- Care este rolul preotului în relaţia muritor-Dumnezeu?

- Este să mijlocească, prin Sfintele Taine, pentru muritor, ca să nu se piardă, să nu ajungă în iad. E o relaţie de mijlocitor.

arhim. Teofil Părăian - Din ospaţul credinţei

HRISTOS A ÎNVIAT!

Învierea Domnului Hristos se sărbătoreşte - poate ştiţi - aproape în fiecare duminică. Cu câteva excepţii, în fiecare duminică noi prăznuim Învierea Domnului Hristos, sărbătorim Învierea. Fiecare duminică este pentru noi un fel de Paşti: Paşti după Paşti, Paşti în prelungirea Paştilor. Dar avem şi o sărbătoare anume a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, o prăznuire de peste an a Învierii Domnului Hristos, şi anume Paştile şi Săptămâna Luminată. Începând cu ziua întâi de Paşti şi în continuare toată săptămâna, până sâmbătă inclusiv, este numită Săptămâna Luminată, şi ea este culmea trăirii ortodoxe, este culmea spiritualităţii ortodoxe.

Spiritualitatea ortodoxă, deci inclusiv bucuria ortodoxă, se cuprinde în slujbele de la Sfintele Paşti şi din toată Săptămâna Luminată. Ştiţi că în Săptămâna Luminată, toată izbucnirea de bucurie de la Sfintele Paşti se pune în evidenţă în bucuria izvorâtă din Învierea Domnului Hristos. De aceea, rânduielile de la Sfintele Paşti se sărbătoresc, se oficiază nu numai când e vorba de slujba propriu-zisă, dar chiar dacă se întâmplă vreo înmormântare în Săptămâna Luminată, ca slujbă a înmormântării se face slujba de la Paşti. Ştiţi că în Biserica Ortodoxă sunt mai multe înmormântări: înmormântarea mirenilor (a credincioşilor de rând), înmormântarea copiilor (a pruncilor sub şapte ani), înmormântarea preoţilor de mir şi a diaconilor de mir, inmormântarea călugărilor şi înmormântarea din Săptămâna Luminată.

Deci înmormântarea din Săptămâna Luminată este, de fapt, slujba de la Paşti. Pentru că Biserica, în acea săptămână, n-are de spus altceva decât ceea ce spune la Paşti. Şi toate sunt învăluite de bucurie şi toate sunt o atmosferă de bucurie. Numai că, pentru atmosfera aceasta de bucurie, noi ne pregătim vreme de zece săptămâni, în timpul Triodului - sub îndrumarea Triodului, Triodul fiind o carte de slujbă a Bisericii noastre -, care se întinde, în slujire, pe timp de zece săptămâni, înaintea Sfintelor Paşti. Iar când ajungem la Sfintele Paşti, suntem pregătiţi prin slujbele din Triod pentru sărbătoarea cea mare a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru bucuria cea nesfârşită din lumea aceasta, care ne aminteşte de Paştile cele mari şi preasfinţite, de Paştile cele veşnice.

Ceea ce se spune la Paşti este dătător de bucurie, prin atmosfera pe care o creează. De pildă: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă”;
„Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul, şi pământul, şi cele de dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru Care s-a întărit”;
„Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută, că Hristos a înviat, - fiţi atenţi! - Veselia cea veşnică.” Ce este Hristos? „Veselia cea veşnică”;
„Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi, veşnice; şi săltând, lăudăm pe Pricinuitorul, pe Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri şi preamărit”.
Sunt nişte alcătuiri care sunt rânduite pentru vremea aceea, dar care ar trebui să intre în conştiinţa noastră de creştini ortodocşi, iar noi ar trebui să prăznuim Sfintele Paşti şi după ce trece sărbătoarea Paştilor; totdeauna să ducem o viaţă în care bucuria de Paşti să fie lucrătoare în viaţa noastră.

arhim. Teofil Părăian - Din ospaţul credinţei

„Părinte, în mâinile Tale Îmi dau duhul.”

Fiul Îşi dă duhul în mâinile Tatălui Său. Ca să se ştie că de la Tatăl a venit, nu cu de la Sine putere, cum îl învinuiau evreii. Cuvintele acestea au fost rostite, însă, şi ca să audă şi să priceapă budiştii, pitagoreii, ocultiştii şi toţi acei filosofi care băsmuiesc despre sălăşluirea sufletelor celor morţi în alţi oameni, sau în animale, sau în plante, sau în stele şi minerale. Lepădaţi toate aceste fantezii şi priviţi încotro se îndreaptă duhul Dreptului mort: Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul.

„Sâvârşitu-s-a.”

Aceasta nu înseamnă: „S-a săvârşit viaţa”. Nu; ci înseamnă: „S-a săvârşit misiunea răscumpărării şi a mântuirii neamului omenesc”. Săvârşitu-s-a şi s-a pecetluit cu sânge şi moarte pe pământ lucrarea cea dumnezeiască a singurului Mesia adevărat al oamenilor. Săvârşitu-s-a chinul, dar viaţa de-abia apare. Săvârşitu-s-a tragedia, însă nu drama. Urmează ultimul, măreţul act: biruinţa asupra morţii, învierea, slava!

Sf. Nicolae Velimirovici - Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi

„Mi-e sete.”

