Povestea zilei, 17-03-2015 – “Poarta fericirii”

Poezie, Povestea zilei Fara comentarii

Din cuvintele avvei Ioan Colov

„Atâţia şi atâţia cuvioşi
printre ocări au rămas prietenoşi
şi-au intrat în cetatea nemuririi.
Smerenia e poarta fericirii.”

pr. Trandafir Vid – De dragul păcătoșilor

DEMOSTENE ANDRONESCU – În loc de rugăciune

Marturisitori, Poezie 2 Comentarii

DEMOSTENE ANDRONESCU – În loc de rugăciune

În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând,
Azima rugăciunii n-o vei avea la cină,
Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumină
Ce-mi pâlpâia alt’dată în candela din gând.

Sunt prea sărac, Stăpâne, nu am ce-Ţi oferi
Să-ţi stâmpăr foamea, furii mi-au tâlhărit cămara
Şi de puţinul suflet ce îl păstram, ca sara
Să am, ca tot creştinul, cu ce Te omeni.

Aş vrea să-Ţi pot întinde un gând sfios măcar,
Dar nu, nu pot, grădina mi-e vraişte şi goală,
Mi-a mai rămas pe-un lujer o singură petală
Şi pe un ramur veşted, un singur fruct amar.

De l-aş culege-n pripă să Ţi-l aduc prinos,
Şoptind o rugăciune şi tremurând o cruce,
Ar fi păcat de moarte că, Doamne, Ţi-aş aduce
Otravă-n cupe sparte şi Te-aş târî prea jos.

Zadarnic stai de veghe şi-aştepţi umil şi blând,
Azima caldă-a rugii n-o vei avea la cină
Şi-n cerul Tău de gheaţă cu ţurţuri de lumină
În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând.

Povestea zilei, 24-06-2011 – “Fii ca cei morti si-o sa te mantuiesti”

Poezie, Povestea zilei Fara comentarii

Cuvântul 22
L-a întrebat, odată pe avva un frate:
„-Ce oare să mă fac, spre-a nu avea păcate?
-Du-te şi ocăreşte morţii în cimitir;
huleşte-i şi îi ceartă ca un zbir.”
I-a căutat şi-a dat în ei cu pietre.
Apoi ia zis bătrânul: „-Slăveşte-i pe-ndelete;”
şi i-a numit apostoli sfinţi şi drepţi.
„-Vezi frate, de la morţi poţi să înveţi:
nici lauda, nici hula să nu o socoteşti;
fii ca cei morţi şi-o să te mântuieşti.”

Pr. Trandafir Vid – De dragul pacatosilor

Sunt Radical – Adrian Păunescu (1 august 1988)

Poezie 1 Comentariu

Sunt Radical – Adrian Păunescu (1 august 1988)

Sunt radical
mai precis
sunt pentru păstrarea
unui just raport
între minciună şi adevăr,
între eroi şi eroi,
între plus şi minus.

Sunt radical,
mai precis,
mi-e silă de demagogia socialistă
mai tare decât de
demagogia burgheză
pentru că o simt
apăsându-mă cu mult mai de aproape.

Sunt radical,
cred că nu e bună legea
care te condamnă mai grav
dacă ucizi un urs
decât dacă ucizi un om,
ba mai mult,
te condamnă mai grav
dacă vorbeşti,
dacă ai opinii,
decât dacă ucizi.

Sunt radical
adica îmi închipui
că dacă ecuaţia
“poporul ne-a ales,
vorbim în numele poporului,
guvernăm în numele poporului,
construim socialismul
cu oamenii şi pentru oameni,”
este adevărată,
nu e corect
să-i distrugi omului
casa, oraşul sau satul,
fără să-l întrebi pe om;
zece elevi au declarat la şcoală,
când i-a întrebat dirigintele
ce fapte bune au săvârşit,

în ziua aceea,
ca au ajutat o bătrâna
să treaca strada
dar de ce asa de multi,
s-a mirat dirigintele
pentru ca bătrâna
nu voia să treaca strada
au raspuns ei.

Cam asta ar fi situaţia
sunt radical
şi o privesc în fata,
dacă bătrâna nu vrea să treaca strada
e greu să te lauzi
ca eşti cel mai bun dintre oameni
pentru ca o obligi
să traverseze,
şi lucrurile stau chiar asa,
bătrâna nu vrea
să treaca strada.
bătrâna nu se afla pe strada
nici nu exista strada,
şi bătrâna nici nu e bătrâna.
ci o tara emotionata
ca va trebui să traverseze.

Sunt radical,
adica mi-e groaza
de remuscarile
care nu mai pot salva nimic,
mai ales viata
care şi asa se incapaţineaza
de câteva generaţii incoace
să se duca în pastele mă-sii.

Sunt radical,
îmi plac prunele, piersicile,
marele veraţice, libertatea,
femeia, granitele istorice,
şi strugurii tamiiosi.

Sunt radical,
as putea dicta un poem
şi de la un telefon public,
dar tot radical sunt
şi mentionind
ca n-aş putea face aceasta
decât dacă şi cea
careia îi dictez
ar avea telefon.

Sunt radical,
cred ca Maresalul Ion Antonescu,
dacă ar fi rejudecat
de un tribunal impartial,
ar putea fi declarat
fără rezerve,
erou al Romaniei post-mortem
şi martir universal,
măcar după lectura
Pactului Ribbentrop-Molotov.

Sunt radical,
cred în valoarea frunzei de varza
aplicata pe lucrurile dureroase
ale corpului.

Sunt radical,
nu cred să existe
înger mai urât
şi demon mai frumos
decât omul,
si, mai mult decât atât,
nu cred să existe
accident mai rodnic
şi lege mai contrariata
decât omul.

