Un altul mi-a spus: “Adam a avut doi copii, pe Abel şi pe Cain. Dar de unde s-a aflat femeie pentru Cain?”. Să citească în Vechiul Testament şi va vedea că Adam “a născut fii şi fiice” după nașterea lui Set. Cain fugise în munţi după uciderea fratelui său şi nu ştia că femeia pe care a luat-o era sora lui. Dumnezeu a iconomisit aşa ca să existe oameni de o rasă, să nu existe răutate şi ucidere. Să spună: “Suntem din aceiaşi părinţi, din Adam şi Eva”, ca să se înfrâneze răutatea omenească. Cu toate acestea, vezi ce răutate există astăzi!

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

– Părinte, unii copii întreabă: „De ce a trebuit să Se răstignească Hristos?”. „Dumnezeu nu putea să mântuiască lumea în alt mod?”.

– A mântuit-o în modul acesta și oamenii nu sunt mișcați. Ce ar fi fost dacă ar fi mântuit-o în alt mod? Sunt unii care spun: „Dumnezeu n-a pățit nimic. Fiul S-a răstignit”. După mine, un tată ar fi preferat să se jertfească el însuși, în loc să-și jertfească fiul. Mai dureros este pentru un tată să i se jertfească fiul, decât el însuși. De vreme ce nu înțeleg ce înseamnă dragoste, ce să le mai spui?

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Din cuvintele avvei Isidor Pelusiotul

„Să nu vă lăsați sufletul prădat
de patima pentru banul spurcat;
căci dacă asta vă va stăpâni
veșnic nebiruită ea va fi.
Vreți să trăiți o mie de milioane de ani? …
…fugiți de iubirea de bani.”

pr. Trandafir Vid – De dragul păcătoșilor

În Vechiul Testament se arată că Dumnezeu a spus israeliţilor: “Alungaţi pe hananei cu desăvârşire din ţară”. Fiindcă a spus-o Dumnezeu, ştia El de ce. Dar ei au spus: “Aceasta nu este o faptă iubitoare de oameni. Să-i lăsăm, să nu-i nimicim”. Dar după aceea au fost atraşi la imoralitate, la idolatrie şi îşi jertfeau copiii idolilor, precum spune în psalm. Dumnezeu ştie de ce face un anumit lucru. Dar unii spun cu obrăznicie: “De ce să facă Dumnezeu iadul?”. Începe judecata şi de aici încolo acel om nu mai are stare duhovnicească, nici măcar puţin har dumnezeiesc ca să înţeleagă puţin mai profund, adică să înţeleagă pentru ce pricină Dumnezeu a făcut un anumit lucru. “De ce?” înseamnă judecată, mândrie, egoism.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Încet-încet respectul se pierde cu desăvârşire. Vin la Colibă copii, şi cei mai mulţi stau picior peste picior, iar cei bătrâni nu au unde să stea. Unii, deşi văd că buturugile sunt mai încolo, se îngreuiază să meargă doi paşi să le aducă, ca să stea pe ele. Trebuie să le aduc eu. Şi deşi mă văd că le car, nu vin să le ia. Vor să bea apă, dar nu merg singuri să bea. Trebuie ca eu să le aduc şi al doilea pahar. Cu adevărat, aceasta mi-a făcut o impresie neplăcută. Cogeamite voinici, vin în grup de câte treizeci, mă văd cum aduc o cutie de rahat şi un bidon de apă, cum duc şi paharele ca să-i mulţumesc, încă şi şchiopătând, şi nu se mişcă nici unul, ci se scoală să mă ajute un ofiţer pensionar care în toată viaţa lui a fost afumat de praf de puşcă. Ei cred că aşa cum îi serveşte chelnerul atunci când merg la vreun restaurant sau hotel, tot astfel şi aici la Colibă va veni chelnerul să-i servească. De cinci-şase ori am făcut lucrul următor: m-am ostenit să aduc apă şi apoi am vărsat-o înaintea lor. “Eu să vă aduc apă, voinicilor, iar voi să staţi? le spun. Aceasta nu vă ajută”.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

La Colibă au venit doi frăţiori de opt-nouă ani cu tatăl lor. Acolo era şi un cunoscut de al meu, un băiat foarte bun şi un bun pictor; într-un minut, tac-tac, te zugrăvea. “Dionisie, îi spun, pictează copiii aşa cum stăm împreună”. “Ia să văd dacă o să reuşesc, pentru că se mişcă”. A scos o foaie şi a început să zugrăvească. Atunci sare unul dintre copii şi spune: “Ia să vedem, bă prostule, ce vei face!” – şi era şi lume de față. Pictorul nu s-a tulburat deloc. “Aceştia sunt copiii de astăzi. Părinte”, mi-a spus şi a continuat să zugrăvească. Mie mi s-a urcat sângele în cap. Tatăl lui a rămas nepăsător, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Să spună aşa la un om de treizeci de ani şi omul să stea şi să-i picteze! Obrăznicie, lipsă de evlavie şi câte altele!… înfricoşător! Ia gândeşte-te dacă unul din aceşti copii va vrea să se facă monah, de câtă muncă este nevoie ca el să devină un călugăr corect. Când mamele nu au grijă de ei, îi distrug. Totul este mama.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

– Dacă cei mici fac observaţii celor mari, lucrul acesta este rău?

– Acesta este tipicul generaţiei noi. Însă Scriptura spune: “Mustră pe fratele tău” şi nu spune: “mustră pe tatăl tău”. Tinerii de astăzi au în cuvânt duhul răzvrătirii, fără ca ei să-şi dea seama. Acest comportament îl consideră firesc. Vorbesc cu obrăznicie şi îţi spun: “Am spus-o simplu”. Au fost influenţaţi de acest duh obraznic al lumii, care nu respectă nimic. Nu există respect în comportamentul celui mic faţă de cel mare şi nu îşi dau seama ce mare rău este lucrul acesta. Atunci când cel mic spune celui mare că respectul este ceva depăşit care nu se mai potriveşte astăzi şi care îi îngrădeşte, chipurile, personalitatea, ce să mai aştepţi? Este nevoie de multă luare aminte. Duhul lumesc contemporan spune: “Nu ascultaţi de părinţi, de dascăli etc.”. De aceea şi copiii cei mai mici devin mai răi acum. Mai mare vătămare suferă în special acei copii ai căror părinţi nu înţeleg ce rău le fac prin a-i admira şi a-i considera deştepţi atunci când vorbesc cu obrăznicie.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Din cuvintele avvei Isidor Pelusiotul

„Viaţa fără de cuvânt
e mai vie pe pământ
decât vorba fără viaţă.
Căci şi tăcând, viaţa foloseşte
în vreme ce cuvântul…
şi strigând stânjeneşte;
de se întâmplă însă ca viaţa
să se-mpreune cu cuvântul, cu povaţa,
vor fi frumuseţea însăşi, viaţa vie;
vor fi icoană de filosofie.”

pr. Trandafir Vid – De dragul păcătoșilor

– Părinte, numai în noua generaţie există această tendinţă să judece pe toţi şi pe toate sau aşa a fost întotdeauna?

– Nu, mai demult nu era aşa; acesta este duhul epocii noastre. Şi nu le ajunge că judecă pe mireni, pe toţi politicienii şi pe oamenii bisericii, ci îi judecă şi pe sfinţi şi ajung să judece chiar şi pe Dumnezeu. Şi spun: „Dumnezeu în problema aceasta aşa trebuia să lucreze; n-a lucrat corect. Aceasta nu trebuia s-o facă Dumnezeu”. Auzi cuvinte! „Bre copile, tu vorbeşti?”. „De ce nu? Îmi spun părerea”, îţi răspunde şi nu înţelege câtă obrăznicie este în cuvintele lui. Duhul lumesc a distrus multe lucruri bune. Răul înaintează spre o stare urâtă, spre blasfemie. Judecă pe Dumnezeu şi nici nu-i mustră gândul că aceasta ar fi hulă. Sunt unii cu statură înaltă şi dacă au şi puţină logică, încep: „Acesta este de-o palmă, acela merge strâmb, celălalt face aşa”, şi nu ţin cont de nimeni.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

– Părinte, într-un tropar se spune: “Mânaţi de mânia cea mai îndreptăţită”. Care mânie este mai justificată?

– Când sunt nedreptăţiţi alţii şi cineva strigă şi se mânie cu durere sinceră, atunci „mânia este mai justificată”. Dar când este nedreptăţit el însuşi şi se mânie, atunci mânia sa nu este curată. Când vezi pe cineva că suferă pentru lucruri sfinte, unul ca acesta are râvnă dumnezeiască. Din aceasta îl poți înţelege şi pe nebunul pentru Hristos. Dacă, de pildă, iei o icoană şi o pui înaintea lui invers, nebunul pentru Hristos va sări în sus. Aşa îl testezi. Există şi mânie dreaptă, dumnezeiască, şi numai această mânie se justifică la om.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Trezire duhovnicească