Priveghere la Sfinţii Împăraţi întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena

fragment din Privegheri - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Hristos a înviat!

Pentru că dacă n-ar fi înviat Hristos, zadarnică ar fi fost şi lauda împăratului pe care Dumnezeu ni l-a dăruit spre slava Sa şi spre mărirea Sfintei Biserici a lui Hristos Cel Înviat!

Iată, iubiţilor, astăzi sărbătoare mare se face nu numai pe pământ, ci şi în ceruri. Pentru că, fără-ndoială, cel care avea - aşa cum spuneau cântările duhovniceşti - binecuvântarea lui David şi misiunea lui Pavel, împărat şi misionar deopotrivă, nu poate să bucure numai pământul, ci neapărat bucură mai întâi cerul.

S-au spus multe despre Sfântul Împărat Constantin cel Mare. S-au spus foarte multe: unele de bine, altele de rău, ca despre toţi oamenii de pe pământ. Dar nimeni nu poate nega un singur lucru: extraordinara convertire a aceluia care părea, într-un moment, pierdut nu numai pentru credinţă, ci şi pentru eternitate. Cel care părea la un moment dat pierdut într-o lume bolnavă, iată, converteşte întreaga ţară la Crucea lui Hristos şi la binecuvântarea Lui.

Citeste mai departe…

Riscurile idolatrizarii Dumnezeului celui viu

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Poate parea dorinta de vedetism abordarea subiectului acestuia. De non-conformism teologic. Dar prea imi arde sufletul uneori ca nu vedem pe Cel Care umbla cu noi pe cale din pricina idolatrizarilor superficiale, scenaritelor partinice sau frustrarilor (ne)duhovnicesti. Din nefericire si spre nefericirea noastra am construit, comunicational, o plasa de clisee lingvistice si terminologice prin care am obturat vesitirea Evangheliei, transformand propovaduirea intr-o structura pestrita, riscand sa construim sloganuri fara valoare convertitoare.

Descopar, pe zi ce trece, ca e tot mai greu sa nu-L reduci pe Dumnezeu la un idol oarecare al lumii moderne. Sa nu-L lasi ancorat in interese meschine, sa nu-I iei in desert numele, sa nu transformi Imparatia lui Dumnezeu intr-un spatiu in care ajungi numai terorizandu-ti constiinta, fara sa o faci lucratoare in Duhul Sfant. Si cred, personal, ca de aici trebuie inceput. Cand ceea ce propovaduiesti sminteste sau induce libertati pe care nici macar nu le gandesti, intoarcerea la Evanghelie si Parintii Bisericii, de ieri si de astazi, devine obligatorie. Poate ca apelul la cumpatarea si luciditatea din cuvantul lor ne-ar scuti astazi de multe din excesele oralitatii sau teologiei de blog pe care o cultivam, vai, in sistemul repede inainte, pe care ni-l propune comunicarea moderna.

Idolatrizarea lui Dumnezeu se simte in transformarea rugaciunii in rugaminte, a mijlocirii in negociere, a sarbatorii in sarbatorire, a slujbei in eveniment mediatic, a Tainei in spectacol. Se simte in argumentarea prin lege omeneasca a hotararilor noastre care ar trebui sa fie marcate de adancime duhovniceasca, evanghelica, in graba de a ne speria de vadirea pacatelor noastre si in intarzierea pocaintei, in coplesirea lui Dumnezeu cu spaimele noastre inchipuite si nu cu dragostea noastra, fie ea cat de redusa. In usuratatea prin care ne facem judecatori inainte de a ne judeca, in alergarea noastra dupa toate ale simturilor inainte de a le curati, in confuzia dintre valorile mantuitoare si cele de context cotidian. Recursul la discretie si bun simt, la echilibru prin lucrarea in Duhul Sfant, prin raportarea corecta si continua la Duhovnici iscusiti, pe care sa nu-i folosim doar pentru a-i cita si indrepta pe altii ci si pentru a ne schimba viata noastra proprie dupa algoritmul duhovnicesc al vietii in Hristos Iisus, pot fi medicamentul la vertijul de idolatrizare in care-L confundam uneori pe Dumnezeu si Legea si Voia Lui, cu legile si voile noastre. In care confundam tainicul susur al tacerii Sale cu diatribele noastre zgomotoase, isvodite din alamurile citarilor.

Citeste mai departe…

Predică la Izvorul Tămăduirii

fragment din Praznicar - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Iubiţi credincioşi, Prea Cuvioase Maici, Hristos a înviat!

După o slujbă atât de intensă în rugăciune, cu o Sfântă Liturghie şi cu toată minunata alcătuire a slujbei Aghiasmei, va fi greu să mai adăugăm ceva în cuvânt omenesc. Mai ales că prăznuirea de astăzi urmează unei săptămâni întregi de rodire în lumină a Bisericii, pe deplin meritat numită Săptămâna luminată.

Iată, aşadar, borna de lumină care ne face trecerea dinspre Săptămâna Luminată în anul aşteptării celuilalt Paşte, al celui care, o dată trecută Învierea din anul acesta, se pregăteşte deja. Asemeni bobului de grâu aşezat sub haina de lumină şi căldură a zăpezii pentru ca în anul ce vine să izbucnească în sute de alte boabe, mărgăritare de preţ prinse-n aurul prescurilor ce vor fi ridicate pe Altare.

Citeste mai departe…

Priveghere la Sfinţii Ilie Iorest şi Sava Brancovici

fragment din Privegheri - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Hristos a înviat!

Şi după aşa cuvinte duhovniceşti, cum ne-au învăţat cântările liturgice, nu se cădea să lăsăm fără „cozonac” slujba de astăzi. Şi m-am gândit că azi dimineaţă v-am spus în timpul Sfintei Liturghii că există o carte în care sunt strânse toate mărturiile despre martiri, care se cheamă „Actele martirice”. Iată cartea tradusă în limba română de un mare profesor de teologie de la Bucureşti, Ion Rămureanu. Aş vrea însă să vă spun altceva: ce a determinat Biserica să-i aşeze pe sfinţi, pe aceşti mărturisitori, atât de sus. Şi fie că ei se cheamă Gheorghe - al cărui Acatist l-am citit în seara aceasta ca un fel de ultim rămas bun pentru sărbătoarea care a fost săvârşită -, fie Ilie Iorest sau Sava Brancovici, fie că-i cheamă Ion sau Vasile, sau cum îi va fi chemat pe cei care L-au mărturisit pe Hristos în puşcăriile comuniste, cu preţul vieţii lor şi cu preţul sângelui lor, toţi aceştia au înţeles cuvântul Mântuitorului, Care ne spune, auziţi: „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează nu este vrednic de Mine”. Iată aşadar că pornind de la acest: „…nu este vrednic de Mine…” şi voind să se facă vrednici de Hristos, mucenicii lui Hristos au ales crucea, să meargă cu ea până la capăt.

Să vedeţi ce conştiinţă înaltă aveau! Vă citesc dintr-una dintre epistolele către Romani ale Sfântului Ignatie Teologul, unul dintre martirii dintru început ai Bisericii. Ascultaţi ce le spune el romanilor, încercând să-i oblige să nu-l salveze din mâna celor care-l ucideau.

Citeste mai departe…

Priveghere la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

fragment din Privegheri - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Hristos a înviat!

Mă gândeam în timp ce cântaţi la strană „Hristos a înviat!” că în slava şi cinstea Sfântului Gheorghe trebuie să cântăm măcar o dată în greceşte ca să ne aducem aminte că, dincolo de numele lui pământean, vine cu un nume ceresc.

Întotdeauna, copil fiind, Sfântul Gheorghe mi se părea un personaj de basm şi pentru aceea că - ţineţi minte icoana lui, cea răspândită de altfel - stă călare pe un cal alb rotat, are suliţă la coapsă şi, câteodată, ori cu tânăra pe care a izbăvit-o, ori fără ea - dar mai frumos era când aceasta îl însoţea - împunge un balaur cu flăcări ieşindu-i din gură, în miezul capului. Şi de fiecare dată când priveam icoana eram convins că trebuie să fi fost musai foarte puternic omul acesta de vreme ce poate să dărâme un balaur. Se ştie că mai toţi părinţii au tendinţa să spună copiilor basme. Şi-n basme mai toţi copiii ţin cu prinţul şi cu prinţesa, cu cei buni, de parte bună. Şi-ntotdeauna prinţul şi prinţesa - partea bună - înving răul sau, dacă nu-l înving, măcar îl trăsnesc bine de pământ. Şi mi-am dat seama că de fapt cel mai frumos basm care ar putea să li se spună copiilor, cu prinţi şi prinţese, este Evanghelia, pentru că aşa se cheamă fiii Împăratului ceresc: prinţi şi prinţese. Şi, fără îndoială că dacă basmul acela are un sâmbure de adevăr, musai şi clar că basmul acesta, cel mai minunat, cu Iisus Hristos, are numai adevăr întru sine. De aceea nu greşeam când mă uitam la icoana Sfântului Gheorghe şi mi-l închipuiam ca pe un mare prinţ biruind întunericul. Şi aşa este. Toţi suntem chemaţi să fim prinţi şi prinţese în excepţionalul şi nemaipomenitul basm care este creştinismul, în singurul basm cu adevărat adevărat până la capăt.

