Agnos - Editura si Librarie Contul meu  Conținutul coșului  Platește  
  Librarie » Catalog » MARTURISITORI » Blogul Agnos  |  Contul meu  |  Conținutul coșului  |  Platește   
Categorii
CARTI DE RUGACIUNI
CARTI PENTRU COPII
Editura Alias
EDITURA AREOPAG
EDITURA CHARISMA
EDITURA LUMEA CREDINTEI
MAICA ECATERINA FERMO
MARTURISITORI
PR. CONSTANTIN NECULA
SYNAXIS
TALCUIRI
PATERICE
IR. TEOFAN MADA
EDITURA AGNOS
EDITURA CATISMA
EDITURA EGUMENITA
EDITURA OASTEA DOMNULUI
EDITURA SOPHIA
ALTE EDITURI
Toate categoriile
Noutăți ortodoxe »
<b> Vindecarile lui Hristos si vindecarea noastra </b> <br> Pr. Constantin Necula
Vindecarile lui Hristos si vindecarea noastra
Pr. Constantin Necula

10,00RON
Toate noutațile
În Curând »
<b> Indumnezeirea maidanului </b> <br> Pr. Constantin Necula </br>
Indumnezeirea maidanului
Pr. Constantin Necula

20,00RON
Căutare
 
Cuvintele căutate
Informații
Blogul Agnos
Cum comand
Expediere/Plata
Toate categoriile
Vezi Lista completa
Contactați-ne
Marturisirea unui crestin. Parintele Marcu de la Sihastria
Monahul Filoteu Balan
10,00RON


     Ediție alcătuită de Monahul Filoteu Bălan

     „Aista-i cel mai mare duhovnic al Sihăstriei”…

     În Sihăstria și-a continuat viața de nevoințe, fiind prezent la toate slujbele de noapte și la Sfînta Liturghie, ce se făcea dimineața, zi de zi, pînă prin 1994-95, cînd nu a mai putut face zilnic efortul de a veni la slujbe. De atunci și-a luat ca nevoință să împlinească pravila Bisericii la chilie, pe lîngă Psaltirea ce o citea toată într-o zi. Spre deosebire de Părintele Cleopa, care petrecea 10 ore pe zi la pravila de chilie, Părintele Marcu, petrecînd viață de liniște, stătea 13 ore pe zi la pravilă. Iar restul zilei și al nopții își petrecea vremea cu rugăciunea minții și cu ostenelile stupăritului (vara, mai ales).
     Din două în două ceasuri pomenea vreo cîteva sute de pomelnice de la Psaltire, cam un sfert din totalul acestor pomelnice din Sihăstria. Acestea conțineau numele creștinilor (și nu numai, căci de multe ori erau feluriți eretici, romano-catolici, protestanți, sectanți, atei și chiar păgîni) care nu se puteau pomeni la Sfînta Liturghie. Biserica, prin glasul Părinților, ne învață că cei ce trăiesc în păcate de moarte (curvii, avorturi, ucideri, înjurături de cele sfinte, necredință – ateism, învățături și practici neortodoxe ori umaniste precum radiestezie, bioenergie, yoga, și altele de felul acesta care prin lucrarea lor aruncă în apostazie sau îndepărtează pe loc Darul Duhului Sfînt) nu se pot pomeni la Sfînta Liturghie de către preoți, ci singură rugăciunea particulară a fiecăruia dintre noi, dragostea și jertfa noastră pentru ei pot să-i întoarcă la Adevăr, de vreme ce mîntuirea, sau părtășia permanentă cu Hristos prin Dumnezeiescul Dar, se dă doar celor ce au primit Botezul ortodox și trăiesc bineplăcând lui Dumnezeu. Părintele Marcu lua acele cîteva sute de pomelnice ale sale din două în două ceasuri și le pomenea. Iar faptul acesta ne lămurește și despre programul său de somn, anume că niciodată nu ațipea mai mult de un ceas.
     Și nu trebuie să ne fie de mirare faptul că nu dormea, de vreme ce toți Sfinții Părinți învață că cel ce nu vrea să piardă rugăciunea inimii trebuie să nu doarmă mai mult de unul-două ceasuri pe zi.
     Deși pe cine ai fi întrebat în Sihăstria despre Părintele Marcu, nu multă lume ți-ar fi putut spune ceva precis, de vreme ce prezența sa impunea întotdeauna o stare cu totul deosebită, ceea ce îi făcea pe mulți dintre călugări și frați să nu știe ce să spună despre bătrînelul de lîngă ei. Dar răspunsul cel mai bun și mai sincer despre aceasta este că lîngă cuvioșia sa duhurile rele nu mai aveau putere. Sfințea locul unde trăia sau unde apărea, prin simpla sa prezență. Iar starea aceasta nemaipomenită nu mi s-a întîmplat prea des să o întâlnesc. Îl rog pe cititor să mă creadă că trebuia să fac eforturi ca să cuget ceva rău în prezența sa.
     Se mai întîmpla uneori iernile, ca din pricina zăpezilor, să nu poată să vină la slujbe decît cu greutate, ținut fiind în loc de reumatismul căpătat în închisoare. Îmi amintesc că avea mereu în chilie, dacă nu o sobă dogorindă, măcar un reșou sau un calorifer electric fierbinte. Așa a fost în ianuarie 1990, cînd a rămas mai multe zile la chilie, și pentru că avea acel dar de a cunoaște de mai înainte cele ce vor să fie, după ce nu a mai venit vreo 10 zile la biserică, a întrebat ceva despre conducerea comunistă a țării. Și atunci unul din părinții veniți să-l vadă, a exclamat: „Fericit ești, Părinte Marcu, că nu auzi și nu vezi nimic din cele ce se petrec! Iată, au trecut zece zile de cînd a căzut Ceaușescu și Partidul Comunist!”
     Mi-a zis, întrebîndu-l despre vederea lui Dumnezeu, că i s-a arătat Mîntuitorul Hristos de trei ori în viață. Și nu mă miră acest lucru, de vreme ce între ostenelile sale duhovnicești de zi cu zi, curăția minții era una din cele mai mari. Spre sfîrșitul destăinuirilor sale mi-a vorbit și despre acest vis-vedenie de prin octombrie-noiembrie 1998:
     „Nu îmi mai aduc aminte în ce pericol mă aflam, dar știu că eram urmărit de cîteva zeci de vrăjmași, vreo 50-60, și eram în biserică, în partea dreaptă, unde de obicei mai ședeam, aproape de icoana Mîntuitorului, sub fereastră. Aceste duhuri rele au venit și în biserică și s-au așezat deasupra strănii cîntăreților din stînga, cam în dreptul Proscomidiarului. Mie mi-era frică de ele și am început să fac închinăciuni. Cum mă aplecam, la fiecare închinăciune, cu „Doamne Iisuse” dispărea încet. Și tot așa, zicînd mereu, încă fiindu-mi frică, au dispărut unul cîte unul pînă s-au topit toți. Chiar după ce au dispărut toți, încă îmi mai era frică, pentru că lăsaseră, acolo unde șezuseră, pe perete, sus, niște pete negre. Încă uitîndu-mă acolo, a apărut Mîntuitorul lîngă mine, fără să-mi spună nici un cuvînt; doar cu ochii îl vedeam. Îmi dădea să înțeleg că nu trebuie să-mi fie frică, pentru că El e cu mine. Și încă fiind Mîntuitorul lîngă mine, în mijlocul bisericii, acolo unde se citește Apostolul, a apărut icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, o icoană cam de 70 pe 80 de cm, și alta mai mică lîngă ea. Și astfel mi-a dispărut frica. Așa m-am trezit. A doua zi am fost la Părintele Cleopa cu o mașină și i-am spus visul și aceea a fost ultima mea spovedanie către sfinția sa, mai înainte să plece dintre noi.”
     Probabil, cu acea ocazie, pe cînd se întorcea la chilie, Părintele Cleopa, petrecîndu-l cîțiva pași pe Părintele Marcu, a spus celor care erau de față, spre a-l smeri, după cum uneori avea obiceiul să glumească bătrînul duhovnic: „Îl vedeți? Aista-i cel mai mare duhovnic al Săhăstriei!”
