Smerenia de a fi român

Postfaţă la cartea Costel Busuioc, postfaţă scrisă de Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula 

E aproape imposibil să scriu despre un om care m-a făcut să plâng de bucurie. Desigur că pentru oamenii dedaţi la distracţii permanente sau elevări perpetue numele lui Costel Busuioc le va fi trecut numai pe la ureche. Mie mi-a trecut prin inimă. M-a obligat să-mi aduc aminte de toţi românii care, cu dinţii strânşi, hrăniţi de himere pentru a-şi birui sărăcia, au luat drumul unui exil al cărui sfârşit nu poate fi întrevăzut dintru început. Am trăit  printre ei, le-am ascultat durerile şi biruinţele, i-am văzut plecând din ţară şi revenind. Oricât de bine ajunseseră, masca de bucurie pe care o atârnaseră de faţa lor la despărţirea de rude cădea la vederea graniţei cu Ungaria, dincolo de care erau toate celelalte graniţe, dincolo de care era „acasă printre străini”.

Nici nu mai ştiu ce m-a făcut să urmăresc ştirile vremii, pentru că mai întâi Costel Busuioc a fost pentru români o ştire. Candid ca un personaj bun din poveştile copilăriei, cu nume amirosind a dar dumnezeiesc, din ştire a început să crească omul. Nu bănuiam nicicum dramele şi jovialitatea pe care mi le-au descoperit cartea aceasta de interviuri cu prietenul nostru Romeo Petraşciuc. Dar în cuminţenia soţiei sale, a copiilor, în bunul simţ din gesturi şi priviri am descoperit că Dumnezeu încă ne iubeşte, ridicând dintre noi câte un fir de busuioc, discret şi fremătând de mireasma cerului. Apoi a fost biruinţa. O să credeţi că e puţin lucru ce i s-a întâmplat. Luaţi şi citiţi. Veţi înţelege de unde vine forţa acestei candori care a topit un public format în mare parte din oameni care se depărtaseră constant de România şi de români, care doar în drama terorii de la Madrid ori a câte unui atentat cu bombă ori la bunul simţ european îşi mai aducea aminte de virtuţile care ne leagă ca popoare, ca fii ai lui Dumnezeu.

Citeste mai departe…

Recenzie la Gânduri şi miride

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Gânduri şi miride, Ed. Agnos, Sibiu, 2009, 207 p.

Părintele conf. dr. Constantin Necula este cunoscut în rândurile credincioşilor ortodocşi din diferitele zone ale ţării ca un orator de mare talent şi un spirit misionar dedicat, atent faţă de problemele vremii. Recent, părintele a publicat la Editura Agnos din Sibiu cea de a 33-a carte a sa.

Lucrarea intitulată Gânduri şi miride redă o parte dintre dialogurile sale cu o lume însetată spiritual, căutând pe coordonatele Ortodoxiei strămoşeşti resorturi şi repere menite să faciliteze ancorarea cotidianului în spiritual. Iar răspunsurile părintelui respiră larg în libertatea Duhului, propunând o Ortodoxie caldă, curajoasă şi înţeleaptă.

Citeste mai departe…

Priveghere la Naşterea Maicii Domnului

fragment din Privegheri - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Iată, mai greu, dar cu fervoare multă, am ajuns până în sfârşit la începutul sfârşitului prăznuirii Naşterii Maicii Domnului.

Sigur că în Scriptură nu vom găsi niciodată argumente să temeluiască o viaţă atât de frumoasă cum este cea a Maicii Domnului, aşa cum o prezintă vieţile ei, scrise fie de Sfântul Maxim Mărturisitorul, fie de Sfântul Simeon Noul Teolog, fie alte povestiri ale vieţii ei, una mai frumoasă decât cealaltă, din care trebuie să luăm cu luciditate lucrurile care sunt importante.

Dar în seara aceasta, înainte de a ne întâlni mâine în Liturghie cu Maica Domnului şi cu Naşterea ei, n-aş vrea să vă vorbesc despre Maica Domnului, ci despre aşteptarea în care stătea neamul omenesc de veacuri, pentru ca să se nască din el persoana aceasta binecuvântată.

