|
Povestea ca loc de întâlnire
Cu aceastã carte, Pãrintele Constantin Necula ne face copãrtaºi la vrerea adãstãrii în raiul din care niciodatã nu putem fi alungaþi: Împãrãþia Poveºtilor, locul în care se întâlnesc vremurile ºi vremuirile, cerul cu pãmântul, Dumnezeu ºi oamenii. Undeva, la confluenþa aceea a realului cotidian cu plãsmuirea de geniu, spaþiu în care ºtim foarte bine cã bagatelizarea ºi relativizarea oricãrui dat particular, oricãrui adevãr întemeietor nu face decât sã ne însingureze de tainã, de decodificarea sensurilor ultime, de Dumnezeu, pânã la urmã. Pentru cã adevãratele poveºti nu se sfârºesc niciodatã, iar în subtextul fiecãrei istorisiri din acestea se aflã, de fapt, adevãrata poveste, aceea în care ni Se dezvãluie Dumnezeu ca Tatã de poveste, Care a pregãtit lumea, cu toate ale ei, pentru a-i ferici, aºa cum doar El ºtie a o face, pe copiii Sãi. ªi Care ni se dezvãluie, de foarte multe ori, ºi prin poveºti. Pentru cã, nu-i aºa, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti...
Subiect de curs, iniþial, pentru studenþii Pãrintelui Constantin, decodarea celor trei poveºti ale lui Ion Creangã – Capra cu trei iezi, Povestea lui Harap alb, Fata babei ºi fata moºneagului – s-a strãmutat pe unde radio, pentru ca acum sã se plineascã vremea statornicirii lor în paginã de carte, aºa cum îi ºade bine oricãrei poveºti. Demers curajos ºi fecund, rescrierea, resemnificarea acestor puncte forte ale literaturii române în cheie teologicã se face cu un firesc uimitor, într-o logicã seducãtoare, de o temeinicã acurateþe. E, de altfel, datul Pãrintelui Constantin sã ne ademeneascã (ºi) prin fervoarea, fascinaþia discursului sãu, convingându-ne de probitatea raþionamentelor ºi a faptului cã, dacã vrei sã îþi asumi un viitor responsabil, atunci trebuie sã ºtii sã desluºeºti trecutul cuibãrit, de foarte multe ori, în poveºtile Neamului tãu.
Sunt uimitoare sensurile pe care le descoperi, împreunã cu Pãrintele Constantin, reluând aceste texte ale copilãriei! Se spune cã a înþelege o capodoperã înseamnã, în fond, sã o recreezi tu însuþi, sã îi inventariezi notele profunde, tâlcurile personale, sã îi desluºeºti adevãrata poveste. Or, la Pãrintele Constantin tocmai aceastã naturaleþe a re-scrierii istorisirilor de oarecând, pentru vremurile de acum, cu o surprinzãtoare ºi largã semanticã, dã savoare pretextului de a ne întoarce la poveste. O cãlãtorie iniþiaticã, dacã vreþi, înspre acasã.
„Pentru ca o idee sã trãiascã – era de pãrere Tudor Arghezi – n-ajunge sã-i puie un miez de geniu scriitorul. ÃŽi trebuie ideii contribuþia de minte ºi de bunãvoinþã a cititorului.” ÃŽnceputul a fost fãcut... Povestitorul e gata de cãlãtorie. Nu trebuie decât sã deschidem cartea, pentru a intra plenar în viaþa fãrã de moarte a gândirii curate a neamului românesc. Iar aceastã bunãvoinþã ne va face, cu siguranþã, mai înþelepþi cu încã o nemãrginire de poveste.
Romeo PETRAªCIUC
|
