Aparitii noi la Editura Agnos: “Tablitele de la Maraton” de Alexandru Rusu

11:44 pm Cartile noastre                                                     

Prefaţă sau postdemocraţie şi libertatea de expresie 

Căci beat e împăratul de zeci de ani de-orgie! 
Şi-a spus: „Eu Libertatea voi stinge-o în curând 
Ca pe o lumânare, aşa, cu gingăşie!”, 
Dar Libertatea-nvie! Şi el se simte-nfrânt! 
Arthur Rimbaud, Opere, „Mâniile Cezarului”, Polirom, 2003 

La început a fost cuvântul! Săptămânal, duminică după duminică, Maratonul a făcut istorie. A prezentat şi re-prezentat situaţii interesante, a iniţiat dezbateri, a comentat evenimente, a creat polemici. Apoi a intrat în istorie, fiind desfiinţat pentru a face loc unui tip de radio, un aşa-zis radio COMERCIAL. Dacă astăzi nu mai putem asculta Maratonul duminică, o să putem în schimb citi o bună parte a editorialelor cu care această emisiune începea. Pentru a lăsa o urmă a trecerii sale prin istoria agitată a spaţiului mediatic românesc o emisiune cu audienţa Maratonului îşi dezvăluie acum o parte din farmecul său. Alexandru Rusu, cel care a realizat această emisiune vreme de opt ani, publică scurtele şi incitantele sale editoriale cu care deschidea Maratonul. O culegere de texte care prezintă fapte şi stări de spirit ce se întind între februarie 2006 şi octombrie 2013. 
Dincolo de textul propriu-zis, această carte vorbeşte despre evoluţia libertăţii de expresie în România contemporană. Încet, editorial după editorial, o lume peste care se aşternuse uitarea unui prezent continuu decuplat de trecut şi de viitor, reînvie. Alexandru Rusu, prezintă, prin mijlocirea Maratonului şi a editorialelor sale, stagiile evoluţiei României pe parcursul unui deceniu deloc liniştit. În tot acest timp, criza politică permanentă cu care politicienii ne-au ocupat timpul pentru a ne distrage atenţia, a fost brăzdată de mici bucurii efemere, dar accentuată mai apoi de Marea Criză care a schimbat şi lumea şi societatea românească fără să ne dăm seama. Vedem cum pe parcursul paginilor, editorialele devin din ce în ce mai precise, căci evenimentele deveniseră şi ele din ce în ce mai fierbinţi. Atât de fierbinţi încât libertatea presei însăşi devenea o victimă. 
Dacă pentru presa privată românească criza economică a fost devastatoare, pentru presa publică situaţia ar fi trebuit să fie mai bună. Dar, privind retrospectiv, nici pentru mass-media publică situaţia nu a fost mai bună. Dacă pentru mass-media privată interesele patronatului şi slaba sindicalizare au deschis spaţiul excesului şi a permis unui autoritarism editorial să transforme libertatea de expresie în subordonare ierahică, politizarea excesivă a reprezentării în consiliile de administraţie ale radioului şi televiziunii publice a lăsat urme, autocenzura sau o cenzură discretă, postdemocratică, punând jurnaliştii în faţa unor alegeri limită. În acelaşi timp, violenţa discursului public a influenţat viziunea opiniei publice despre politică. 
În (post)ideologia postdemocratică discursul despre reformă (reforma radioului public de exemplu) ar trebui să ţină locul reformei, dar mai ales să inducă o nouă viziune asupra politicilor. În fond, strategiile postdemocratice despre necesitatea reformelor acoperă lipsa de consistenţă a politicilor şi re-construcţia inegalitară a societăţii. în acest sens postdemocraţia nefiind decât perpetuarea iluziei democratice într-o epocă în care egalitatea şi libertatea, cheile de boltă ale oricărei organizări democratice, sunt depreciate în numele eficienţei economice (audienţă, raiting, etc.) şi a pieţei. 
Dacă în Occident mimarea democraţiei de după democraţie, care caracterizează capitalismul târziu, se confruntă cu rezistenţa reminiscenţelor „vechii democraţii”, la noi a fost când prea devreme, când prea târziu pentru democraţie. A fost prea devreme în secolul al XIX-lea când „formele” erau „fără fond” sau în prima jumătate a secolului al XX-lea când altele erau priorităţile istorice. Şi a fost prea târziu la sfârşitul secolului al XX-lea când democraţia era deja subordonată obiectivelor capitalismului. Ori, capitalismul presupune legitimarea inegalităţilor, iar capitalismul târziul, divinizarea acestora. Deloc paradoxal, inegalitatea şi limitarea libertăţii de expresie sunt strict corelate. 
„Accidentele” de parcurs, cum a fost şi cazul eliminării Maratonului din grila Radio România Actualităţi în toamna anului 2013 nu se înscriu doar într-o strategie post-demcoratică de eludare a dezbaterii critice prin promovarea divertismentului, ci corespund şi unei orientări partitocratice care alterează funcţionarea societăţii româneşti.

Cristian Pîrvulescu 

Cristian Pîrvulescu este profesor de ştiinţe politice, comentator al vieţii politice româneşti, preşedinte de onoare al Asociaţiei Pro Democraţia, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice de la S.N.S.P.A., a fost titularul rubricii „Mâine este astăzi” în cadrul Maratonului. 

Naşterea şi moartea Maratonului 

Maratonul a mai murit o dată în 2004, pentru a renaşte în 2005. Maraton de duminică la Radio România Actualităţi a continuat într-o variantă mai restrânsă orar ceea ce a fost Maraton blue-jeans la Radio România Tineret, program încheiat în toamna lui 2004, odată cu desfiinţarea postului de radio, mascată printr-o trecere exclusiv pe internet. 
Pamfletele politice au traversat trei regimuri: Iliescu, Constantinescu (la Radio România Tineret) şi Băsescu (la Radio România Actualităţi). Îndemnat de bunul meu prieten şi excelentul autor de interviuri Marin Constantin, pamfletele de la Maraton de duminică au fost strânse şi văd acum lumina tiparului. Cartea se completează şi desăvârşeşte cu desenele politice ale lui Ion Barbu. Caricaturistul din Petrila este una dintre tuşele cele mai puternice şi peniţele cele mai acide politic. Desene sale au apărut în România Liberă, Academia Caţavencu, Dilema, Dilema Veche, Ziua, Adevărul. A publicat zilnic, timp de 25 de ani, ceea ce înseamnă chiar mai mult decât a scrie un editorial, caricatura cerând obligatoriu poanta. 
Maraton de duminică a însemnat, timp de opt ani, până în noiembrie 2013, când a fost scos din grila RRA, o tribună a liberei exprimări şi a pluralităţii de opinii, un spaţiu de analiză a lumii în care trăim, un loc rezervat personalităţilor autentice. Au fost la Maraton diplomaţi, oameni de cultură, academicieni, oameni politici reali, personalităţi din societatea civilă, performeri din sport. Peste 300… Campaniile Maraton au însemnat adevărata luptă pentru interesul naţional împotriva intereselor de clan politic. Mi-amintesc cu drag vorbele regretatului Ioan Grigorescu: „Sunteţi ca Polonia în al doilea război mondial, le staţi ca osul în gât; nici nu pot să vă scuipe, nici nu pot să vă înghită”. Sau definiţia lui Ion Cristoiu: „Sunteţi independentul de serviciu”. Şi afirmaţiile lui Dan Puric: „Ceea ce faceţi dumneavoastră este întocmai ca misiunea apostolilor: folosiţi cuvântul pentru a răspândi adevărul; Maratonul este o emisiune de o vigoare excepţională”. 
Maratonul a stat vertical împotriva fie şi a celei mai mici ingerinţe, iar ascultătorii care au participat în emisiune în direct, neselectaţi şi necenzuraţi, pot depune mărturie. 
Aud astăzi că radioul este industrie şi cântă. Rămân consecvent la ideea că radioul este creativitate şi pasiune şi că, în primul rând, trebuie să vorbească. Şi nu e doar o nostalgie! 
Legenda spune că după ce a rostit Nenikikamen! (am învins!), soldatul grec Filipide a murit. În cheie creştină, moartea este Înviere. Şi pentru ca timpul până la aceasta să treacă mai uşor, vă ofer paginile următoare… 
Până la (re)audiţie plăcută, lectură plăcută! 

Alexandru Rusu 

Postfaţă sau, mai bine zis, O cupă cu şampanie 

Farmecul profesiei de radiojurnalist este aidoma unei cupe cu şampanie. Indiferent a câta oară te aşezi la microfon, te simţi în smoking sau în rochie de seară. O cupă de cuvinte, închinată ascultătorului, va crea convingeri, va deborda imaginaţia, va rodi în inimile la care nici nu te aştepţi. Preţul plătit este însă unul imens. Istoria nu consemnează cuvântul rostit, iar despre roadele din inima ascultătorilor nu vei afla niciodată. 
Răspunderea profesiei de radiojurnalist este însă o cruce, pe care Hristos însuşi te invită s-o porti: Ia-ţi crucea ta şi urmează Mie! Căci pentru fiecare cuvânt vei da socoteală, dacă este neroditor. 
Înţelepciunea profesiei de radiojurnalist este – atunci cînd îţi vine mintea la cap – aceea de a aşterne pe hârtie ceea ce ai rostit cândva la microfon şi s-a dizolvat în eter. Astfel dai posibilitate istoriei să consemneze cuvântul rostit, poţi afla de la cititorii tăi dacă a rodit cuvântul tău în inima lor şi poţi, frunzărind, să reciteşti oricând cuvintele pentru care vei da socoteală. 
Şi iată ce decide să facă, înţelepţit, colegul meu de breaslă Alexandru Rusu: să extragă din emisiunea de brand pe care a realizat-o mai bine de şapte ani la Radio România Actualităţi – Maraton de Duminică – detaliul care i-a conferit savoare şi să-l transforme într-o carte. Abia acum, când scripta manent, se poate verifica veridicitatea celor afirmate şi, mai presus de orice, puterea de sinteză a jurnalistului. 
A spune mult în cuvinte puţine poate fi o calitate sau… o pacoste, mai ales atunci când intuieşti adevărul, întotdeauna incomod, sub glazura minciunii. Pentru Alexandru Rusu a fost şi una şi alta. Rostite uneori cu umor, alteori cu amar, în funcţie de contextul săptămînii care trebuia să încapă într-o linguriţă de cuvinte, comentariile de deschidere a emisiunii aveau nu rareori rol de bobârnac peste nasul politic şi aparent destinul bulelor din cupa de şampanie. Acum însă, când se lasă citite în volum, îşirate precum perluţele pe firul de mătase, alcătuiesc o savuroasă cronică de moravuri şi exprimă un dureros adevăr: în toţi aceşti ani politicul românesc de toate culorile şi dezbinările posibile s-a învârtit în jurul cozii, prinzînd în vârtejul abandonului social poporul român obosit de atâta zădărnicie. 
Ce zice prima perluţă din capul şirului, datată 5 februarie 2006? „Se lasă gerul! Îngheţ. Între Europa şi lumea islamică. Gheaţă la mal între PNL şi PD. Vifor prin PSD. Pod de gheaţă. Între Iran şi restul lumii.” E ceva nou sub soare de opt ani încoace? Şi ce zice ultima perluţă din coada şirului, datată 20 octombrie 2013? Între altele că „…s-a pus gaz de şist peste focul de la Roşia Montană…” S-a rezolvat cumva umilinţa de colonie a României? 
Deci, quod erat demonstrandum! 
Abia acum, când scripta manent, se poate verifica veridicitatea celor afirmate şi, mai presus de orice, puterea de sinteză a jurnalistului. Iată de ce înţelepciunea profesiei de radiojurnalist este aceea de a aşterne pe hârtie ‒ la vreme rînduită ‒ ceea ce ai rostit cândva la microfon şi s-a dizolvat în eter. 
Tăbliţele de la Maraton. O cupă de cuvinte închinată astăzi, la lansare, şi unui altfel de public. Maratonul Maratonului de Duminică s-a încheiat; începe cursa pentru inimile cititorilor. Cât de fin se confirmă înţelepciunea străbună cuprinsă în proverbele noastre româneşti… Când Dumnezeu închide o uşă, deschide întotdeauna o fereastră! 

Doina Jalea 

Doina Jalea este jurnalist radio, a fost profesor de jurnalism radio la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, a realizat numeroase emisiuni de comentariu şi analiză politică, a fost redactor-şef la Radio Romania Actualităţi în perioada 2005-2012.

Volumul se poate comanda de aici 

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>