|
Bucuriile zilei a opta…
Cum poþi începe o carte despre ziua opta a unui gând, în care se începe, iarã ºi iar, poezia cuvintelor? Ca la Facerea, capitolul dintâi, unde Dumnezeu a zis ºi s-a fãcut, pânã astãzi cuvântul se zice ºi se face. Lumile noi, asemeni unor continente neexplorate, se-aºazã una lângã alta, vers dupã vers, semn dupã semn, cu limpezimea pe care o dã bãtaia de cord a inimii peste frunzele veºtejite ale nevorbirii. Cãci poezia este scoaterea din nevorbire a lumii.
Nu ºtiu dacã o astfel de carte, cum este aceasta a Marinelei Maria, este de prefaþat. Un cuvânt prea snob pentru marea de limpezire pe care cartea aceasta o þine întrânsa, prea sec pentru mireasma de cer ºi de lãmâi azuriu pe care o lasã pe suflet citirea poeziilor acestora. A fi responsabil, în raport cu o astfel de carte, înseamnã a deschide fereastra dinspre Rãsãrit a lumii ºi a-i lãsa versurile sã-þi ardã nepãsãrile ºi fariseicele liniºti. Ca un foc de ploaie în apus de curcubee.
Ce te doare cel mai tare la versurile acestea – care urmeazã altora, ºi nãdãjduiesc cã vor fi urmate ºi de altele – este tinereþea lor. Imperfecte, ca tot ce este tânãr, dar vii cum numai tinereþii îi este dat sã nascã, într-un soi de mediere cu freatismul obosit al lumii. Marinela ºi-a dat jos vipuºca de pe versuri ca sã înveºmânteze pe Maria cu aurul zorilor ÃŽnvierii.
De la satul pãrintelui Ilarie, în care cocoºii nu-ºi cântã oamenilor duminicile, la cotitura de sensuri din mustul cãrnii transfigurate, dincolo de ferestre ºi mãrturisiri de iubiri restartate din vreme în vreme de propriul ei curaj mãrturisitor, fata-poet comutã hârtiei graþia de cer a cuvintelor. Te încântã ºi te sperie, frust ºi delicat, ca plesnetul de daltã al bunicului ei de neam gorjenesc, Constantin Brâncuºi, fluturi ce zboarã prin piatra de limpede cer, înspicatã cu rouã.
Destul. Cred cã e destul cât am scris. Cartea aceasta ar trebui descântatã ºi pusã în casa din faþã a inimii. La colþul cu zestre care nu se ia de la noi… Din când în când trebuie scoasã din naftalina necititului ºi adusã la soare, s-o vadã lumina, sã-i reactiveze fotosinteza, sã lase iarãºi ºi iar zilei a opta spaþiu de a trece din timp în vreme, pe uºa din faþã a zâmbetului. Poate cã nu va place, dar ea nu este fãcutã sã placã. Poate nu veþi înþelege, dar ea nu este fãcutã sã fie înþeleasã. Bine, veþi zice, ºi-atunci? Cartea aceasta, dacã este carte, este fãcutã sã fie recititã. Dupã ritmul de-a pururi lãsat cordului de ritm al lumii: ºi a fost searã, ºi a fost dimineaþã…
Ziua a opta. Cartea aceasta, un soi de Cort al mãrturiei la marginea pustiului de lume în care ne ucidem zilele. Celelalte, pânã la ziua a opta…
Pãrintele Constantin Necula
|
