Sabia şi coroana

Demult, un mare împărat a vrut să încerce înţelepciunea copilului său, moştenitorul tronului, şi a aşezat pe o masă coroana şi sabia lui. Chemându-şi fiul, i-a cerut să se gândească bine şi să aleagă ce îi este mai de folos în viaţă. Băiatul a ales sabia.
- De ce tocmai sabia, l-a întrebat regele?
- Pentru că prin sabie, pot câştiga şi păstra coroana.
- Aşa este, fiul meu, ai făcut o alegere bună. însă ţine minte: la fel este şi calea pe care trebuie să o urmeze fiecare om, fie el rege sau ţăran de rând: Calea Crucii, a jertfei, a dăruirii de sine. Crucea este singura armă pe care o poţi folosi în viaţă, în războiul de toată vremea, războiul cu diavolul, cu ispitele, cu neputinţa şi cu tine însuţi. Credinţa înseamnă luptă. Tu ai sabia prin care poţi cuceri şi păstra coroana, însă Crucea o avem cu toţii şi numai prin ea putem primi şi păstra Cerul în sufletele noastre. Să nu uiţi asta, fiul meu!

“Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate.” (Sfântul Isaac Sirul)

“Pilde si povestiri ortodoxe cu talc” - Leon Magdan

Sandu Tudor, „DUMNEZEU - DRAGOSTE”, Editura „Cristiana”, Bucureşti, 2000, 253 p.¹

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr. 2/2000

Caietele Preacuviosului Părinte Daniil de la Rarău, pe care Editura Cristiana încearcă să le scoată la lumină, sunt pline de cugetare teologică şi filosofică. Pentru generaţiile mai tinere, care n-au avut bucuria de a cunoaşte personalitatea părintelui de la Rarău, textele unite în cartea ,,Dumnezeu - dragoste” au darul de a-i introduce în dimensiunea interioară a unui părinte ce-a încercat să se împlinească duhovniceşte prin „calea cea strâmtă a culturii”.

Editorul de text Alexandru Dimcea are meritul de a fi pus cap la cap o mulţime de texte ce poartă numele părintelui Daniil, pe care acesta le-a lăsat spre păstrare pr. Nicolae M. Popescu. Aşa se explică omagiul pe care domnul Dimcea îl aduce părintelui Popescu.

Chiar dacă logica textelor nu poate fi circumscrisă în dimensiunea strictă a capitolelor, cartea pune în discuţie prezenţa lui Dumnezeu în viaţa omului nu doar ca idee ci ca trăire personală.

Această crestomaţie de texte este împărţită în două capitole: ,,Dumnezeu - dragoste” şi „Picături de rouă ale dimineţii veşnice”.

Este o carte ce te îndeamnă la răbdarea lecturii şi la meditaţie. Chiar dacă nu este o carte uşoară, pentru că orice adunare de texte riscă la un moment dat să devină plictisitoare şi pe alocuri monotonă, ea se impune prin vocaţia speculativă a gândirii părintelui Daniil.

Citeste mai departe…

In Memoriam: Şapte ani de la naşterea în viaţa cea cerească şi veşnică a Părintelui Profesor Constantin Galeriu de la Biserica „Sfântul Silvestru” din Bucureşti

În curgerea pământească şi vremelnică a timpului, în urmă cu şapte ani, în ziua de 13 august anul 2003, platoul ori piaţeta din faţa Bisericii „Sfântul Silvestru” din Bucureşti, precum şi străzile din preajma ei erau înţesate de foarte multă lume. Patriarh, mitropoliţi, episcopi, mulţi preoţi, oameni simpli şi artişti de prestigiu, studenţi teologi şi cerşetori, muncitori şi intelectuali rafinaţi îl petreceau pe ultimul drum pe cel care a fost Părintele lor duhovnicesc şi, fără să greşim, putem spune, pe cel care a fost Părintele duhovnicesc al Bucureştiului. Slujba înmormântării Părintelui Constantin Galeriu, prin amploarea sa, a fost asemenea unei ceremonii de canonizare. Astăzi, florile şi candelele ce străjuiesc mormântul situat lângă biserică, pe latura de nord, mărturisesc evlavia şi dragostea oamenilor pentru cel care a fost una dintre cele mai vii conştiinţe creştine ale neamului românesc din secolul al XX-lea.

Aşadar, în data de 10 august anul 2010 se împlinesc şapte ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Profesor Constantin Galeriu. Părintele Galeriu s-a născut la 21 noiembrie anul 1918, în comuna Răcătău - Răzeşi din judeţul Bacău. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe” din Roman, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti. În anul 1973 a devenit doctor în teologie. A fost preot paroh în mai multe sate, după care a devenit „spiritual” la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti (între anii 1973-1974). Între anii 1974-1977 a fost lector, iar între anii 1977-1991 profesor titular la acelaşi institut. Din anul 1992 era profesor consultant şi conducător de doctorat la Universitatea Bucureşti. La 1 ianuarie anul 1990 a fost numit vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. A fost profesor la Universitatea din Târgovişte, unde a predat Teologie dogmatică şi la Facultatea de Drept a Universităţii Ecologice din capitală, unde preda istoria şi filosofia religiilor. Între 7 august - 7 septembrie anul 1950, respectiv 16 august anul 1952 - 26 octombrie anul 1953 a fost deţinut politic pentru convingeri regilioase şi umanitare. În contextul evenimentelor istorice din anul 1989, în calitate de vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi de membru în Grupul de reflecţie a militat deopotrivă pentru înnoirea, dezvoltarea, statornicia şi stabilitatea Bisericii Ortodoxe Române. Părintele Galeriu a fost preşedinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Naţională UNESCO, membru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei medical-creştine „Christiana”, preşedinte al Editurii „Harisma”, preşedinte al Asociaţiei „Sf. Stelian - copiii străzii”, al Fundaţiei „Elena Doamna”, membru de onoare al Fundaţiei „Memoria”, preşedinte executiv al Asociaţiei „Frăţia Ortodoxă Română”.

Citeste mai departe…

Timpul schimbării

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
- Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
- Nu. I-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
- Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
- Da, părinte, un puiet de brad.
-Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
- Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
- Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
- Acum vezi; fiule? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor,
dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

“Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou.”
(Sfântul Grigorie Dialogul )

“Pilde şi povestiri ortodoxe cu tâlc” - Leon Magdan

Copilul bine crescut

Într-un sat din câmpie, s-au întâlnit la fântână trei femei. Două dintre ele nu încetau să-şi laude băieţii. Cea de-a treia însă, nu spunea nimic, cu toate că avea şi ea un băiat de care nu s-ar fi putut plânge. Au luat cele trei femei câte o găleată cu apă şi au plecat împreună înapoi, spre casă. Pe drum, s-au întâlnit cu cei trei copii, care se jucau într-o livadă.
- Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E aşa de puternic.
- Dar al meu, zise şi a doua, e priceput la toate.
Nici de această dată, cea de-a treia femeie nu a spus nimic, însă copilul ei, văzându-şi mama, s-a grăbit să vină şi să ia el găleata. Ceilalţi doi băieţi au început să râdă şi au rămas să se joace mai departe. Acum se vedea adevărul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se lăudase cu feciorul său, dar, în locul ei, vorbeau faptele…

“Învaţă-te, fiule, să fii totdeauna simplu şi fără răutate!” (Sfântul Efrem Sirul)

“Pilde şi povestiri ortodoxe cu tâlc” - Leon Magdan

A doua şansă

După ce a trăit o viaţă plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el, nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns în iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. Chinuindu-se zi şi noapte în flăcările iadului, se ruga încontinuu:
- Iartă-mă, Doamne, am greşit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă Doamne că m-am schimbat şi nu mai am pic de răutate în mine! În timp ce se ruga el, a apărut deodată un înger, care i-a spus:
- Bucură-te omule! Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi vrea să-ţi dea o şansă să vii în rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat?
- Sigur că da - zise omul cu nerăbdare - sigur că m-am schimbat!
- Bine! - a mai spus îngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge în rai şi vei scăpa de chinurile de aici.
Nespus de bucuros, omul a început să se caţăre pe firul ce atârna deasupra iadului, numai că, pe măsură ce se urca, a băgat de seamă că firul se subţia din ce în ce mai tare. Când s-a uitat dedesubt, să nu-şi creadă ochilor! Mulţi păcătoşi se atârnaseră de firul său, încercând cu disperare să scape din flăcările iadului.
- Ce faceţi?! - strigă omul speriat. Daţi-vă imediat jos, o să se rupă firul şi o să cad iarăşi. Daţi-vă jos, n-auziţi?! - ţipă omul cu disperare şi începu să-i lovească cu picioarele, în clipa aceea, firul s-a rupt şi au căzut cu toţii.
- Of, îngerule, uite ce mi-au făcut ceilalţi! Spune-i lui Dumnezeu să-mi trimită alt fir, ca să scap odată de aici!
- Nu se poate! - i-a răspuns îngerul.
- Cum aşa? Doar n-am nici o vină, firul s-a rupt din cauza lor!
- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta şi a invidiei tale. Firul acela era firul credinţei şi ar fi putut ţine şi tot iadul dacă ai fi avut încredere în cuvântul lui Dumnezeu şi dacă nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai lecuit de egoism şi că acum îţi pasă de aproapele tău, dar nu este adevărat. Fiind la fel de păcătos şi rău, firul nu te-a ţinut; de aceea s-a rupt.
În viaţă nu va reuşi cel rău, cel zgârcit şi interesat doar de propria persoană. Poate că va strânge averi, dar în sufletul său cu ce se va alege?
Dar cel ce îi ajută mereu şi cu dragoste pe ceilalţi, acela strânge în inimă comori cereşti, devenind om cu adevărat, căci om este doar cel ce trăieşte pentru oameni.

“Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu! Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi!”
(Sfanţul Maxim Mărturisitorul)

“Pilde şi povestiri ortodoxe cu tâlc” - Leon Magdan

Facerea lumii

Pe un drum de munte, s-au întâlnit doi ţărani. Unul dintre ei, mai răutăcios, l-a întrebat pe celălalt:
- Am auzit că mergi des la Biserică şi că te rogi mult. Dar de unde ştii tu că există Dumnezeu?
Ca şi când nu l-ar fi auzit, celălalt ţăran l-a întrebat la rândul său:
- Spune-mi, crezi că vitele noastre au fost astăzi la păşune?
- Da, cu siguranţă, priveşte pământul moale, este plin de urmele lor!
- E, acum priveşte şi tu soarele ce tocmai a răsărit peste dealuri, priveşte pădurea înverzită din faţa noastră, priveşte-te pe tine şi pe oamenii din jurul tău! Toate acestea sunt urmele mâinilor lui Dumnezeu Atotputernicul şi Atotţiitorul. Cum să fi fost făcute toate acestea, dacă nu din iubirea lui Dumnezeu, şi pentru ce să le fi făcut El aşa cum sunt dacă nu tot pentru iubire? Mai încape îndoială?

“Unicul adevăr este iubirea. Iubirea este aceea care dă viaţă şi căldură, care inspiră şi călăuzeşte. Iubirea este sigiliul pus creaţiei, semnătura Creatorului. Iubirea explică lucrul mâinilor Sale.” (părintele Theoklitos)

“Pilde şi povestiri ortodoxe cu tâlc” - Leon Magdan

Suflet întunecat

Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mănăstire spre satul de la poalele muntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl ţintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame şi frig, dar şi-a continuat drumul. Ajuns în casa băiatului, l-a chemat pe tatăl acestuia şi i-a spus:
- Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul şi foamea l-au răpus. Haide să îl iei şi veţi avea hrană pentru o vreme!
Bucuros, omul i-a mulţumit călugărului şi l-a urmat la locul cu pricina. Lângă cerbul mort însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neştiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată, lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit şi decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie.
Văzând toate acestea, călugărul îi spuse ţăranului:
- Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, răpuşi de griji şi nevoi, de lipsuri şi greutăţi. Sufletul lor se întunecă şi “îngheaţă” în atâtea necazuri. Aceştia uită de Dumnezeu şi de cele sfinte, furaţi de viaţa grea pe care o trăiesc, când doar credinţa le-ar mai putea încălzi sufletul. Numai dragostea şi mila lui Dumnezeu îi pot întări; nu trebuie decât să le caute, însă alţii - vai de aceia! - sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decât le-ar trebui şi, cu toate acestea, sunt şi ei morţi sufleteşte. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea şi altora. Sufletul lor este “îngheţat” de egoism, întunecat de lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare! Să fii copleşit de greutăţi este o neputinţă, însă să fii doborât de plăceri este o ruşine! La Judecata ce va veni curând, va fi rău de sufletul îngenunchiat de greutăţi, dar va fi vai şi amar de sufletul îngenunchiat de plăceri.

“Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieţii încearcă inimile, vădind răbdarea lor, sau belşugul vieţii devine iarăşi chip de ispită. E la fel de greu, atât să-ţi păstrezi sufletul neînjosit de greutăţi, cât şi să nu ţi-l jigneşti în situaţii înalte.”
(Sfântul Vasile cel Mare )

“Pilde şi povestiri ortodoxe cu tâlc” - Leon Magdan

IOAN CHIRILĂ, „CARTEA PROFETULUI OSEA”, Editura Limes, Cluj, 1999, 262 p.

Pr. Dr. Cristian Muntean, Legea Românească nr. 2/2000

În contextul comentariilor vechi - testamentare demersul părintelui Chirilă este lăudabil pentru că repune în discuţie mesajul profetic al celui pe care istoria biblică îl numeşte „evanghelistul Vechiului Testament”.

Lucrarea prezentată ca teză de doctorat, completează exegeza profeţilor preexilici (sec. VIII î.Hr.) începută în 1980 prin „Cartea Profetului Amos”, de părintele Mircea Basarab, şi continuată în 1998 prin „Cartea Profetului Miheia” de I.P.S. Nifon Mihăiţă.

Culmea maximă a deschiderii umanului revelaţiei la nivelul Vechiului Testament este profetismul, de aceea excursul părintelui Chirilă descoperă în această idee o primă motivaţie a lucrării. Analiza exegetică a profetismului este determinată de dorinţa de a prezenta convergenţa evenimentelor istorice spre Întruparea Domnului. Profetismul nu este un eveniment între celelalte evenimente ce constituie istoria unui popor ci însăşi culmea logistică a acesteia. Cartea se desfăşoară pe şapte părţi întregindu-se prin dinamica textului şi a unghiurilor de abordare. În prima parte autorul analizează profetismul din perspectiva revelaţiei vechitestamentare vizând două linii fundamentale: profetismul ca asumare a unei persoane alese de Dumnezeu în actul teofanic spre anularea limitatului cunoaşterii omului şl profetismul ca eveniment religios ce introduce omenirea într-o dimensiune hristologică a existenţei sale, făcând distincţia „teoretică” între Mesia - mesianism şi ideea mântuirii existentă în concepţia iudaică şi în cea a altor popoare.

Autorul ne previne că vom putea găsi în scrierile profeţilor adevăruri de credinţă „dacă nu în întregime noi, totuşi mai dezvoltate şi poate mai clar exprimate decât în Legea lui Moise”. Cheia interpretării mesajului profetic la Osea este oferită de succesiunea tematică: Lege - teofanie, tip - arhetip şi cunoaştere - iubire, care nu reclamă o întoarcere în timpul istoric, ci vizează „mersul ascendent al istoriei spre Fiul”.

Partea a doua prezintă cartea Profetului care prin iubire dobândeşte forţa restaurării şi a revelării iubirii divine fiind numit pe bună dreptate „Profet al dragostei”. (Doorly William, Prophet of Love). Aspectul tematic principal al cărţii îl constituie „hierogamia dintre Israel şi Dumnezeu.

Citeste mai departe…

In Memoriam: Trei ani de la trecerea la cele veşnice a Preafericitului Părinte Teoctist Arăpaşu - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Frânturi de gânduri şi sentimente despre momentul marii sale treceri…

Dacă ar fi totuşi, să mă bucur de ceva anume în aceste zile, vremuri şi momente de reculegere şi reflecţie, este faptul că iată, de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!… Acum, în aceste vremuri suntem părtaşii trecerii la cele veşnice a P.F. Părinte Teoctist - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române - mare cunoscător şi mărturisitor al istoriei bimilenare româneşti, totodată apologet al dreptei credinţe creştine, care şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea vieţii şi a slujirii Bisericii lui Iisus Hristos, vreme de foarte mulţi ani!… De aceea, pentru noi, începând cu anul 2007, ziua de de 30 Iulie, va comemora totdeauna, acest eveniment închinat despărţirii doar vremelnice şi numai pământeşti de cel de-al cincilea Întăistătător al Bisericii noastre strămoşeşti - naţionale, Părintele duhovnicesc al Ţării Româneşti a sfârşitului de veac XX şi începutului celui de-al XXI - lea, ierarhul, slujitorul şi monahul Teoctist, originar din Moldova lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi din patria luceafărului Mihai Eminescu!…

Drept urmare, în iureşul acestor zile, la împlinirea a trei ani de la moartea şi înmormântarea sa, mi-am adus aminte de viaţa, opera şi activitatea covârşitoare şi debordantă a Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, a cărui plecare dintre noi, neaşteptată şi mai ales nedorită, o regretăm foarte mult cu toţii!… De ce acest lucru, pentru că odată cu plecarea sa dintre noi am senzaţia că se încheie o epocă, o generaţie şi o pleiadă formidabilă de slujitori ai altarului străbun; şi îndeosebi fiindcă îi regretăm calităţile sale, personalitatea lui remarcabilă şi admirabilă, abilităţile sale foarte competente în dişciplina teologică şi în spiritualitatea tradiţională şi autentic - mărturisitoare a Părinţilor Bisericii, pe care ni le-a cultivat nouă în orice loc şi în orice timp, cu atâta dăruire, dragoste şi abnegaţie!… El este şi va rămâne în continuare, în conştiinţa discipolilor, profilul teologolui, a cărturarului şi a omului de cultură cu deschidere spre universal, spre consistenţă şi acrivie ştiinţifică, transmisă nouă cu foarte multă rigoare, acuitate şi exactitate!… Cu vaste şi avizate cunoştinţe în cele mai diverse discipline culturale, istorice şi teologice, Părintele Patriarh inspira tuturor foarte multă seriozitate, sinceritate, mult discernământ şi foarte multă blândeţe, nobleţe şi cuminţenie spirituală, transpunându-ne întotdeauna, într-o stare de confort sufletesc şi de bucurie duhovnicească!… Tocmai din această cauză era foarte apreciat, foarte admirat de foarte multă lume, bucurându-se de o popularitate ieşită din comun, drept pentru care mai era probabil, şi invidiat!… El, Arhipăstorul cu chipul veşnic luminos, a fost întotdeauna, consecvent probităţii sale intelectuale, morale şi sufleteşti!… Pentru acest fapt a fost foarte solicitat, fiind implicat în foarte multe acţiuni şi activităţi, în diferite comisii bisericeşti, teologice, culturale şi academice, din cadrul diferitelor instituţii şi universităţi româneşti ori străine, şi aceasta pentru că metodele şi normele sale de lucru, de evaluare şi cercetare erau cu adevărat ştiinţifice, actuale şi foarte eficiente!… Mai remarcăm faptul că a fost mult iubit de toată lumea, de toate vârstele şi categoriile sociale, intelectuale ori culturale: tineri, elevi-seminarişti, studenţi-teologi, preoţi, călugări şi credincioşi, ajutându-i pe foarte mulţi dintre ei prin recomandările şi sfaturile pe care le-a dat fiecăruia în parte, ori de câte ori a fost solicitat!…

Colaborator apropiat şi sfetnic luminat al multor profesori şi ierarhi - fiindcă cei mai mulţi dintrei ei îi datorează ascendenţa şi evoluţia, atât spirituală cât şi socială ori profesională; îndrumător a multor studenţi şi doctoranzi, păstor duhovnicesc a atâtor generaţii de preoţi şi călugări, membru a foarte multe organisme de specialitat6e din ţară şi de peste hotare, am observat cum, la înmormântarea sa l-au plâns şi l-au regretat cu toţii, fiind conştienţi de marea pierdere ce li s-a pricinuit!…

Citeste mai departe…