     Mă duceam la el cît de des apucam. Dar pentru păcatele mele, acest „cît de des” nu era nici pe departe des, de vreme ce nu m-am dăruit nevoințelor așa cum mă împingea Darul dumnezeiesc ce îmi călăuzea zilele cele de început ale vieții mele călugărești; de aș fi făcut aceasta, nevoia de povățuire (neînșelată de vreunul din duhurile lumii acesteia) și înțelegere a schimbărilor ce se petreceau în sufletul meu nu m-ar fi lăsat să mă depărtez de lîngă picioarele sale. Într-o zi m-am gîndit să încerc ceea ce făcuse Sfîntul Simeon Noul Teolog, adică să mă spovedesc sfinției sale, care era simplu monah, de toate gîndurile și frămîntările de peste zi. Făcînd aceasta, Părintele Marcu și-a arătat cu adevărat măsura sa cea mare și minunată și m-a binecuvîntat cu răspunsuri și dezlegări ale celor ce-mi stăteau pe suflet, dîndu-mi-le pe loc și cu putere. Însă eu, ticălosul, nu am știut cum să potrivesc lucrurile ca să mă pot folosi de o așa comoară, ci m-am rușinat că duhovnicul ce-l aveam ar fi putut afla de astfel de lucrări duhovnicești fără blagoslovenia sfinției sale, care era preot, și s-ar fi tulburat. Și din prostie nu am folosit mîna ce mi-a întins-o bătrînul cel cu viață sfîntă ca unui ucenic prea iubit. Așa… nu am fost decît un netrebnic ascultător al unor cuvinte care au apucat să rodească în sufletul meu mult după aceea, și poate prea puțin.
     Dacă mă întreabă cineva cum mi-l aduc aminte pe Părintele Marcu, primul lucru pe care îl pot spune este că niciodată nu l-am găsit pe acest Sfînt, fie că era zi, fie că era noapte, fie că era pe cerdacul chiliei ori printre stupii din fața casei, fie că era în chilie pomenind pomelnice ori citindu-și pravila, fără lacrimi în ochi. De fiecare dată cînd veneam, îl vedeam cum i se luminează fața, mă binecuvintează și apoi, cu un gest discret, își ștergea lacrimile de pe obraz.
     În ziua de 2 decembrie 1998 marele duhovnic al Sihăstriei, stîlpul Bisericii, cel ce prin viața și cuvintele sale ținuse credința vie în țară în ultima jumătate de secol, Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie, a plecat la Domnul pe la două ceasuri după miezul nopții. Pe la șase dimineața un părinte cu lacrimi în ochi ne-a bătut în ușa chiliei și ne-a spus acest lucru. Am alergat la chilia părintelui Cleopa, de unde tocmai îl aduceau părinții pe năsălie la biserică.
     Lucrul minunat fusese că împreună cu Ieromonahul Amfilohie de la Diaconești fusesem seara la Părintele Marcu, iar cînd urcam spre stupină, trecînd prin fața chiliei Părintelui Cleopa, Părintele Amfilohie a avut acest gînd de sus să ne oprim pentru o blagoslovenie. „Cine știe cînd pleacă Bătrînul, și pe urmă ne pare rău că nu l-am văzut!...” Și am intrat la cuvioșia sa tocmai cînd ieșea un preot din Piatra Neamț. Iar după ce ne-a primit și ne-a binecuvîntat, am plecat la Părintele Marcu. Mi-a rămas în minte privirea puțin încețoșată a Părintelui Cleopa, faptul că vorbea foarte rar și nu mai avea vioiciunea de altă dată.
     Iar acum, dimineața, după ce l-am prohodit pe marele duhovnic, am urcat la Părintele Marcu să-i spun despre duhovnicul său. Dar… cred că știa deja, pentru că, deși eram primul care veneam să-i spun că Părintele Cleopa trecuse la Domnul, nu a fost deloc surprins, ci doar și-a făcut o cruce mare și cu multă smerenie și împăcare a spus: „Dumnezeu să-l ierte”. Și m-am întrebat atunci dacă știa ceea ce îi spuneam, și îmi zic astăzi, cu hotărîre, de data aceasta, că, Da!, știa de plecarea duhovnicului său, pentru că nu am văzut pe chipul său vreo tresărire, nepărînd surprins. Așa m-am dus și atunci, și așa mă duc și acum cu gîndul la Părinții Patericului, care vedeau pe nevoitorii din alte pustii că sînt duși de Îngeri la ceruri și își însemnau ceasul ieșirii lor.
     După ce pe la jumătatea lui februarie 1999 am isprăvit de scris cele ce mi le-a dictat, într-una din seri m-a întrebat: „Știi, se spune că un monah, dacă se mîntuiește, se mîntuiesc din cei adormiți ai săi pînă la al șaptelea neam. Dar eu nu îmi aduc aminte să fi găsit vreo mărturie pentru acest lucru. Ai putea frăția ta să cauți?” Și zicîndu-i că da, am venit după vreo două zile și i-am spus că în Sfînta Scriptură este singurul cuvînt pe care l-am găsit (chiar dacă nu numai o dată se pomenește în Scripturi despre aceasta) și i-am zis cuvîntul din Legea Veche, de la Ieșire, cap. 20, 4-6: «Să nu-ți faci chip cioplit și nici un fel de asemănare a nici unui lucru din cîte sînt în cer, sus, și din cîte sînt pe pămînt, jos, și din cîte sînt în apele de sub pămînt! Să nu te închini lor, nici să le slujești, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinților ce Mă urăsc pe Mine, pînă la al treilea și al patrulea neam, și Mă milostivesc pînă la al miilea neam către cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.» Atunci l-am văzut luminîndu-se la chip. Și întrebîndu-l dacă vrea să mai caut mai departe prin cărțile ce le aveam, mi-a zis că nu, de ajuns îi este acest cuvînt.
     Am înțeles mai tîrziu că în vreun fel anume i se vestise de sus ziua plecării sale din această lume și că voia să știe ce va putea face pentru toți cei pe care îi pomenise o viață întreagă. După cuvîntul Sfîntului Paisie de la Neamț și după al altora dintre Dumnezeieștii Părinți, știm că Dumnezeu nu lasă fără cercetare pe robii Săi și pe toți cei părtași Dumnezeiescului Dar îi înștiințează din vreme despre ceasul ieșirii din această lume. Iar Biserica, prin Părinți, îi plînge pe cei ce nu-și cunosc ceasul ieșirii. Care, din păcate, sînt mult prea mulți. Astfel, întrebîndu-se Sfîntul Simeon Stîlpnicul din Muntele Minunat dacă mulți sînt cei pe care îi întîmpină Îngerii la ieșirea din trup, a primit de sus răspuns, zicîndu-i: „Unul la zece mii, Simeoane”.



