Marele Mucenic Mamant

Slăvitul Mucenic al lui Hristos, Mamant, s-a născut în Gangra Paflagoniei, în anul 260, din mucenicii patricieni Teodot şi Rufina. S-a născut în închisoarea în care fuseseră închişi părinţii lui, din pricina credinţei lor în Hristos.
Pruncul a fost adoptat de cucernica Ammia Matrona, dându-i-se numele de Mamas, fiindcă adesea o striga pe maica sa adoptivă, folosind cuvântul „mamă”.
Foarte tânăr fiind, Sfântul Mamas a fost arestat de împăratul Aurelian al Cezareii. După cumplite torturi - lovituri cu ciomege şi pietre, arderi şi multe altele - a fost slobozit, refugiindu-se în Munţii Cezareii. Ajungând acolo, s-au apropiat de el animale sălbatice care i-au îngăduit să le mulgă. Din laptele lor făcea brânză pe care o împărţea săracilor locului. Astfel, cu timpul, a devenit foarte cunoscut în oraş, datorită prieteniei sale cu fiarele şi a marii sale iubiri faţă de oameni.
Tânărul domn al Cezareii, Alexandru, a trimis cavaleri să-l prindă. Împăratul l-a întrebat pe sfântul adus înaintea sa:
- Tu eşti faimosul vrăjitor Mamas?
- Eu nu sunt vrăjitor, i-a răspuns sfântul. Eu sunt robul lui Hristos Care îi mântuieşte pe cei ce cred în El, pedepsindu-i pe vrăjitori şi păgâni. Dar de ce m-ai adus aici?
- Te-am adus, fiindcă nu pot pricepe ce vrăji faci, de îmblânzeşti fiarele, care petrec cu tine în bună pace, ascultându-te ca nişte vietăţi cugetătoare.
- Cel ce crede în Unul Dumnezeu veşnic, dispreţuieşte farmecele şi idolii. Iar fiarele, deşi nu sunt vietăţi cugetătoare, raţionale, au evlavie faţă de Creatorul lor, cinstindu-l pe robul Său. Voi însă sunteţi mai necugetaţi decât aceste animale, fiindcă, deşi vedeţi toate acestea, nu acceptaţi adevărul.
Apoi împăratul l-a chinuit pe Sfântul Mucenic Mamas cu ghiare de fier şi cuţite, l-a aruncat într-un cuptor de foc, dându-l, în cele din urmă, fiarelor.
Când, în mijlocul stadionului din oraş, au aruncat asupra lui un urs şi un leopard, cele două fiare s-au purtat prieteneşte, arătându-i chiar respect. Mulţimea adunată, uluită de cele văzute, a început să laude şi să dea slavă Dumnezeului cel adevărat. Atunci tiranul a poruncit să dea drumul unui leu. Însă fiara, deşi cunoscută pentru faptul că-şi sfâşie prada de îndată, s-a apropiat blândă şi smerită de Sfântul Mucenic Mamas.
Deznădăjduit, împăratul a poruncit unui oştean să-l ucidă pe sfânt cu un trident.
Atunci s-a auzit un glas, chemându-l pe sfânt în sălaşurile cereşti. Biserica îl pomeneşte în ziua de 2 septembrie.
(Sinaxar)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul îmblânzirii fiarelor

Un om cumplit pentru demoni

În Limonar se spune despre un călugăr „că puternic este şi cumplit pentru demoni; căci pe tot omul, tulburat de duhurile necurate, îl tămăduieşte”.
Aceleaşi lucruri s-ar putea spune pe drept cuvânt şi despre marele duhovnic, părintele Sava. Datorită nevoinţelor sale ascetice, postului, privegherii, intensei sale vieţi tainice, studiului, trezviei, meditaţiei şi puterii rugăciunii fericitului său duhovnic, a biruit tăria diavolului. Întotdeauna a ieşit învingător din luptele cu lumea duhurilor celor viclene.
O mărturisire făcută de părintele Sava părintelui Ioakimos Spetsieris, ne face să cugetăm mai cu băgare de seamă la luptele sale cu forţele întunericului. „De multe ori îmi spunea că vedea cu ochii trupeşti duhurile cele viclene, care veneau să-l ispitească. Iar el, îndată ce simţea tulburarea duhurilor viclene, cădea în genunchi şi se ruga. Şi, pe loc, toată lucrarea diavolească înceta.”
Rugăciunile sale îi biciuiau pe duşmani! Cuvintele psalmilor îi ardeau, ieşind arzătoare de pe buzele părintelui: „Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac mie strâmbătate; luptă împotriva celor ce se luptă cu mine (…). Să fie ca praful în faţa vântului şi îngerul Domnului să-i necăjească.”
Pe lângă faptul că se salva pe sine însuşi de sălbaticele atacuri ale demonilor, părintele ajuta o mulţime de oameni chinuiţi. Nu arareori era de găsit în chilia sa, binecuvântându-i, citindu-le rugăciuni de exorcizare, alungând duhurile necurate. Şi, de multe ori, când nu putea omul bolnav să vină la Muntele Athos, citea exorcismele de la distanţă. Întotdeauna rugăciunile sale erau tămăduitoare. Cei până atunci demonizaţi, tresăltau de bucurie, văzându-se izbăviţi de cumplitele legături ale demonilor.
(Sava Duhovnicul)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor

Mireasa demonizată

Odată nişte oameni i-au dus Sfântului Arsenie Cappadocianul o turcoaică tânără, proaspăt căsătorită, care era demonizată. Fiindcă în ziua aceea sfântul nu primea lume, rudele femeii i-au rugat pe epitropi să mijlocească pe lângă acesta să-i primească, fiindcă, deşi era legată, ei nu o mai puteau stăpâni.
În cele din urmă, sfântul i-a primit şi le-a făcut semn să o dezlege. Îndată ce a fost dezlegată, demonizata s-a năpustit asupra lui şi, apucându-l de un picior, l-a muşcat. Sfântul, ţinând Evanghelia în mână, în loc să citească, a lovit-o pe femeie uşor cu Evanghelia pe cap, de trei ori. Iar demonul a fugit imediat! Femeia a prins a plânge şi a-i săruta cu evlavie sfântului piciorul muşcat. Apoi şi tatăl ei a căzut la picioarele sfântului, rugându-l să ia toţi banii pe care i-i oferea:
- Ia-i pe toţi! Ai tăi să fie, drept răsplată că mi-ai vindecat copila!
Ridicându-l, sfântul i-a spus:
- Ţine-ţi banii! Credinţa mea nu e de vânzare!
(Arsenie Cappadocianul)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor

Întâmpinarea Sfântului Nectarie

În anul 1904, la sfârşitul verii, Sfântul Nectarie s-a dus în insula Egina, cu gândul de a înfiinţa o sfântă mănăstire, care astăzi îi poartă numele.
În timp ce vasul se apropia de insulă, un tânăr demonizat, pe nume Spyros, s-a prăbuşit pe pragul farmaciei din Egina, începând să strige:
- Vine, vine episcopul! Alergaţi să-l întâmpinaţi! Vine sfântul să mântuiască insula !…
Toţi încercau să-l liniştească, dar nu puteau. Spyros striga necontenit. Se adunase o mulţime de curioşi, cărora li se adăugau din ce în ce mai mulţi. Priveau cu tristeţe la tânărul prăbuşit, neînţelegându-i spusele.
Câţiva au dat fuga la părintele Mihalis, parohul bisericii, spunându-i:
- Părinte, Spyros vesteşte ceva despre un episcop. Strigă întruna că vine un episcop să mântuiască insula.
Părintele Mihalis se duse iute să vadă ce se petrecea. Trecu printre cei adunaţi în jurul lui Spyros şi se apropie de tânărul care continua să strige:
- Vine episcopul de la Rizario! Dumnezeu s-a milostivit de locul acesta! Vine sfântul de Pentapolis !…
Preotul îl urmări o vreme pe tânărul prăvălit în uliţă care, tot strigând aşa, făcuse spume la gură. Apoi plecă gânditor spre debarcader. Chiar atunci venea vasul din Pireu. Printre călători, părintele Mihalis îl văzu pe episcop:
- Preasfinţite, bine aţi venit în Egina! Veniţi aici pentru prima oară?
- Pentru prima oară, răspunse acela surâzând.
- Veniţi, să mergem spre casă… Doar că…
- S-a întâmplat ceva?
- Ei bine, ceva mai încolo, ne-a tulburat o întâmplare…
- Ce anume?
- Avem pe-aici un tânăr sărac care bântuie prin piaţă şi, uneori, închide ochii şi spune ce se va întâmpla în viitor. Acum stă prăbuşit pe jos şi strigă că veţi veni să mântuiţi acest loc. Ba chiar vă numeşte om al lui Dumnezeu… Sfânt!
- Unde se află acest tânăr?
- Pe aici, prea sfinţite…
Se îndreptară, aşadar, spre piaţă, unde se opriră în pragul farmaciei. Acolo Spyros striga neîncetat:
- Vine episcopul!… Vine să mântuiască locul !… Să facă biserică!… Să facă cea mai mare mănăstire!…
Sfântul se opri în loc. Îşi înălţă privirea spre cer şi se rugă. Apoi îşi ridică singurul însemn al rangului său bisericesc, cârja episcopală, şi, introducând-o în gura flăcăului, zise:
- „Demon pitonicesc, viclean şi spurcat, îţi poruncesc, în numele lui Hristos cel Răstignit, să ieşi din acest tânăr”.
De îndată Spyros suspină şi se ridică în picioare! Deschise ochii larg, apoi se aplecă şi, plin de recunoştinţă, sărută mâna Sfântului Nectarie, care îl tămăduise.
(Sfântul secolului nostru)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor

O luptă duhovnicească

Un om pe nume V. I. Popov, în relatarea călătoriei pe care a făcut-o cu părintele Ioan de Kronstadt în anul 1890, de la Arhanghelsk la Moscova, povesteşte că, pe când poposiseră într-un loc, doi ţărani puternici i-au adus o femeie legată de mâini:
„Era încordată ca un arc şi-şi arunca furioasă privirea în toate părţile. Chipul său avea o expresie înfricoşătoare. Îndată ce au adus-o în faţa părintelui Ioan, a început să latre ca un câine. Atunci părintele şi-a pus mâna stângă pe capul ei, în timp ce cu mâna dreaptă îi făcea cruce, spunând versetul: «A înviat Dumnezeu şi s-au risipit duşmanii Săi». Totuşi, urletele femeii erau din ce în ce mai înspăimântătoare.
Toţi am fost cuprinşi de groază şi uimire. Părintele era aprins la faţă şi, vădit, era neclintit în voinţa sa. Picături mari de sudoare îi broboneau fruntea. Era evidentă lupta duhovnicească pe care o dădea.
La un moment dat, urletele au început să slăbească. Bolnava a suspinat profund. Deodată şi-a îndreptat trupul, chipul i s-a luminat şi, cu lacrimi de bucurie în ochi, a căzut la picioarele preotului, mulţumindu-I Domnului. Se spune că era chinuită de demoni de ani de zile.”
(Ioan de Kronstadt)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor

Taranca Teodosia
Preotul I. Ornaci ne-a povestit felul în care părintele Ioan de Kronstadt a vindecat o femeie demonizată, la 14 martie 1902, în Sankt Petersburg, în biserica metocului Mănăstirii Leuşenski.
„Îndată ce auzea clopotul bisericii, tânăra ţărancă Teodosia, ce trăia în satul Zeleznova, cădea jos, striga şi se lovea. Invocând diferite motive, evita să se ducă la slujbă şi, când se întâmpla să se ducă la biserică, în clipele cele mai sfinte, avea aceleaşi manifestări demonice.
Părinţii ei au hotărât să ceară ajutorul părintelui Ioan. La o Sfântă Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, au apropiat-o de Sfântul Potir. Femeia închise ochii şi începu să urle cu furie. Faţa ei îi îngrozea pe toţi! Trei bărbaţi puternici se străduiau să o ţină.
Părintele Ioan a întrerupt Sfânta Împărtăşanie, şi-a pus mâna peste bolnavă, şi-a îndreptat privirea pătrunzătoare spre ea şi, cu asprime, a zis:
- În numele Domnului nostru Iisus Hristos, îţi poruncesc, satană, să ieşi din această femeie!
A repetat această poruncă de mai multe ori… În biserică domnea o tăcere desăvârşită. Răsuna doar glasul poruncitor al sfântului:
- Să ieşi de îndată! Ieşi neîntârziat!
Se auzea chiar şi diavolul, grăind prin gura bolnavei:
- Voi pleca. Plec îndată.
Toate acestea au durat câteva minute. Apoi nu s-a mai auzit nimic. Bolnava respira greu, stând cu ochii închişi. După ce bărbaţii i-au dat drumul, părintele Ioan a spus de trei ori:
- Deschide ochii!
Femeia a deschis ochii cu mare greutate. Atunci părintele i-a poruncit să se închine. Femeia s-a închinat, prima oară cu greutate şi-apoi cu uşurinţă. Părintele o întrebă:
- Cum te cheamă?
- Teodosia, răspunse femeia, făcându-şi cruce fără probleme.
După acestea, părintele a chemat-o să se împărtăşească, iar ea, fără nici un ajutor, s-a apropiat liniştită şi s-a împărtăşit cu vrednicie cu Sfintele Taine.
- Femeia este vindecată, le spuse părintele Ioan celor ce întrebau dacă ţăranca va mai fi tulburată în viitor de diavoli”.
(Ioan de Kronstadt)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor

Vrăjile neputincioase

O văduvă pe nume Zoe avea doi fii, pe Dimitrie şi Arsenie. Arsenie suferea de o boală cumplită. Toată faţa i se umflase şi suferea de dureri groaznice. Văduva suferea alături de el şi se jelea. Atunci Dimitrie îi spuse:
- Fratele meu nu se va tămădui, până nu ne vom duce în Olimp, unde se nevoieşte avva Dionisie.
- Mergeţi, îi răspunse mama.
Aşadar, l-a dus pe fratele său la Sfântul Dionisie, care l-a primit cu multă dragoste. După ce s-a rugat fierbinte, l-a uns cu mir sfinţit pe faţă şi, după câteva zile, tânărul s-a făcut bine.
După ce s-a vindecat, Arsenie a vrut să mai stea câteva zile la mănăstire. Văzând acolo viata îngerească pe care o duceau fraţii, a voit să se călugărească şi el. Şi, sfătuindu-se cu fratele său Dimitrie, a îmbrăcat rasa.
Aflând maica sa ce hotărâre luase Arsenie, era să moară de supărare. Atunci, o femeie a îndemnat-o să se ducă la vrăjitoare.
Vrăjitoarea a încercat să trimită duhurile viclene la mănăstirea Sfântului Dionisie, ca să-l silească pe Arsenie să plece de-acolo. Însă diavolul nu s-a putut apropia de mănăstire. Puterea dumnezeiască aflată în acel loc şi în sufletul sfântului îl împiedica.
Văzând aceasta, se năpusti asupra mamei lui Arsenie, o apucă de gât şi-i strigă:
- De ce m-ai trimis la acel ascet? Nu ştii că nu mă pot apropia de el? Acum îţi vei primi răsplata pentru ce-ai făcut. Şi începu să o bată fără milă. Îngrozită, femeia începu să strige de durere. Se adunaseră toţi vecinii, întrebând ce se întâmpla, îndată ce a scăpat din mâinile diavolului, femeia fu nevoită să mărturisească adevărul. Apoi trimise imediat pe cineva şi îl rugă pe sfânt să se roage pentru ea şi să o ierte.
Sfântul Dionisie veni în casa femeii şi, plin de dragoste, o iertă, se rugă fierbinte pentru ea şi îi vindecă rănile pricinuite de diavol.
După această minune, s-a petrecut alta, încă şi mai mare. Mama celor doi tineri preţui şi iubi atât de mult schima îngerească, încât hotărî să se călugărească şi ea! Deopotrivă făcu şi băiatul ei cel mare, Dimitrie.
(Sfântul Olimpului)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor

Cartea de ghicit

Pe vremea Sfântului Dionisie din Olimp (+1541), lângă Veria, trăia un monah învăţat care a căzut în capcana diavolilor.
Odată i-a căzut în mână o carte de ghicit şi, nesocotind primejdia duhovnicească, a citit puţin, de încercare, nişte invocaţii ale diavolului!
Într-o noapte, în timp ce dormea, a văzut în vis un arap uriaş care i-a spus:
- Am venit, căci m-ai chemat! Înaintează, aşadar, şi închină-mi-te, dacă vrei să te slujesc!
Înspăimântat, monahul i-a răspuns cu versetul biblic:
- „Domnului Dumnezeului meu mă voi închina şi numai Lui îi voi sluji”.
Atunci arapul, cuprins de furie, i-a tras o palmă peste faţă, spunându-i:
- Dacă nu mi te-nchini, atunci de ce m-ai chemat? Atunci monahul s-a trezit şi, simţind încă o
durere cumplită în locul unde fusese lovit, a început să strige şi să plângă. Auzind zarva, câţiva călugări s-au adunat şi, venind la el, i-au văzut obrazul umflat, negru de la lovitură. Călugărul era vrednic de milă. Peste câteva zile, starea i se înrăutăţise. Obrazul i se înnegrise tot şi se umflase atât de tare, încât ochii i se închiseseră cu totul.
Aşadar, au trimis după Sfântul Dionisie, rugându-l să vină din mănăstirea sa din Olimp. Sfântul a venit degrabă la el şi s-a rugat fierbinte. A slujit şi Paraclisul Maicii Domnului şi l-a uns pe călugăr cu mir sfinţit. În clipa aceea, cel stăpânit de diavoli s-a tămăduit cu totul! Şi toţi cei de faţă au dat slavă lui Dumnezeu şi l-au cinstit pe credinciosul Său slujitor.
(Sfântul Olimpului)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor

Cuminţirea necugetatei

Într-o primăvară, Sfântul Dionisie al Olimpului, a coborât în Katerini. Acolo i-a ieşit în cale un grup de băieţi şi fete ce cântau cântece deocheate, făcând gesturi necuviincioase. Văzându-i, sfântul s-a întristat foarte tare şi, adresându-se mai ales fetelor, le întrebă:
- De ce voi, care sunteţi fete, spuneţi lucruri atât de necuviincioase, provocându-i astfel pe băieţi să păcătuiască?
Auzind acestea, fetele roşiră de ruşine. Una însă nu se ruşina deloc. Dimpotrivă, ridicând glasul cu neruşinare, spuse:
- Ce-ţi pasă ţie, călugăr prefăcut, ce facem noi? Uită-te mai bine în ce hal eşti tu!
Sfântul s-a amărât încă şi mai mult, din pricina purtării necuviincioase a fetei. Privind-o cu nemăsurată tristeţe, îi spuse:
- Fiica mea, Dumnezeu Care iconomiseşte mântuirea fiecăruia dintre noi, uneori în chip aspru, fie să te cuminţească şi pe tine, spre a deveni exemplu altora.
După această întâmplare, sfântul se duse în seara aceea în casa unui creştin iubitor de călugări.
Iar fata despre care am vorbit, înainte de a ajunge acasă, căzu în puterea demonilor! Se prăbuşi pe drum, începu să lovească în toate părţile şi să facă spume la gură. Văzându-şi fiica în această stare jalnică, părinţii căutau să afle pricina. O prietenă le explică tot ce se întâmplase. Atunci ei, cuprinşi de mare tulburare, au răscolit tot oraşul, încercând să-l găsească pe Sfântul Dionisie.
Când l-au aflat, au căzut la picioarele sale şi, cu lacrimi în ochi, l-au rugat să o ierte pe fiica lor. Robul lui Dumnezeu, neţinător de minte al răului, a iertat-o şi a binecuvântat-o. Fata s-a liniştit, eliberată de sub puterea diavolilor.
De atunci a trăit cuminte, cu frică de Dumnezeu, fără a se căsători vreodată.
(Sfântul Olimpului)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor

Ispitele fricii

Dorind să trăiască o viaţă în isihie, Sfântul Serghie din Radonej, s-a dus în pădurile dese ale „Tebaidei nordului”, în partea de nord-est a Rusiei, unde se nevoia în pustie, cu zel fierbinte.
În acel loc a îndurat multe ispite, chiar de la începutul sălăşluirii sale acolo. Duşmanii cei nevăzuţi făceau tot felul de lucruri spre a-l speria şi spre a-l sili să plece din acel loc. Luau chip de animal sălbatic sau de şarpe, făceau zarvă mare şi-l ameninţau… Dar sfântul îi alunga cu rugăciunea, lăsându-se cu totul în voia lui Dumnezeu. Chemând numele Său, risipea vicleniile şi uneltirile diavolilor, stricându-le ca pe o pânză de păianjen.
Într-o noapte, diavolii au venit luând chipul unei oşti mari şi, năpustindu-se asupra lui, cuprinşi de mânie, au început a striga:
- Pleacă de-aici! Pleacă, fiindcă altminteri vei muri de cumplită moarte!
În timp ce spuneau înfuriaţi aceste cuvinte, din guri le ţâşneau flăcări. Dar sfântul nu s-a înfricoşat. Înarmat cu puterea rugăciunii, a ieşit biruitor din lupta cu mulţimea vrăjmaşilor.
În altă noapte, pe când citea slujba în liniştea chiliei, deodată în pădure s-a auzit un zgomot cumplit. În aceeaşi clipă, o mulţime de diavoli i-a înconjurat chilia, încercând să-l sperie şi să-l tulbure:
- Nu nădăjdui să vieţuieşti prea mult în această pădure deasă! Vei muri de foame! Vei cădea în mâinile tâlharilor răufăcători!
Însă puterea rugăciunii l-a ajutat să biruiască toate atacurile vrăjmaşilor şi, de fiece dată, diavolii dispăreau ruşinaţi.
(Sfântul Serghie)

“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor