ILIE A. BOULGARAKIS - „TU, CARE JUDECI PE FRATELE TAU …” Ed. Anastasia, 1999

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr.2/1999

Editura Anastasia prin inspirata sa colecţie „Comorile pustiei” vine să înlocuiască un vid spiritual care ne-a marcat, în contextul modern, întreaga devenire şi istorie. Această „recuperare” duhovnicească are în vedere bogata învăţătură patristică ce deschide orizontul marii tradiţii a Bisericii creştine apostolice.

Cartea lui Ilie Boulgarakis se înscrie şi ea în această direcţie descoperindu-ne sfaturile părinţilor pustiei cu privire la „clevetire” şi „judecată” - două din păcatele la care suntem părtaşi în fiecare clipă. Cartea rămâne vie şi actuală nu numai prin titlul sugestiv: „Tu, cel ce judeci pe fratele tău …” ci şi prin inspirata alegere a temei care actualizează această meteahnă a lumii - judecata şi clevetirea - practic „devorarea” bunului nume al cuiva.

Chiar din prefaţă autorul îşi precizează opţiunea pentru această temă. Delimitează necesitatea pentru judecare când ea are ca scop o funcţionalitate oarecare cum ar fi spaţiul tehnicii, şi „bârfirea, vorbirea de rău, minciuna, mărturia mincinoasă, clevetirea” pe care le consideră „simptome clinice” ale judecăţii. Sensul judecăţii la care se opreşte autorul nu este atât axiologic cât soteriologic, ea nu se referă, din perspectiva părinţilor, la problemele cotidiene ci vizează legătura omului cu Dumnezeu în planul mântuirii. Abundenţa citatelor patristice demonstrează migăloasa muncă de cercetare care a avut ca scop direct „nevoinţa pentru refacerea frumuseţii primare” din vremea părinţilor având ca pavăză dreapta socoteală de unde porneşte urcuşul duhovnicesc.

Citeste mai departe…

GLOSOLALIA - DARUL VORBIRII ÎN LIMBI

Pr. Dr. Cristian Muntean, Buna Vestire nr.6/1994

Harul dumnezeiesc mântuitor şi sfinţitor, ca manifestare a bogăţiei nesfârşite a fiinţei divine, este unul singur, dar efectele şi lucrările lui în sufletul credinciosului sunt nenumărate, în funcţie de însuşirile personale ale omului şi ca şi de puterea naturală de primire a credinţei, adică de capacitatea de deschidere către divin. Aceste efecte sau rodiri ale Harului dumnezeiesc în noi se numesc „daruri ale Duhului Sfânt”. Pentru că efectele lucrării Darului sunt nenumărate, şi darurile Sale sunt asemănătoare. La baza tuturor acestor daruri stă harul botezului, reînviorat prin celelalte Sfinte Taine.

Sfânta Biserică a împărţit aceste daruri în două grupe: unele obişnuite şi altele speciale. Este suficient să argumentăm prezenţa acestor daruri prin două texte din Sfânta Scriptură. Astfel darurile obişnuite (ordinare) sunt amintite în Vechiul Testament, în număr de şapte, la proorocia lui Isaia (11,2-3): „Şi se va odihni peste El duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei credinţe, şi-1 va umple pe E1 duhul temerii de Dumnezeu”.

Citeste mai departe…

Tipologii creştine în drum spre Înviere

Pr. Dr. Cristian Muntean

Există în omul contemporan o anume înclinare spre religios. Şi în ciuda acestei înclinaţii el nu se manifestă în plan eclesial ci bântuie într-un bigotism religios alimentat nu doar de ignoranta practicantului ci şi de superficialitatea celui chemat să formeze de la altar şi amvon prototipul creştinului din toate timpurile.

De la început trebuie spus că nu putem vorbi de un prototip, din perspectivă omenească, decât în raport cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos - arhetipul spre care noi tindem. Nu putem vorbi despre un prototip pentru că exemplul ar trebui să fie atât de complex încât am pierde esenţa. Dar Hristos este cel care ne linişteşte: „În casa Tatălui Meu multe lăcaşuri sunt”.

De aceea în faţa Judecăţii suntem cu toţi egali chiar dacă putem dezvolta o teologie întreagă asupra persoanei ca expresie a unei anumite tipologii şi diferenţe, în acelaşi timp.

Citeste mai departe…

ÎNTRE PREOT SI PSIHOLOG

Pr. Dr. Cristian Muntean

În context contemporan se pune destul de acut problema unui posibil paralelism între preot şi psiholog delimitând sfera de influenţă a fiecăruia din perspectiva raportării omului modern la dimensiunea pe care fiecare o implică.

Dacă ar fi să găsim un punct comun paralelismului preot - psiholog, am putea gândi relaţia în contextul larg al temei comunicării ce presupune un proces al împărtăşirii cu o altă persoană sau persoane, cunoştinţe, interese, atitudini, opinii, simţăminte şi idei.

Stan Dekoven prezintă comunicarea ca fiind trimiterea şi primirea mesajului de la o persoană la altă persoană, într-un mod clar înţeles de ambele părţi. El subliniază faptul că adevărata comunicare se realizează atunci când există un sens al comunicării şi al înţelegerii între două sau mai multe părţi.

Stephen R. Covey vine cu expresia „comunicare sinergică” lăsându-ne să înţelegem că întregul este mai mare decât suma părţilor care-1 alcătuiesc iar relaţia dintre părţi este parte integrantă a întregului faţă de care fiecare parte este catalizatoare şi responsabilă.

Aceasta înseamnă că în procesul de comunicare fiecăruia îi este permis să îndeplinească rolul de catalizator şi să genereze forţă pentru această lucrare.

Din perspectivă teologică „comunicarea sinergică” este raportată la dialogul nostru cu Dumnezeu. Măsura în care noi urcăm spre Dumnezeu prin rugăciune este urmată de revărsarea darului dumnezeiesc al harului prin Sfintele taine. Lupta care se stabileşte între întreg şi parte reprezintă Dumnezeu şi omul în continuu dialog spre veşnicie având drept model chipul evanghelic al Mântuitorului Hristos, care nu mai e centrat în el însuşi ca om, ci în Dumnezeu.

Deosebirea lui Iisus de ceilalţi oameni, spunea pr. Dumitru Stăniloae, stă în faptul că el ca om nu este un centru autonom de acte şi reacţii; ci centru omenesc al acestora este în acelaşi timp şi centru dumnezeiesc al lor şi al actelor Sale dumnezeieşti. Toată natura omenească a Sa s-a centrat prin aceasta nu în afară de Dumnezeu, ci în Dumnezeu - Cuvântul. Relaţiile celorlalţi oameni cu acest semen al lor nu sunt relaţii trăite în afară de Dumnezeu, ci relaţii cu Dumnezeu însuşi.

Citeste mai departe…

O ZI MEMORABILĂ A MITROPOLITULUI ANDREI ŞAGUNA LA BRAŞOV

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr.2/2003

Despre viaţa şi activitatea Mitropolitului Andrei Şaguna s-au scris pagini memorabile pe măsura impozantei personalităţi a ierarhului, chemat la arhierie în vremuri tulburi ale istoriei neamului.

Mitropolitul Antonie punctează „momentul Şaguna”, sintetizând în puţine cuvinte valoarea prezenţei acestuia în istorie. „Momentul Şaguna în istoria Bisericii şi în destinul Transilvaniei se înscrie ca un moment de răscruce pe o întindere de mai mult de un sfert de veac (1847­1873). Un sfert de veac mereu în dilatare, pentru că Şaguna a iniţiat şi a trasat orientări noi pentru Biserica ortodoxă a vremii lui, dar beneficiile lor se resimt şi azi şi se vor resimţi peste veacuri.”

