Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă

-ediţia a XI -a ( 7 - 10 octombrie 2010, Biblioteca ASTRA Sibiu, corp B)-

Programul manifestărilor

JOI, 7 OCTOMBRIE 2010

-13,00 - DESCHIDEREA OFICIALĂ A TÂRGULUI

-18,00 - Prezentarea CD-ului „Segundo“ şi a volumului biografic „Costel Busuioc”(Ed. Agnos, Sibiu)

Invitat: Costel Busuioc

-19,00 - Prezentarea volumului „Dicţionar de cunoştinţe religioase” de pr.prof. Ene Branişte şi prof.

Ecaterina Branişte (Ed. Andreiana, Sibiu, 2010); Lansarea cărţilor: „Adevăratul şi falsul ecumenism” de pr. Aurel Pavel şi Ciprian Iulian Toroczkai (Ed. Andreiana, Sibiu, 2010), „Înţelesuri ortodoxe” de pr. Cristian Muntean (Ed. Andreiana, Sibiu, 2010) şi „Configuraţia istorică şi bisericească a Braşovului (sec.XIII-XX)” de pr. Vasile Oltean (Ed. Andreiana, Sibiu, 2010)

Invitat: ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

VINERI, 8 OCTOMBRIE 2010

-16,00 - Lansarea volumului „Cartea neagră a Revoluţiei Franceze” (Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2010)

- Vizionarea documentarelor „Poporul pierdut” şi „Vânătorul de securişti”

            Invitaţi: istoricul Marius Oprea, prof. Ioan Danciu, Gabriel Cojocaru-director Editura Grinta Cluj-Napoca

-17,00 - Lansarea cărţilor: „Iubirea care ne urneşte” de pr. Constantin Necula (Ed. Agnos, Sibiu, 2010),

„Recurs la Evanghelie” de Florian Bichir -jurnalist Libertatea (Ed. Agnos, Sibiu, 2010), „Dumnezeiasca Euharistie” de Stelian Gomboş (Ed. Agnos, Sibiu, 2010)

-18,00 - Lansarea cărţii „Iisus Hristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veac” de ÎPS Prof.Univ.Dr. Irineu

(Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2010)

Invitat: ÎPS Prof.Univ.Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

-18,30 - Lansarea volumelor „Nicolae Cabasila. Cuvântările teologice” (Ed. Deisis, Sibiu, 2010) şi

„Nichifor Crainic. Cursurile de mistică” (Ed. Deisis, Sibiu, 2010)

Prezintă: Arhid.prof.dr. Ioan Ică jr.

SÂMBĂTĂ, 9 OCTOMBRIE 2010

 -11,00 - Vernisajul expoziţiei de lucrări cu tematică religioasă şi vizionarea scenetei „Aripi spre cer”

realizate de copiii grupei pregătitoare A de la Grădiniţa nr.38 din Sibiu îndrumaţi de educatoarele Remete Ana şi Marinescu Mihaela Laura

- Lansarea cărţii „Viaţa Maicii Domnului” (Ed. Cristimpuri, Ploieşti, 2010)

Invitaţi: Cristian şi Claudia Şerban

-Vizionarea filmului de animaţie „Secretul Împărăţiei de Sus” inspirat din Filocalia Sfinţilor Părinţi

 -16,30 - Lansarea cărţii „Evanghelia în versiunea Hollywood” de Ierom.dr. Teofan Mada (Ed. Vremi)

Prezintă: pr.dr. Mihai Petian

 -17,00 - Lansarea cărţilor: «Crucea reeducării. O istorie a „reeducărilor” în temniţele comuniste din

România (1948-1964)» de prof. Constantin Stan (Ed. Christiana, Bucureşti, 2010), „Introducere în omiletica Părintelui Gheorghe Calciu” de Lucian Popescu (Ed. Christiana, Bucureşti, 2010)

Invitat: Răzvan Codrescu

 -18,00 - Lansarea cărţii „De ce sunt ortodox” de Klaus Kenneth (Ed. Agnos, Sibiu, 2010)

