Lia Mills, o elevă canadiană de 12 ani, a făcut senzaţie în presă după ce, la începutul acestui an, şi-a susţinut pledoaria anti-avort într-un concurs şcolar de retorică, în ciuda opoziţiei vehemente întâmpinate din partea profesorilor. La jumătatea lunii mai şi-a mai prezentat o data pledoaria în faţa a 12.000 de oameni, adunaţi cu ocazia Marşului Naţional pentru Viaţă din Ottawa, Canada.

Lia, originară din Ontario, şi-a modificat puţin discursul special pentru această ocazie, adăugând următoarele: „Zilnic, 115.000 de persoane sunt omorâte prin avort. Priviţi această mare de oameni din jurul vostru. N-are mult peste 10.000 de oameni. La fiecare două ore, tot atâţia copii sunt uciși din cauza avortului.”

Citeste mai departe…

Trebuie să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi. Pentru că viaţă înseamnă moarte continuă.

Reporter: Părinte Arsenie, ce le recomandaţi în primul rând creştinilor care doresc să sporească în viaţa duhovnicească?

Părintele Arsenie: Recomand o stare de veselie interioară, din inimă, o stare care înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. E o stare de absenţă, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de auto anulare.

Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe. Recomand o stare de prezenţă continuă care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine.

Aţi cunoscut astfel de oameni care aveau o asemenea stare de prezenţă continuă?

Asta este o întrebare la care nu se poate răspunde întru totul. Oamenii îşi păstrează ascunsă viaţa lor.

Am trăit în puşcării 14 ani; am stat cu fel de fel de conducători ticăloşi.

Eram într-o anumită relaţie şi cu părintele Dumitru Stăniloae, bineînţeles respectând proporţiile, căci eram un prichindel pe lângă el. La procesul Rugului Aprins - am fost amândoi în acelaşi lot - el s-a purtat cam şovăielnic. Dar când a intrat în temniţă, când a întâlnit acolo mari trăitori care erau de 20 de ani în închisoare, care cunoşteau Noul Testament aproape pe de rost - puţini erau care nu ştiau toate scrierile sfântului Ioan Evanghelistul - părintele Stăniloae a rămas impresionat.

Nu se întâmplă nimic, absolut nimic, niciodată, fără voia lui Dumnezeu. Căci zice Mântuitorul: „Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea”. Suntem conduşi, guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea noastră. Deci trebuie să fim atenţi. în închisoare erau oameni de rugăciune. Am trăit cu ei, cu Valeriu Gafencu, cu Virgil Maxim… L-am avut pe Virgil chiar în celulă. Am stat împreună, mi-a fost aproape ca un ucenic. Am stat mult timp în doi, în celulă, la Aiud.

Pe mine m-au ţinut ani de zile la zarcă. Zarca era la Aiud o închisoare în închisoare. Nu ştiţi! Făcută de unguri pentru români. Acolo nu vedeam nimic. Ne scoteau afară zece minute pe lună. Vă daţi seama, erai cu totul suspendat de tot ce-i materie! În asemenea condiţii, toţi creştinii aceştia se rugau. Dar care era intensitatea rugăciunii, asta e greu de apreciat - ca să satisfacem noi acum lumea curioasă de astăzi.

Vă mai spun încă o dată: eu recomand o stare de veselie care înseamnă rugăciune neîncetată.

Citeste mai departe…

BOALA INCURABILĂ - ASPECTE DE ASISTENŢĂ SPIRITUALĂ

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr. 3/2004

Necesitatea rândurilor de faţă s-a născut în urma participării la seminarul „Comunitatea şi membrii ei vulnerabili”, organizată în cadrul programului Ricop „Servicii socio-medicale la domiciliul pacienţilor cu cancer, în stadiu avansat”.

Este foarte greu să aduci în discuţie aspectele de asistenţă spirituală în ceea ce priveşte boala incurabilă, pentru că „fenomenul” este în fază de pionierat, atât în rândul bolnavilor, cât şi al celor ce împlinesc asistenţa spirituală.

Chiar dacă definiţia dată bolii de părintele Arsenie Boca nu are darul să încurajeze (Boala este o retragere a lui Dumnezeu din susţinerea sănătăţii omului. Poate chiar o ignorare a Lui), ea cuprinde o realitate cutremurătoare pentru omul contemporan obişnuit să i se vândă fericire împachetată în staniol.

Boala impune omului un stil nou de viaţă, nedorit şi privat de anumite posibilităţi ce-i lăsau senzaţia libertăţii.

Citeste mai departe…

Interviu cu Bogdan Tătaru-Cazaban: Despre relaţia dintre politică şi religie cu unul dintre cei mai tineri şi mai competenţi sfetnici ai României

În universul din jurul celui mai puternic om al Romaniei, este de aşteptat să găseşti numai “buldogi” necruţători şi înţelepţi încruntaţi. La doar 32 de ani, consilierul pe probleme de cultură şi culte al Preşedintelui Romaniei, pare a fi dezavantajat de un fizic angelic şi de o eleganţă inactuală. Deşi astăzi succesul ţine de domeniul gălagiei şi al durităţii, el reuşeşte prin forţa convingerilor sale interioare. Şi reuşeşte în tăcere. Faceţi, vă rog, cunoştinţă cu cel mai tânăr sfetnic al Romaniei.

Stelian Gomboş: Domnule Tătaru-Cazaban, deşi sunteti foarte tânăr, de 5 ani deţineţi funcţia de consilier în Administraţia Prezidenţială. Când oamenii se gândesc la un consilier îşi  imaginează mai degrabă un venerabil sfetnic. Trebuie să vă mărturisesc că din acest motiv, existenţa dumneavoastră în vecinătatea intimă a resorturilor puterii pare a fi suspectă…

Bogdan Tătaru-Cazaban: Se pare că este ceva plauzibil în ce spuneţi din moment ce vă las această impresie chiar şi după cinci de ani de „vecinătate suspectă”… Dar ştiţi cum se petrec lucrurile: putem controla în mai mare măsură ceea ce facem şi in mult mai mică măsură ceea ce cred ceilalţi despre noi. Oricum, aceasta este tensiunea definitorie pentru oricine a intrat, pentru o vreme, în serviciul public: tensiunea dintre fapte şi receptarea lor, dintre intenţii şi rezultate. Sper, totuşi, că prin ceea ce sunt şi am făcut să nu fi lăsat loc prea multor suspiciuni, deşi în viaţa publică şi chiar în viaţa academică, retorica suspiciunii este predilectă. Cât despre vârstă, ceea ce spuneţi era valabil în anul 2005, când am venit în serviciul Preşedintelui. Vedeţi, cu ceva timp înainte, doctoratele se susţineau la o vârstă mai târzie şi, trebuie să recunoaştem, erau contribuţii majore. Acum se susţin, in multe cazuri, foarte devreme, pana la 30 de ani. Ceva asemănător se întâmplă şi în zona expertizei. În plus, cred că implicarea pentru care am optat este mai potrivită când ai mai multă energie şi mai mult entuziasm decât la o vârstă venerabilă, pe care poţi să o trăieşti mai detaşat şi mai contemplativ.

Citeste mai departe…

ASPECTUL SINERGIEI DINTRE OM ŞI DUMNEZEU

Pr. Dr. Cristian Muntean, Buna Vestire nr. 7-8/1994

Termenul de sinerghia exprimă acţiunea de colaborare sau de conlucrare. În teologia ortodoxă acest termen încearcă să demonstreze colaborarea omului cu Dumnezeu în actul mântuirii sau, mai precis, conlucrarea activă a voinţei omeneşti cu harul. În actul mântuirii plecăm întotdeauna de la Dumnezeu, în care suntem datori să vedem iubirea Lui faţă de lume. Sinergia stă tocmai în această iubire, prin care Dumnezeu a coborât printre noi şi ne-a chemat la dobândirea „firii celei veşnice”. Dumnezeu însuşi este iubire şi aceasta este condiţia esenţială a deschiderii divinului spre uman. Sinergia este calea prin care Dumnezeu poate intra în inimile noastre şi puntea prin care noi urcăm la El. (Ioan Bria)

În şi prin Hristos se realizează legătura obiectivă dintre Dumnezeu şi oameni. El se reia contactul cu divinul, iar în persoana Lui putem vedea prototipul sinergiei, pentru că în ea omul şi Dumnezeu sunt uniţi ipostatic. Omul poate participa la dumnezeire în baza întrupării lui Hristos. Prin El, Dumnezeu a intrat în cadrul omenescului ca persoană. Posibilitatea apropierii umanului de divin stă în coborârea pe care Dumnezeu a iniţiat-o faţă de noi.