Din mine insumi
şi din ceilalti
extrag radacina patrata
şi observ ca nu e decât apa,
apa în stare de gândire,
apa cu suflet şi cu virtejuri,
apa într-o nevindecabila
formula chimica.

Sunt radical,
când ploua
şi când ninge
ştiu ca e vorba
despre mine,
despre apa care sunt,
despre apa care sunt.

Adrian Păunescu
1 august 1988

Sa-l ierte Dumnezeu!

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! – de Radu Gyr

Poezie Fara comentarii

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! – de Radu Gyr

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Prutule tânăr, apă curată

Poezie Fara comentarii

Prutule tânăr, apă curată de Răzvan Ducan

Prutule tânăr, apă curată,
Toată lumea face armată
Şi nu de azi, de mâine sau de ieri,
Dar ce cauţi, tu, la grăniceri?

Pe cine aperi, de cine, vreau să zic,
Cine ţi-e duşman şi cine-i amic,
Spre cine stai cu spatele-ntors,
Cine te-a pus pe tine în post?

Cine ţi-a făcut chemare
Să fii bornă la hotare,
Apa să-ţi fie fâşie greblată
Să tragi în peştii care o-noată?

Şi cine ţi-a dat puşca pe spate,
Să desparţi frate de frate
Şi cu binoclul la distanţă să ţii
Pământurile, ca părinţi la aceiaşi copii?

Să aperi, cum, Limba Română de Limba Română?
Când au cuvintele cetăţenie comună,
Să desparţi subiectul de predicat,
Iată virgula marelui păcat.

Părinţii ce s-au chinuit cu tine
Le curg acuma lacrimi de ruşine
Şi malurile ce te-au mîngîiat între ele
Le faci acuma atâtea zile grele.

Prutule, jurământul tău real
E malurile, să le-nchei ca pe-un fermoar,
Zimţii celor două ţărmuri să se-mbuce,
Cheiţa apei tale poate duce,

Atâta bucurie, cum nici nu poţi visa,
“De la Nistru…”, cum Eminescu zise, “…pân’ la Tisa”,
Şi nu vei mai fi hulit ca bornă de hotare
Şi fi-vei Goldiş, Lucaciu, Maniu, făurind România Mare

Luminătorul – de VasileVoiculescu

Poezie 1 Comentariu

Luminătorul – de VasileVoiculescu

Am fost ca nerodul din poveste
Ce căra Soarele cu oborocul
În casa-i fără uşi,fără ferestre…
Şi-şi blestema întunerecul şi nenorocul.

Ieşeam cu ciubărele minţii,goale,afară,
În lumină şi pară,
Şi când mi se părea că sunt pline,
Intram,răsturnându-le-n mine.
Aşa ani de-a rândul
M-am canonit să car lumina cu gândul…

Atunci ai trimis Îngerul Tău să-mi arate
Izvorul luminii adevărate:
El a luat în mâini securea durerii
Şi-a izbit naprasnic,fără milă,pereţii.

Au curs cărămizi şi moloz puzderii,
S-a zguduit din temelii clădirea vieţii,
Au curs lacrimi multe şi suspine,
Dar prin spărtura făcută-n mine,
Ca printr-un ochi de geam în zidul greu,
Soarele a năvălit în lăuntrul meu.

Şi cu el odată,
Lumea toată…
Îngerul luminător a zburat aiurea,
Lăsându-şi înfiptă securea;
Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină
De soare,de slavă şi de lumină.

Mihai Eminescu – Rugăciune

Poezie 1 Comentariu

RUGĂCIUNE

Craiasă alegându-te
Ingenunchem rugându-te,
Inalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ti adorată
Asupra-ne coboară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Vezi şi:

“CANALUL” de Andrei Ciurunga

Marturisitori, Poezie 2 Comentarii

CANALUL
de Andrei Ciurunga

Aici am ars şi-am sângerat cu anii,
aici am rupt cu dinţii din ţărână,
şi aici ne-am cununat, cu bolovanii,
câte-un picior uitat sau câte-o mână.

Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri înapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am gustat în inimi rădăcina.

Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,
am presărat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunare şi Mare.

Trudind, flămânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.
Să facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.

Istoria, ce curge-acum întoarsă,
va tine minte şi-ntre foi va strânge
acest cumplit Danubiu care varsă
pe trei guri apă şi pe-a patra sânge.

Iar cântecele smulse din robie
vor ctitori, cu anii care vin,
în cărţile pe care le vom scrie,
o noua Tristie la Pontul Euxin.

Radu Gyr cu Iisus în celulă

Poezie 1 Comentariu

Iisus în celulă

Radu Gyr – scrisă în închisoarea de la Aiud

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist si ce’nalt părea Crist !
Luna venea după El, în celulă
şi-L facea mai înalt şi mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niste păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veşminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură :
– De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gură
şi mi-a făcut semn ca să tac.

S’a asezat lângă mine pe rogojină :
– Pune-mi pe răni mâna ta !
Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină
parcă purtase lanţuri cândva.

Oftând şi-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea căpătână
şi mişunau păduchi şi guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mână
şi-am adormit o mie de ani…

Când m-am deşteptat din afunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă şi era lună,
numai Iisus nu era nicăiri…

Am întins braţele, nimeni, tăcere.
Am intrebat zidul : nici un răspuns !
Doar razele reci, ascutite’n unghere,
cu suliţa lor m’au străpuns…

– Unde esti, Doamne ? Am urlat la zăbrele .
Din lună venea fum de căţui…
M-am pipăit… şi pe mâinile mele,
am găsit urmele cuielor Lui.

« Precedenta