Citeste mai departe…

Predică la Adormirea Maicii Domnului

fragment din Praznicar - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Iubiţi credincioşi, Prea Cuvioase Maici!

Am început cuvântul meu de astăzi ieşind în faţa frăţiilor voastre cu Mineiul pe luna august, adică - pentru cei care nu ştiţi deja aceasta - cu cartea aceea care cuprinde în ea slujbele pe toată luna august, care de obicei se cântă sau se rostesc la strană şi care, aparţinând Cuviosului Teofan imnograful (Slava Litiei, glas 5), ne oferă poate cea mai completă istorie de cuvânt a Praznicului Adormirii Maicii Domnului.

În toată dragostea şi evlavia Bisericii şi a credincioşilor, am purces aseară la prohodirea Maicii Domnului, a aceleia care nu numai că L-a adus, trupeşte, pe Hristos Domnul în mijlocul nostru, dar L-a şi înconjurat cu dragostea ei, sfidând ura, şi necredinţa, şi îndoiala, şi nenorocita îngustime a celor din jur. L-a şi păstrat în inima ei, la vremea Rănirii celei cumplite a Patimii şi Morţii Sale. L-a şi aşteptat să răsară iarăşi, Soare luminos, de dincolo de linia orizontului morţii. Şi când iarăşi S-a aşezat în taina Vieţii Fiului său, Maică Preacurată, făcutu-s-a tuturor Minune, Taină, purtătoare de griji şi bucuroasă mijlocitoare celor umili.

Citeste mai departe…

Nucii Sfântului Andrei

 fragment din Calutul lui Dumnezeu - Pr. Constantin Necula (Ed. Bunavestire, Bacau, 2003)

De fiecare an era la fel. Ioan o lua pe soţia sa Elena şi pe cei patru copii pe care-i dăruise Dumne­zeu şi plecau -­ de fiecare dată se ivea o ocazie - spre Peştera Sfântului Andrei, nu departe de satul în care ei înşişi aleseseră să-şi trăiască viaţa. Şi satul lor avea o urmă de-a Sfântului peste câmpia largă şi mai mereu crăpată de soare ca o buză sărată de o sete nebună. Hămesită de apă, văioaga de câmp, ce despărţea satul de latura de nisip a lacului, înghiţea îndată firul de pârâu ce-o străbătea uneori primăvara şi care purta numele de Pârâul Sfântului. De altfel, se retrăseseră din vraiştea oraşului în satul cu pârâu binecuvântat tocmai de dragul prezenţei unei urme a Sfântului Andrei care aici, la unirea dintre pământ, apa mării şi cer, era numit simplu, de sine înţeles - Sfântu’. Ca un alint sau ca un murmur de adormit în pace pe copii.

Auziseră de multe ori despre intervenţia Sfântului Andrei în viaţa celor care locuiau urma de talpă apostolică ce însemnase pe ţărmul Mării Negre mersul bine­cuvântat al vestirii Evan­gheliei lui Hristos. De la om la dobitocul din grajd, de la floarea câmpului la piatra drumului totul vibra de un nu-ştiu-ce plin de lumină şi de har dumnezeiesc. Ioan - crescut de un bunic, preot, după ce-i plecaseră părinţii spre uşa de lumină, care se deschisese să‑i cuprindă pe când erau tare tineri - trăise mereu cu gândul la Sfântul Andrei, ocrotitorul de seamă al Bunicului şi ai unor prieteni de‑ai lui despre care, odată crescut, aflase că nu se cheamă „duşmani ai poporului” şi nici „criminali” cum ades îi auzise pe unii slujindu‑i. El şi‑i amintea îngenuncheaţi - mai ales la vreme de noapte - în miezul de lumină pe care‑l împrăştia candela Maicii Domnului sau, mai ales, a Sfântului Andrei - cel căruia se rugau cu lacrimi în ochi.

Citeste mai departe…

Predică la Schimbarea la Faţă a Domnului

fragment din Praznicar - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântul Duh! Amin.

Iubiţi credincioşi!

Aţi auzit aseară cântarea vecerniei zicându-ne: „Astăzi Hristos în Muntele Taborului a schimbat firea lui Adam, luminând-o în chip de negrăit, cu dumnezeiască lucrare”. Iar ceva mai apoi cântându-se: „Strălucirea soarelui de pe pământ iarăşi a apus. Iar Hristos întru slavă, strălucind în munte, a luminat lumea” (Stihoavnă la vecernie).

