Bunica mea povestea foarte des de Parintele Arsenie. Foarte multa lume din jurul Fagarasului mergea la Manastire la Sâmbata pentru Sfânta Liturghie. Un om cu caruta cu cai a mers si el; a lasat calul la marginea padurii, cu hamul pe el, legat de car si a venit sa asculte Sfânta Liturghie. Când a revenit la car si-a gasit calul fara ham; s-a întors înapoi lânga altar; a asteptat sa se termine slujba si apoi i-a spus Parintelui Arsenie ca i-a furat cineva hamul de pe cal. Parintele a întins o privire peste toata lumea care era adunata si dintre toti a aratat cu degetul o persoana careia i-a spus: „Du-te, ma, si da-i hamul din carul tau ca-i acoperit cu patura”. Si asa a fost.

“Alte marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2008

Zicea Parintele: „Ma, eu daca ma duc dincolo, sunt viu si acolo. Striga la mine ca te aud si te scot din orice boala si necaz”. Sau: „Ma, aici nu am timp de voi si nu am odihna, caci veniti toti aici de nu stiu ce sa ma mai fac cu voi. Dar când voi muri, de acolo de sus o sa am ragaz si va vad pe toti si va ajut”. Se ducea lumea la Parintele cu fel si fel de necazuri, iar dânsul le spunea ca nu s-au rugat destul, de aceea patesc atâtea.

Când a fost la închisoare, parintele era pazit noaptea ca sa vada ce face. Dânsul se ruga. Ziua era dus, împreuna cu alti preoti, la Dunare (la canal) ca sa munceasca. În Dunare era o stânca mare de piatra, iar comunistii le-au spus ca daca nu sfarâma si nu scot afara acea stânca din apa vor fi împuscati. Parintelui i-au spus ca el va fi primul. Parintele le-a spus ca sa-i dea un timp de 3 zile si 3 nopti si apoi vor vedea. În acest timp, Parintele cu preotii care erau acolo, au facut rugaciuni catre Dumnezeu. Dupa ce au terminat, în dimineata urmatoare, au venit toti pentru a merge la Dunare sa vada ce s-a întâmplat cu piatra. Când au ajuns au vazut ca nu mai era piatra în Dunare nici macar cât pumnul. Toata piatra a sfarâmat-o Dumnezeu.

“Alte marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2008

Ne spunea Parintele despre oamenii bogati, ca au uitat de Dumnezeu, ca lucreaza si duminica, ei spun ca raiul e aici, pe pamânt, iar Dumnezeu le da toate ca sa-si petreaca aici, pe pamânt. Iar saracilor le da Dumnezeu, din când în când, necazuri, ca sa nu-L uite. Ca si Dreptul Iov, câte i-a dat Dumnezeu, dar nu si-a pierdut credinta; a spus: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat”.

Într-o familie barbatul a avut cancer si doctorii i-au mai dat putin de trait. S-a dus la Parintele care i-a zis: „Bine, ma, ca ai venit. Bine ca n-ai venit mai târziu!”. I-a spus sa se duca acasa sa se spovedeasca si el si familia lui, toate rudele, apoi sa mearga din nou la dânsul. S-a dus si s-a împartasit. Înainte de a se mai duce la Parintele s-a dus la medic ca trebuia sa-i mai dea tratament. Dar medicul i-a zis ca nu mai are cancer. Apoi s-a dus la Parintele care stia ca a fost mai întâi la doctor si i-a spus: „Sa va rugati, ma, sa va rugati, ma, sa va rugati, ma! Degeaba platiti la preoti sa se roage pentru voi daca voi nu va rugati”. Parintele a mai spus ca pomenile pentru morti nu se fac cu rudele si cu vecinii, ci cu cei saraci, care nu au.

“Alte marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2008

Tatal meu a lucrat cu Parintele Arsenie saptamâni întregi la chilia din munte. Împreuna cu fratele meu mergeam pe jos, la fiecare sfârsit de saptamâna, la Manastirea Sâmbata. Mergeam de sâmbata si dormeam pe la grajduri si pe unde puteam. Stateam la slujba si Parintele predica, iar pe copii ne aduna pe toti. Parintele a facut lacurile care sunt si acum la Manastirea Sâmbata.

Au venit pe acolo regele si regina mama si au tras cu pistolul în flori si au facut galagie. Parintele s-a dus la ei -dânsul îi cunostea, dar ei nu-l cunosteau pe Parintele- si i-a întrebat ca de ce conturba linistea manastirii? Regele a întrebat-o pe regina ca cine este acesta care-i conturba. Atunci Parintele i-a raspuns pe franceza: „Acesta este staretul manastirii”. Pâna la urma s-au gasit de prieteni. Parintele i-a spus regelui ca nu o sa mai stea mult prin tara .

Parintele facuse atunci altarul din padure si într-o predica spusese: „Ma, întoarceti-va la Dumnezeu caci calul rosu bate la portile Rasaritului. Dar sa nu va întristati ca de acolo vine mântuirea. Prigoana vine de la Apus”. Adica, prigoana vine din Apus acum, în vremurile noastre.

“Alte marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2008

Un om din Hârseni mi-a spus urmatoarele: „Cred ca era 12 noaptea si aveam la mine în buzunar 2300 de lei (bani pe vremea aceea). Neaparat trebuia sa trec un pod ca sa ajung acasa; când sa trec podul am vazut o ceata de tigani. N-am mai avut curaj sa trec podul. M-am gândit ca ei ma prind, ma omoara si ma arunca în apa. Am lasat bicicleta deoparte, m-am uitat spre cer si m-am rugat din toata inima mea ca Dumnezeu sa-mi dea putere sa trec cu bine podul. La un moment dat am simtit în preajma ca o multime de oameni si am prins un mare curaj; nu mi-a mai pasat de nimic, m-am urcat pe bicicleta si am trecut podul. Se uitau tiganii dupa mine, dar nu mi-a zis nici unul nimic. Dupa câtiva ani de la aceasta întâmplare ma înlâlnesc cu Parintele Arsenie Boca, care mi-a zis: „Ma, Matei, ma.., asa sa te rogi toata viata ta, cum te-ai rugat în noaptea aceea”. L-am întrebat pe Parintele: „Care noapte, Parinte?”. „Ma, Matei.. în noaptea aceea în care te-ai gândit ca daca treci podul astia ma omoara, îmi iau banii (2300 de lei) si ma arunca în apa”. Atunci am zis ca mor. „Parinte, în toata viata mea nu am întâlnit om ca dumneata. Eu cred ca sunteti singurul om în tara asta”. Si Parintele îi raspunde: „Ma, Matei, asa ma vezi tu”. „Ba nu, Parinte, dar asa sunteti. De unde sa stiti dumneavoastra ce am gândit eu atunci…”. Asta era de vreo 4-5 ani (când am patit atunci cu podul)”.

“Alte marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2008

O smerita cugetarea asupra vietii si activitatii parintelui ieromonah Arsenie Boca, unul dintre cei mai mari duhovnici ai veacului XX.
Citeste mai departe…

Erau doua persoane din Orasul Victoria -mama si o fiica- si l-au întrebat pe Parintele Arsenie, ca nu stiau ce sa faca: Sa mearga la manastire sau sa se casatoreasca?  si l-au întrebat pe Parintele Arsenie. Parintele a zis: “e grea calugaria, dar e mai grea casatoria ca sa ti-o duci asa cum trebuie”.