     Cuprins:

     • Mărturisirea unui creștin
     • Viața părintelui Marcu
     • Copilăria
     • Cîteva întîmplări
     • Tinerețea – o frescă a României interbelice
     • „Fachirul”
     • În Basarabia
     • Închisoarea Văcărești
     • Pelerin prin istoria neamului
     • Aiud
     • În închisorile comuniste
     • D. O. (Domiciliu obligatoriu)
     • La Cernica
     • Mănăstirea Slatina
     • Din nou arestat
     • Aiudul roșu
     • Eliberarea – Monah la Sihăstria
     • Stupina de lîngă Cer
     • „Aista-i cel mai mare duhovnic al Sihăstriei”
     • Porțile veșniciei
     • Cuvinte de folos
     • Tîlcuire din Psalmul 50: «Duhul Tău cel Sfînt nu-L lua de la mine»
     • Întruparea
     • Educația
     • Rugăciunea „Împărate ceresc, Mîngîietorule…”
     • Viața duhovnicească
     • 100 de rugăciuni
     • Smerenia
     • Darul Duhului Sfînt
     • Încercările
     • Însemnări
     • Mic Sinaxar – Folosul cititului Vieților Sfinților
     • Cheia Psalmilor
     • Cuvinte de folos (dactilografiate)
     • Rugăciune mai înainte de citire (cea cunoscută)
     • Înțelesul duhovnicesc al Psalmilor 50, 142 și al Fericirilor
     • Amintiri despre Părintele Marcu de la Sihăstria
     • Din manuscrisul lui Ioan Ianolide, „Document pentru o lume nouă”
     • Mărturiile Părintelui Arsenie Papacioc despre Părintele Marcu
     • Scrisori
     • Scrisori fără răspuns
     • Din dosarul de pensionare



      13 x 20 cm
      208 p.



     Mărturiile Părintelui Arsenie Papacioc despre Părintele Marcu
     Din Revista Scara, nr. 7, 2001
     Mai întîi de toate cu părintele Marcu (Costică Dumitrescu) ne-am cunoscut în luptă. Ne-am împrietenit; ne-am împrietenit pentru că eram cu mare plăcere într-o jertfire, în jertfă, în luptă, care ne cerea cu orice chip sînge. Era mai mărișor decît mine cu vreo 2-3 ani însă în luptă, în încordarea aceasta a inimii pentru ideal nu mai contează vîrsta. Contează mișcarea, eroismul, contează poziția.
     A fost foarte rezistent în suferințe. I se spunea Fachirul, nume pe care Securitatea de pe vremea aceea, în timpul lui Carol al II-lea, i l-a dat, pentru că suferind, suferea cu o răbdare nemaipomenită, fără vaiete.
     Ne-am încurajat încontinuu; prin închisori întîlnindu-ne foarte rar pentru că eram izolați. Eu eram la Zarcă, el la fel; mai puteam comunica cîte ceva prin morse, prin perete. Am avut cea mai frumoasă părere de om de jertfă despre Părintele Marcu față de mulți cu care eram obligați să ne întîlnim, să trăim, să plănuim. Nu era vorba de o negustorie în luptă. Nu era vorba de scopuri. Se jertfea fără discuție, avînd în vedere marile idealuri ale omului, ale neamului, ale neamului nostru.
     Eram foarte atașați de numele acesta de neam. Chiar și Căpitanul făcea foarte mult caz că neamurile vor veni toate la Judecată. Am avut o ocazie să asist la o discuție de oameni trăitori, legionari, în afară de închisoare. Ne spuneau ei de unde știe Căpitanul despre neamuri. Intr-adevăr, se spune în multe părți că neamurile vor veni la Judecată și vor fi judecate neamurile și inșii. Deci părintele Marcu nu era un om care să fi făcut, repet, negustorie cu lupta lui.
     Am plecat la mănăstire dintr-o nebunie pentru Hristos. M-am călugărit cu multă rîvnă, că dacă nebunia pentru Hristos nu există, nu poți să reziști. Aici te pierzi ca să te poți regăsi, în poziție îngerească. Nu la multă vreme a venit la mănăstire și Părintele Marcu la Slatina. Pe mine m-au arestat la Slatina, mănăstirea ctitorită de Alexandru Lăpușneanu. M-au luat din biserică, unde slujeam, la două noaptea, și m-au dus la Miliția din Suceava. L-am auzit într-o celulă alăturată pe Părintele Marcu, era și el arestat.
     Părintele Marcu a fost arestat pentru trecutul său legionar, eu însă am fost judecat pentru că fac parte din Rugul Aprins cît și din Garda de Fier. M-au condamnat 40 de ani să fie siguri că acolo voi zace în veci. Fără discuție, s-a observat că ne-a apărat Dumnezeu grozav, deși noi din partea dușmanilor eram mereu pe listele lor negre.
     L-am vizitat ca monah, pentru că era foarte hotărît pentru Hristos; era într-o chilie alături de Părintele Cleopa, dar nu se putea mărturisi la el, pentru că Părintele Cleopa se temea.
     M-a chemat printr-o scrisoare să vin să-l mărturisesc, și m-am dus sute de kilometri, de la Techirghiol. Avea ceva tainic, nu era vinovat, el conta că ar fi făcut parte dintr-o echipă atunci cînd a fost omorît Armand Călinescu; a fost și el invitat, dar nu a primit să facă parte din echipa respectivă, el contînd în lumea legionarilor de mare ținută ca un om de jertfă. Noi doream o jertfă interioară continuă. Nu a fost vinovat. Mi-a spus că s-a discutat că aș fi făcut și eu parte, dar nu e adevărat.
     Eu i-am spus: fii liniștit, nu-i nimic, prigoanele nu s-au terminat, pentru că cine fuge de prigoană fuge de Dumnezeu, cum spune Sfîntul Teodor Studitul. Și Biserica are încă nevoie de prigoane.
     Îl pomenesc cu mare drag, cu trăire, cu odihnă, a fost monah simplu. Mergea încovoiat cu un mic baston, și se ocupa de stupii mănăstirii Sihăstria.
     Îmi amintesc că ieșind de la părintele din chilie, pe un coridor m-a întrebat cineva despre Mișcarea Legionară, ce este. I-am spus: n-ai să pricepi, dar un lucru trebuie să înțelegi și să te temi: patronul Mișcării Legionare este Arhanghelul Mihail și i-am spus troparul: „Unde umbrează darul tău Mihaile Arhanghele, de acolo se teme toată lucrarea diavolului, că nu suferă să rămînă lîngă lumina ta lucifer, care a căzut din cer. De aceea ne rugăm ție: săgețile lui cele de foc îndreptate cu vicleșug împotriva noastră stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de laudă Mihaile Arhanghele.” Asta era Garda de Fier, i-am spus.
     Ultima dată m-am întîlnit cu el la Aiud pe un coridor. Ne-au scos din celule pentru o conferință. Au început să vorbească tot dintre ai noștri, pervertiți, în cadrul reeducărilor. Era o sală mare, și eu m-am ridicat în mijloc și le-am spus: ce vorbiți voi, ce știți voi despre Evul Mediu, Evul Mediu a fost teocentrist a pus pe Dumnezeu în frunte – m-am repezit la ei – pentru niște papi nenorociți acuzați Biserica Lui Hristos și virtuțile creștine. Așa s-a terminat conferința și m-am întîlnit cu părintele Marcu pe un coridor și i-am spus: „Ai grijă de tine, nu te lăsa”. Dar el a înțeles să aibă pururi grijă – să nu trădeze. I-am spus că nu mă refer la trădare, ar fi fost o jignire pentru el, ci să aibă grijă de el, să nu postească aspru, dacă găsește o bucată de pîine să o mănînce.
     Nu aveai ce să cedezi, nu ne jucam cu viața. Aici la Aiud nu se mai punea problema Mișcării Legionare, vroiau să ne dărîme complet din credința în Hristos. Acesta a fost obiectivul lor mai înalt decît celălalt.

