Priveghere la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (I)

fragment din Privegheri - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Îmi îngădui ca scurtul cuvânt pe care vreau să vi-l pun la inimă în seara aceasta să-l socotesc un rod al Bibliei, cartea cu care am ieşit ascunsă sub felon. Fără îndoială că o ştim toţi şi-o lăsăm ba să se prăfuiască, ba să nu se prăfuiască; o folosim numai când vrem noi şi de cele mai multe ori, din păcate, alegem din ea numai părţile care ne plac. Dar aş vrea să vă spun că mai mult adevăr decât ne rosteşte de fiecare dată Scriptura în raport cu Dumnezeu în primul rând şi apoi în raport cu noi, nu vom găsi nicăieri, oricât am căuta.

De ce vă spun acestea? Pentru că de fiecare dată avem cu privire la sfinţii pe care-i prăznuim în Biserică, două aduceri aminte. O aducere aminte ţine de rânduiala ritmului bisericesc, aceea care ni-i trimite din când în când în faţă, ca într-un fel de film - duhovnicesc, e drept, dar film -, stăm câteva ore împreună cu ei, auzim cântările ce li se aduc… Şi mă gândeam astăzi că ştiu cel puţin câteva persoane - care au şi plecat din timpul Vecerniei de altfel - cărora degeaba li se vorbeşte despre Sarra şi Avraam şi despre minunile acelea menţionate în citirile din Vechiul Testament, care se cheamă Paremii. Ei au nişte cunoştinţe, dar foarte vagi. Exact ca la Nuntă! Pot să le spun eu: „… Să te înmulţeşti ca Rahila, binecuvântată să fii ca Sarra şi ca şi cutare şi precum cutare…” Habar n-au pe ce lume trăiesc, din acest punct de vedere.

Deci acesta este un ritm bisericesc, acela al aducerii aminte de către Biserică, ea tot timpul atrăgându-ne atenţia asupra personajelor principale ale marii drame care este aşteptarea, plinirea vremii şi mai apoi întinderea aceasta către a Doua Venire a Mântuitorului. Celălalt ritm ţine însă de bătaia inimii noastre şi bătaia inimii noastre poate să facă în fiecare zi sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Şi noi aşa trebuie să citim Scriptura: ca şi cum am participa la o Liturghie, la o anamneză permanentă, la o permanentă aducere-aminte a vieţii Mântuitorului, dar şi a tuturor acelora care intră în raza de acţiune a acestei Lumini, a acestui Far care este Hristos, personaj - cum ar spune cei care ar comenta-o pe Hortensia Papadat Bengescu, de exemplu - personaj reflector, care, unde merge, luminează totul în jurul său. Or Hristos Domnul vine şi luminează dintr-o dată toate personajele acestei drame cuprinse între copertele Vechiului şi Noului Testament deopotrivă.

Citeste mai departe…

Predică la Sfânta Treime (I)

fragment din Praznicar - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Şi iarăşi zic ce am zis şi aseară, că m-am gândit mult cu ce salutare să vă întâmpin. Şi am să vă spun iarăşi „Hristos a înviat”! Pentru că, iată, Învierea Domnului ne descoperă bucuria trăirii împreună, şi astăzi, spre slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin.

Iată, numai ce s-a pogorât peste noi Duhul cel Sfânt în Ierusalimul nostru ceresc, Biserica, şi ochii noştri, care erau ţinuţi, s-au deschis. Ceea ce era ascuns inimilor şi ochilor noştri s-a făcut vădit în harul Duhului Sfânt, Dătătorul de ştiinţă, de înţelepciune şi de har al cunoaşterii. Pentru că dacă până mai ieri şedeam în Ierusalim cu Apostolii, întrebându-ne dacă Cel Ce S-a înălţat dintre noi va să mai vie, dacă ne mai îndoiam încă de spusa Sa - că dacă Se va duce la Tatăl Său, Se va duce şi la Tatăl nostru, şi că dacă Tatăl Său este Tatăl Său, este şi Tatăl nostru -, iată că prin Pogorârea Duhului Sfânt toate se luminează, toate se fac noi în mintea noastră.

