Oare şi noi suntem orbi? (In.9,40)

Pr. Dr. Cristian Muntean

Putem vorbi, în cadrul pericopelor evanghelice duminicale, de o anume interdependenţă ce face ca mesajul hristic să primească cursivitate din mai multe unghiuri de analiză. Pilduitor, în acest sens, ne rămâne celebrul comentariu la duminicile Postului Mare scris de părintele Alexandre Schmemann, care reuşeşte să ne transpună lumina învierii printr-o gradaţie ascendentă pornind de la forma concretă a întâlnirii cu Dumnezeu în atitudinile noastre de expresie duhovnicească.

Odată regăsită această lumină, Dumnezeu ne ispiteşte ca să ne vadă credinţa, să ne vadă puterea de a-L mărturisi pe Hristos cel înviat!

Citeste mai departe…

VREDNICIE ŞI ÎNVREDNICIRE

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr.1/2003

Începem să ne întrebăm din ce în ce mai des în ce măsură cuvinte ca „vrednicie” şi „învrednicire” îşi mai fac loc în vocabularul societăţii contemporane atât de secularizate dar, în acelaşi timp, atât de însetată de misterul sacrului.

S-au făcut, de-a lungul timpului, o mulţime de studii ce încercau să găsească „sâmburele” acestui „sentiment religios” care domină sufletul omenesc, chiar dacă omul nu şi-1 poate explica. În cele mai multe cazuri, această predispoziţie spre bine, este îngrădită de teama de-a nu fi consideraţi „slabi”, de grija de a apărea în faţa semenilor altfel de cum suntem în interior. Şi această frică este rezultatul nu doar a unei educaţii precare ci mai ales a unei îngrădiri voite a libertăţii date de Dumnezeu la Creaţie, a unei autolimitări, ce nu ne lasă să ne privim ca întreg ci ne descompune în părţi, lipsindu-ne total de orice viziune concretă asupra lumii.

Citeste mai departe…

„REŢETA” MÂNTUIRII

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr. 1/2003

Nu ştiu în ce măsură putem vorbi de o reţetă în ce priveşte mântuirea dar sunt convins că fiecare dintre cei ce sunt preocupaţi de această devenire sunt în măsură să ne dea o reţetă proprie. Citind cartea profesoarei Anastasia Popescu: „Cum să-i învăţăm pe copii religia” am rămas plăcut surprins de cele zece principii pe care profesoara le-a pus drept normă în educaţia tinerei generaţii, ca motivaţie pentru împărăţia lui Dumnezeu:

„Fă-ţi timp să gândeşti - aceasta e sursa puterii,
Fă-ţi timp să te joci - acesta este secretul tinereţii,
Fă-ţi timp să citeşti - aceasta este fântâna înţelepciunii,
Fă-ţi timp să te rogi - aceasta este cea mai mare putere de pe pământ,
Fă-ţi timp să iubeşti, să fii iubit - acesta este un privilegiu dumnezeiesc,
Fă-ţi timp să fii prietenos - acesta este drumul spre fericire,
Fă-ţi timp să râzi - aceasta este muzica sufletului,
Fă-ţi timp să dai - este prea scurtă o zi ca să fii egoist,
Fă-ţi timp să munceşti - acesta este preţul succesului,
Fă-ţi timp să faci acte de caritate - aceasta este cheia raiului.”

Cred că aceste zece sfaturi pot constitui pentru fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, un mod de viaţă, de atitudine spre Eshaton, care ne-ar putea face să credem că putem vorbi de un tip motivat atitudinal spre mântuire.

Citeste mai departe…

BOALA INCURABILĂ - ASPECTE DE ASISTENŢĂ SPIRITUALĂ

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr. 3/2004

Necesitatea rândurilor de faţă s-a născut în urma participării la seminarul „Comunitatea şi membrii ei vulnerabili”, organizată în cadrul programului Ricop „Servicii socio-medicale la domiciliul pacienţilor cu cancer, în stadiu avansat”.

Este foarte greu să aduci în discuţie aspectele de asistenţă spirituală în ceea ce priveşte boala incurabilă, pentru că „fenomenul” este în fază de pionierat, atât în rândul bolnavilor, cât şi al celor ce împlinesc asistenţa spirituală.

Chiar dacă definiţia dată bolii de părintele Arsenie Boca nu are darul să încurajeze (Boala este o retragere a lui Dumnezeu din susţinerea sănătăţii omului. Poate chiar o ignorare a Lui), ea cuprinde o realitate cutremurătoare pentru omul contemporan obişnuit să i se vândă fericire împachetată în staniol.

Boala impune omului un stil nou de viaţă, nedorit şi privat de anumite posibilităţi ce-i lăsau senzaţia libertăţii.

Citeste mai departe…

TAINA CUNUNIEI ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

Pr. Dr. Cristian Muntean, Buna Vestire nr. 5-6/1996

Lumea contemporană trăieşte sub imperiul unei confruntări şi frământări asupra actualităţii Sfintelor Canoane. Înainte de a încerca un posibil răspuns s-ar cuveni să explicăm „in extenso” termenul de „canon” şi istoria sa, pentru a crea o imagine de ansamblu şi a descoperi adevărata „lumină” care veghează, după atâtea sute de ani, duhul ocrotitor al Bisericii.

Biserica întemeiată de Iisus Hristos are la bază o singură lege - legea lui Hristos - şi urmăreşte împlinirea unei singure dreptăţi - dreptatea Împărăţiei lui Dumnezeu. Mântuitorul Iisus Hristos a făcut începutul împărăţiei lui Dumnezeu prin Biserica Sa, dar împărăţia cerurilor nu s-a stabilit deplin încă. Biserica trăieşte, aşadar, între deja şi nu încă.

Hristos a mântuit deja omenirea, dar noi încă nu am devenit părtaşi ai acestei mântuiri în mod deplin. Hristos a adus deja sfinţenia, dar păcatul încă nu a fost legat. Biserica se află între timp şi veşnicie, între lumea creată şi lumea spirituală, între creaţia decăzută şi creaţia desăvârşită, între păcat şi sfinţenie. Biserica se află în luptă continuă: a-L face prezent pe Hristos în viaţa oamenilor, dar şi a-i ridica pe oameni din robia păcatului, spre întâlnirea cu Hristos. Biserica îl coboară pe Hristos pentru ca oamenii să urce spre El.

Citeste mai departe…

Cristale de gânduri

Pr. Dr. Cristian Muntean, Potirul nr. 3-4/1995

Oare căruia dintre noi nu-i plac fulgii de zăpadă ce se adună, în tăcere, la poarta sufletului si ne copleşesc prin bucuria cernerii?

Şi oricât am încerca să vorbim despre post avem impresia, paradoxală, că nu mai tine de o dimensiune a suferinţei ci se împlineşte într-una a bucuriei.

Crăciunul învie în noi, se naşte în noi numai în măsura în care ne străduim să participăm la învierea si naşterea sa.

Am văzut cât de important a fost rostul omului în timpul activităţii pământeşti a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nu puţine au fost cazurile în care învăţătorul a vindecat bolnavi prin simpla mărturisire de credinţă a celui ce o cerea pentru cel bolnav. A dorit Mântuitorul să arate cât de importantă este pentru El persoana umană, omul în esenţa lui. În starea lui intimă unde se poate privi critic şi analiza fără să mai fie influenţat din afară.

Şi-n marea lui fugă, omul uită că principalul rost în lume este desăvârşirea. Cum să mai înţelegi desăvârşirea când nu eşti capabil să înţelegi viata?

Citeste mai departe…

CĂSĂTORIA CA JERTFĂ

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr.1 /2003

S-au scris de-a lungul vremii o mulţime de studii şi cărţi ce încercau să concentreze, în problematica lor, delicata „expresivitate” a căsătoriei. Multitudinea manifestărilor umane din cadrul ei a determinat atitudini diferite nu doar în acceptarea ei ca „instituţie” fundamentală în stat ci, poate mai grav, în simpla acceptare existenţială. Desigur, în acest context extremele au fost dătătoare de ton şi nu realitatea căsătoriei ca taină a prezenţei divine în viaţa umană.

Căsătoria ca jertfă implică din partea persoanei o înţelegere superioară a existenţei ce nu se rezumă la imanent ci se regăseşte în transcendent, pe măsură ce omul devine conştient de prezenţa dumnezeiască din viaţa sa cotidiană. Această conştientizare este „cheia” cu care se deschide întreaga problematică a jertfei, ce nu se reduce la o simplă asumare arbitrară ci se împlineşte prin nevoia persoanei de a dobândi mântuirea prin cel de lângă ea.

Astfel căsătoria devine experienţa unei lupte duhovniceşti în doi. Prin cel de lângă tine îţi recunoşti semenul, în el înveţi să distingi icoana lui Hristos şi să lucrezi astfel încât iubirea de aproape să fie asemenea iubirii de tine însuţi.

Citeste mai departe…

UNIREA CU DUMNEZEU ÎN SFÂNTA LITURGHIE

Pr. Dr. Cristian Muntean, Buna Vestire nr. 3/1995

Sf. Liturghie, ca de altfel întreaga problematică religioasă, este foarte complexă şi aţi putut observa că are o anumită simbolistică pe care aş fi fericit să cred că mulţi dintre dumneavoastră o cunoaşteţi.

Putem reaminti că Sfânta Liturghie este o rânduială de sfinte rugăciuni, în timpul cărora se săvârşeşte şi se aduce jertfa fără de sânge a Legii celei Noi, întemeiată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină şi încredinţată de El Sfinţilor Săi Apostoli, iar de aceştia urmaşilor lor sfinţiţi (arhierei şi preoţi), pentru a fi săvârşită de-a pururi în Biserica creştină, spre pomenirea Lui şi spre iertarea păcatelor membrilor Bisericii Lui.

Iată rezumată în câteva cuvinte învăţătura prin care Biserica defineşte Sf.Liturghie.

Ce se înţelege mai puţin? Este tocmai caracterul Liturghiei de Jertfă fără de Sânge. Adică dacă în legea Vechiului Testament jertfele erau sângeroase, prin venirea Mântuitorului Iisus Hristos, prin Patimi, Moarte şi Înviere, Jertfa a primit un sens nou în iubire.

Citeste mai departe…

RUGĂCIUNEA LITURGICĂ A CREDINCIOSULUI

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr.1/2001

De ce n-am recunoaşte că ne învoim foarte rar la rugăciune, ca şi cum ea ne-ar fi impusă de undeva din afară şi n-ar fi izvorul nostru lăuntric ce porneşte sinergie de la noi spre Dumnezeu. Un avvă în Pateric spunea: „Oglinda omului este rugăciunea”, cu gândul de a înţelege nu doar efectul unei astfel de stări ci a pătrunde în profunzimea tainei om - Dumnezeu care se stabileşte prin rugăciune atunci când ea depăşeşte dimensiunea temporalităţii şi ne conduce spre veşnicie căci „Monahul când stă în rugăciune, dacă numai atunci se roagă, unul ca acesta nicidecum se roagă”.

Pregătirea rugăciunii nu se mărgineşte la câteva clipe sau ceasuri care sunt înaintea ei. Nu puţini scriitori ascetici vorbesc de o pregătire îndepărtată sau mai bine zis continuă a rugăciunii. Ea e viaţa lui Dumnezeu ajunsă să ardă în inima omului. Dar până să ajungă la această stare rugăciunea are nevoie de exerciţiu, de efortul nostru zilnic, de stăruinţa noastră. Cât de stăruitor ştim să ne rugăm lui Dumnezeu când avem un necaz, când dorim să ni se împlinească o neputinţă sau să ni se alunge deznădejdea. Şi cât de nestatornici suntem în a-l mulţumi pentru binefacerile pe care, de multe ori, nici nu le sesizăm.

Cât de profetic definea părintele Daniil de la Rarău în volumul: „Sfinţita rugăciune”, sensul rugăciunii ca Amin al Universului: „Când Hristos spune: Eu sunt Alfa şi Omega, El realizează o afirmaţie de cunoaştere de bine. Noi nu ne putem cunoaşte decât în referinţă la altceva. Dumnezeu se cunoaşte pe Sine, prin Sine, în Treime. Când spune: Eu sunt începutul şi Aminul, El se cunoaşte în ceea ce poate fi străin de Sine însuşi în Sine. Adică în Celelalte două Ipostaze, adică a Tatălui şi a Duhului Sfânt. Începutul este Tatăl, Duhul este Aminul Lumii, Rugăciunea este Aminul Lumii. Cu alte cuvinte, Rugăciunea este lucrarea ipostazei Duhului Sfânt.” în această calitate a ei ne capacitează pe noi să ne regăsim ca „temple ale Duhului” prin respiraţia sufletului, în văzduhul dumnezeiesc.

Citeste mai departe…

TEOLOGIA RUGĂCIUNII

Pr. Dr. Cristian Muntean, Buna Vestire nr. 1-2/1995

S-ar putea ca titlul acestui articol să spună de la început esenţa întregii problematici pe care o atinge rugăciunea din perspectiva teologiei.

Vorbind despre rugăciune şi teologia ei, am vorbi implicit de legătura ei divină şi am putea-o defini ca raportul cel mai sincer cu Dumnezeu sau, dacă vreţi, legătura directă cu dumnezeirea din planul vieţii noastre pământeşti.

Rugăciunea ajunge să fie o teologie vie prin simpla ei manifestare; ea este simbolul lăuntric de mărturisire a credinţei noastre, a nădejdii noastre, a iubirii noastre şi nu în ultimul rând a dependenţei noastre faţă de Dumnezeu.

Rugăciunea este o întreită înălţare: a minţii, a inimii şi a voinţei noastre la Dumnezeu, prin care ne manifestăm ca „temple ale Duhului Sfânt” cu dorinţa nădejdii noastre de mântuire şi fericire. A vorbi despre ea unor oameni moderni pare la început o străduinţă fără rost. Totuşi, un cunoscut medic fiziolog, Dr. Alexis Carrel căuta să-şi argumenteze nevoia sa de rugăciune într-un mod personal: „Viaţa cere ca noi să ne călăuzim după chipul prescris în structura noastră trupească şi mintală. De aceea, nu se poate ca cineva să fie necunoscător al nevoilor celor mai adânci şi mai gingaşe ale firii noastre”.

Citeste mai departe…