Acest produs a fost adaugat la data de Luni 25 Februarie, 2008.

Stocul a fost epuizat.
Puteti achizitiona acest produs la o data viitoare
IMAGE_BUTTON_REVIEWS
Clientii care au cumparat acest produs, au mai cumparat:
<b>Patericul mirenilor</b> <br>Danion Vasile
Patericul mirenilor
Danion Vasile
<b>Pelerinul Rus</b>
Pelerinul Rus
<b>Sfantul Ioan de Kronstadt: viata, invatatura, minunile </b>
Sfantul Ioan de Kronstadt: viata, invatatura, minunile
<b>Un Serafim printre oameni - Sfantul Serafim de Sarov</b>
Un Serafim printre oameni - Sfantul Serafim de Sarov
<b>Metanii de dor</b> <BR>Maica Ecaterina<br>(Monica Fermo)
Metanii de dor
Maica Ecaterina
(Monica Fermo)
<b>Marturisiri - cum l-am gasit pe cel ce ma cauta</b> <br>Maica Ecaterina (Monica Fermo)
Marturisiri - cum l-am gasit pe cel ce ma cauta
Maica Ecaterina (Monica Fermo)
Anunțuri
discount
Notificari »
IMAGE_BUTTON_NOTIFICATIONSAnunta-ma noutatile la Marturisirea unui crestin. Parintele Marcu de la Sihastria
Monahul Filoteu Balan
Spune-i unui prieten
 
Spune-i unui prieten despre acest produs.
Păreri »
IMAGE_BUTTON_WRITE_REVIEWScrie o părere despre carte!

Copyright © 2019 Agnos - Editura si Librarie
Powered by osCommerce

   


credo.ro