Un preot se duse cu un cuvânt de mângâiere la patul unei bolnave. Femeia se tânguia neîncetat contra bolii şi încercărilor.

– Te rog, deschide Psaltirea – îi zise preotul – şi citeşte la Psalmul 143, versetele 1 şi 2.

Femeia citi: “Bine este cuvântat Domnul, Dumnezeul meu (…), Mila mea şi Scăparea mea, Sprijinitorul meu şi Izbăvitorul meu, Scutitorul meu şi Nădejdea mea”.

– Destul! Te rog, acum, adu foarfecele!

– Şi ce vrei Sfinţia Ta cu foarfecele?

– Păi vreau să tai acest loc din Psaltire, pentru că dumneata nu crezi ce spune aici… Locul acesta e de prisos să mai stea în Cartea lui Dumnezeu. Pentru dumneata, el nu mai are niciun preţ.

– Ba lasă-l acolo! zise femeia plângând.

Şi, din acel ceas, n-a mai cârtit contra încercărilor.

Pr. Iosif Trifa, 600 istorioare religioase

De când eram la ţară, îmi aduc aminte de un om care plecase la hotar cu trăsura şi un prunc mic. Pe drum, caii s-au speriat, apucând spre o prăpastie. Bietul om a sărit din căruţă la vreme şi şi-a scăpat şi copilul teafăr. Când s-a văzut cu copilul scăpat a strigat: “Acum se pot prăpădi căruţa şi caii!… Acum prăpădească-se lumea!…”.

Aşa e şi cu mântuirea sufletului. Prăpădească-se toată lumea cu toate plăcerile şi desfătările ei, numai să ne vedem sufletul scăpat. Însă “creştinii” de azi judecă tocmai invers: umblă să-şi dobândească lumea, prăpădindu-şi sufletul, uitând cuvintele Mântuitorului: “Că ce folos de va dobândi omul lumea întreagă şi îşi va pierde sufletul său?” (Luca 9, 25)

Pr. Iosif Trifa, 600 istorioare religioase

Când doctorul află pe cineva greu bolnav şi ameţit de boală, ia un ac şi cu el împunge pe cel bolnav. De simte bolnavul împunsătura şi se mişcă, atunci mai este nădejde de scăpare şi tămăduire. Dar de nu simte bolnavul nimic, atunci e pierdută orice nădejde.Aşa sunt, dragă cititorule, şi suferinţele şi necazurile ce ni le trimite Doctorul nostru cel sufletesc, Tatăl ceresc. De simţi acul mustrărilor şi al suferinţelor, atunci tu poţi fi tămăduit şi mântuit. Dar, dacă nu le mai simţi, eşti pierdut.

Pr. Iosif Trifa, 600 istorioare religioase

Istoria păstrează următoarea întâmplare:
La anul 1819, un tânăr boier din Germania făcea o excursie de plăcere prin munţi. La o răscruce de drum, văzu o rugă cu chipul lui Iisus Cel Răstignit. Crucea avea de jur-împrejur următoarea scrisoare:

“Aceasta am făcut eu pentru tine!

Dar tu ce faci pentru mine?”

Icoana şi întrebarea ei îi străpunseră inima, îi schimbară viaţa şi tânărul cel iubitor de plăceri deveni un vestitor al Domnului.

Mai târziu, acest întors la Domnul scrise şi el întrebarea de mai sus pe o rugă din apropierea unei cârciumi. Peste un an, cârciumarul era şi el un întors la Domnul. Întrebarea îi străpunsese inima. Încuiase cârciuma şi, dintr-un vestitor al diavolului, se făcuse un vestitor al Domnului.

Fratele meu! Lasă întrebarea de mai sus să sape şi în inima ta!

Ce răspuns ai tu faţă de această întrebare? Ce faci tu pentru Cel ce a suferit şi a murit pentru tine?

Pr. Iosif Trifa, 600 istorioare religioase