Citeste mai departe…

Predică la Duminica Cincizecimii

fragment din Praznicar - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Iubiţi credincioşi!

Ca să-mi deschid cuvântul din ziua aceasta, am să mă folosesc de primul text pe care vecernia cea mare de aseară ni-l pune la îndemână, prin grija Părinţilor: „Prăznuim Cincizecimea şi venirea Duhului, sorocul făgăduinţei şi împlinirea nădejdii! Cât de adâncă este taina! Cât de mare şi de cinstită! Pentru aceasta, grăim către tine: Făcătorule a toate, Doamne, slavă Ţie!” Iar ceva mai încolo, tocmai pentru a sublinia bogăţia de sensuri a acestui Praznic al Praznicelor, născător de Biserică, acelaşi glas al Părinţilor, cuprins în cuvinte, zice: „Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăşte proorocii, sfinţeşte preoţii, pe cei necărturari i-a învăţat înţelepciune, pe pescari teologi i-a arătat; toată rânduiala Bisericii o plineşte. Cel Ce eşti de o Fiinţă şi de un scaun cu Tatăl şi cu Fiul, Mângâietorule, slavă Ţie!” Cutremurătoare cuvinte pentru o realitate cutremurătoare!

Citeste mai departe…

fragment din Praznicar - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

„Hristos S-a înălţat!” Şi noi suntem asemeni ucenicilor, cu privirea înălţată către înaltul cerului, pentru că de acolo, de unde am văzut că s-a deschis cerul, cuprinzându-L pe Fiul lui Dumnezeu şi reaşezându-L de-a dreapta Tatălui, tot de acolo ne va veni şi semn că Fiul Omului vine pe nori, aducându-ne judecată, dar şi binecuvântare, aducându-ne certare, dar şi mângâiere pentru cele pe care în viaţă le-am purtat.

Mântuitorul nostru era cu puţină vreme înainte de intrarea în Ierusalim şi vorbea cu cei care erau în jurul Său astfel (din Evanghelia de la Ioan, capitolul 12, versetul 23 şi următoarele): „Doamne, vrem să-L vedem pe Iisus - au zis cei care-au venit la Filip din Betsaida. Şi Filip a venit şi i-a spus lui Andrei; şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca Fiul Omului să fie preamărit. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, când cade în pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce roadă multă.” Şi mai departe spune Domnul: „Cel ce-şi iubeşte viaţa o va pierde; dar cel ce-şi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.” Şi după ce Se roagă cu acea rugăciune a potirului ce se vrea îndepărtat - pe care Hristos îl asumă pentru mântuirea noastră -, spune Domnul: „Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.” Şi auziţi: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, pe toţi îi voi trage la Mine.”
Fiecare zicem că sărbătoarea cea mare a Înălţării Domnului este aceasta, în Joia cea Mare, la patruzeci de zile de la Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dar evanghelistul Ioan, când foloseşte acest verset din cuvintele Mântuitorului - repet: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, pe toţi îi voi trage la Mine” - adaugă imediat: „… iar pe aceasta o zicea arătând cu ce moarte avea să moară.” Înălţarea lui Hristos începea aşadar cu înălţarea Lui pe Crucea Golgotei. Înălţarea Lui îşi are rădăcină în aşezarea Sa pe Crucea Golgotei, cu braţele întinse, cum spune Fericitul Augustin, într-atât încât să poată cuprinde în braţele Sale omenirea întreagă şi s-o tragă la Sine. Şi trăgând-o la Sine, s-o tragă la Tatăl. Şi trăgând-o la Tatăl, s-o tragă în Împărăţia nemuririi.

Citeste mai departe…

Priveghere la Sfinţii Împăraţi întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena

fragment din Privegheri - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Hristos a înviat!

