Marturisitorii lui Hristos
– Duminica Tuturor Sfinţilor –

IPS Dr. Laurentiu STREZA, Mitropolitul Ardealului

Sfintenia lui Dumnezeu nu este ceva care se alege si se da numai unora, ci la sfintenia lui Dumnezeu avem acces fiecare. Putem sa devenim fiecare sfinti. Suntem apropiati de sfintenie daca viata noastra este conforma cu randuiala lui Dumnezeu, daca viata noastra implineste poruncile lui Dumnezeu.

Biserica a randuit pentru fiecare Sfant o sarbatoare anume, sarbatoarea trecerii lui spre viata vesnica, sarbatoarea nasterii spre viata cea vesnica. Noi, oamenii, ne serbam ziua nasterii, dar nu stim, de fapt, ca ziua noastra cea mai importanta este ziua botezului nostru, este ziua in care ne-am nascut pentru viata cea noua in Hristos. Ne mai aducem aminte sau retinem ziua in care am fost botezati?

Citeste mai departe…

Predică la Sfânta Treime (I)

fragment din Praznicar – Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Şi iarăşi zic ce am zis şi aseară, că m-am gândit mult cu ce salutare să vă întâmpin. Şi am să vă spun iarăşi „Hristos a înviat”! Pentru că, iată, Învierea Domnului ne descoperă bucuria trăirii împreună, şi astăzi, spre slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin.

Iată, numai ce s-a pogorât peste noi Duhul cel Sfânt în Ierusalimul nostru ceresc, Biserica, şi ochii noştri, care erau ţinuţi, s-au deschis. Ceea ce era ascuns inimilor şi ochilor noştri s-a făcut vădit în harul Duhului Sfânt, Dătătorul de ştiinţă, de înţelepciune şi de har al cunoaşterii. Pentru că dacă până mai ieri şedeam în Ierusalim cu Apostolii, întrebându-ne dacă Cel Ce S-a înălţat dintre noi va să mai vie, dacă ne mai îndoiam încă de spusa Sa – că dacă Se va duce la Tatăl Său, Se va duce şi la Tatăl nostru, şi că dacă Tatăl Său este Tatăl Său, este şi Tatăl nostru -, iată că prin Pogorârea Duhului Sfânt toate se luminează, toate se fac noi în mintea noastră.

Citeste mai departe…

Predică la Duminica Cincizecimii

fragment din Praznicar – Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Iubiţi credincioşi!

Ca să-mi deschid cuvântul din ziua aceasta, am să mă folosesc de primul text pe care vecernia cea mare de aseară ni-l pune la îndemână, prin grija Părinţilor: „Prăznuim Cincizecimea şi venirea Duhului, sorocul făgăduinţei şi împlinirea nădejdii! Cât de adâncă este taina! Cât de mare şi de cinstită! Pentru aceasta, grăim către tine: Făcătorule a toate, Doamne, slavă Ţie!” Iar ceva mai încolo, tocmai pentru a sublinia bogăţia de sensuri a acestui Praznic al Praznicelor, născător de Biserică, acelaşi glas al Părinţilor, cuprins în cuvinte, zice: „Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăşte proorocii, sfinţeşte preoţii, pe cei necărturari i-a învăţat înţelepciune, pe pescari teologi i-a arătat; toată rânduiala Bisericii o plineşte. Cel Ce eşti de o Fiinţă şi de un scaun cu Tatăl şi cu Fiul, Mângâietorule, slavă Ţie!” Cutremurătoare cuvinte pentru o realitate cutremurătoare!

Citeste mai departe…

Cat de mare si de minunata este taina Bisericii!…

IPS Dr. Laurentiu STREZA, Mitropolitul Ardealului

Ne-a invrednicit Preabunul Dumnezeu sa ajungem si in acest an la slavitul praznic al Cincizecimii, sarbatoarea implinirii fagaduintelor facute de Mantuitorul Sfintilor Sai Apostoli, telul si scopul final al iconomiei mantuirii.

In marea Sa milostivire catre neamul omenesc, Fiul lui Dumnezeu a ridicat firea noastra omeneasca la cer, la dragostea lui Dumnezeu-Tatal, a umplut-o de mireasma vietii dumnezeiesti, coplesindu-o cu darurile Duhului Sfant. De aceea Hristos a patimit, de aceea a inviat si s-a inaltat la cer, pentru ca Duhul Sfant sa se salasluiasca in umanitatea Sa si pentru ca aceasta noua umanitate sa-si faca salas in sufletele noastre: „firea noastra s-a urcat cu zece zile inainte pe tronul imparatesc, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, si Duhul Sfant a coborat azi la firea noastra. A urcat Domnul parga noastra si a coborat Duhul Sfant… Voind sa arate ca a impacat pe Tatal cu firea noastra, i-a trimis indata darurile impacarii. Noi am trimis credinta si am primit darurile, I-am trimis ascultarea si am primit indreptarea“ (In Sanctam Penticostem, PG 50, 456).

Prin pogorarea Duhului Sfant s-a pus inceputul impartasirii noastre din viata dumnezeiasca, din darurile de care este plina umanitatea lui Hristos. Mantuitorul S-a inaltat la cer si toate darurile umanitatii Sale ni le trimite noua prin venirea Sfantului Duh. Aceasta viata dumnezeiasca, care trece acum din umanitatea lui Hristos in umanitatea noastra, prin lucrarea Sfantului Duh, este Biserica. Hristos este capul Bisericii, iar noi madularele ei. Prin pogorarea Sfantului Duh suntem uniti cu Hristos si curge in noi, de acum inainte, ca un sange viata umanitatii Lui indumnezeite. „Sunt cuprins de spaima, spune Sfantul Grigorie Teologul, cand cuget la bogatia numirilor: Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, Intelepciunea lui Hristos, Duhul Infierii. El ne creeaza din nou in Botez, in Inviere… Izvor al luminii si al vietii, El face din mine o Biserica, ma indumnezeieste, ma desavarseste“ (Oratio XXXI Theologica V, PG 36, 159BC).

Citeste mai departe…

Credinta cea adevarata
(Duminica a VII-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

IPS Dr. Laurentiu STREZA, Mitropolitul Ardealului

Duminica ce uneste Inaltarea si Rusaliile are o semnificatie deosebita pentru Sfanta noastra Biserica. Ea este dedicata Parintilor ce au participat la Primul Sinod Ecumenic, cel de la Niceea, de la care am primit si pastram neschimbata pana astazi formula marturisirii mantuitoare a dreptei credinte sau Crezul, cum il numim de obicei.

Crezul, pe care il stim cu totii – caci il rostim prima data (sau este rostit de nasi in numele nostru) la Taina Sfantului Botez, iar apoi la fiecare Sfanta Liturghie -, expune, pe scurt, continutul credintei noastre: Credem si marturisim pe Unul Dumnezeu, cunoscut si preaslavit in Treimea cea de o fiinta si nedespartita, Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Credem si marturisim ca Fiul, Dumnezeu adevarat, S-a pogorat din ceruri si S-a facut om adevarat, prin conceperea si nasterea din Preacurata Sa Maica, Pururea Fecioara Maria. Credem si marturisim ca a patimit si S-a rastignit, ca a murit si a fost ingropat, evenimente mantuitoare pentru a caror praznuire anuala ne-am pregatit de-a lungul Postului Mare si de a caror incununare cu Invierea Sa cea de a treia zi ne-am bucurat, iata, timp de patruzeci de zile, pana la Praznicul Inaltarii Domnului.

Citeste mai departe…

fragment din Praznicar – Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

„Hristos S-a înălţat!” Şi noi suntem asemeni ucenicilor, cu privirea înălţată către înaltul cerului, pentru că de acolo, de unde am văzut că s-a deschis cerul, cuprinzându-L pe Fiul lui Dumnezeu şi reaşezându-L de-a dreapta Tatălui, tot de acolo ne va veni şi semn că Fiul Omului vine pe nori, aducându-ne judecată, dar şi binecuvântare, aducându-ne certare, dar şi mângâiere pentru cele pe care în viaţă le-am purtat.

