraşiuc, cercetător extern al CNSAS, şi nici pe Raluca Toderel, sufletul acestui proiect, colegii mei în această ispravă. Deopotrivă, un gând de gratitudine se îndreaptă şi spre toţi cei care au scris sau l-au mărturisit pe Părintele Arsenie Boca. Să ne fie tuturor spre folos! 

Dr. Florian Bichir membru al Colegiului CNSAS

coperta-dosare-pr-arsenie-boca-gata-tipar.jpg

 

 

Povestea zilei, 8-10-2014 – “Impaca-te cu fratele tau”

Povestea zilei Fara comentarii

Din cuvintele avvei Epifanie
Cuvântul 4:

A trimis după Ilarion, Epifane Sfântul
rugându-l
să-i fie a-l vedea înainte de ispăşire.
Şi plini de iubire,
– când s-au întâlnit –
fericit,
i-a dat sfântul părintelui,
pentru liniştea pântecului,
carne spre a mânca.
„- Iartă-mă preasfinţite părinte
dar de când schima am îmbrăcat
n-am mâncat
junghiat.
– Nici eu – i-a răspuns cu iubire
sfântul cel în trăire –
de când sunt schimonah
nu am dat drept cuiva
a se culca
având asupra mea necaz.
Şi treaz
am stat de am avut ceva
asupra cuiva.
– Iartă-mă avva, căci petrecerea ta
e mai ostenitoare decât pravila mea.
Că de vreme ce eu am postit
tu eşti fericit
c-ai iubit.”

pr. Trandafir Vid – De dragul păcătoșilor

Povestea zilei, 7-10-2014 – “Nelinistea”

Povestea zilei Fara comentarii

– Părinte, unul care din fire gândeşte mult şi își forţează capul, cum trebuie să facă față lucrurilor ca să nu se obosească?

– Dacă se mişcă cineva simplu, nu oboseşte. Dar când intră iubirea de sine, chiar şi puţină, se strânge ca să nu facă vreo greşeală, şi astfel se oboseşte. Nu-i nimic dacă mai şi greşeşte şi mai capătă şi puţină mustrare. Ceea ce spui tu se poate justifica, de pildă, la un judecător care mereu are de înfruntat cazuri grele și se teme ca nu cumva să judece strâmb şi să se facă pricină de a fi pedepsite suflete nevinovate. În viaţa duhovnicească apare durerea de cap atunci când cineva are răspundere şi se află într-o situaţie fără ieşire, care va defavoriza pe unii dacă va lua o hotărâre sau îi va nedreptăţi pe alţii dacă nu o va lua. Adică atunci când conştiinţa este mereu presată. Tu, soro, să iei aminte să nu faci lucrul duhovnicesc cu mintea, ci cu inima. Și să nu faci vreun lucru fără să te încredinţezi cu smerenie lui Dumnezeu, fiindcă altfel te vei osteni, îți vei obosi și mintea ta şi te vei simţi rău duhovniceşte. De obicei, înlăuntrul neliniștii este ascunsă necredinţa. Dar se poate ca cineva să se neliniștească și din mândrie.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Povestea zilei, 6-10-2014 – “Fara directie si scop”

Povestea zilei Fara comentarii

Într-o zi a trecut pe la coliba mea un medic care trăieşte în America şi mi-a spus despre viaţa de acolo. Lucrează toată ziua. Fiecare membru al familiei trebuie să aibă maşina sa. Apoi acasă, pentru ca fiecare să se mişte liber, trebuie să aibă patru televizoare. Lucrează şi se ostenesc ca să scoată bani mulţi, ca sa spună că sunt aranjaţi şi fericiţi. Dar ce legătură au toate astea cu fericirea? O astfel de viaţă plină de nelinişte şi într-o neîncetată alergătură (după bani) nu înseamnă fericirea, ci este un iad. Ce să faci cu viaţa într-un astfel de stres? Dacă ar fi trebuit ca întreaga lume să trăiască o astfel de viaţă, eu nu aş fi voit-o. Dacă Dumnezeu le-ar fi zis acestor oameni: “Nu vă pedepsesc pentru viaţa ce o trăiţi, însă vă voi lăsa să trăiţi veşnic în acest fel”, asta pentru mine ar fi fost un mare iad.De aceea, mulţi oameni nu pot răbda să trăiască în astfel de condiţii şi ies afară în aer liber, fără direcţie şi scop. Se adună în grupuri şi merg în afara oraşelor, în mijlocul naturii, unii ca să facă gimnastică, iar alţii pentru altceva. Mi s-a spus despre unii că ies în aer liber şi aleargă, ori se suie pe munţi până la înălţimea de 6000 de metri. Îşi ţin răsuflarea, apoi o lasă, şi iarăşi inspiră adânc… Lucruri de nimic. Aceasta arată că inima lor este strivită de nelinişte şi caută o ieşire. Am spus unuia dintre aceştia: “Voi săpaţi o groapă, o măriţi, vă minunaţi de groapa ce aţi făcut-o şi… săriţi în ea, prăvălindu-vă în jos, în timp ce noi săpăm groapă, dar aflăm metale preţioase. Nevoinţa noastră are rost, fiindcă se face pentru ceva mai înalt.”

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Povestea zilei, 5-10-2014 – “Viata de astazi, cu necontenita ei alergatura, este un iad”

Povestea zilei Fara comentarii

Bine că există viata de dincolo. Dacă oamenii ar fi trăit veşnic în viaţa aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul în care şi-au făcut ei viaţa. Cu neliniştea asta de acum, dacă ar fi trăit 800-900 de ani, ca în vremea lui Noe, ar fi trăit un mare iad. Atunci trăiau simplu şi au trăit mulţi ani, ca să se păstreze Tradiţia. Acum se petrece ceea ce spune psalmul: “Zilele anilor noştri şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere, optzeci de ani; şi ce este mai mult decât aceştia, osteneală şi durere”. Şaptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii să-şi căpătuiască copiii.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Povestea zilei, 4-10-2014 – “Alergarea continua”

Povestea zilei Fara comentarii

Oamenii se grăbesc şi aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo, şi aşa mai departe. Şi ca să nu uite ce au de făcut, şi le notează pe toate. Cu atâta alergătură, tot este bine că îşi mai aduc aminte cum îi cheamă… Nici pe ei înşişi nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindeşti în apă tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viaţă, ci cer numai aici cât mai multe bunuri materiale. De aceea nu află linişte şi aleargă mereu.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

« Precedenta