Că va fi sfărâmat Gheorghe capul balaurului, cine poate şti? Dacă ne-o zice Mineiul, haideţi să credem! Şi ne-o zic bunicii, care nu mint! Şi dacă ţăranul nostru ne spune că începe primăvara cu Sfântul Gheorghe (ar fi bine să tragem cu coada ochiului la vechiul calendar), haideţi să credem, cum cânta strana, că primăvara astăzi începe, sărbătoarea Sfântului Gheorghe marcând întotdeauna începutul brăzdării cu fermitate a pământului. Chiar i se spune la un moment dat: „Tu, cela ce cu plugul lui Hristos arat-ai pământul cel nearat al păgânătăţii…”

Citeste mai departe…

ÎN ZIUA CEA DINTÂI A SĂPTĂMÂNII, DIS DE DIMINEAŢĂ…

Zori de zi. Ceaţa se ridică. Emoţionate şi obosite ca de moarte femeile mironosiţe aleargă la Mormânt. Străjerii sunt uimiţi de ele ca de nişte năluci. Femeile evreice, cu gingăşia lor, caută să facă uitată grosolănia trădării Învăţătorului. Uimirea străjerilor romani. Spaima femeilor la vederea pietrei răsturnate de la gura Mormântului golit de moarte. Lumina din glasul îngerilor binevestind: de ce căutaţi pe Cel Viu printre cei morţi…

Zori de zi. Dis de dimineaţă. Ostaşii înţeleg că le-a înviat Prada ce o păzeau. Iadul o înţelesese mai devreme. Sinedriul o va afla ceva mai târziu. Spaimă. Nici ostaşii, nici iadul şi nici sinedriul nu ştiau să răspundă la întrebarea îngerilor. Nici astăzi nu ştiu. Şi de aceea ostaşii, iadul şi mincinoasa adunare de judecată sunt uniţi prin complotul uciderii lui Dumnezeu.

Zori de zi. Toate se umplu de lumină. Toată Evanghelia. Şi minţile coapte de duh ale Apostolilor. Roada ascultării cuvintelor Mântuitorului Hristos înmiresmează aerul tare al Duminicii. Şi roada înţelegerii minunilor sale. Fata mai marelui sinagogii, feciorul văduvei din Nain, prietenul Lazăr experiaseră pe propria existenţă chemarea la viaţă din viscerele morţii.

Citeste mai departe…

OSANA, OSANA sau RĂSTIGNEŞTE-L, RĂSTIGNEŞTE-L?

Toată istoria creştinismului este marcată de timpul care trece de la Duminica Floriilor până în Zorii cei dintăi ai Zilei Învierii. O săptămână discerne sufletelor noastre locul pe care-L acordăm lui Hristos în viaţa noastră. Pare uşor să alegi astăzi, mai uşor decât în zilele acelea? Poate. Dar dacă privim atent la vieţile noastre vom vedea că nu este chiar aşa. Că nu e suficient să spunem Osana, ca să trăim în întâmpinarea Domnului. Că nu devenim mai buni doar pentru că trăim în Ierusalim. Că uneori, chiar trăind în cetăţi sfinte, comportamentul nostru nu ţine în viaţă pe Dumnezeu, ci-L ucide cu pietrele indiferenţei ori Îl răstigneşte prin idolatrizări omeneşti.

Pentru că, de ceva timp, Biserica ne propune eliberarea din idolatrizări, efortul postirii coincide astfel cu efortul demitizării lui Dumnezeu, aşezării Lui în adevărata lumină, aceea a Învierii. Din acest punct de vedere Floriile, ca praznic şi nod de postire, ne provoacă la analiza vieţii noastre în Hristos. Desigur că, la prima vedere, ne lăudăm a fi creştini, dar deseori ne surprindem că nu e chiar aşa, că strigătului de întâmpinare Osana, faptele noastre îi răspund cu Răstigneşte-L, semn al dezorientării duhovniceşti care ne cuprinde adeseori.