Pentru că dacă n-ar fi înviat Hristos, zadarnică ar fi fost şi lauda împăratului pe care Dumnezeu ni l-a dăruit spre slava Sa şi spre mărirea Sfintei Biserici a lui Hristos Cel Înviat!

Iată, iubiţilor, astăzi sărbătoare mare se face nu numai pe pământ, ci şi în ceruri. Pentru că, fără-ndoială, cel care avea - aşa cum spuneau cântările duhovniceşti - binecuvântarea lui David şi misiunea lui Pavel, împărat şi misionar deopotrivă, nu poate să bucure numai pământul, ci neapărat bucură mai întâi cerul.

S-au spus multe despre Sfântul Împărat Constantin cel Mare. S-au spus foarte multe: unele de bine, altele de rău, ca despre toţi oamenii de pe pământ. Dar nimeni nu poate nega un singur lucru: extraordinara convertire a aceluia care părea, într-un moment, pierdut nu numai pentru credinţă, ci şi pentru eternitate. Cel care părea la un moment dat pierdut într-o lume bolnavă, iată, converteşte întreaga ţară la Crucea lui Hristos şi la binecuvântarea Lui.

Citeste mai departe…

Riscurile idolatrizarii Dumnezeului celui viu

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Poate parea dorinta de vedetism abordarea subiectului acestuia. De non-conformism teologic. Dar prea imi arde sufletul uneori ca nu vedem pe Cel Care umbla cu noi pe cale din pricina idolatrizarilor superficiale, scenaritelor partinice sau frustrarilor (ne)duhovnicesti. Din nefericire si spre nefericirea noastra am construit, comunicational, o plasa de clisee lingvistice si terminologice prin care am obturat vesitirea Evangheliei, transformand propovaduirea intr-o structura pestrita, riscand sa construim sloganuri fara valoare convertitoare.

Descopar, pe zi ce trece, ca e tot mai greu sa nu-L reduci pe Dumnezeu la un idol oarecare al lumii moderne. Sa nu-L lasi ancorat in interese meschine, sa nu-I iei in desert numele, sa nu transformi Imparatia lui Dumnezeu intr-un spatiu in care ajungi numai terorizandu-ti constiinta, fara sa o faci lucratoare in Duhul Sfant. Si cred, personal, ca de aici trebuie inceput. Cand ceea ce propovaduiesti sminteste sau induce libertati pe care nici macar nu le gandesti, intoarcerea la Evanghelie si Parintii Bisericii, de ieri si de astazi, devine obligatorie. Poate ca apelul la cumpatarea si luciditatea din cuvantul lor ne-ar scuti astazi de multe din excesele oralitatii sau teologiei de blog pe care o cultivam, vai, in sistemul repede inainte, pe care ni-l propune comunicarea moderna.

Idolatrizarea lui Dumnezeu se simte in transformarea rugaciunii in rugaminte, a mijlocirii in negociere, a sarbatorii in sarbatorire, a slujbei in eveniment mediatic, a Tainei in spectacol. Se simte in argumentarea prin lege omeneasca a hotararilor noastre care ar trebui sa fie marcate de adancime duhovniceasca, evanghelica, in graba de a ne speria de vadirea pacatelor noastre si in intarzierea pocaintei, in coplesirea lui Dumnezeu cu spaimele noastre inchipuite si nu cu dragostea noastra, fie ea cat de redusa. In usuratatea prin care ne facem judecatori inainte de a ne judeca, in alergarea noastra dupa toate ale simturilor inainte de a le curati, in confuzia dintre valorile mantuitoare si cele de context cotidian. Recursul la discretie si bun simt, la echilibru prin lucrarea in Duhul Sfant, prin raportarea corecta si continua la Duhovnici iscusiti, pe care sa nu-i folosim doar pentru a-i cita si indrepta pe altii ci si pentru a ne schimba viata noastra proprie dupa algoritmul duhovnicesc al vietii in Hristos Iisus, pot fi medicamentul la vertijul de idolatrizare in care-L confundam uneori pe Dumnezeu si Legea si Voia Lui, cu legile si voile noastre. In care confundam tainicul susur al tacerii Sale cu diatribele noastre zgomotoase, isvodite din alamurile citarilor.