Invitaţi: Klaus Kenneth, pr.Constantin Necula

 -19,00 - Recital de poezie Zorica Laţcu interpretat de actriţa Manuela Golescu

 -19,30 - Concert coral susţinut de Corul de Cameră „Caedonia” al Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu

(dirijor: prof. Florin Soare)

DUMINICĂ, 10 OCTOMBRIE 2010

-17,00 - FESTIVITATEA DE ÎNCHIDERE A TÂRGULUI ŞI DE PREMIERE A EDITURILOR              

PROGRAM  ZILNIC DE VIZITARE:

Joi: 10,00 - 20,00
Vineri: 10,00 - 20,00
Sâmbătă: 10,00 - 20,00
Duminică: 10,00 - 19,00

INTRAREA LIBERĂ
Sursa : www.targdecartereligioasa.ro

Dreapta educatie

Intr-o scoala de la marginea unui oras, era un profesor foarte iubit de copii. Totdeauna, domnul profesor avea grija de toti elevii, incercand sa-i invete cat mai multe. Dar, intr-o zi, copiii au observat ca unul dintre colegii lor fura si l-au parat imediat profesorului. Acesta, insa, nu l-a pedepsit pe faptas. Dupa cateva zile, hotul a furat iar, dar a fost prins imediat. Nici de aceasta data, domnul profesor nu l-a pedepsit. Cand acelasi lucru s-a intamplat si a treia oara, cativa baieti s-au dus la profesor sa se planga si i-au spus:
- Acest coleg al nostru fura mereu. Nu este bine ceea ce se intampla si va rugam sa-l dati imediat afara din scoala, altfel plecam noi.
- N-am sa-l dau afara. Daca vreti, puteti pleca toti ceilalti, dar el ramane.
- Domnule profesor, dar cum este posibil sa renuntati atat de usor la noi toti, care v-am ascultat mereu?
Privindu-i cu blandete, profesorul le-a explicat elevilor sai, atat de mirati de aceasta neasteptata situatie:
- Voi stiti, deja, ce e bine si ce e rau. Daca ati pleca in lume, cu siguranta ca ati sti cum sa va purtati, nici nu ma indoiesc! Daca, insa, el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta de ce nu v-ati intrebat? De ce v-ati gandit doar la voi? Credeti ca daca o sa-l dau afara, va fi mai bun? Daca aici, intre noi, el nu stie cum e bine sa te porti, ce va face el in lume? Asa ca, indiferent daca voi ramaneti sau plecati, el va sta in continuare aici, iar eu voi avea grija sa se schimbe si sa devina un om bun. Iar atunci cand va dori si el acest lucru, cu siguranta ca dintr-un hot ocolit de colegi, va deveni un copil apreciat si iubit de toti cei din jurul sau.

Cand a aflat despre cele petrecute, impresionat de bunatatea profesorului sau, baietelul care pana atunci furase si le pricinuise atatea necazuri celor din jurul sau a promis ca se lasa de furat. Si s-a tinut de cuvant, fiindca - asa cum spusese si domnul profesor - de data aceasta EL era cel care dorea din tot sufletul sa fie mai bun.

“Iertaţi-vă unul pe altul, aşa cum V-a iertat şi Dumnezeu pe toţi, în Hristos!” (Sfânta Scriptură)

“Pilde si povestiri ortodoxe cu talc” - Leon Magdan

Vineri, 24 septembrie 2010, Biserica Ortodoxă va face pomenirea Sfântului Cuvios Siluan Athonitul (1866 – 1938), un dascăl apostolic şi profetic al Bisericii din secolul XX.

Viaţa Sfântului Siluan Athonitul ne-a fost prezentată, pe scurt, de Părintele Florin Botezan, parohul Bisericii Memoriale Mihai Viteazul din Alba Iulia: „Sfântul Siluan s-a născut în anul 1866, în Rusia, la 27 de ani pleacă în Sf. Munte Athos, la M-rea rusească Sf. Pantelimon, unde devine monah şi unde vieţuieşte până la adormirea sa întru Domnul, la 24 septembrie 1938. Citeste mai departe…

„Licurici, spălaţi dinţişorii, rugăciunea şi apoi fuga la culcărică!” a strigat mama din bucătărie, ocupată să spele ultimele vase rămase de la cină.
În prag a apărut Damian, cu periuţa de dinţi în mână şi cu o sprânceană ridicată, semn al unei mari probleme de neînţelegere:
- „Eu nu stiu ce vlei să zici. Adică spălalea, lugăciunea şi culcalea. Dal în pijămăluţe nu ne îmblăcăm? Sau plima oală vlei să ne culcăm? Cum să ne culcăm fălă pijămăluţe??”
- „Ştii că ai dreptate?” a întrebat mama râzând, în timp ce i-a pus o ştampilă de spumă băieţelului pe nas. „Copii, spălarea pe dinţişori, rugăciunea, îmbrăcarea în pijămăluţe şi fuga la culcuş! E bine acum, Dami?”
- „Foalte bine” a spus băieţelul, plecând legănat cu periuţa între dinţi spre baie.
După cinci minute, mama intră în cameră să vadă ce fac copilaşii. Da, sunt în pat, dar Ecaterina e bosumflată.
- „Ce e cu tine, Ecaterina? De ce faci botic?”
- „Eu nu vreau să dorm. Uite că e lumină afară. De ce să ne culcăm devreme ca găinile“.
- „Chiar aşa!” a completat Ana, nu prea convinsă.
- „Lăsaţi voi găinile, că ele nu trebuie să se pregătească de şcoală”.
- „Nici eu nu tlebuie” a completat Dami, gata-gata să se dea jos din pat şi să fugă la maşinuţe.
- „Unde alergi, cavalerule? Aşa o ajuţi tu pe mami?”
-„Dar mami, şcoala şi grădiniţia nu încep mâine. Mai e un pic până încep!” a obiectat Ecaterina.
- „Da, mai e, dar noi trebuie să ne pregătim. Trebuie să mergem să cumpărăm ghiozdan, haine frumoase, caiete. În plus, m-am gândit că de azi vă luaţi şi voi nişte angajamente, dacă tot a început un an nou…” a spus mami, aşezându-se pe marginea patului.
- „Ce sunt alea angagamente?” a întrebat Dami contrariat.
- „Mami, nu ne păcăleşti tu pe noi. Anul începe după Crăciun, nu după vară” a spus, cu încredere mare Ecaterina.
- „Dami, angagamentele, adică angajamentele, sunt nişte hotărâri bune pe care le iei la început de an. Ştii, cum ar fi să îţi propui să nu o mai superi pe mami şi să îţi strângi mereu jucăriile”.
- „Cled că mie nu îmi plac angagamentele”.
- „Cum e, mami, cu începutul de an?” a întrerupt Ana discuţia.
- „Copilaşi, anul nou, aşa cum scrie în calendar, începe în ianuarie. Dar mai există un an, cel care ţine de biserică. Anul acesta a început azi. În ianuarie, oamenii îşi iau angajamente să fie mai harnici, mai ordonaţi sau să se plimbe, să vadă locuri noi. Când începe anul celălalt, al Bisericii, oamenii îşi propun să fie mai cuminţi, mai buni, să se roage mai mult”.
- „Dar de ce începe anul Bisericii azi”?
- „Se spune „an bisericesc”, Ana. El începe azi pentru că Mântuitorul Iisus a citit pentru prima oară un text în biserica lor de atunci la această dată. A fost pentru El un început şi atunci oamenii au hotărât să înceapă şi ei anul la 1 septembrie. Ştii doar că fiecare om îşi doreşte să semene cât mai mult cu Dumnezeu. De aceea Îl şi imită”.