Oricât de bine ne-am alege cuvintele pentru a surprinde această taină a Taborului, astăzi arătată dinaintea noastră, cuvintele acestea ale cântării Bisericii, imne liturgice care cântă prăznuirea, n-am putea să le depăşim. Câtă bucuroasă explicaţie în doar două fraze! Nouă, oamenilor, ne este specific să vorbim mult, mult, pentru a explica tainele, pe când Bisericii, prin glasul Sfinţilor imnografi, îi sunt suficiente acestea, simple, clare, exacte.
Citeste mai departe…

Priveghere la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (I)

fragment din Privegheri - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Îmi îngădui ca scurtul cuvânt pe care vreau să vi-l pun la inimă în seara aceasta să-l socotesc un rod al Bibliei, cartea cu care am ieşit ascunsă sub felon. Fără îndoială că o ştim toţi şi-o lăsăm ba să se prăfuiască, ba să nu se prăfuiască; o folosim numai când vrem noi şi de cele mai multe ori, din păcate, alegem din ea numai părţile care ne plac. Dar aş vrea să vă spun că mai mult adevăr decât ne rosteşte de fiecare dată Scriptura în raport cu Dumnezeu în primul rând şi apoi în raport cu noi, nu vom găsi nicăieri, oricât am căuta.

De ce vă spun acestea? Pentru că de fiecare dată avem cu privire la sfinţii pe care-i prăznuim în Biserică, două aduceri aminte. O aducere aminte ţine de rânduiala ritmului bisericesc, aceea care ni-i trimite din când în când în faţă, ca într-un fel de film - duhovnicesc, e drept, dar film -, stăm câteva ore împreună cu ei, auzim cântările ce li se aduc… Şi mă gândeam astăzi că ştiu cel puţin câteva persoane - care au şi plecat din timpul Vecerniei de altfel - cărora degeaba li se vorbeşte despre Sarra şi Avraam şi despre minunile acelea menţionate în citirile din Vechiul Testament, care se cheamă Paremii. Ei au nişte cunoştinţe, dar foarte vagi. Exact ca la Nuntă! Pot să le spun eu: „… Să te înmulţeşti ca Rahila, binecuvântată să fii ca Sarra şi ca şi cutare şi precum cutare…” Habar n-au pe ce lume trăiesc, din acest punct de vedere.

Deci acesta este un ritm bisericesc, acela al aducerii aminte de către Biserică, ea tot timpul atrăgându-ne atenţia asupra personajelor principale ale marii drame care este aşteptarea, plinirea vremii şi mai apoi întinderea aceasta către a Doua Venire a Mântuitorului. Celălalt ritm ţine însă de bătaia inimii noastre şi bătaia inimii noastre poate să facă în fiecare zi sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Şi noi aşa trebuie să citim Scriptura: ca şi cum am participa la o Liturghie, la o anamneză permanentă, la o permanentă aducere-aminte a vieţii Mântuitorului, dar şi a tuturor acelora care intră în raza de acţiune a acestei Lumini, a acestui Far care este Hristos, personaj - cum ar spune cei care ar comenta-o pe Hortensia Papadat Bengescu, de exemplu - personaj reflector, care, unde merge, luminează totul în jurul său. Or Hristos Domnul vine şi luminează dintr-o dată toate personajele acestei drame cuprinse între copertele Vechiului şi Noului Testament deopotrivă.

Citeste mai departe…

Predică la Sfânta Treime (I)

fragment din Praznicar - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Şi iarăşi zic ce am zis şi aseară, că m-am gândit mult cu ce salutare să vă întâmpin. Şi am să vă spun iarăşi „Hristos a înviat”! Pentru că, iată, Învierea Domnului ne descoperă bucuria trăirii împreună, şi astăzi, spre slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin.

