Priveghere la Sfinţii Ilie Iorest şi Sava Brancovici

fragment din Privegheri - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Hristos a înviat!

Şi după aşa cuvinte duhovniceşti, cum ne-au învăţat cântările liturgice, nu se cădea să lăsăm fără „cozonac” slujba de astăzi. Şi m-am gândit că azi dimineaţă v-am spus în timpul Sfintei Liturghii că există o carte în care sunt strânse toate mărturiile despre martiri, care se cheamă „Actele martirice”. Iată cartea tradusă în limba română de un mare profesor de teologie de la Bucureşti, Ion Rămureanu. Aş vrea însă să vă spun altceva: ce a determinat Biserica să-i aşeze pe sfinţi, pe aceşti mărturisitori, atât de sus. Şi fie că ei se cheamă Gheorghe - al cărui Acatist l-am citit în seara aceasta ca un fel de ultim rămas bun pentru sărbătoarea care a fost săvârşită -, fie Ilie Iorest sau Sava Brancovici, fie că-i cheamă Ion sau Vasile, sau cum îi va fi chemat pe cei care L-au mărturisit pe Hristos în puşcăriile comuniste, cu preţul vieţii lor şi cu preţul sângelui lor, toţi aceştia au înţeles cuvântul Mântuitorului, Care ne spune, auziţi: „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează nu este vrednic de Mine”. Iată aşadar că pornind de la acest: „…nu este vrednic de Mine…” şi voind să se facă vrednici de Hristos, mucenicii lui Hristos au ales crucea, să meargă cu ea până la capăt.

Să vedeţi ce conştiinţă înaltă aveau! Vă citesc dintr-una dintre epistolele către Romani ale Sfântului Ignatie Teologul, unul dintre martirii dintru început ai Bisericii. Ascultaţi ce le spune el romanilor, încercând să-i oblige să nu-l salveze din mâna celor care-l ucideau.

Citeste mai departe…

Priveghere la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

fragment din Privegheri - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Hristos a înviat!

Mă gândeam în timp ce cântaţi la strană „Hristos a înviat!” că în slava şi cinstea Sfântului Gheorghe trebuie să cântăm măcar o dată în greceşte ca să ne aducem aminte că, dincolo de numele lui pământean, vine cu un nume ceresc.

Întotdeauna, copil fiind, Sfântul Gheorghe mi se părea un personaj de basm şi pentru aceea că - ţineţi minte icoana lui, cea răspândită de altfel - stă călare pe un cal alb rotat, are suliţă la coapsă şi, câteodată, ori cu tânăra pe care a izbăvit-o, ori fără ea - dar mai frumos era când aceasta îl însoţea - împunge un balaur cu flăcări ieşindu-i din gură, în miezul capului. Şi de fiecare dată când priveam icoana eram convins că trebuie să fi fost musai foarte puternic omul acesta de vreme ce poate să dărâme un balaur. Se ştie că mai toţi părinţii au tendinţa să spună copiilor basme. Şi-n basme mai toţi copiii ţin cu prinţul şi cu prinţesa, cu cei buni, de parte bună. Şi-ntotdeauna prinţul şi prinţesa - partea bună - înving răul sau, dacă nu-l înving, măcar îl trăsnesc bine de pământ. Şi mi-am dat seama că de fapt cel mai frumos basm care ar putea să li se spună copiilor, cu prinţi şi prinţese, este Evanghelia, pentru că aşa se cheamă fiii Împăratului ceresc: prinţi şi prinţese. Şi, fără îndoială că dacă basmul acela are un sâmbure de adevăr, musai şi clar că basmul acesta, cel mai minunat, cu Iisus Hristos, are numai adevăr întru sine. De aceea nu greşeam când mă uitam la icoana Sfântului Gheorghe şi mi-l închipuiam ca pe un mare prinţ biruind întunericul. Şi aşa este. Toţi suntem chemaţi să fim prinţi şi prinţese în excepţionalul şi nemaipomenitul basm care este creştinismul, în singurul basm cu adevărat adevărat până la capăt.