I se scursese sângele. De aici setea. Soarele care apunea Îi bătea în faţă, şi una peste alta cu celelalte chinuri îl ardea cumplit. Fireşte că Îi era sete. Dar - o, Doamne! - oare chiar Ţi-e sete de apă sau eşti, cumva, însetat de dragoste? Eşti însetat ca om sau ca Dumnezeu? Sau şi una şi alta? Iată, legionarul roman îţi dă buretele înmuiat în oţet. O singură picătură de milă pe care ai simţit-o de la oameni în trei ceasuri, cât ai fost atârnat pe cruce! Soldatul roman micşorează păcatul lui Pilat - păcatul Împărăţiei Romane - faţă de Tine, fie şi cu oţet. De aceea, Tu vei strica Împărăţia Romei, însă în locul ei vei zidi o împărăţie nouă.

Sf. Nicolae Velimirovici - Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi

„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”

Cuvintele acestea arată pe câtă neputinţă a firii omeneşti, pe atâta clarviziune - fiindcă omul este cel care pătimeşte. Aici, însă, sub suferinţa omenească se ascunde o taină. Iată, fie şi doar cuvintele acestea puteau zdrobi erezia ce avea să cutremure mai târziu Biserica şi care învăţa greşit că Dumnezeirea a pătimit pe cruce. Însă Veşnicul Fiu al lui Dumnezeu S-a întrupat ca om tocmai pentru a putea ca om, cu trupul şi cu sufletul, în clipa rânduită să pătimească pentru om şi să moară pentru om; căci dacă în Hristos a pătimit Dumnezeirea, înseamnă că Dumnezeirea a murit în El - iar acest lucru e de neconceput. Adânciţi-vă cât mai mult în aceste mari şi înfricoşătoare cuvinte: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?

Sf. Nicolae Velimirovici - Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi

„Adevărat zic ţie: astăzi vei fi cu Mine în Rai.”

Această spusă a fost îndreptată către tâlharul care s-a pocăit pe cruce. Foarte mângâietor cuvânt pentru păcătoşii care se pocăiesc fie şi în ultima clipă. Milostivirea lui Dumnezeu e negrăit de mare. Domnul îşi săvârşeşte misiunea şi pe cruce. Până la ultima suflare, El mântuieşte pe cei care arată fie şi cea mai mică voinţă de a se mântui.

„Femeie, iată fiul tău.”

Aşa i-a zis Domnul Sfintei Sale Maici, care stătea sub crucea iubitului ei Fiu răstignit. Iar apostolului Ioan i-a zis: „iată mama ta”. Cuvintele acestea arată grija de fiu, pe care oricine o datorează părinţilor. Iată, Cel ce a dat porunca: să cinsteşti pe tatăl tău si pe mama ta împlineşte El însuşi porunca Sa până în ultima clipă.

Sf. Nicolae Velimirovici - Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi

„Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.”

Prin aceste cuvinte, Domnul a arătat în primul rând mila Sa faţă de ucigaşi, a căror răutate nu L-a lăsat nici în chinurile de pe cruce; iar în al doilea rând a proclamat de pe vârful stâncii Golgotei un adevăr dovedit, dar niciodată băgat la cap - şi anume: că făcătorii de rele nu ştiu niciodată ce fac. Omorându-l pe cel drept, ei se omoară în fapt pe sine, în vreme ce pe drept îl proslăvesc. Călcând legea lui Dumnezeu, ei nu văd piatra de moară ce se pogoară nevăzut asupra lor ca să îi macine. Batjocorindu-L pe Dumnezeu, ei nu văd cum îşi preschimbă propria faţă în bot de animal, îmbătaţi de rău, ei niciodată nu ştiu ce fac.

Sf. Nicolae Velimirovici - Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi

- Cum explicaţi spusa: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune muntelui acestuia să se arunce în mare şi s-ar arunca” (Matei 17, 20)?

- Explic la fel cum explică Sfântul Maxim Mărturisitorul, că prin credinţă se înlătură patimile, se îndepărtează, se nimicesc. Prin angajare… Adică un munte îl poţi muta cu mijloace tehnice, dar patimile nu le poţi înlătura cu mijloace tehnice, ci prin credinţă, prin angajarea într-o viaţă bazată pe credinţă.

arhim. Teofil Părăian - Din ospaţul credinţei

- Cum se poate face renaşterea spirituală în România?

- Pentru societate? Dragă, în România, ca oriunde, renaşterea spirituală se realizează prin oamenii care ei înşişi renasc spiritual. Adică nu poţi aştepta un fenomen de masă înainte de a realiza un fenomen la nivelul personal. La noi la mânăstire, de exemplu, vin foarte mulţi oameni la hram; şi eu mă gândesc totdeauna că oamenii aceştia, în general, în familiile lor şi în cercul lor social, sunt oameni izolaţi, adică nu sunt în legătură cu ceilalţi oameni; nu e un fenomen de masă, ci e un fenomen la măsura individului.

arhim. Teofil Părăian - Din ospaţul credinţei

- Cum poate omul modern să lupte cu gândurile care ne vin ca un noian din tot ceea ce vedem, auzim, simţim?

- La nivelul gândului, adică prin rugăciunea de toată vremea, prin ocolirea patimilor, prin observarea de sine, prin înmulţirea gândurilor bune, prin preocupări deosebite, care fac nelucrătoare impresiile din afară. Sfântul Marcu Ascetul spune: „În inima iubitoare de Dumnezeu, păcatul nu poate să rămână, aşa cum focul nu poate rămâne în apă” (Filocalia, vol. I). Dacă eşti angajat într-o viaţă superioară, nu te mai ocupi de lucruri inferioare.

arhim. Teofil Părăian - Din ospaţul credinţei