Iată, numai ce s-a pogorât peste noi Duhul cel Sfânt în Ierusalimul nostru ceresc, Biserica, şi ochii noştri, care erau ţinuţi, s-au deschis. Ceea ce era ascuns inimilor şi ochilor noştri s-a făcut vădit în harul Duhului Sfânt, Dătătorul de ştiinţă, de înţelepciune şi de har al cunoaşterii. Pentru că dacă până mai ieri şedeam în Ierusalim cu Apostolii, întrebându-ne dacă Cel Ce S-a înălţat dintre noi va să mai vie, dacă ne mai îndoiam încă de spusa Sa - că dacă Se va duce la Tatăl Său, Se va duce şi la Tatăl nostru, şi că dacă Tatăl Său este Tatăl Său, este şi Tatăl nostru -, iată că prin Pogorârea Duhului Sfânt toate se luminează, toate se fac noi în mintea noastră.

Citeste mai departe…

Predică la Duminica Cincizecimii

fragment din Praznicar - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Iubiţi credincioşi!

Ca să-mi deschid cuvântul din ziua aceasta, am să mă folosesc de primul text pe care vecernia cea mare de aseară ni-l pune la îndemână, prin grija Părinţilor: „Prăznuim Cincizecimea şi venirea Duhului, sorocul făgăduinţei şi împlinirea nădejdii! Cât de adâncă este taina! Cât de mare şi de cinstită! Pentru aceasta, grăim către tine: Făcătorule a toate, Doamne, slavă Ţie!” Iar ceva mai încolo, tocmai pentru a sublinia bogăţia de sensuri a acestui Praznic al Praznicelor, născător de Biserică, acelaşi glas al Părinţilor, cuprins în cuvinte, zice: „Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăşte proorocii, sfinţeşte preoţii, pe cei necărturari i-a învăţat înţelepciune, pe pescari teologi i-a arătat; toată rânduiala Bisericii o plineşte. Cel Ce eşti de o Fiinţă şi de un scaun cu Tatăl şi cu Fiul, Mângâietorule, slavă Ţie!” Cutremurătoare cuvinte pentru o realitate cutremurătoare!

Citeste mai departe…

fragment din Praznicar - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

„Hristos S-a înălţat!” Şi noi suntem asemeni ucenicilor, cu privirea înălţată către înaltul cerului, pentru că de acolo, de unde am văzut că s-a deschis cerul, cuprinzându-L pe Fiul lui Dumnezeu şi reaşezându-L de-a dreapta Tatălui, tot de acolo ne va veni şi semn că Fiul Omului vine pe nori, aducându-ne judecată, dar şi binecuvântare, aducându-ne certare, dar şi mângâiere pentru cele pe care în viaţă le-am purtat.

Mântuitorul nostru era cu puţină vreme înainte de intrarea în Ierusalim şi vorbea cu cei care erau în jurul Său astfel (din Evanghelia de la Ioan, capitolul 12, versetul 23 şi următoarele): „Doamne, vrem să-L vedem pe Iisus - au zis cei care-au venit la Filip din Betsaida. Şi Filip a venit şi i-a spus lui Andrei; şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca Fiul Omului să fie preamărit. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, când cade în pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce roadă multă.” Şi mai departe spune Domnul: „Cel ce-şi iubeşte viaţa o va pierde; dar cel ce-şi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.” Şi după ce Se roagă cu acea rugăciune a potirului ce se vrea îndepărtat - pe care Hristos îl asumă pentru mântuirea noastră -, spune Domnul: „Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.” Şi auziţi: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, pe toţi îi voi trage la Mine.”
Fiecare zicem că sărbătoarea cea mare a Înălţării Domnului este aceasta, în Joia cea Mare, la patruzeci de zile de la Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dar evanghelistul Ioan, când foloseşte acest verset din cuvintele Mântuitorului - repet: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, pe toţi îi voi trage la Mine” - adaugă imediat: „… iar pe aceasta o zicea arătând cu ce moarte avea să moară.” Înălţarea lui Hristos începea aşadar cu înălţarea Lui pe Crucea Golgotei. Înălţarea Lui îşi are rădăcină în aşezarea Sa pe Crucea Golgotei, cu braţele întinse, cum spune Fericitul Augustin, într-atât încât să poată cuprinde în braţele Sale omenirea întreagă şi s-o tragă la Sine. Şi trăgând-o la Sine, s-o tragă la Tatăl. Şi trăgând-o la Tatăl, s-o tragă în Împărăţia nemuririi.

Citeste mai departe…