Povestea zilei, 15-01-2015 – “Omul smerit este erudit”

Povestea zilei Fara comentarii

Sunt unii care, deşi au toate condiţiile, minte, inteligenţă etc., ca să sporească, nu iau aminte la ce le spui. De îndată ce faci aluzie la ceva, spun “am înţeles” şi se grăbesc să le completeze. În Sfântul Munte vin copii foarte inteligenţi. Arată că prind îndată ceea ce le spui, dar de fapt prind aerul, pentru că nu iau aminte. În timp ce alţi copii cu mai puţină inteligenţă, iau aminte, aşteaptă cu cuminţenie să asculte cele ce urmează şi le rămân în minte cele pe care le aud. Unii înţeleg multe, adună de aici şi de acolo, se umplu de cunoştinţe şi nu fac nimic. Îşi netrebnicesc mintea pe care le-a dat-o Dumnezeu, o fac terci. Au o mândrie mare şi nu lasă harul lui Dumnezeu să-i adumbrească, în timp ce alţii, care nu au multă minte, se smeresc mult. Îţi spun: “Nu mă duce mintea” şi întreabă din nou: “Cum ai spus?”, încercând apoi să pună în lucrare. În felul acesta adună har şi sporesc. De obicei omul smerit este erudit, în timp ce iubitorul de sine nu are cunoştinţe, deoarece nu se smereşte să întrebe.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Povestea zilei, 14-01-2015 – “Drumul drept”

Povestea zilei Fara comentarii

Atunci când un om este inteligent şi face o lucrare cu uşurinţă, trebuie să se topească de recunoştinţă înaintea lui Dumnezeu şi să-i mulţumească zi şi noapte pentru că i-a dăruit inteligenţă şi a putut face acea lucrare fără să se ostenească. Iar dacă nu-i mulţumeşte, aceasta dovedeşte o mare nerecunoștință.

– Dar dacă, Părinte, are părerea că nu izbuteşte nimic?

– Atunci înseamnă că-l ispiteşte aghiuţă din partea potrivnică. A fost întrebată odată cămila: „Ce-ţi place mai mult, urcuşul sau coborâşul?”. Şi aceea a răspuns: „Ce, drumul drept s-a pierdut?”.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Povestea zilei, 13-01-2015 – “Cunoasterea seaca vatama”

Povestea zilei Fara comentarii

Instruirea exterioară de cele mai multe ori vatămă, pentru că dezvoltă în om o părere înaltă despre el însuşi. Apoi această părere se face zid ce împiedică harul lui Dumnezeu să se apropie de el. Dar dacă omul îşi va lepăda părerea ce o are despre el însuşi, cea falsă, atunci bunul şi bogatul nostru Părinte îl îmbogăţeşte cu luminoasele Lui tâlcuri dumnezeieşti. Când însă ticălosul om are o părere înaltă despre el însuşi şi o păstrează în creier, atunci rămâne numai creier şi trup, necunoscând harul Duhului Sfânt. Adică multele cunoştinţe pot pricinui umflarea capului, făcându-l aerostat, pândindu-l primejdia ori să se spargă în aer (cu schizofrenia) ori să se prăbuşească (cu mândria) şi să se facă bucăţele. De aceea, cunoaşterea va trebui să fie urmată de frica de Dumnezeu şi să meargă împreună cu lucrarea practică, pentru ca să existe astfel un echilibru. Cunoaşterea seacă vatămă.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan