Nucii Sfântului Andrei

 fragment din Calutul lui Dumnezeu - Pr. Constantin Necula (Ed. Bunavestire, Bacau, 2003)

De fiecare an era la fel. Ioan o lua pe soţia sa Elena şi pe cei patru copii pe care-i dăruise Dumne­zeu şi plecau -­ de fiecare dată se ivea o ocazie - spre Peştera Sfântului Andrei, nu departe de satul în care ei înşişi aleseseră să-şi trăiască viaţa. Şi satul lor avea o urmă de-a Sfântului peste câmpia largă şi mai mereu crăpată de soare ca o buză sărată de o sete nebună. Hămesită de apă, văioaga de câmp, ce despărţea satul de latura de nisip a lacului, înghiţea îndată firul de pârâu ce-o străbătea uneori primăvara şi care purta numele de Pârâul Sfântului. De altfel, se retrăseseră din vraiştea oraşului în satul cu pârâu binecuvântat tocmai de dragul prezenţei unei urme a Sfântului Andrei care aici, la unirea dintre pământ, apa mării şi cer, era numit simplu, de sine înţeles - Sfântu’. Ca un alint sau ca un murmur de adormit în pace pe copii.

Auziseră de multe ori despre intervenţia Sfântului Andrei în viaţa celor care locuiau urma de talpă apostolică ce însemnase pe ţărmul Mării Negre mersul bine­cuvântat al vestirii Evan­gheliei lui Hristos. De la om la dobitocul din grajd, de la floarea câmpului la piatra drumului totul vibra de un nu-ştiu-ce plin de lumină şi de har dumnezeiesc. Ioan - crescut de un bunic, preot, după ce-i plecaseră părinţii spre uşa de lumină, care se deschisese să‑i cuprindă pe când erau tare tineri - trăise mereu cu gândul la Sfântul Andrei, ocrotitorul de seamă al Bunicului şi ai unor prieteni de‑ai lui despre care, odată crescut, aflase că nu se cheamă „duşmani ai poporului” şi nici „criminali” cum ades îi auzise pe unii slujindu‑i. El şi‑i amintea îngenuncheaţi - mai ales la vreme de noapte - în miezul de lumină pe care‑l împrăştia candela Maicii Domnului sau, mai ales, a Sfântului Andrei - cel căruia se rugau cu lacrimi în ochi.

Citeste mai departe…

Predică la Schimbarea la Faţă a Domnului

fragment din Praznicar - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântul Duh! Amin.

Iubiţi credincioşi!

Aţi auzit aseară cântarea vecerniei zicându-ne: „Astăzi Hristos în Muntele Taborului a schimbat firea lui Adam, luminând-o în chip de negrăit, cu dumnezeiască lucrare”. Iar ceva mai apoi cântându-se: „Strălucirea soarelui de pe pământ iarăşi a apus. Iar Hristos întru slavă, strălucind în munte, a luminat lumea” (Stihoavnă la vecernie).

Oricât de bine ne-am alege cuvintele pentru a surprinde această taină a Taborului, astăzi arătată dinaintea noastră, cuvintele acestea ale cântării Bisericii, imne liturgice care cântă prăznuirea, n-am putea să le depăşim. Câtă bucuroasă explicaţie în doar două fraze! Nouă, oamenilor, ne este specific să vorbim mult, mult, pentru a explica tainele, pe când Bisericii, prin glasul Sfinţilor imnografi, îi sunt suficiente acestea, simple, clare, exacte.
Citeste mai departe…

Priveghere la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (I)

fragment din Privegheri - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Îmi îngădui ca scurtul cuvânt pe care vreau să vi-l pun la inimă în seara aceasta să-l socotesc un rod al Bibliei, cartea cu care am ieşit ascunsă sub felon. Fără îndoială că o ştim toţi şi-o lăsăm ba să se prăfuiască, ba să nu se prăfuiască; o folosim numai când vrem noi şi de cele mai multe ori, din păcate, alegem din ea numai părţile care ne plac. Dar aş vrea să vă spun că mai mult adevăr decât ne rosteşte de fiecare dată Scriptura în raport cu Dumnezeu în primul rând şi apoi în raport cu noi, nu vom găsi nicăieri, oricât am căuta.

De ce vă spun acestea? Pentru că de fiecare dată avem cu privire la sfinţii pe care-i prăznuim în Biserică, două aduceri aminte. O aducere aminte ţine de rânduiala ritmului bisericesc, aceea care ni-i trimite din când în când în faţă, ca într-un fel de film - duhovnicesc, e drept, dar film -, stăm câteva ore împreună cu ei, auzim cântările ce li se aduc… Şi mă gândeam astăzi că ştiu cel puţin câteva persoane - care au şi plecat din timpul Vecerniei de altfel - cărora degeaba li se vorbeşte despre Sarra şi Avraam şi despre minunile acelea menţionate în citirile din Vechiul Testament, care se cheamă Paremii. Ei au nişte cunoştinţe, dar foarte vagi. Exact ca la Nuntă! Pot să le spun eu: „… Să te înmulţeşti ca Rahila, binecuvântată să fii ca Sarra şi ca şi cutare şi precum cutare…” Habar n-au pe ce lume trăiesc, din acest punct de vedere.

Deci acesta este un ritm bisericesc, acela al aducerii aminte de către Biserică, ea tot timpul atrăgându-ne atenţia asupra personajelor principale ale marii drame care este aşteptarea, plinirea vremii şi mai apoi întinderea aceasta către a Doua Venire a Mântuitorului. Celălalt ritm ţine însă de bătaia inimii noastre şi bătaia inimii noastre poate să facă în fiecare zi sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Şi noi aşa trebuie să citim Scriptura: ca şi cum am participa la o Liturghie, la o anamneză permanentă, la o permanentă aducere-aminte a vieţii Mântuitorului, dar şi a tuturor acelora care intră în raza de acţiune a acestei Lumini, a acestui Far care este Hristos, personaj - cum ar spune cei care ar comenta-o pe Hortensia Papadat Bengescu, de exemplu - personaj reflector, care, unde merge, luminează totul în jurul său. Or Hristos Domnul vine şi luminează dintr-o dată toate personajele acestei drame cuprinse între copertele Vechiului şi Noului Testament deopotrivă.

Citeste mai departe…

Predică la Sfânta Treime (I)

fragment din Praznicar - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Şi iarăşi zic ce am zis şi aseară, că m-am gândit mult cu ce salutare să vă întâmpin. Şi am să vă spun iarăşi „Hristos a înviat”! Pentru că, iată, Învierea Domnului ne descoperă bucuria trăirii împreună, şi astăzi, spre slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin.

Iată, numai ce s-a pogorât peste noi Duhul cel Sfânt în Ierusalimul nostru ceresc, Biserica, şi ochii noştri, care erau ţinuţi, s-au deschis. Ceea ce era ascuns inimilor şi ochilor noştri s-a făcut vădit în harul Duhului Sfânt, Dătătorul de ştiinţă, de înţelepciune şi de har al cunoaşterii. Pentru că dacă până mai ieri şedeam în Ierusalim cu Apostolii, întrebându-ne dacă Cel Ce S-a înălţat dintre noi va să mai vie, dacă ne mai îndoiam încă de spusa Sa - că dacă Se va duce la Tatăl Său, Se va duce şi la Tatăl nostru, şi că dacă Tatăl Său este Tatăl Său, este şi Tatăl nostru -, iată că prin Pogorârea Duhului Sfânt toate se luminează, toate se fac noi în mintea noastră.

Citeste mai departe…

Predică la Duminica Cincizecimii

fragment din Praznicar - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Iubiţi credincioşi!

Ca să-mi deschid cuvântul din ziua aceasta, am să mă folosesc de primul text pe care vecernia cea mare de aseară ni-l pune la îndemână, prin grija Părinţilor: „Prăznuim Cincizecimea şi venirea Duhului, sorocul făgăduinţei şi împlinirea nădejdii! Cât de adâncă este taina! Cât de mare şi de cinstită! Pentru aceasta, grăim către tine: Făcătorule a toate, Doamne, slavă Ţie!” Iar ceva mai încolo, tocmai pentru a sublinia bogăţia de sensuri a acestui Praznic al Praznicelor, născător de Biserică, acelaşi glas al Părinţilor, cuprins în cuvinte, zice: „Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăşte proorocii, sfinţeşte preoţii, pe cei necărturari i-a învăţat înţelepciune, pe pescari teologi i-a arătat; toată rânduiala Bisericii o plineşte. Cel Ce eşti de o Fiinţă şi de un scaun cu Tatăl şi cu Fiul, Mângâietorule, slavă Ţie!” Cutremurătoare cuvinte pentru o realitate cutremurătoare!

Citeste mai departe…

Stelian Gomboş, “Smerite încercări şi începuturi“, Editura Agnos, Sibiu, 2008, 202 pag.

Stelian Gomboş este deja un nume consacrat în publicistica creştină de la noi din ţară, fiind unul dintre cei mai activi condeieri ai Bisericii Ortodoxe Române. Volumul “Smerite încercări şi începuturi” face parte dintr-un “triptic” prin care autorul a debutat în volum la editura Agnos din Sibiu cu binecuvântarea Inaltpreasfinţitului Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Stelian Gomboş este un tânăr teolog hărăzit de Dumnezeu cu mult talent şi entuziasm, cu o mistuitoare căutare a adevărului şi cu darul mărturisirii lui Hristos. Este un autor care şi-a înţeles chemarea şi vocaţia în slujirea Bisericii lui Hristos şi a Neamului Românesc, un apologet al Ortodoxiei româneşti şi un neobosit pelerin în spaţiul Ortodoxiei româneşti şi greceşti. Talanţii cu care Dumnezeu l-a înzestrat i-a înmulţit pe deplin şi roadele se văd şi în volumul pe care îl prezentăm în rândurile care urmează.

Cartea se intitulează “Smerite încercări şi începuturi” şi este dedicată maestrului Dan Puric, un autentic creator de cultură şi artă românească şi un adevărat mărturisitor al lui Hristos în aceste vremuri de restrişte pentru Biserică. Romeo Petraşciuc, directorul Editurii Agnos, remarcă în cuvântul introductiv că volumul “cuprinde gânduri de prietenie ale autorului cu rostirile unor autori cu care s-a întâlnit în aplecarea sa către o lectură atentă, rostuitoare”. Volumul grupează o parte dintre recenziile făcute de autor unor cărţi pe care le-a considerat fundamentale în formarea duhovnicească şi devenirea intelectuală a oricărui credincios ortodox. Trebuie să precizăm faptul că nu e vorba de simple recenzii, ci autorul prezintă şi propriile sale cercetări şi concluzii la care a ajuns pe marginea temelor abordate de autori în cărţile lor.

Citeste mai departe…

Credinta cea adevarata
(Duminica a VII-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

IPS Dr. Laurentiu STREZA, Mitropolitul Ardealului

Duminica ce uneste Inaltarea si Rusaliile are o semnificatie deosebita pentru Sfanta noastra Biserica. Ea este dedicata Parintilor ce au participat la Primul Sinod Ecumenic, cel de la Niceea, de la care am primit si pastram neschimbata pana astazi formula marturisirii mantuitoare a dreptei credinte sau Crezul, cum il numim de obicei.

Crezul, pe care il stim cu totii - caci il rostim prima data (sau este rostit de nasi in numele nostru) la Taina Sfantului Botez, iar apoi la fiecare Sfanta Liturghie -, expune, pe scurt, continutul credintei noastre: Credem si marturisim pe Unul Dumnezeu, cunoscut si preaslavit in Treimea cea de o fiinta si nedespartita, Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Credem si marturisim ca Fiul, Dumnezeu adevarat, S-a pogorat din ceruri si S-a facut om adevarat, prin conceperea si nasterea din Preacurata Sa Maica, Pururea Fecioara Maria. Credem si marturisim ca a patimit si S-a rastignit, ca a murit si a fost ingropat, evenimente mantuitoare pentru a caror praznuire anuala ne-am pregatit de-a lungul Postului Mare si de a caror incununare cu Invierea Sa cea de a treia zi ne-am bucurat, iata, timp de patruzeci de zile, pana la Praznicul Inaltarii Domnului.

Citeste mai departe…

fragment din Praznicar - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

„Hristos S-a înălţat!” Şi noi suntem asemeni ucenicilor, cu privirea înălţată către înaltul cerului, pentru că de acolo, de unde am văzut că s-a deschis cerul, cuprinzându-L pe Fiul lui Dumnezeu şi reaşezându-L de-a dreapta Tatălui, tot de acolo ne va veni şi semn că Fiul Omului vine pe nori, aducându-ne judecată, dar şi binecuvântare, aducându-ne certare, dar şi mângâiere pentru cele pe care în viaţă le-am purtat.

Mântuitorul nostru era cu puţină vreme înainte de intrarea în Ierusalim şi vorbea cu cei care erau în jurul Său astfel (din Evanghelia de la Ioan, capitolul 12, versetul 23 şi următoarele): „Doamne, vrem să-L vedem pe Iisus - au zis cei care-au venit la Filip din Betsaida. Şi Filip a venit şi i-a spus lui Andrei; şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca Fiul Omului să fie preamărit. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, când cade în pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce roadă multă.” Şi mai departe spune Domnul: „Cel ce-şi iubeşte viaţa o va pierde; dar cel ce-şi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.” Şi după ce Se roagă cu acea rugăciune a potirului ce se vrea îndepărtat - pe care Hristos îl asumă pentru mântuirea noastră -, spune Domnul: „Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.” Şi auziţi: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, pe toţi îi voi trage la Mine.”
Fiecare zicem că sărbătoarea cea mare a Înălţării Domnului este aceasta, în Joia cea Mare, la patruzeci de zile de la Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dar evanghelistul Ioan, când foloseşte acest verset din cuvintele Mântuitorului - repet: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, pe toţi îi voi trage la Mine” - adaugă imediat: „… iar pe aceasta o zicea arătând cu ce moarte avea să moară.” Înălţarea lui Hristos începea aşadar cu înălţarea Lui pe Crucea Golgotei. Înălţarea Lui îşi are rădăcină în aşezarea Sa pe Crucea Golgotei, cu braţele întinse, cum spune Fericitul Augustin, într-atât încât să poată cuprinde în braţele Sale omenirea întreagă şi s-o tragă la Sine. Şi trăgând-o la Sine, s-o tragă la Tatăl. Şi trăgând-o la Tatăl, s-o tragă în Împărăţia nemuririi.

Citeste mai departe…

Priveghere la Sfinţii Împăraţi întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena

fragment din Privegheri - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Hristos a înviat!

Pentru că dacă n-ar fi înviat Hristos, zadarnică ar fi fost şi lauda împăratului pe care Dumnezeu ni l-a dăruit spre slava Sa şi spre mărirea Sfintei Biserici a lui Hristos Cel Înviat!

Iată, iubiţilor, astăzi sărbătoare mare se face nu numai pe pământ, ci şi în ceruri. Pentru că, fără-ndoială, cel care avea - aşa cum spuneau cântările duhovniceşti - binecuvântarea lui David şi misiunea lui Pavel, împărat şi misionar deopotrivă, nu poate să bucure numai pământul, ci neapărat bucură mai întâi cerul.

S-au spus multe despre Sfântul Împărat Constantin cel Mare. S-au spus foarte multe: unele de bine, altele de rău, ca despre toţi oamenii de pe pământ. Dar nimeni nu poate nega un singur lucru: extraordinara convertire a aceluia care părea, într-un moment, pierdut nu numai pentru credinţă, ci şi pentru eternitate. Cel care părea la un moment dat pierdut într-o lume bolnavă, iată, converteşte întreaga ţară la Crucea lui Hristos şi la binecuvântarea Lui.

Citeste mai departe…

Riscurile idolatrizarii Dumnezeului celui viu

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Poate parea dorinta de vedetism abordarea subiectului acestuia. De non-conformism teologic. Dar prea imi arde sufletul uneori ca nu vedem pe Cel Care umbla cu noi pe cale din pricina idolatrizarilor superficiale, scenaritelor partinice sau frustrarilor (ne)duhovnicesti. Din nefericire si spre nefericirea noastra am construit, comunicational, o plasa de clisee lingvistice si terminologice prin care am obturat vesitirea Evangheliei, transformand propovaduirea intr-o structura pestrita, riscand sa construim sloganuri fara valoare convertitoare.

Descopar, pe zi ce trece, ca e tot mai greu sa nu-L reduci pe Dumnezeu la un idol oarecare al lumii moderne. Sa nu-L lasi ancorat in interese meschine, sa nu-I iei in desert numele, sa nu transformi Imparatia lui Dumnezeu intr-un spatiu in care ajungi numai terorizandu-ti constiinta, fara sa o faci lucratoare in Duhul Sfant. Si cred, personal, ca de aici trebuie inceput. Cand ceea ce propovaduiesti sminteste sau induce libertati pe care nici macar nu le gandesti, intoarcerea la Evanghelie si Parintii Bisericii, de ieri si de astazi, devine obligatorie. Poate ca apelul la cumpatarea si luciditatea din cuvantul lor ne-ar scuti astazi de multe din excesele oralitatii sau teologiei de blog pe care o cultivam, vai, in sistemul repede inainte, pe care ni-l propune comunicarea moderna.

Idolatrizarea lui Dumnezeu se simte in transformarea rugaciunii in rugaminte, a mijlocirii in negociere, a sarbatorii in sarbatorire, a slujbei in eveniment mediatic, a Tainei in spectacol. Se simte in argumentarea prin lege omeneasca a hotararilor noastre care ar trebui sa fie marcate de adancime duhovniceasca, evanghelica, in graba de a ne speria de vadirea pacatelor noastre si in intarzierea pocaintei, in coplesirea lui Dumnezeu cu spaimele noastre inchipuite si nu cu dragostea noastra, fie ea cat de redusa. In usuratatea prin care ne facem judecatori inainte de a ne judeca, in alergarea noastra dupa toate ale simturilor inainte de a le curati, in confuzia dintre valorile mantuitoare si cele de context cotidian. Recursul la discretie si bun simt, la echilibru prin lucrarea in Duhul Sfant, prin raportarea corecta si continua la Duhovnici iscusiti, pe care sa nu-i folosim doar pentru a-i cita si indrepta pe altii ci si pentru a ne schimba viata noastra proprie dupa algoritmul duhovnicesc al vietii in Hristos Iisus, pot fi medicamentul la vertijul de idolatrizare in care-L confundam uneori pe Dumnezeu si Legea si Voia Lui, cu legile si voile noastre. In care confundam tainicul susur al tacerii Sale cu diatribele noastre zgomotoase, isvodite din alamurile citarilor.

Citeste mai departe…