Factorul omenesc atrage după sine şi un aspect subiectiv prin care poate fi explicată sinergia. Sf. Grigorie de Nissa o arată că omul se bucură de anumite virtuţi fiinţiale care-1 fac demn de a fi colaborator şi copărtaş al lui Dumnezeu. Sf. Părinţi descopereau această calitate a lui în caracterul său de chip al lui Dumnezeu, caracter ce-i conferă demnitatea de a răspunde chemării divine. Cerul cheamă întotdeauna, şi în această chemare se presupune şi răspunsul. Sinergia nu este decât o întrepătrundere de chemări şi răspunsuri divine şi umane. (Ioan Bria)

Citeste mai departe…

Despre Relaţia Dintre Raţiune şi Credinţă
în Teologia Sfântului Vasile Cel Mare

Omilia 22 către tineri
Autoritatea Sfântului Vasile în recomandările făcute celor tineri

Atitudinea şi gândirea Sfântului Vasile cel Mare faţă de relaţia  culturii profane cu învăţătura creştină reprezintă temeiuri semnificative în conturarea unei poziţii echilibrate şi înţelepte în această problematică deosebit de complexă. În acest domeniu, Sfântul Vasile cel Mare s-a remarcat prin poziţia sa de mijloc, evitând poziţiile extreme şi reducţioniste. El depăşeşte atitudinea unor autori creştini care polarizau într-o manieră categorică relaţia dintre creştinism şi cultura profană, opunându-le categoric. Totodată, Sfântul Vasile cel Mare nu încearcă nici o formulă de acomodare sau justificare a Revelaţiei prin învăţătura exclusiv omenească.

În contextul actual al unei societăţi dominată de puterea informaţiei, structurarea unei relaţii oneste între învăţătura creştină şi cultură, între teologie şi ştiinţă reprezintă o exigenţă importantă a cercetării teologice. Astfel teologia răspunde unei nevoi concrete, unor frământări efective ale lumii contemporane. Evitarea unor confuzii şi a unor tendinţe sincretiste în relaţia dintre teologie şi cultură, prin cultivarea unei conştiinţe a dialogului structurată cu discernământ, reprezintă un răspuns echilibrat şi constructiv în această problematică.

În acest sens, poziţia Sfântului Vasile cel Mare cuprinde repere semnificative şi de mare actualitate, inclusiv pentru lumea contemporană. Autoritatea Sfântului Vasile în recomandările făcute celor tineri este dată de instruirea sa de excepţie în cultura profană dublată şi transfigurată de experienţa sa duhovnicească şi eclesială. Sfântul Vasile cel Mare nu recomandă sfaturi gratuite, detaşate de experienţa sa de viaţă. Puterea şi revelaţia atitudinii exprimate de marele sfânt capadocian provin din asumarea cu maturitate a încercărilor vieţii.

Citeste mai departe…

BISERICA - DARUL COMUNIUNII

Pr. Dr. Cristian Muntean

În societatea contemporană Biserica ocupă teoretic, un loc privilegiat chiar dacă, practic, acest privilegiu lipseşte aproape cu desăvârşire. Nu ne propunem o analiză asupra acestui fenomen pentru că ea nu s-ar mai încadra în spaţiul teologic ci ar aduce în discuţie numeroase elemente ce ţin de domeniul socio-politic şi au o aplicare imediată în mentalitatea românească ce nu poate depăşi încă traumele istoriei.

Când vorbim despre Biserică avem în vedere în primul rând rolul ei liturgic; „centrul liturgic al Creaţiei”, cum o numea părintele Stăniloae, adică locul unde se săvârşeşte şi se răspândeşte peste întreaga creaţie puterea mântuitoare a lui Hristos prin Duhul Său exprimat în energiile necreate. Locaşul bisericesc devine spaţiul central al lucrării mântuitoare al lui Hristos, pentru că inima Sfintei Liturghii, ce se săvârşeşte în el, este Sfânta Euharistie ce se împlineşte prin prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Domnului şi prin împărtăşirea cu ele a credincioşilor.

Eclesiologia ortodoxă defineşte Biserica cu trupul tainic al Domnului, întemeiat de Fiul lui Dumnezeu întrupat, prin care oamenii, ca mădulare, participă în comun la viaţa dumnezeiască intratrinitară, silindu-se să crească în comuniune cu Dumnezeu prin împărtăşirea de harul Duhului Sfânt, de trupul şi sângele Domnului administrat de ierarhie, prin creşterea în credinţă, în cunoaştere şi curăţie sub conducerea acestei ierarhii dobândind prin aceasta mântuire şi înaintând spre îndumnezeirea după har. De aceea, Biserica e numită „tehnic” organul întemeiat de Dumnezeu-Omul pentru mântuirea şi sfinţirea oamenilor, adică a comunităţii celor care formează poporul lui Dumnezeu, unii vieţuind pe pământ (Biserica luptătoare), iar alţii triumfând în cer (Biserica triumfătoare).