Mântuitorul nostru era cu puţină vreme înainte de intrarea în Ierusalim şi vorbea cu cei care erau în jurul Său astfel (din Evanghelia de la Ioan, capitolul 12, versetul 23 şi următoarele): „Doamne, vrem să-L vedem pe Iisus – au zis cei care-au venit la Filip din Betsaida. Şi Filip a venit şi i-a spus lui Andrei; şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca Fiul Omului să fie preamărit. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, când cade în pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce roadă multă.” Şi mai departe spune Domnul: „Cel ce-şi iubeşte viaţa o va pierde; dar cel ce-şi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.” Şi după ce Se roagă cu acea rugăciune a potirului ce se vrea îndepărtat – pe care Hristos îl asumă pentru mântuirea noastră -, spune Domnul: „Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.” Şi auziţi: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, pe toţi îi voi trage la Mine.”
Fiecare zicem că sărbătoarea cea mare a Înălţării Domnului este aceasta, în Joia cea Mare, la patruzeci de zile de la Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dar evanghelistul Ioan, când foloseşte acest verset din cuvintele Mântuitorului – repet: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, pe toţi îi voi trage la Mine” – adaugă imediat: „… iar pe aceasta o zicea arătând cu ce moarte avea să moară.” Înălţarea lui Hristos începea aşadar cu înălţarea Lui pe Crucea Golgotei. Înălţarea Lui îşi are rădăcină în aşezarea Sa pe Crucea Golgotei, cu braţele întinse, cum spune Fericitul Augustin, într-atât încât să poată cuprinde în braţele Sale omenirea întreagă şi s-o tragă la Sine. Şi trăgând-o la Sine, s-o tragă la Tatăl. Şi trăgând-o la Tatăl, s-o tragă în Împărăţia nemuririi.

Citeste mai departe…

Priveghere la Sfinţii Împăraţi întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena

fragment din Privegheri – Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Hristos a înviat!

Pentru că dacă n-ar fi înviat Hristos, zadarnică ar fi fost şi lauda împăratului pe care Dumnezeu ni l-a dăruit spre slava Sa şi spre mărirea Sfintei Biserici a lui Hristos Cel Înviat!

Iată, iubiţilor, astăzi sărbătoare mare se face nu numai pe pământ, ci şi în ceruri. Pentru că, fără-ndoială, cel care avea – aşa cum spuneau cântările duhovniceşti – binecuvântarea lui David şi misiunea lui Pavel, împărat şi misionar deopotrivă, nu poate să bucure numai pământul, ci neapărat bucură mai întâi cerul.

S-au spus multe despre Sfântul Împărat Constantin cel Mare. S-au spus foarte multe: unele de bine, altele de rău, ca despre toţi oamenii de pe pământ. Dar nimeni nu poate nega un singur lucru: extraordinara convertire a aceluia care părea, într-un moment, pierdut nu numai pentru credinţă, ci şi pentru eternitate. Cel care părea la un moment dat pierdut într-o lume bolnavă, iată, converteşte întreaga ţară la Crucea lui Hristos şi la binecuvântarea Lui.

Citeste mai departe…

Crucea singuratatii
(Duminica a IV-a după Paşti, a Slăbănogului – Ioan 5, 1-5)

IPS Dr. Laurentiu STREZA, Mitropolitul Ardealului

Astazi Domnul ne asteapta langa Poarta Oilor, sa dea vindecare unui slabanog. E una dintre cele mai frumoase, dar si cele mai pilduitoare Evanghelii. Pentru ca, dupa cum am auzit, ea poarta in sine o durere extraordinara. Spune slabanogul Evangheliei de astazi: “Doamne, nu am om ca sa ma arunce in scaldatoare cand se tulbura apa; ca, pana vin eu, altul se coboara inaintea mea”. “Doamne, nu am om!…”