Că va fi sfărâmat Gheorghe capul balaurului, cine poate şti? Dacă ne-o zice Mineiul, haideţi să credem! Şi ne-o zic bunicii, care nu mint! Şi dacă ţăranul nostru ne spune că începe primăvara cu Sfântul Gheorghe (ar fi bine să tragem cu coada ochiului la vechiul calendar), haideţi să credem, cum cânta strana, că primăvara astăzi începe, sărbătoarea Sfântului Gheorghe marcând întotdeauna începutul brăzdării cu fermitate a pământului. Chiar i se spune la un moment dat: „Tu, cela ce cu plugul lui Hristos arat-ai pământul cel nearat al păgânătăţii…”

Citeste mai departe…

† LAURENŢIU

ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ŞI MITROPOLITUL ARDEALULUI
«ÎNVIEREA DOMNULUI ŞI SUFERINŢELE LUMII NOASTRE»

PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI - 2009

† L A U R E N Ţ I U

DIN MILA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ŞI MITROPOLITUL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhiereşti binecuvântări!

„Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm şi aşa să strigăm: «Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le! »” (Stihiră din Canonul Învierii)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Imnele înălţătoare ale Canonului Învierii Domnului ne umplu inimile de bucurie sfântă în această noapte de taină plină de lumină a Sfintelor Paşti. Ele sunt inspirate din cuvântul sfânt al Evangheliei, care ne împărtăşeşte peste veacuri marea bucurie a Învierii Domnului. Când se lumina de ziua întâi a săptămânii, un înger ca un fulger de lumină s-a arătat femeilor mironosiţe venite la mormântul Mântuitorului să-I ungă trupul cu miresme. Poruncindu-le să nu se teamă, glasul său le-a adus vestea plină de nădejde că Iisus cel răstignit pe care-L căutau nu Se mai afla acolo, ci S-a sculat din morţi. Şi pe când alergau ele cu frică şi emoţie de la mormânt ca să ducă această veste apostolilor şi ucenicilor, Însuşi Iisus cel Înviat le-a întâmpinat, zicându-le: „Bucuraţi-vă!” (Mt. 28, 1-9). După aceea, arătându-Se şi apostolilor Săi, i-a încredinţat pe ei, şi prin ei pe noi, pe toţi, prin cuvântul cel plin de mângâiere şi nădejde: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor” (Mt. 28, 20).

Citeste mai departe…

OSANA, OSANA sau RĂSTIGNEŞTE-L, RĂSTIGNEŞTE-L?

Toată istoria creştinismului este marcată de timpul care trece de la Duminica Floriilor până în Zorii cei dintăi ai Zilei Învierii. O săptămână discerne sufletelor noastre locul pe care-L acordăm lui Hristos în viaţa noastră. Pare uşor să alegi astăzi, mai uşor decât în zilele acelea? Poate. Dar dacă privim atent la vieţile noastre vom vedea că nu este chiar aşa. Că nu e suficient să spunem Osana, ca să trăim în întâmpinarea Domnului. Că nu devenim mai buni doar pentru că trăim în Ierusalim. Că uneori, chiar trăind în cetăţi sfinte, comportamentul nostru nu ţine în viaţă pe Dumnezeu, ci-L ucide cu pietrele indiferenţei ori Îl răstigneşte prin idolatrizări omeneşti.

Pentru că, de ceva timp, Biserica ne propune eliberarea din idolatrizări, efortul postirii coincide astfel cu efortul demitizării lui Dumnezeu, aşezării Lui în adevărata lumină, aceea a Învierii. Din acest punct de vedere Floriile, ca praznic şi nod de postire, ne provoacă la analiza vieţii noastre în Hristos. Desigur că, la prima vedere, ne lăudăm a fi creştini, dar deseori ne surprindem că nu e chiar aşa, că strigătului de întâmpinare Osana, faptele noastre îi răspund cu Răstigneşte-L, semn al dezorientării duhovniceşti care ne cuprinde adeseori.

Citeste mai departe…

Nu stiti ce cereti
(Duminica a V-a din Postul Mare - a Mariei Egipteanca)

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Cu ajutorul lui Dumnezeu, iata-ne in Duminica a V-a a Marelui Post, numita si a Mariei Egipteanca, dupa numele sfintei care, inca de joi, indata dupa citirea Canonului Sfantului Andrei Criteanul, citit in toate parohiile la vreme de denie, marcheaza aceasta perioada de crestere duhovniceasca.