Citeste mai departe…

Predică la Izvorul Tămăduirii

fragment din Praznicar - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Iubiţi credincioşi, Prea Cuvioase Maici, Hristos a înviat!

După o slujbă atât de intensă în rugăciune, cu o Sfântă Liturghie şi cu toată minunata alcătuire a slujbei Aghiasmei, va fi greu să mai adăugăm ceva în cuvânt omenesc. Mai ales că prăznuirea de astăzi urmează unei săptămâni întregi de rodire în lumină a Bisericii, pe deplin meritat numită Săptămâna luminată.

Iată, aşadar, borna de lumină care ne face trecerea dinspre Săptămâna Luminată în anul aşteptării celuilalt Paşte, al celui care, o dată trecută Învierea din anul acesta, se pregăteşte deja. Asemeni bobului de grâu aşezat sub haina de lumină şi căldură a zăpezii pentru ca în anul ce vine să izbucnească în sute de alte boabe, mărgăritare de preţ prinse-n aurul prescurilor ce vor fi ridicate pe Altare.

Citeste mai departe…

Priveghere la Sfinţii Ilie Iorest şi Sava Brancovici

fragment din Privegheri - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Hristos a înviat!

Şi după aşa cuvinte duhovniceşti, cum ne-au învăţat cântările liturgice, nu se cădea să lăsăm fără „cozonac” slujba de astăzi. Şi m-am gândit că azi dimineaţă v-am spus în timpul Sfintei Liturghii că există o carte în care sunt strânse toate mărturiile despre martiri, care se cheamă „Actele martirice”. Iată cartea tradusă în limba română de un mare profesor de teologie de la Bucureşti, Ion Rămureanu. Aş vrea însă să vă spun altceva: ce a determinat Biserica să-i aşeze pe sfinţi, pe aceşti mărturisitori, atât de sus. Şi fie că ei se cheamă Gheorghe - al cărui Acatist l-am citit în seara aceasta ca un fel de ultim rămas bun pentru sărbătoarea care a fost săvârşită -, fie Ilie Iorest sau Sava Brancovici, fie că-i cheamă Ion sau Vasile, sau cum îi va fi chemat pe cei care L-au mărturisit pe Hristos în puşcăriile comuniste, cu preţul vieţii lor şi cu preţul sângelui lor, toţi aceştia au înţeles cuvântul Mântuitorului, Care ne spune, auziţi: „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează nu este vrednic de Mine”. Iată aşadar că pornind de la acest: „…nu este vrednic de Mine…” şi voind să se facă vrednici de Hristos, mucenicii lui Hristos au ales crucea, să meargă cu ea până la capăt.

Să vedeţi ce conştiinţă înaltă aveau! Vă citesc dintr-una dintre epistolele către Romani ale Sfântului Ignatie Teologul, unul dintre martirii dintru început ai Bisericii. Ascultaţi ce le spune el romanilor, încercând să-i oblige să nu-l salveze din mâna celor care-l ucideau.

Citeste mai departe…

Priveghere la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

fragment din Privegheri - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Hristos a înviat!

Mă gândeam în timp ce cântaţi la strană „Hristos a înviat!” că în slava şi cinstea Sfântului Gheorghe trebuie să cântăm măcar o dată în greceşte ca să ne aducem aminte că, dincolo de numele lui pământean, vine cu un nume ceresc.