Dupa cum ne spune Sf. Scriptura, in jurul acestei porti se afla „multime de bolnavi: orbi, schiopi, uscati, asteptand miscarea apei“. Treizeci si opt de ani sa stai impreuna cu fratii tai de suferinta, asteptand minunea vindecarii la tulburarea apei, e o cruce foarte grea. Este crucea celui singur, celui parasit de toti, fara nici o nadejde de la cei din jurul sau, fara nici o mangaiere din partea confratilor, pentru ca fiecare dintre ei asteptau acelasi lucru: vindecarea. Dincolo de boala fizica a acestui om, vedem boala aceasta deosebit de grea: a singuratatii. In singuratatea lui insa vedem singuratatea lui Hristos de pe Cruce. De aceea cred ca Hristos il si vindeca: pentru ca El ii intelege mai bine decat oricine singuratatea, suferinta.
Noi, de obicei, suntem impresionati, suntem afectati cand vedem pe cate cineva suferind de o astfel de boala fizica. Ne impresioneaza cei al caror handicap fizic ne sare in ochi. Mult mai mult insa trebuie sa ne impresioneze suferinta sufleteasca a semenului nostru, departarea lui de Dumnezeu, departare ce schilodeste, mutileaza sufletul.

Citeste mai departe…

Duminica Mironositelor

IPS Dr. Laurentiu STREZA, Mitropolitul Ardealului

Evanghelia aceasta ne-a trezit in suflet dorinta dupa Hristos, asa cum ucenicii au avut acea nostalgie extraordinara din clipa in care Mintuitorul S-a facut nevazut de catre dinsii. Ei au inceput sa spuna: „Au doara nu ardea inima noastra cind ne vorbea pe cale si ne tilcuia Scripturile?…” Si, in momentul acela, au uitat de oboseala, au uitat ca este noapte, au lasat toate grijile si s-au indreptat spre Ierusalim si i-au gasit acolo pe ucenicii Mintuitorului.

Dar Mintuitorul S-a aratat si acestor femei, acestora care au fost primele de fapt sau primii martori ai Invierii, femei purtatoare de mir. Ele au venit sa indeplineasca o datorie fireasca fata de cei morti, insa, animate de o dragoste deosebita de ceva pe care nu putea sa pastreze sau sa detina in suflet decit o fiinta aleasa de Dumnezeu, cu aceasta sensibilitate, o fiinta care a fost restabilita prin Maica Preacurata, a doua Eva, sau Eva cea noua, cea prin care a venit in lume Fiul lui Dumnezeu. Aceste fiinte pline de dragoste fata de Hristos au alergat, in ciuda oricaror piedici care s-au pus in cale, chiar si sfidind frica de oastea romana care pazea mormintul, dis de dimineata, ca sa-i unga trupul lui Hristos. Dar nu l-au gasit; au gasit in schimb un martor ceresc, o marturie dumnezeiasca, un inger care le-a spus: „Nu va temeti, stiu ca pe Iisus cel rastignit Il cautati. Nu mai este aici, a inviat, duceti-va si spuneti ucenicilor ca va merge inaintea lor in Galileea, acolo or sa-L vada”.

Citeste mai departe…

Cuvântul de Paşti al Sfântului Ioan Gură de Aur din Penticostar

Cuvânt de învăţătură al celui între sfinţi Părintele nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, în sfânta şi luminata zi a slăvitei şi mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru:

De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos şi luminat.
De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, în bucuria Domnului său.
De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă.
De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască.
De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit,
De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.
De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.

Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata.
Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă.
Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua.
Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi.
Masa este plină, ospătaţi-vă toţi.
Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând.
Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii.
Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte.
Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit.
Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea.
Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o Isaia a grăit: Iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pe Tine jos; amărâtu-s-a, că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat.
A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit.
A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul.
A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ţi este, moarte, boldul?
Unde-ţi este, iadule, biruinţa?
Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit.
Sculatu-s-a Hristos şi au căzut diavolii.
Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii.
Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte.
Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-se din morţi, începătură celor adormiţi s-a făcut.
Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor.
Amin.