|
Teologia ca destindere
Nu știu cum aș putea prefața cartea Pãrintelui Bogdan Taifas. Titlul spune mult. Un preot pe care-l cheamã Taifas scrie o carte, O bârfã nespoveditã. Pare o glumã, cuvintele legându-se într-un zâmbet. Exercițiul de jurnalist, paralel cu acela de pãstor de suflete, prinde grãirea într-un joc de ape și foc, de cearcãne de veghe și limpeziri de zori. O limbã a comunicãrii directe, tot mai rarã, o inteligențã a frazei cu adevãrat savuroasã face ca lectura acestui jurnal de idei vii sã fie o bucurie. Realã și nãscãtoare de idei care sã dea meditației cotidiene un flux de energie pozitivã și lucrãtoare în Harul Mântuitorului Hristos. Pentru cã despre Acesta vorbește, cu ritm și patos pozitiv, convertitul la literã rostitã al Cuvântului. Un excurs teologic în cheia lui Nicolae Steinhardt, a Pãrintelui Nicolae Delarohia nu poate fi trecut cu vederea.
Atent ca sã nu dilueze teologia, Pãrintelui Taifas îi stã la îndemânã un echilibru nãscut din scriiturã, acolo unde corzile sufletului se zbat scãpate din copca exprimãrii nederanjante, unde spumeazã metafora și reînvie jocul copilãresc al ascunderii dupã cimilitura duhului. Atent la definiri și coagulãri exacte, plin de vioiciunea sensului euharistic al scriiturii. Om de câmpie, de val și țãrm, Pãrintele Bogdan te frãmântã în curiozitãți de tai Preot Bogdan Taifas fas, un taifas destins, cu zâmbet pe colț de gând, dar calibrat corect în hermeneutica șãgalnicã a Bisericii. Se simte cã iubește Scriptura și Veșnicul ei Autor, cã tãifãsuiește, tainic și relevant deopotrivã, cu Pãrinții Bisericii din a cãror experiențã omileticã își adaugã simplitatea comunicãrii adevãrurilor mântuitoare. Dintr-o generație fãrã frustrãri legate de dorința de a dovedi cã știe teologie, coerent și discret (Fiica lui Iair și o altã mulțime...), inteligent și cumpãnind bine nevoia auditorului închipuit, dar prezent, Pãrintele Bogdan oferã un alt soi de rostire teologicã. Tinereascã și destinsã. De foarte mulți ani cred, și mãrturisesc tot mai des, cã predica este un editorial al timpului liturgic. Un articol de primã paginã a unui cotidian diafan care se propune prin Bisericã lumii. Cred cã prin cartea sa de „bârfe nespovedite”, tânãrul Pãrinte propune tocmai un astfel de stil, descongestionat de false rigori, atent la auditor și la suplețea pe care Evanghelia o cere astãzi de la propovãduitorii sãi. La atâta drag de text dãruit de autor nouã, îmi îngãdui sã-i pun la inimã, și în inima prefeței mele, cuvintele Pãrintelui Alexander Schmemann, parte integrantã a unei culegeri de pretexte omiletice legate de Maica Domnului. El scrie: „Cea mai simplã definiție a abordãrii exterioare (a subiectelor de credințã, n.n.), spune cã aceasta depinde în întregime de existența unor dovezi. Dovedește cã Dumnezeu existã, dovedește cã Hristos este Dumnezeu, dovedește cã pâinea ajunge Trupul lui Hristos, dovedește cã existã o altã lume... Dovedește acestea și te voi crede. Dar dacã nu-mi vei dovedi, nu cred. Este suficient sã reflectãm la toate aceste dovezi pentru a ne convinge nu doar cã acest mod de abordare nu poate Teologia ca destindere sã ne conducã spre esența religiei, ci și cã este complet inadecvat vieții în general, cu excepția domeniului relative restrâns al științelor naturale. Poți dovedi cã apa fierbe la 100 de gr. Celsius, dar nu poți dovedi cã Pușkin este un geniu. Și este la fel de imposibil sã dovedești toate cele care țin de viața lãuntricã a omului: bucuriile și necazurile, cãutãrile și credința sa. Sã remarcãm cã nici mãcar Hristos nu a încercat sã dovedeascã ceva, El doar i-a chemat pe oameni sã vadã, sã audã, sã accepte ceva ce ei nu puteau sã vadã, nici sã audã, nici sã accepte, ceva ce chiar și acum marea majoritate a oamenilor nu vãd, nu aud și nu acceptã. Cu alte cuvinte, cu cât sunt mai profunde adevãrul, bunãtatea și frumusețea, cu atât mai puțin pot fi dovedite și, ca urmare, o abordare care se limiteazã la dovezi devine din ce în ce mai puțin aplicabilã. Și, astfel, ajungem la metoda pe care eu o numesc abordarea din interior, abordarea lãuntricã. Este metoda pe care o folosim cu toții în viața noastrã de zi cu zi, fãrã ca mãcar sã fim conștienți de ea. Astfel, de exemplu, când iubim o persoanã, vedem în ea ceva ce nu poate fi vãzut de cãtre cei care nu o iubesc. Ni se descoperã ceva din ființa sa lãuntricã, ceva ascuns vederii exterioare, dar descoperit prin iubire, intimitate și cunoaștere personalã” (Alexander Schmemann, Maica Domnului, Ed. Patmos, Cluj Napoca, 2010, p. 15-16). Iubire, intimitate și cunoaștere personalã. Calitãțile unui bun propovãduitor al Cuvântului, pentru ca Viața lui sã fie viața noastrã, viața lumii. O astfel de construcție interioarã este propusã prin cartea aceasta, ca un zâmbet hâtru dinaintea rânjetului lumii, care ne vrea triști și disperați și retardați în reacții duhovnicești. Pãrintele Preot Bogdan Taifas naște o bârfã bunã. Citiți în pace. Destindeți-vã. Meritã! Detașați și destinși, în harul Dumnezeului Celui Viu, deplin responsabilizați de dragostea în care El ne îmbrãțișeazã neliniștile...
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
Cuprins
Epoca pietrei
Definiþia bârfei
Criteriile bârfei
Presa zisã
Analiºti pur-sânge
Politica bârfei
Când bârfitul se bârfeºte
Din vorba multã nu lipseºte pãcatul
Alte priviri... alte vorbe
Atelã... la fracturile vieþii
Lepãdarea sinelui
Urmarea lui Hristos
Doar douã cuvinte
Bunule învãþãtor!
Slãbãnogul din Capernaum
Zaheu vameºul
Un tânãr, sã zicem din... Nain
Înmulþirea pâinilor
Mulþimea anonimã
O altã mulþime
Lângã drum de Hristos
Pãmântul fãgãduinþei
Între spini ºi pãlãmidã
Pãmântul secetos
Bogatul nemilostiv
Un alt bogat... avea doi fii
Bârfa... ca neputinþã a tãcerii
Fiica lui Iair ºi o altã mulþime
Întâietate în egalitate
Cele 10 fecioare
Un ospãþ neonorat
Doamne, ajutã-mã!
Vulpile au vizuini, iar pãsãrile cerului, cuiburi
Bârfa gregarã
O altã bârfã... nespoveditã
Prea mici ai Lui
„Gaiþele sapienþiale”
Vino dupã Mine
Un rai fãcut din beznã
Cei 10 leproºi
Logomahia rudimentarã
Vameºul ºi fariseul
Socrate ºi bârfa
ÃŽn spatele ideii
Spovedania lui David
Noi ce-I oferim Celui ce ni Se oferã?
|