Întotdeauna, copil fiind, Sfântul Gheorghe mi se părea un personaj de basm şi pentru aceea că - ţineţi minte icoana lui, cea răspândită de altfel - stă călare pe un cal alb rotat, are suliţă la coapsă şi, câteodată, ori cu tânăra pe care a izbăvit-o, ori fără ea - dar mai frumos era când aceasta îl însoţea - împunge un balaur cu flăcări ieşindu-i din gură, în miezul capului. Şi de fiecare dată când priveam icoana eram convins că trebuie să fi fost musai foarte puternic omul acesta de vreme ce poate să dărâme un balaur. Se ştie că mai toţi părinţii au tendinţa să spună copiilor basme. Şi-n basme mai toţi copiii ţin cu prinţul şi cu prinţesa, cu cei buni, de parte bună. Şi-ntotdeauna prinţul şi prinţesa - partea bună - înving răul sau, dacă nu-l înving, măcar îl trăsnesc bine de pământ. Şi mi-am dat seama că de fapt cel mai frumos basm care ar putea să li se spună copiilor, cu prinţi şi prinţese, este Evanghelia, pentru că aşa se cheamă fiii Împăratului ceresc: prinţi şi prinţese. Şi, fără îndoială că dacă basmul acela are un sâmbure de adevăr, musai şi clar că basmul acesta, cel mai minunat, cu Iisus Hristos, are numai adevăr întru sine. De aceea nu greşeam când mă uitam la icoana Sfântului Gheorghe şi mi-l închipuiam ca pe un mare prinţ biruind întunericul. Şi aşa este. Toţi suntem chemaţi să fim prinţi şi prinţese în excepţionalul şi nemaipomenitul basm care este creştinismul, în singurul basm cu adevărat adevărat până la capăt.

Că va fi sfărâmat Gheorghe capul balaurului, cine poate şti? Dacă ne-o zice Mineiul, haideţi să credem! Şi ne-o zic bunicii, care nu mint! Şi dacă ţăranul nostru ne spune că începe primăvara cu Sfântul Gheorghe (ar fi bine să tragem cu coada ochiului la vechiul calendar), haideţi să credem, cum cânta strana, că primăvara astăzi începe, sărbătoarea Sfântului Gheorghe marcând întotdeauna începutul brăzdării cu fermitate a pământului. Chiar i se spune la un moment dat: „Tu, cela ce cu plugul lui Hristos arat-ai pământul cel nearat al păgânătăţii…”

Citeste mai departe…

ÎN ZIUA CEA DINTÂI A SĂPTĂMÂNII, DIS DE DIMINEAŢĂ…

Zori de zi. Ceaţa se ridică. Emoţionate şi obosite ca de moarte femeile mironosiţe aleargă la Mormânt. Străjerii sunt uimiţi de ele ca de nişte năluci. Femeile evreice, cu gingăşia lor, caută să facă uitată grosolănia trădării Învăţătorului. Uimirea străjerilor romani. Spaima femeilor la vederea pietrei răsturnate de la gura Mormântului golit de moarte. Lumina din glasul îngerilor binevestind: de ce căutaţi pe Cel Viu printre cei morţi…

Zori de zi. Dis de dimineaţă. Ostaşii înţeleg că le-a înviat Prada ce o păzeau. Iadul o înţelesese mai devreme. Sinedriul o va afla ceva mai târziu. Spaimă. Nici ostaşii, nici iadul şi nici sinedriul nu ştiau să răspundă la întrebarea îngerilor. Nici astăzi nu ştiu. Şi de aceea ostaşii, iadul şi mincinoasa adunare de judecată sunt uniţi prin complotul uciderii lui Dumnezeu.

Zori de zi. Toate se umplu de lumină. Toată Evanghelia. Şi minţile coapte de duh ale Apostolilor. Roada ascultării cuvintelor Mântuitorului Hristos înmiresmează aerul tare al Duminicii. Şi roada înţelegerii minunilor sale. Fata mai marelui sinagogii, feciorul văduvei din Nain, prietenul Lazăr experiaseră pe propria existenţă chemarea la viaţă din viscerele morţii.

Citeste mai departe…