Am strabatut pe rand culmi de inaltare duhovniceasca si vai ale plangerii pacatelor noastre, largimi de suflet si ingustimi de judecata, ne-am plecat in rugaciune ca sa ne ridicam in fapta, ne-am inaltat in meditatie duhovniceasca pentru a ne adanci in sensurile Scripturii celei sfinte. Pentru ca a posti nu inseamna nicidecum a ramane intepeniti intr-o stare de bine dobandit ci a dobandi binele dinamic, acela care te ridica mereu si mereu la „mai bine“, pana la Binele Hristos.

Citeste mai departe…

Duhul cel mut si vorbaria fara Dumnezeu

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Duminica a IV-a din Postul Mare te aduce dinaintea a trei evenimente de lectura duhovniceasca. Pe de o parte este numita Duminica Sfantului Ioan Scararul, cel ramas in istoria monahismului si al istoriei duhovnicesti a Bisericii drept autorul unui celebru tratat de spiritualitate, numit pe scurt Scara, o veritabila icoana morala a sfintelor nevointe, a roadelor pe care virtutile dar si ispitele le produc in sufletul nevoitorului catre Cer.

Asezata imediat dupa Duminica Sfintei Cruci, Scara Sfantului Ioan te obliga sa intelegi ca orice parcurs duhovnicesc este tensionat, te tine legat de impreuna lucrarea cu harul lui Dumnezeu, ca de pacatuit pacatuim singuri, dar de urcat la Cer n-o facem decat impreuna cu Dumnezeu. Iti da de inteles ca orice etapa de viata duhovniceasca parcursa nu trebuie urmata de destindere. A te pocai nu tine de toanele unei distractii minore. A posti nu e o chestiune de dieta ci de tonus duhovnicesc, tonus care, pentru a fi mantuitor, trebuie sa fie mereu situat la cote inalte. Iar icoana Scarii, mai ales in constructia estetica de la manastirea Sucevita, atentioneaza cu privire la faptul ca nu esti mantuit pana cand n-ai consumat prin vietuire si ultimul fuscei al scarii, ca riscul de a cadea de foarte sus este uluitor de mare si ca frica de Dumnezeu preschimbata in intelepciune este singurul aliment spiritual care pazeste cresterea in smerenie.

Citeste mai departe…

Cine voieste sa vina dupa Mine…

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Hristos nu trage de nimeni sa-l care in Imparatia Sa cea Cereasca. Atent si grijuliu cu drepturile omului modern, Dumnezeu, Cel acuzat de incalcarea drepturilor omului universal si din toate timpurile de toti natangii erijati in instante socio-etice, evita sa fie presant in ce priveste acceptarea Sa drept Domn si Dumnezeu. Nu ameninta, nu manifesta in strada, nu emite sloganuri evanghelice. El Este Dumnezeu si aceasta realitate ar trebui sa fie de ajuns sufletelor noastre ca sa-si afle linistea in El. Si Postul Mare despre aceste lucruri ne vorbeste, la aceste alegeri de ruta duhovniceasca ne provoaca.

Duminica aceasta, numita a Crucii, poarta cu sine aceasta dimensiune. Evanghelia zilei (Marcu VIII, 34-38 si IX, 1) evoca tocmai propunerea de libertate pe care Hristos o face firii umane. O libertate asumata prin Cruce, lentila prin care trebuie sa privim libertatile noastre, ale omeniei din noi. Nu exista fortari. „De voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie“ (Mc.VIII, 34) devine astfel cheia provocarilor în numele Evangheliei Împaratiei, a provocarilor schimbarilor celor în Hristos Dumnezeu. Lasând la alegere si acceptare proprie provocarile vietii, Hristos ne spune de fapt ca pentru a putea trece cumpenele vietii ne este Cel mai de pret aliat, cea mai aleasa calauza, cea mai deplina calauzire.

Citeste mai departe…

Cine poate sa ierte pacatele, fara numai unul Dumnezeu?

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Duminica aceasta, numita a II-a din Post, a Sfantului Grigorie Palama, aduce cu sine o minune. In Capernaum, orasul activitatii si casei lui Petru, locul unei sinagogi vestite, Hristos vindeca un paralitic. De ce pe acesta din sutele de paralitici ai vremii? Evanghelia zilei ne arata (Marcu. 2.1-12) cum atitudinea ferma a prietenilor sai determina fermitatea atitudinii Mantuitorului.