Nu insist asupra vieţii şi activităţii marelui ierarh, pentru că ele se cunosc îndeobşte. Dar, pentru a ne familiariza cu figura ierarhului, ar fi nimerit să observăm descrierile câtorva contemporani de-ai săi, pe care le întâlnim şi în lucrarea citată de Mitropolitul Antonie.

La moartea lui Şaguna, episcopul sas Teutsch a scris: „Şaguna a fost conducătorul intelectual - singurul cunoscut - al poporului său şi a putut să obţină, în această calitate, astfel de rezultate politice, cum rar se întâmplă vreunui muritor a se învrednicii de ele”.

Citeste mai departe…

ASISTENŢA RELIGIOASĂ ÎN MINISTERUL DE INTERNE

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr.2/2002

Numeroase documente atestă prezenţa preoţilor în sistemul internelor. Putem aminti, încă din secolul al XIX-lea, de această prezenţă. Astfel, în 1860, preotul Nicolae de la biserica Ienei a fost numit la pompierii din Capitală, care nu avuseseră până atunci preot. La Spitalul oştirii din Bucureşti, în locul preotului Ioanichie, care a decedat în 1863, a fost numit preotul Stoian, de la biserica Schitu Măgureanu care era şi duhovnicul Temniţei capitalei. În acelaşi an (1863), preotul Costache Mirodat a fost numit la corpul grănicerilor - cordonul Dunării. Protosinghelul Silvestra a fost numit la Regimentul 2 - lănceri din Iaşi, în locul preotului Vasile, care a fost trecut la Regimentul de pompieri din acelaşi oraş. Dintre preoţii de „polc” (militari), numiţi în timpul lui Al. I. Cuza ca fiind „preoţi duhovnici ai ostaşilor şi confesori militari”, au provenit o seamă de străluciţi arhierei (cf. Constantin Gheorghe).

Nu voi stărui asupra rolului pe care l-au avut preoţii în structurile militare şi nici importanţa cu care era gândită colaborarea dintre Biserică şi Ministerul de Interne. Amintim doar că în legea asupra organizării Poliţiei Generale a Statului din 1903 se prevedea (art. 29) „asistenţa unui preot” la depunerea jurământului, iar în Legea din 21 iulie 1929, la art. 78, se preciza expres că formularul de jurământ trebuia să fie semnat şi de preotul care a asistat. Acelaşi lucru era menţionat în Regulamentul Legii şi Statului Jandarmeriei Rurale din martie 1931: la art. 85 se preciza că „Jurământul de jandarm se primeşte de comandantul de legiune pentru jandarmi angajaţi, iar pentru ofiţeri, de inspectorul general, în faţa preotului Jandarmeriei, iar la art. 108 se specifica faptul că „formularul de jurământ, subscris şi de preotul care a asistat, se va păstra la cazier”.

În Regulamentul nr. 32 pentru şcolile de jandarmi rurali (29 iulie 1930), de pildă, cursul numit „Educaţia morală” se făcea de „comandantul companiei şi ofiţerii ajutori, ori de câte ori se dă ocaziune, iar de preotul garnizoanei se ţin conferinţe morale de două ori pe lună”.

Trebuie menţionat că numai o cercetare minuţioasă în arhive poate să facă distincţie între preoţii care acţionau în structurile care fac parte astăzi din Ministerul de Interne şi cei din armată. Emulaţia preoţilor între aceste două structuri se datora, în primul rând, educaţiei religioase a societăţii. Apelul la preoţi se făcea direct, iar în structurile cu caracter pur militar, cum era de pildă jandarmeria care, potrivit legii, era subordonată Internelor, Justiţiei şi Ministerului de Război, intra în colaborare, în această direcţie, pe linia celor legiferate pentru Armată. Acest fapt se desfăşura atât în ce priveşte ceremonialurile militare cu ocazia depunerii jurământului cât şi la unele sărbători când era necesară prezenţa preotului sau când era solicitat pentru o conferinţă sau spovedanie.

Citeste mai departe…