Citeste mai departe…

Nu stiti ce cereti
(Duminica a V-a din Postul Mare - a Mariei Egipteanca)

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Cu ajutorul lui Dumnezeu, iata-ne in Duminica a V-a a Marelui Post, numita si a Mariei Egipteanca, dupa numele sfintei care, inca de joi, indata dupa citirea Canonului Sfantului Andrei Criteanul, citit in toate parohiile la vreme de denie, marcheaza aceasta perioada de crestere duhovniceasca.

Am strabatut pe rand culmi de inaltare duhovniceasca si vai ale plangerii pacatelor noastre, largimi de suflet si ingustimi de judecata, ne-am plecat in rugaciune ca sa ne ridicam in fapta, ne-am inaltat in meditatie duhovniceasca pentru a ne adanci in sensurile Scripturii celei sfinte. Pentru ca a posti nu inseamna nicidecum a ramane intepeniti intr-o stare de bine dobandit ci a dobandi binele dinamic, acela care te ridica mereu si mereu la „mai bine“, pana la Binele Hristos.

Citeste mai departe…

Duhul cel mut si vorbaria fara Dumnezeu

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Duminica a IV-a din Postul Mare te aduce dinaintea a trei evenimente de lectura duhovniceasca. Pe de o parte este numita Duminica Sfantului Ioan Scararul, cel ramas in istoria monahismului si al istoriei duhovnicesti a Bisericii drept autorul unui celebru tratat de spiritualitate, numit pe scurt Scara, o veritabila icoana morala a sfintelor nevointe, a roadelor pe care virtutile dar si ispitele le produc in sufletul nevoitorului catre Cer.

Asezata imediat dupa Duminica Sfintei Cruci, Scara Sfantului Ioan te obliga sa intelegi ca orice parcurs duhovnicesc este tensionat, te tine legat de impreuna lucrarea cu harul lui Dumnezeu, ca de pacatuit pacatuim singuri, dar de urcat la Cer n-o facem decat impreuna cu Dumnezeu. Iti da de inteles ca orice etapa de viata duhovniceasca parcursa nu trebuie urmata de destindere. A te pocai nu tine de toanele unei distractii minore. A posti nu e o chestiune de dieta ci de tonus duhovnicesc, tonus care, pentru a fi mantuitor, trebuie sa fie mereu situat la cote inalte. Iar icoana Scarii, mai ales in constructia estetica de la manastirea Sucevita, atentioneaza cu privire la faptul ca nu esti mantuit pana cand n-ai consumat prin vietuire si ultimul fuscei al scarii, ca riscul de a cadea de foarte sus este uluitor de mare si ca frica de Dumnezeu preschimbata in intelepciune este singurul aliment spiritual care pazeste cresterea in smerenie.

Citeste mai departe…

Cine voieste sa vina dupa Mine…

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Hristos nu trage de nimeni sa-l care in Imparatia Sa cea Cereasca. Atent si grijuliu cu drepturile omului modern, Dumnezeu, Cel acuzat de incalcarea drepturilor omului universal si din toate timpurile de toti natangii erijati in instante socio-etice, evita sa fie presant in ce priveste acceptarea Sa drept Domn si Dumnezeu. Nu ameninta, nu manifesta in strada, nu emite sloganuri evanghelice. El Este Dumnezeu si aceasta realitate ar trebui sa fie de ajuns sufletelor noastre ca sa-si afle linistea in El. Si Postul Mare despre aceste lucruri ne vorbeste, la aceste alegeri de ruta duhovniceasca ne provoaca.

Duminica aceasta, numita a Crucii, poarta cu sine aceasta dimensiune. Evanghelia zilei (Marcu VIII, 34-38 si IX, 1) evoca tocmai propunerea de libertate pe care Hristos o face firii umane. O libertate asumata prin Cruce, lentila prin care trebuie sa privim libertatile noastre, ale omeniei din noi. Nu exista fortari. „De voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie“ (Mc.VIII, 34) devine astfel cheia provocarilor în numele Evangheliei Împaratiei, a provocarilor schimbarilor celor în Hristos Dumnezeu. Lasând la alegere si acceptare proprie provocarile vietii, Hristos ne spune de fapt ca pentru a putea trece cumpenele vietii ne este Cel mai de pret aliat, cea mai aleasa calauza, cea mai deplina calauzire.

Citeste mai departe…