Putem banui ca si atunci, ca si acum, in jurul lui Hristos se stransesera o serie de gura casca, entuziasmati de cuvintele pline de har ale Domnului nostru Iisus Hristos, fara sa vrea neaparat sa si schimbe ceva in viata lor. Cum putem banui si ca, in multe randuri, vor fi fost gata sa aplaude la cuvintele lui care loveau in cei lipsiti de lucrarea Duhului sfant, fie ei carturari, ori farisei, ori guvernanti ori pur si simplu oameni ai guvernarii romane, nu putini, de vreme ce localitatea avea punct de vama pe faleza portului, oamenii puterii fiind interesati sa nu le scape nici un techin din efortul bravilor pescari. Presati de starea de plans a prietenului lor, barbatii despre care ne evorbeste textul evanghelic, refuza sa se entuziasmeze si aleg sa-L entuziasmeze pe Hristos. Isi iau paraliticul pe sus, il trec prin multime si, cand nu mai pot avansa, sparg acoperisul casei. Chiar daca ne gandim ca nu este vorba despre un acoperis ca al nostru de acum, totusi gestul de curaj al prietenilor paraliticului entuziasmeaza. Caci dovedeste ca atunci cand vrei sa sprijini pe cel ranit si bolnav nu te poti opri la aparentele cuminteniei. Dovedind ca Hristos, ca si Imparatia, se ia cu asalt.

Citeste mai departe…

Duminica ortodoxiei, ortodoxia duminicii

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Inaintam in pelerinajul Postului Mare. De-acum avem parcursa o saptamana de cale duhovniceasca. Am deschis Triodul, asa se cheama perioada aceasta din punct de vedere al slujbelor si constructiei sale litugice, si ne-am rugat in cuvintele Canonului celui Mare, al Sfantului Andrei Criteanul, al carui refren duhovnicesc tine mintea legata de Dumnezeu: „Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!“.

Refren al pocaintei si smereniei, strigatul de durere sufleteasca pe care-l ridica lucidizarea dinaintea pacatului este, fara indoiala, cea mai de pret roada a postirii. Catre aceasta ne cheama Duminica aceasta. Ea ne obliga sa vedem cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru. Ce continut are credinta noastra, carui Dumnezeu ne inchinam, mai ales la vremea aceasta de inflatie in ce priveste religiozitatea si cultura religioasa. Carui Dumnezeu ii postim postul. Pentru ca la prima vedere pare ca postim de dragul lui Hristos, pe Care-l ascundem intre retete de post sau diete stupide, uitand ca scopul postirii nu este a nu manca ci a-L manca pe Hristos, trup si sange.
Toata Evanghelia din Duminica aceasta, cuprinsa in Evanghelia dupa Ioan (1.43-51), nu-i alta decat constructia identificarii Dumnezeului celui Viu. Mai intai prin Andrei, prin acesta pe Simon, fiul lui Iona, apoi pe Filip si Natanail…Si prin ei toata Betsaida, dinspre Betsaida lumea…

Citeste mai departe…

Izgonirea din Rai si Raiul izgonit

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Duminica aceasta poarta un nume dramatic. Duminica izgonirii lui Adam din Rai. Evanghelia zilei (Matei 6.14-21), constituie una dintre cele mai pline de slava pagini de pedagogie divina.

Ele urmeaza textului din Sfanta Scriptura care ne invata cum anume, cu ce cuvinte sa ne rugam: Tatal nostru (Matei 6.9-13). Mantuitorul indeamna la aflarea cheii Raiului, cheie pierduta de nesabuitul Adam. Rugaciunea smerita, adresata lui Dumnezeu ca unei Persoane vii, iertarea celui ce-ti greseste, postirea fara fandoselile cosmetizarii fariseice, smerita acumulare de har si dar, comoara sigura dinaintea furilor si ruginei celor stricacioase. Un aliaj pe care Dumnezeu ni-l deconspira cu dragoste de Frate mai mare. El ne arata, in fond, care trebuie sa fie parametrii efortului nostru duhovnicesc pentru redescoperirea raiului. Pentru reconstruirea starii de har dinainte de caderea in pacat a protoparintilor.

Citeste mai departe…