În timpul razboiului, tata a fost pe front, în Rusia, iar la luptele de la Cotul Donului a fost luat prizonier si dus în lagar în Siberia. În acest timp, eu si mama mergeam regulat la manastire, rugându-ne pentru ocrotirea lui si întoarcerea acasa. Parintele Arsenie ne încuraja: „Ion are ce-i trebuie cu el. I-am dat eu. Stati linistite!”. Parintele se referea, evident, la credinta si nadejdea în Dumnezeu, pe care i le insuflase. Dupa încheierea razboiului, tata nu s-a mai întors. Vazând acestea, la vreo 2 ani, mama a început sa-i faca pomeni si parastase, împartindu-i de pomana si toate hainele. Mergând apoi la manastire, fara sa-i spuna Parintelui ce a facut, acesta a mustrat-o: „Victorio, de ce-l treci pe Ion la morti si-i faci si parastase? El nu e mort, traieste!”. Mamei parca nu-i venea sa creada, dar, totusi, o vreme, nu l-a mai pomenit la morti. Vazând, însa, ca tot nu se întoarce si nici nu da vreun semn de viata, a început din nou sa-l treaca la adormiti. Parintele a mustrat-o iarasi, de mai multe ori chiar, pâna când,în 1948- tata s-a întors acasa pe jos, din Siberia! Bietul de el, acasa nu-i mai ramasese nici macar o camasa pe care sa o îmbrace (mama i le-a împartit pe toate de pomana). De bucurie, m-am dus singura la Manastire, sa-i dau de veste si sa-i multumesc Parintelui. Era foarte multa lume acolo. Parintele nu a asteptat sa ajung la el, ci facându-si loc prin multimea de oameni, a venit în fata mea si mi-a spus: „No, Maria, mai plângi dupa taica-tau ca a murit si nu mai vine acasa? Vezi c-a venit?”. Tata venise doar de 4 zile si pe la manastire nu a trecut (venise dinspre Rasarit)… (Maria Clopotei, Poiana Marului, jud. Brasov)

Gura mutului (IV)
- manuscris cu raspunsuri date în scris de Parintele Arsenie din vremea când nu putea vorbi -

Parca toate lucrurile unui om seamana cu stapânul lor.

Pacatul cel mai mare este razvratirea împotriva lui Dumnezeu; atinge prima generatie si se nasc orbi. Pacatele bunicilor si strabunicilor ca fumatul, bautura, curvia, atinge a treia generatie. Sa ne cunoastem strabunicii si sa ne rugam pentru ei.

“Alte marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2008

Prin 1952-1953 când parintele a fost la canal, cei de acolo ca sa-si bata joc de Sfintia Sa, l-au bagat într-o baraca cu delicventi de rând. Rezultatul a fost ca delicventii s-au întors de la faptele lor rele, vazându-l si ascultându-l pe parintele, si l-au ocrotit. Când trebuiau sa lucreze la canal, sa sape si sa care cu roaba, ei îl scuteau pe parintele de munca pe care trebuia sa o faca, lucrând ei în locul lui. Erau cronometrati sa vada cât au lucrat. Iata ce influenta a avut asupra unor delicventi de rând un om al lui Dumnezeu!

Multi preoti si credinciosi care au fost la Canal spuneau ca Parintele a fost deosebit, i-a impresionat pe toti prin puterea credintei, prin puterea si energia trupeasca, desi mâncarea, de multe ori, o dadea altora mai slabi trupeste. Chiar si cei care îl pazeau si îl chinuiau au regretat când Parintele a plecat de la Canal.

Privind viitorul, a spus odata: „Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua cu cinci colturi va dispare, dar va veni steaua cu sase colturi, anarhia, si va fi vai si amar de lume”. (Cornea Elena, Hârseni)

Gura mutului (III)
- manuscris cu raspunsuri date în scris de Parintele Arsenie din vremea când nu putea vorbi -

Multi sunt mai betegi la minte decât la stomac.

Daca împiedici un guturai prin medicamente, îl transformi în alte primejdii - ex. sinuzita. Lasa fazele obisnuite ale bolii -ca-i usoara - ca-i cel mai bun leac al ei. Ferirea de frig ajunge.

Obisnuit, lucrurile cam imposibile sunt la capatul alergarii spre desavârsire.

“Alte marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2008

Parintele le spunea celor care ziceau ca nu se prea pot ruga sa înceapa cu citirea Noului Testament; sa înceapa cu Evanghelia de la Matei si sa citeasca cu mare atentie Predica de pe Munte de mai multe ori pâna ce va patrunde si în minte ceva din Duhul Evangheliei. Parintele a zis despre sectari ca „se duc în iad cu Biblia în mâna”.

Au fost niste oameni de la noi din sat în Postul Pastilor la Parintele si i-a zis unuia în biserica -era plina biserica- „Ma, sa mai postesti!”. Unul de la noi din sat i-a zis: „Da, Parinte, postim”. Dar Parintele i-a zis: „Da, ma, chiar tu o sa postesti cu slana în traista!”.

Gura mutului (II)
- manuscris cu raspunsuri date în scris de Parintele Arsenie din vremea când nu putea vorbi -

Stii ca Mântuitorul si Împaratia lui Dumnezeu locuiesc si înauntrul nostru. De aceea, nu ne mântuim noi, ci El ne mântuieste. Dar, pentru neputintele firii noastre, slabite de pacat, nu trebuie sa ne întristam, ca si Dumnezeu se întristeaza cu noi. Dumnezeu iubeste o pocainta senina; as zice ca pocainta este cea mai placuta lui Dumnezeu a fost a femeii ce a gresit mult, dar în loc de orice alta pocainta, L-a iubit cu atât mai mult pe Iisus. Vreau sa zic,daca nu v-ati tot macina mintea cu pacatele -ajunge cât le pomeniti la spovedanie-, daca nu v-ati otravi gândul cu ele, ati lasa toate înapoi si v-ati însenina fata si inima de dragul lui Dumnezeu, care poate El ceea ce la oameni este cu neputinta… Seninatatea, asta care nu scade, asta as vrea sa o prindeti de la mine.

Cine-i îngust la minte, n-are leac nicaieri.

“Alte marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2008

Când am fost la Draganescu, unde picta Parintele, dânsul a stat de vorba cu fiecare, deci, a stat de vorba si cu mine. L-am întrebat: „Parinte, pe ce sa pun accent? Pe Psaltire, pe acatiste, pe «Doamne Iisuse…», pe carti sfinte…? Cam asta e rânduiala mea de rugaciune”. Parintele a zis: „Ma, dar cine  ti-a spus sa faci asta? Zi rugaciunea mintii si «Tatal nostru» la care te poti gândi toata ziua”. Dupa aceasta discutie si altele am plecat de la biserica - unde era foarte multa lume care dorea sa vorbeasca cu sfintia sa, în auzul tuturor - sa ajungem în Bucuresti ca sa venim înapoi. Mama mea a zis ca Parintele s-a urcat în trenul în care suntem noi. Am mers din vagon în vagon si am ajuns sa-l gasesc pe Parintele si eram bucuros ca acum pot sa stau de vorba cu dânsul. Dar n-am putut! Parintele era urmarit de Securitate; ei erau îmbracati civil si eu nu puteam sa stiu cine sunt. O putere ma tinea si nu puteam sa vorbesc un cuvânt. Vazând ca timpul trece si eu nu pot vorbi cu Parintele, m-am gândit sa pun în practica ceea ce mi-a zis si sa zic si eu „Tatal nostru”. Când am terminat „Tatal nostru”, Parintele a întors privirea la mine si a înclinat din cap, ca si cum a aprobat aceasta rugaciune. Acest lucru m-a facut pe mine sa-mi dau seama ca Parintele are darul clarviziunii, e înaintevazator.

Gura mutului (I)
- manuscris cu raspunsuri date în scris de Parintele Arsenie din vremea când nu putea vorbi -

Pot sa ma casatoresc cu un strain?
Nu vreau ca neamul acesta, care are o a asa de mare chemare la Dumnezeu, sa se corceasca.

Sa-i iubim pe toti oamenii, dar nimic din cele omenesti.

Asceza (înfrânarile de orice fel), fara iubire, e departe de Dumnezeu.

“Alte marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2008