-„Ahaaa. Da, e frumos să semeni cu Dumnezeu. Am văzut în icoane ce frumoşi sunt sfinţii, ce frumoasă e Măicuţa Domnului. Înţeleg de ce oamenii vor să semene cu ei…”.
- „Ce mai hotărăsc oamenii să facă în această zi?”
- „Păi, Ana, tu cum ai dori să se poarte oamenii cu tine?”
- „Eu îmi doresc să am mulţi prieteni cu care să mă joc. Şi cu care să desenez şi să ne uităm la televizor”.
- „Aşa… Dar, spuneţi-mi voi, vouă vă place când cineva se poartă urât cu voi? Când strigă sau se supără?”
- „Sigul că nu” a spus Dami.
- „Atunci să vă gândiţi că nici lor nu le place dacă faceţi voi aşa. Ecaterina va merge curând la şcoală, iar Ana la grădiniţă. Ele vor avea atunci mulţi colegi şi vor vedea că e frumos să fii prieten cu toţi, să te joci cu toţi”.
- „Eu nu melg nicăieli, dal ştiu şi eu că e flumos să ai plieteni. Că doal îl am pe Casian”.
- „Exact, Dami. Dar cândva vei cunoaşte mult mai mulţi copii. Şi dacă ei se vor purta frumos cu tine, vei fi bucuros. Dar la fel vor şi ei bucuroşi dacă tu te vei purta frumos cu ei”.
- „Mi se pare corect” a spus, plină de înţelepciune, Ecaterina.
- „Cam aşa ceva îşi propun oamenii astăzi. Să fie buni cu toată lumea şi să aibă mulţi prieteni. Aşa angajamente îşi iau”.
- „Să ştii, mami, că aşa un angagament îmi iau şi eu. Dacă tu zici că azi e an nou, eu te cled. Şi îţi spun la mulţi ani. Şi să mă clezi şi tu că o să fiu bun cu copiii, ca să am plieteni”.
- „Te cred, Dami. Fetelor, voi ce vreţi să faceţi mai bun în noul an?”
- „Eu o să dau şi la ceilalţi copii de la şcoală din bomboane. Dacă îmi vei da, promit să împart cu ei, că vreau şi eu să fiu prietenă cu toată lumea” a răspuns Ecaterina, bucuroasă.
- „Eu promit să nu fiu egoistă şi să las la grădiniţă să se joace copiii şi cu jucărelele mele, ca să nu ne certăm. Ştiu că Ecaterina se mai certa câteodată pe jucării. Eu nu vreau lucrul ăsta” a completat Ana.
- „Să ştiţi că dacă vă purtaţi frumos cu copiii, când vă rugaţi seara înainte de culcare, Măicuţa din icoană vă zâmbeşte, chiar dacă voi nu vedeţi. Vreţi să faceţi asta ca să zâmbească Maicuţa?”
Răspunsul a fost unanim:
- „Daaaaaaaaaaaaaaaaa!!!”.
- „Ei, dacă eu am aşa copii cuminţi care îşi iau angajamente, trebuie să îmi iau şi eu unul. Aşa că hotărăsc ca în acest nou an să vă spun în fiecare seară câte-o poveste. Vă place angajamentul meu?”
- „Da, da, daaaa! E cel mai bun angagament, să ştii! A spus cu ochi strălucitori Damian.
- „Îţi va zâmbi şi ţie Măicuţa?”
- „Nu ştiu. Poate că da. Dar eu oricum mă bucur că îmi zâmbiţi voi!”.
- „Frăţiori, la culcare! Hai să fim cuminţi, mai ales în ziua asta de început. Mami, stinge tu lumina, te rog!” a spus Ecaterina, vrând să arate tuturor că ea e mare şi cuminte. Iar ceilalţi doi licurici s-au aşezat în genunchi, arătând surioarei lor că nu e bine să uite de rugăciune tocmai acum, când şi-au luat cu toţii angagamente.
După rugăciune, cei trei s-au aşezat în pat şi au băgat năsucurile în pernă. Mami i-a pupat pe toţi trei, a făcut câte o cruce deasupra fiecăruia, a stins lumina şi a ieşit încet din cameră. Iar Măicuţa din icoană a zâmbit cald pentru acest început…

Povești pentru copii, Raluca Toderel

Mucenicia Sfinţilor Brâncoveni - Scrisoarea trimisă Dogelui Veneţiei Andrea Menno, ambasadorul veneţiei la Ţarigrad (Istambul), prezent înziua de 15 august 1714 la execuţie

“Duminică 15 august de dimineaţă s-a tăiat capul bătrânului principe al Valahiei, tuturor fiilor lui şi unui boier care îi era vistier .

Iată cum s-a făcut:
Încă de dimineaţă sultanul Ahmet se puse într-un caic împărătesc şi veni la seraiul zis foişorul Ialikiacs, pe canalul Mării Negre, în faţa căruia era o mică piaţă, unde au adus pe Brâncoveanul Voievod, pe cei patru băieţi ai lui şi pe vistierul Văcărescu, i-au pus în genunchi unul lângă altul, la oarecare depărtare, un gâde le-a scos căciulile din cap şi sultanul i-a mustrat, făcându-i haini. Apoi le deteră voie a face o scurtă rugăciune. Înainte de a se ridica securea asupra capului lor, fură întrebaţi de voiesc să se facă turci şi atunci vor fi iertaţi.
Glasul cel înăbuşit de credinţă al bătrânului Brâncoveanu răsună şi zise, spăimântat de această insultă: “Fiii mei! Iată, toate avuţiile şi tot ce am avut, am pierdut. Să nu ne pierdem însă sufletele! Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seama de moarte: priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit; credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa cea pravoslavnică pentru viaţa şi lumea aceasta“.

La aceste cuvinte, Ahmet se făcu ca un leu turbat şi porunci să li se taie capetele.

Gâdele înfiorător, ridică securea şi capul marelui vistier Enache Văcărescu se rostogoli pe pământ. Apoi se începu cu uciderea copiilor. Când gâdele ridică securea la capul feciorului celui mai tânăr al domnitorului. Beizadea Mateiaş, numai de 16 ani, acesta se îngrozi de spaimă. Sărmanul copilaş, văzând atâta sânge de la fraţii lui şi de la Văcărescu, se rugă de sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc. Însă Părintele său, Domnul, al cărui cap căzu în urmă, înfruntă pe fiul său şi zise: “Mai bine mori în legea creştinească decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ“.

Copilaşul ascultă şi, ridicând capul, cu glas îngeresc zise gâdelui: “Vreau să mor creştin, loveşte!”

În urmă ucise şi pe Brâncoveanu.

O, Doamne! O, Doamne! Pana îmi tremură când vă scriu, Excelenţă, ceea ce am văzut…
Mă întreb [dacă] putut-a fi de faţă cineva să nu fi plâns, văzând capul nevinovatului Mateiaş, tânăr-tinerel, rostogolindu-se pe jos, lângă capul părintelui său, care se apropiase de al copilului…părea a-l îmbrăţişa…

Gâdele, stropit de sângele creştinesc, face un salut sultanului şi se retrage. Sultanul, însoţit de plenipotenţiarii Germaniei, Rusiei, Angliei, se ridică să plece. Văzându-i cu ochii lăcrimaţi, spuse sultanul că regretă acum ceea ce a săvârşit”.

fragment din cartea “Icoana noilor martiri ai pământului românesc” Editura Bonifaciu

Vezi şi:

• Dan Puric si jertfa Martirilor Brancoveni
• Jertfa roditoare a Sfinţilor Martiri Brâncoveni
• Sfinţii martiri Brâncoveni
• AVEM PE BRANCOVEANU PILDA TARE… - pe Razboi întru cuvânt

(† 2 iulie)

Pentru a înţelege moti­vaţiile generale care au dus la trecerea în rândul sfinţilor a acestui „domn mai presus de orice laudă“, cum îl caracteriza Dimitrie Cantemir pe voievodul Ştefan cel Mare, este necesar să cunoaştem principiile care stau la baza oricărei canonizări. Pentru a fi trecută în rândul sfinţilor o persoană, Biserica Ortodoxă verifică împlinirea următoarelor condiţii:

1.  Ortodoxia neîndoielnică a credinţei,

2.   Proslăvirea  ei  de  către Domnul cel puţin printr-unul din următoarele daruri sau puteri:
a) puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credinţă,
b) puterea de a înfrunta orice primejdii   sau   chinuri   pentru mărturisirea   dreptei   credinţe, până la moarte,
c) puterea de a-şi închina viaţa celei mai desăvârşite trăiri morale şi religioase,
d) puterea de a săvârşi minuni în viaţă sau după moarte,
e) puterea de a apăra şi de a sluji cu un devotament eroic credinţa în Biserica Ortodoxă.

3.  Răspândirea miresmei de sfinţenie după moartea acesteia şi  confirmarea  ei  prin  cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărându-l în rând cu sfinţii.

Citeste mai departe…

Despre problema desei sau rarei împărtăşanii în concepţia Sfântului Nicodim Aghioritul

Înainte de a intra în reflecţiile asupra Sfintei Împărtăşanii - abordate şi dezbătute într-un mod cât se poate de laborious, argumentat şi întemeiat de către Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul, în a înţelege ce este ea, vom face o scurtă introducere cu privire la rolul ei în viaţa creştină, unde este nevoie a pune început prin a arăta temeiul ei şi a celorlalte Sfinte Taine în Hristos, Dumnezeu-om. Acest temei stă în temeiul de neclintit al expresiei că Adevaărul este Persoana lui Iisus Hristos şi că viaţa noastră înseamnă participare, experienţă, comuniune cu Hristos ca persoană şi viaţă.

„Cuvântul s-a făcut trup şi s-a sălăşluit între noi”(Ioan 1,14) constituie baza şi noua bucurie a Bisericii El a lăsat Trupul Lui (Biserica) şi a trimis pe Duhul Său şi nu un sistem filozofic şi nici n-a întemeiat o nouă religie. De la începuturi până astăzi o găsim strânsă în jurului Mesei Domnului: „Şi stăruiau în învăţătura Apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” ne spune faptele apostolilor în capitolul 2,42. De atunci în stare permanetă de ascultare ea, Biserica, ca trup a lui Hristos şi comuniune a Duhului Sfânt, e fidelă îndemnului Mântuitorului; de la Cina de Taină: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea” (Matei XXVI, 26-28 şi cel…) Aici, în adunarea (sinaxa) ci liturgică, se găseşte isvorul vieţii, centrul ei, de aici decurge învăţătura nouă, harul ei sfinţilor şi modul în care ea se conduce. Adevărul ei este viaţă; împărtăşirea de viaţă: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.” (Ioan 6, 53) Deci, Adevărul este viaţă, fiinţă şi după aceea expunere teoretică, epistenologie. Pentru Sf. Apostol Ioan Adevărul este identic cu viaţa cu fiinţa, el depăşeşte neajunul cugetării filozofice a lui Aristotel care vedea viaţa ca o calitate adăugată fiinţei, nu fiinţa însăşi. Creştinul trebuie să le rostească dintr-o răsuflare pe amândouă.

Citeste mai departe…

Dorinte lumesti

Pe toti cei ce nu-si infraneaza inima lor de la dorintele materiale care nu sunt absolut necesare - nici nu incape cuvant pentru dorintele trupesti - si nu isi aduna mintea in inima, ca sa le dea impreuna cu sufletul lui Dumnezeu, ii asteapta indoita nefericire.

- Nu, dorinta inimii nu este rea in sine. Ci atunci cand lucrurile, fie si nepacatoase, imi iau o bucata din inima, imi slabesc dragostea mea fata de Hristos. Aceasta dorinta este rea, pentru ca vrajmasul imi taie dragostea mea de la Hristos. Cand doresc un lucru pretios, o carte de pilda, si imi ia o parte din inima, atunci asta e un rau. De ce o carte sa-mi ia o parte din inima ? Cartea sa o doresc, sau pe Hristos sa-L ravnesc ?

Trebuie sa evitam lucrurile lumesti, ca sa nu ne rapeasca inima si sa ne folosim de cele simple, numai pentru a ne sluji de ele. Sa ne ingrijim insa sa fie sobre. Daca doresc sa folosesc un lucru frumos, inseamna ca dau toata inima mea frumusetii si pentru Dumnezeu nu ramane nici o bucatica. Treci pe undeva si vezi o casa cu marmura, cu o infatisare frumoasa, cu sculpturi, etc. Te minunezi de pietre, de caramizi si iti lasi inima ta acolo. Sau vezi intr-un magazin niste rame frumoase pentru ochelarii tai si le doresti. Daca nu le cumperi, iti lasi inima ta in magazin. Daca le cumperi, iti atarni inima de ramele ce le porti. In special femeile sunt furate usor. Putine sunt acelea care nu-si vand inima celor desarte. Vreau sa spun ca diavolul le fura bogatia inimii lor cu toate cele lumesti, colorate, stralucitoare. Una are nevoie de o farfurie ? Va cauta sa afle o farfurie cu flori. Ca si cum s-ar acri mancarea daca farfuria nu are flori. Unele femei duhovnicesti sunt miscate de lucruri parute serioase, de un vultur cu doua capete, de pilda. Iar dupa aceea intreaba: “De ce nu ne misca cele duhovnicesti ?” Cum sa te miste, daca inima ta e imprastiata in dulapuri, intre farfurii ?

- Parinte, adica si aceste dorinte simple sunt pacatoase ?

- Aceste dorinte, oricat de nepacatoase ar fi, sunt mai rele decat cele pacatoase. Pentru ca o dorinta pacatoasa il va zgudui pe om candva si il va mustra constiinta, si asa va face o incercare de intoarcere, se va pocai, va spune: “am gresit, Dumnezeul meu”. In timp ce aceste dorinte, cele “bune”, nu-l nelinistesc. Crede ca merge bine. “Iubesc binele, iubesc frumosul. De altfel si Dumnezeu le-a facut pe toate frumoase”, spune el. Da, dar dragostea lui nu merge la Ziditor, ci merge la zidire. De aceea e bine sa taiem orice dorinta. Cand cineva face ceva pentru Hristos si jertfeste ceea ce iubeste, facand ceva ce nu-i place - oricat de bun ar fi ceea ce-i place - atunci Dumnezeu ii da mai mare odihna.

Inima, inainte de a se curati, are dorinte lumesti si se bucura de ele. Cand insa se va curati, se mahneste de bucuriile lumesti; se dezgusta de bucuriile lumesti si atunci bucuriile ei sunt duhovnicesti. Asa se curata inima, cand se va scarbi de dorintele lumesti. Inainte de a se scarbi de ele, este atrasa de ele. Dar, vezi, noi nu vrem sa mahnim putin pe omul cel vechi, vrem sa-i facem hatarul lui.Cum ne vom face urmatori ai lui Hristos ?

Parinte, de ce oamenii se bucura de lucrurile lumesti ?

- Oamenii contemporani nu se gandesc la vesnicie. Iubirea de sine ii face sa uite ca vor pierde tot. Nu au prins sensul profund al vietii. N-au simtit alte bucurii, cele ceresti. Inima lor nu tresalta pentru ceva inalt. De pilda dai cuiva un dovleac. Si-ti spune: “Ce dovleac frumos !” Ii dai ananas. “Ananasul are solzi” iti spune, si-l arunca, pentru ca n-a mancat niciodata. Sau spune-i unei cartite: “Ce frumos e soarele !”, ca aceea iarasi se va baga in pamant. Cei ce se odihnesc in cadrul lumii materiale, seamana cu puisorii prostuti, care nu fac zgomot in gaoace, ca sa sparga coaja si sa iasa afara, si sa se bucure de soare - de zborul ceresc spre viata paradisiaca - ci stau nemiscati si mor in gaoacea oului.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - cuv. Paisie Aghioritul )

 Sandu Tudor „Sfinţita - Rugăciune” Editura Christiana, Bucureşti, 2000, 238 p.

Pr. Dr. Cristian Muntean