– Părinte, ați spus ca nu ajungeți niciodată la încordare nervoasă. Cum se face asta?

– Da, nu ajung, pentru că lucrurile nu le înfrunt cu mintea. Pe mine, dacă ma doare capul, mă doare sau din pricina răcelii sau a tensiunii scăzute. Și am atâtea de rezolvat. În fiecare zi am pe cei ce vin cu problemele lor, cu durerea lor. Mă gândesc apoi și la cei ce au de trecut pe la mine cu diferite greutăți, la bolnavi etc. Și dacă cineva se face bine, nu-mi spune că s-a făcut bine, ca sa ma bucur și eu puțin, și astfel continui să mă rog pentru el.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Din cuvintele avvei Ioan Colov

„Smerenia pe losif l-a făcut fericit;
nu fraţii săi l-au vândut în Egipt
căci putea spune că le este frate.
Dar plin de dragoste şi bunătate,
zidit cu al smereniei odor,
l-a pus aceasta în străini cârmuitor.”

pr. Trandafir Vid – De dragul păcătoșilor

Să ne uităm şi în cazul lui Abel şi al lui Cain. Oare Dumnezeu a făcut altfel pe Abel şi altfel pe Cain? Nu, ci Abel a lucrat corect cu mintea pe care i-a dat-o Dumnezeu. S-a gândit: “Dumnezeu mi-a dăruit o turmă întreagă. Să nu-I dau nici măcar un singur miel?”. Şi junghie mielul cel mai bun. Cain a luat grâu cu pleavă şi l-a adus jertfă lui Dumnezeu. Unul a adus mielul cel bun, celălalt pleavă netrebnică. Ei bine, nu vrei să dăruieşti un miel, dăruieşte cel puţin nişte grâu curat. Din păcate ia grâu cu pleavă şi îi dă foc. Ce a dăruit unul şi ce anume celălalt? Dumnezeu s-a bucurat de jertfa lui Abel. După aceea însă Cain a început să-l invidieze pe Abel şi l-a omorât. Astfel Dumnezeu a luat pe Abel în Rai, iar celălalt umbla ca o fiară sălbatică prin păduri. Fireşte, Dumnezeu a dat libertate omului, dar Abel a ştiut să o valorifice.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Sunt unii care, deşi au toate condiţiile, minte, inteligenţă etc., ca să sporească, nu iau aminte la ce le spui. De îndată ce faci aluzie la ceva, spun “am înţeles” şi se grăbesc să le completeze. În Sfântul Munte vin copii foarte inteligenţi. Arată că prind îndată ceea ce le spui, dar de fapt prind aerul, pentru că nu iau aminte. În timp ce alţi copii cu mai puţină inteligenţă, iau aminte, aşteaptă cu cuminţenie să asculte cele ce urmează şi le rămân în minte cele pe care le aud. Unii înţeleg multe, adună de aici şi de acolo, se umplu de cunoştinţe şi nu fac nimic. Îşi netrebnicesc mintea pe care le-a dat-o Dumnezeu, o fac terci. Au o mândrie mare şi nu lasă harul lui Dumnezeu să-i adumbrească, în timp ce alţii, care nu au multă minte, se smeresc mult. Îţi spun: “Nu mă duce mintea” şi întreabă din nou: “Cum ai spus?”, încercând apoi să pună în lucrare. În felul acesta adună har şi sporesc. De obicei omul smerit este erudit, în timp ce iubitorul de sine nu are cunoştinţe, deoarece nu se smereşte să întrebe.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Atunci când un om este inteligent şi face o lucrare cu uşurinţă, trebuie să se topească de recunoştinţă înaintea lui Dumnezeu şi să-i mulţumească zi şi noapte pentru că i-a dăruit inteligenţă şi a putut face acea lucrare fără să se ostenească. Iar dacă nu-i mulţumeşte, aceasta dovedeşte o mare nerecunoștință.

– Dar dacă, Părinte, are părerea că nu izbuteşte nimic?