Citeste mai departe…

Despre Sfintele Icoane - importanţa şi celebritatea lor

Sfintele icoane formează un mare tezaur spiritual al Bisericii. Despre sfintele icoane s-au spus multe, de către teologi, şi s-au scris volume întregi. Înaintaşii şi Sfinţii Părinţi au vorbit despre rolul lor, duhovnicesc şi dogmatic în acelaşi timp, şi ne-au învăţat să ne închinăm la icoane ca la înşişi sfinţii care sunt închipuiţi pe ele. „Căci cinstea dată icoanelor se urcă la chipul cel dintâi” spune Sfântul Vasile Cel Mare.

Mulţi consideră sfintele icoane mai mult ca valori artistice şi istorice decât ca obiecte putătoare de har şi sfinţenie. Ei admiră îndeosebi vechimea, culorile, măiestria şi arta cu care sunt lucrate. Dar nu surprind, nu simt duhul care vibrează şi se transmite prin aceste sfinte obiecte!…

Prin intermediul sfintelor icoane, noi suntem permanent în comuniune cu Hristos, cu Fecioara Maria - Născătoarea de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii, prin sfânta rugăciune. Prin icoane întreţinem un continuu dialog cu Creatorul cerului şi al pământului şi cu toţi sfinţii. Este suficient numai să vezi o icoană, să îngenunchezi în faţa ei, că te şi înalţi, imediat, cu mintea la Hristos. Desigur, ne putem ruga şi fără să avem în faţă icoane, dar creştinul obişnuit îşi adună mintea cel mai uşor şi intră în atmosfera rugăciunii, stând în faţa unei icoane făcătoare de minuni, şi, defapt, toate icoanele pot fi făcătoare de minuni!… Atunci simte imediat Harul Sfântului Duh în inima sa, simte o prezenţă divină continuă, căldură şi încredere duhovnicească, pe care le-ar simţi mult mai greu dacă s-ar ruga în lipsa unei astfel de icoane!…

Citeste mai departe…

URMAREA LUI HRISTOS

Pr. Dr. Cristian Muntean, în Legea Românească nr.4/2003

Duminica după înălţarea Sfintei Cruci aduce în atenţia credincioşilor importanţa asumării „Crucii lui Hristos” nu doar la nivelul expresiei teoretice ci, mai ales, la asumarea ei concretă în viaţa fiecăruia prin credinţa faptelor bune ce aduce cu ea părtăşia la vrednicia hristică.

Mesajul Evangheliei este concis şi dens dând prilej exegetului la exprimarea unei bogăţii de idei capabile să creioneze modelul „urcuşului spre Hristos” într-o lume în care parcă Dumnezeu îşi găseşte din ce în ce mai greu locul firesc.

Citeste mai departe…

Mari Duhovnici Români contemporani aflaţi dincolo de graniţele ţării…

Părintele Petroniu Tănase - Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos

Unul dintre părinţii noştri duhovniceşti de mare anvergură este Protosinghelul Petroniu Tănase care s-a născut în anul 1916, în comuna Fărcaşa - Judeţul Neamţ. A fost tuns în monahism şi format în duhul călugăriei la Mănăstirea Neamţ - ctitoria Domnitorului Ştefan Cel Mare şi Sfânt din anul 1497, unde a avut marea şansă de a fi coleg cu Sfântul Ioan Iacob Românul!…

Trăsătura de caracter esenţială a părintelui Petroniu este calitatea de a fi un iubitor şi un împlinitor al ordinii, tăcerii şi smereniei. Părintele este licenţiat în teologie dar a urmat şi studii de matematică şi filozofie. A fost membru al grupării „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti - care a fost ultimul bastion de rezistenţă al intelectualităţii creştine româneşti interbelice şi care a a fost distrus de către regimul comunist în 1958!…

Dorul de desăvârşire l-a determinat şi i-a îndrumat paşii spre Sfântul Munte Athos unde se nevoieşte din anul 1976, făcând parte din a doua generaţie de monahi trimisă de către Patriarhia Română cu scopul de a revigora viaţa monahală din Schitul Românesc Prodromu!… Apreciat şi iubit, deopotrivă, atât în Grecia cât şi în România Părintele Petroniu conduce şi astăzi schitul nostru românesc şi athonit cu o luciditate, dragoste şi abnegaţie, deosebite!…

Citeste mai departe…