– Atunci înseamnă că-l ispiteşte aghiuţă din partea potrivnică. A fost întrebată odată cămila: „Ce-ţi place mai mult, urcuşul sau coborâşul?”. Şi aceea a răspuns: „Ce, drumul drept s-a pierdut?”.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Instruirea exterioară de cele mai multe ori vatămă, pentru că dezvoltă în om o părere înaltă despre el însuşi. Apoi această părere se face zid ce împiedică harul lui Dumnezeu să se apropie de el. Dar dacă omul îşi va lepăda părerea ce o are despre el însuşi, cea falsă, atunci bunul şi bogatul nostru Părinte îl îmbogăţeşte cu luminoasele Lui tâlcuri dumnezeieşti. Când însă ticălosul om are o părere înaltă despre el însuşi şi o păstrează în creier, atunci rămâne numai creier şi trup, necunoscând harul Duhului Sfânt. Adică multele cunoştinţe pot pricinui umflarea capului, făcându-l aerostat, pândindu-l primejdia ori să se spargă în aer (cu schizofrenia) ori să se prăbuşească (cu mândria) şi să se facă bucăţele. De aceea, cunoaşterea va trebui să fie urmată de frica de Dumnezeu şi să meargă împreună cu lucrarea practică, pentru ca să existe astfel un echilibru. Cunoaşterea seacă vatămă.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Din cuvintele avvei Theona

„De ce ne este trupul
de patimă robit?
Pentru că nicidecum nu am voit
să ne îndreptăm mintea cu folos
la Dumnezeu
și la Iisus Hristos.”

pr. Trandafir Vid – De dragul păcătoșilor

– Atunci când omul dobândeşte o aşezare duhovnicească mai bună, poate înţelege ceva mai profund?

– Nu înţelege mai profund, ci numai în parte, căci sensurile dumnezeieşti sunt nenumărate. Pe unele le poate înţelege acum, iar pe altele mai târziu. Unul se poate să citească întruna, să înveţe multe, dar să nu poată intra deloc în noima Evangheliei. Altul se poate să nu citească mult, dar să aibă smerenie, duh de nevoinţă, şi pentru aceasta îl luminează Dumnezeu, ajutându-l să prindă înţelesurile adânci. Cel ce vrea să citească mai mult, vrea aceasta poate din slavă deşartă sau pentru plăcere. Unul ca acesta se aseamănă celui care priveşte la o întrecere sportivă, dar nu ia aminte cum se luptă cei ce iau parte la ea, ca să se folosească şi să devină şi el luptător, ci priveşte mereu la ceas, ca să apuce să vadă şi alte întreceri după aceea. De aceea, el nu se face luptător niciodată, ci rămâne mereu spectator.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Când eram mic şi citeam Evanghelia, dacă nu înţelegeam ceva, nu încercam s-o explic, ci cugetam: “Zice ceva interesant, dar eu nu înţeleg”. După aceea vedeam că atunci când trebuia, ţac!, venea explicaţia. Dar şi atunci spuneam: “Să întreb şi pe altcineva cum se explică aceasta”. Şi era exact aşa cum o înţelegeam eu. Pentru că este obrăznicie să încerce cineva să interpreteze Evanghelia după mintea lui, şi mai ales atunci când nu înţelege. De aceea, atunci când citiţi să nu le explicaţi cu mintea, ci să aveţi gânduri bune, până ce va veni iluminarea dumnezeiască a discernământului, şi atunci explicaţia va veni de la sine.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Odată, l-am întrebat pe un american care venise la Colibă: “Ca naţiune mare ce sunteţi, ce mare izbândă ati făcut?”. “Am mers pe lună”, mi-a răspuns. “Cât de departe este?”, îl întreb. “Să spunem, o jumătate de milion de kilometri”, mi-a zis. “Câte milioane aţi cheltuit ca să mergeţi pe lună?”. “Din 1950 până acum, am cheltuit râuri de dolari”, mi-a spus. “La Dumnezeu ati mers?, îl întreb. Cât de departe este Dumnezeu?”. “Dumnezeu, îmi spune, este foarte departe”. “Noi însă cu un singur posmag mergem la Dumnezeu”, îi spun.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan