Agnos - Editura si Librarie Contul meu  Conținutul coșului  Platește  
  Librarie » Catalog » PR. CONSTANTIN NECULA » Blogul Agnos  |  Contul meu  |  Conținutul coșului  |  Platește   
Categorii
CARTI DE RUGACIUNI
CARTI PENTRU COPII
Editura Alias
EDITURA AREOPAG
EDITURA CHARISMA
EDITURA LUMEA CREDINTEI
MAICA ECATERINA FERMO
MARTURISITORI
PR. CONSTANTIN NECULA
SYNAXIS
TALCUIRI
PATERICE
IR. TEOFAN MADA
EDITURA AGNOS
EDITURA CATISMA
EDITURA EGUMENITA
EDITURA OASTEA DOMNULUI
EDITURA SOPHIA
ALTE EDITURI
Toate categoriile
Noutăți ortodoxe »
<b> Zambetul sfintilor: file de pateric urban-rural contemporan </b> <br> Pr. Romeo Ene
Zambetul sfintilor: file de pateric urban-rural contemporan
Pr. Romeo Ene

10,00RON
Toate noutațile
În Curând »
<b> Indumnezeirea maidanului </b> <br> Pr. Constantin Necula </br>
Indumnezeirea maidanului
Pr. Constantin Necula

20,00RON
Căutare
 
Cuvintele căutate
Informații
Blogul Agnos
Cum comand
Expediere/Plata
Toate categoriile
Vezi Lista completa
Contactați-ne
Viața Sf. Benedict de Nursia
Sf. Grigorie cel Mare
7,00RON

Viața Sf. Benedict de Nursia
Sf. Grigorie cel Mare
Traducere: Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula


SFÂNTUL GRIGORIE CEL MARE, SERVUS SERVORUM DEI


   Mi-am început lectura din lucrările Sfântului Grigorie cel Mare, Papă al Romei, cu minunata Regula Pastoralis (591), în traducerea distinsului latinist și Preot Alexandru Moisiu , în timpul studenției. Nu știam pe atunci că Omilia a II-a a acestui op și cealaltă lucrare pastorală cu aceeași tematică, Despre preoție, a Sfântului Ioan Hrisostom nu doar că influențaseră decizia Sfântului Grigorie de Nazianz asupra acceptării slujirii arhierești, ci și devenise una dintre cele mai importante punți de legătură pastorală între Occident și Orient, fiind tradusă, încă pe când Sf. Grigorie trăia, de către Patriarhul Antiohiei, Anastasius al-II-lea, pentru ca la sfârșitul sec. al IX-lea însuși Regele Alfred să o traducă în saxonă .
   Mă entuziasmase limpezimea textului și curăția soluțiilor pastorale. Ulterior aveam să descopăr aceeași limpezime de text în rugăciunile Liturghiei ce-i poartă numele , chiar dacă astăzi, asupra paternității unei mari părți din Sacramentarium Gregorianum (liturghier) și a Antiphonarius Missae (culegere de cântări bisericești), sunt destule glasuri contestatare. Și astăzi cred că această limpezime ne este absolut necesară în expresia liturgică a mesajului nostru mărturisitor. M-am depărtat apoi de lucrările sale. Puținătatea traducerilor românești din opera sa, apartenența mai degrabă la arealul misionar Occidental, catolic, mi-au deturnat privirea dinspre el. Ceva mai târziu, entuziasmat de redescoperirea marilor cateheți și predicatori ai veacurilor primare, după ce am tradus în mică parte, ca niște exerciții de admirație, din Sfântul Ambrozie de Mediolanum și minunatul său ucenic, Fericitul Augustin, prin lectura din limba italiană, m-am bucurat să desopăr iarăși textele Marelui Grigorie. O dată cu cele din Leon cel Mare ori Fortunatus, din Vicențiu de Ruspe ori Cezar de Arles, multe dintre ele neexploatate deloc de școala de teologie românească. Structura simplă m-a frapat din nou. Romanul, fiu de senator, nu s-a rușinat să dezbrace roba cuvintelor întortocheate și să îmbrace țesătura limpede izvorâtă din contactul cu rugăciunea și trăirea în Hristos a vieții. Am redescoperit frumusețea stilului său în Omiliile despre Evanghelii (Homiliae in Evangelia), care, rostite între 590-591, își păstrează o actualitate plină de sens. Poate de aceea, înainte de a oferi un prim volum din suma traducerilor lor, ne-am grăbit să le dăm tiparului în prestigioasa Revistă Teologică de la noi, de la Sibiu . M-a bucurat enorm reacția pozitivă a studenților noștri când, în cadrul orelor de seminar, le-am citit din ele. Frumusețea lor, aproape Hrisostomică, este un îndemn pentru definitivarea unei ediții cât mai ample. Între timp, ca să mă odihnesc, am reluat citirea vieții Sfântului Benedict de Nursia. Când, în 2001, participând la un Congres teologic organizat de Fondacio International la Bruxelles, mi s-a oferit, ca dar de la organizatori, un drum la Chevtogne – abația benedictină care de la 1909 propune cea mai interesantă articulare liturgică a ecumenismului fără ifose, sediul distinsei reviste Irenikon –, simplitatea vieții părinților de acolo m-a frapat și bucurat deopotrivă. Desigur că cititsem, ca orice student bun, despre Benedict de Nursia, dar trecusem informația la „aproape necesară”. Ascultându-i pe părinții de acolo cât de bine știau cum stau lucrurile în Ortodoxie, m-am rușinat. Mai ales că descoperisem că Regula bunului călugăr Benedict nu se tradusese în românește. Mânat de un soi de jenă, mi-am cumpărat cea mai ieftină ediție din raft și am plecat spre casă. Cu teama în sân că nu trebuie să vorbesc prea mult despre Sfântul Benedict, că ține mai mult de catolicism. Mare mi-a fost mirarea când l-am văzut pomenit de Părintele Cleopa și mai ales când i-am aflat Acatistul în Acatistierul la Sărbători și Sfinți deosebiți . Apoi, descoperind date în plus, mi-am dat seama cât de tributar sunt școlirii fără duh și adevăr. Descoperind o ediție populară a Dialogurilor Sfântului Grigorie, am citit viața acestui binecuvântat monah. Postul Paștelui din acest an, 2008, l-am dedicat acestei bucuroase munci, aducându-l la lumină dinaintea cititorului român.
   Când am pășit, primăvara aceasta, în bisericuța rusească de la Chevtogne, purtam în bagajul meu de pelerin această smerită traducere, ca să-mi spăl rușinea de altă dată.
   
   
   CINE ESTE SFÂNTUL GRIGORIE CEL MARE, DIALOGUL
   
   
   Sfântul Grigorie cel Mare (cca. 540-604) s-a născut la Roma, cetatea eternă, din părinți patricieni , fiind fiul unui distins senator din cercul Anicienilor (Gens Anicia), familie cu numeroase implicații în politica bisericească . Despre familie știm că, alături de părinți, cele trei surori duceau o viață aproape monahală. Spunem aproape monahală pentru că, la acea dată, Regula Sfântului Benedict nu fusese acceptată ca fundament al vieții de obște, monahismul fiind mai mult un mod de viață. Numele grecesc al copilului de senator îi duce cu gândul pe unii exegeți la faptul că întreaga cultură elenistică se afla la mare prețuire în ambientul familiei. Grigorie a fost educat în climatul renașterii culturale promovate și în Occident, mai ales în Italia, de pragmatica sanctio a lui Justinian, fiind deosebit de bine pregătit în studiul gramaticii, al dialecticii și retoricii , științe pe care le va preda și concitadinilor săi. Poate și de aceea avea să devină, către 573 d.Hr., praefectus urbi, iar mai apoi apocrisarius, ambasador la Constantinopol (nunțiu apostolic), de către papa Pelagius al II-lea (578-590), după ce papa Bendict I (574-578) îl scosese din viața monahală de la mănăstirea Sant’ Andrea sul Cielo, unde era deja abate, și îl hirotonise diacon. Era o perioadă de conflict deschis între scaunul Patriarhal de la Constantinopol, ridicat de către Sf. Ioan Postitorul (582-595) la rangul de Patriarhie Ecumenică, și scaunul Romei, acolo unde acest act ridicase obiecții ample din partea lui Pelagius II.
   Întors la Roma, Grigorie și-a reluat viața de mănăstire la care este obligat să renunțe o dată cu chemarea sa la scaunul roman, după moartea lui Pelagius de ciumă. 3 septembrie 590 este data de la care Dumnezeu i-a îngăduit să-și lege pe veșnicie numele său de cel al Romei creștine. Sunt multe de scris despre admirabilul păstor, de la îngrijirea bolnavilor de ciumă și intervenția în contextul unei foamete cumplite, urmare a unei inundații fără precedent prin revărsarea Tibrului în Roma – semn al depărtării de Dumnezeu a poporului – până la organizarea patrimoniului bisericii și a acțiunilor sale de plitică ecclesială, strălucind în reorientarea politicii pontificale către ținuturile barbare, mai ales către regatul francilor .
    Ceea ce trebuie reținut din efortul papei Grigorie este că, în permanență, acesta a racordat pastorația sa la două valori perene: Dumnezeu Cel Viu și Evanghelia Sa. Poporul roman, parte integrantă a poporului creștin binecredincios, este văzut de către păstorul său drept principalul subiect al pastoralei. Patrimoniul Bisericii nu este altceva decât patrimoniul săracilor, beneficiari ai unor proiecte pastorale de excepție. Papa Grigorie s-a angajat cu toată ființa în îndeplinirea misiunii sale, până la moarte, survenită la 12 martie 604. Istoricii Patrologiei consemnează: „Viața lui a fost un drum anevoios și dureros, drumul unui mistic costrâns să facă față problemelor secolului, asaltat de chinuri morale și suferințe fizice. Deseori bolnav, el vorbește despre bolile lui cu simplitate în numeroase scrisori și chiar în public, în predicile ținute în fața poporului. Faima sa, nu numai cea de scriitor, ci și cea de om politic, și mai ales faima de sfânt și de organizator al acțiunilor de binefacere ale Bisericii în folosul celor loviți de soartă e dovedită de faptul că imediat după moarte au circulat biografii și că a fost considerat unul dintre cei patru mari învățați ai Occidentului. De o crucială importanță pentru istoria civilizației occidentale a fost evanghelizarea Angliei, inițiată de el ”. Poate părea puțin, dar asemănarea lui cu Sfântul Ioan Gură de Aur ori Sfântul Vasile cel Mare de către exegeții ortodocși ai vieții sale nu este mai puțin importantă. Dialogurile, care i-au dat supranumele, merită a fi oricând comparate cu scrierile Sfinților amintiți.
    OPERA SFÂNTULUI GRIGORIE, CU SPECIALĂ PRIVIRE ASUPRA DIALOGURILOR
   
    Unul dintre cei mai mari exegeți ai scrierilor gregoriene, Vicenzo Recchia – cel care a și dat cele patru tomuri ale Epistolelor Sfântului, Registrum Epistularum, un număr de 848 de epistole, mare parte pastorale – oferă una dintre cele mai exaustive bibliografii asupra subiectului în vol. V al ediției sale, cu adevărat complete , insistând asupra imposibilității epuizării cercetării textelor Sfântului. De altfel, trebuie știut de către cititorul român că există o Bibliografie a operei Sfântului, numită după autorul ei Bibliografia Godding , care consemnează 2608 titluri, contorizate pe perioada anilor 1890-1989. Și deja au trecut încă aproape 20 de ani. Relatăm aceste date pentru a sublinia marele continent euhologic și exegetic pe care-l descoperă scrisul Părintelui roman teologului de astăzi. Nu vrem să intrăm în amănunte care ar diminua din caracterul voit popular al lucrării noastre de traducător. Trebuie amintit că A. von Harnack, dușmanul realismului dumnezeiesc, făuritorul școlii mitologice germane, a inventat și un termen prin care să exprime subaprecierea operei gregoriene: Vulgarkatholizismus, catolicism vulgar, în sensul de catolicism pentru vulg, pentru oamenii simpli . Dar este bine de subliniat că opera Sfântului Părinte consemnează un stil inconfundabil, simplu, direct, dialogic inclusiv în omilii. Că a fost apreciat ne dovedește cercetarea unui francez, R. Etaix, care, căutând să realizeze un corpus unitar al Omiliilor sale, consemnează că a avut de cercetat mai mult de 400 de codici ori fragmente de manuscrise , mare parte fiind socotite de către biserică modele omiletice, cuprinse de aceea în Ghiduri Omiletice (Omeliare) . Care sunt principalele scrieri, afară de Epistolele sale deja amintite? Tratate morale despre Iov- Moralia in Job, scrisă la Constantinopol (35 de cărți), Omiliile despre Evanghelii – Homiliae in Evangelia (40 de omilii), Omiliile despre Iezechiel – Homiliae in Ezechielem (20 de omilii), precum și fragmente din Comentariul la prima carte a Regilor – In librum primum Regum expositiones (redactat de monahul Claudiu) și din Comentariul la Cântarea Cântărilor – Expositio in Cantica Canticorum (fragmente reduse). Lor se adaugă Regula Pastorală – Regula Pastoralis și corpus-urile liturgice, amintite deja de noi, Sacramentarium Gregorianum și Antiphonarius Missae.
    Dar poate că cea mai minunată lucrare a sa este cea numită Dialogi de vita at miraculis patrum italicorum sau, pe scurt, Dialogurile. Construite pe principul pedagogic al lecției dialogice, de unde și numele, Dialogurile gregoriene prezintă, într-un stil precis și limpede, accesibil și încurajator pentru credinciosul de rând, viața unora dintre personajele cele mai remarcabile dintre cele pe care evlavia populară le propunea deja venerării. Poate că pornind de la modelul pedagogic augustinian, care scrisese tratatul Despre catehizarea celor simpli – De catechizandis rudibus , sfântul păstor de suflete a dăruit aceste dialoguri cunoașterii celor simpli, după ce oferise clerului lucrarea Regulilor Pastorale. O făcea în stilul consacrat al istoricilor vremii, după unii mai ales Historia Philothea (Istoria religioasă) a lui Teodoret al Cyrului, mai ales pornindu-se de la analogia prin care Teodoret scria viețile Părinților Siriei, iar Grigorie viețile Părinților italici. Cert este că o epistolă din 593, adresată lui Maximian de Siracusa de către Grigorie, consemna cererea acestuia ca acela să-i procure povestiri hagiografe, fără îndoială izvor primar al operei sale. De prin acea perioadă durează nu doar preocupările ci, credem noi, și redactarea operei sale. Sfântul dialoghează cu un ucenic, Petru, un soi de avocat al celor simpli, care pune uneori întrebări de-a dreptul stânjenitoare pentru ceea ce am aștepta astăzi de la un convorbitor. Cert este că mare parte din întrebările deschizătoare de teme de dialog – disprețuite mai ales de cercetătorii francezi ai Dialogurilor, care au socotit mereu ca pe un mare semn de întrebare capacitățile de credință ale lui Petru – au fost reluate inclusiv de societatea românească post-comunistă. Cred că ele sunt reverberații ale oricărui suflet curat care caută lămurire, care nu întreabă doar de dragul interogării, ci mai ales de dragul lămuririi unora dintre aspectele vieții în Hristos a minunatelor personaje ale dialogurilor. Dacă, în genere, în această lucrare avem de a face cu o operă neunitară, structurată mai mult după nevoile pastoralei catehumenale decât după normele de editare specifice vremii, remarcăm că a II-a parte a Dialogurilor gregoriene se subscrie, unitar și limpede, prezentării vieții Sfântului Benedict de Nursia. Veți vedea că, în mare parte, textul este limpezit pedagogic de către Grigorie cel Mare și orientat spre temele mari legate de mărturia creștină, teologică și morală a sfântului monah, parte dintre cele consemnate de el provenind din surse contemporane Părintelui Benedict. Că ele au prins la publicul popular ne-o dovedește grabnica lor traducere în limba greacă (sub pontificatul lui Zaharia, 741-752), precum și traducerea lor în arabă și saxonă, limbile unor noi culturi, topite deja în creuzetul Europei de astăzi.
    Impresionant pentru cititorul de astăzi, grăbit în exegeze superficiale, este stilul spontan și grațios – cu mult peste Dialogurile lui Suplicius Severus, pe care alți exegeți le cred a fi sursă scrierii gregoriene –, stil în care Sfântul a eludat voit acuratețea lingvistică, ritmul fiind cel al unei povestiri populare. Insistăm asupra acestui aspect astăzi, când, chemați să dăm creștinilor lecturi de bucurie, ne pierdem deseori în stiluri alambicate, silind teologia să se rupă de limba poporului, construind idiomuri teologice cu vehemența în care juriștii ori medicii produc o limbă pe care nici ei n-o mai pot stăpâni.
    Despre stilul său este vrednic de reținut un cuvânt dintr-o sentință a sa celebră, din prefața Tratatelor despre Iov, dedicată lui Leandru de Sevilla: „consider că nu este deloc un lucru de laudă să silești cuvintele oracolului lui Dumnezeu să se supună regulilor lui Donatus” , Donatus fiind un faimos grămătic de secolul al IV-lea. Prin aceasta însă, nu înseamnă că Grigorie acceptă barbarisme în limbă ori alte reguli de confuzionare a limbii sale latine. Curată și ușor traductibilă astăzi, latina sa poartă efigiile patriciene ale genezei sale culturale, dar și pecetea tainelor lui Dumnezeu, în care-și caută mântuirea. Mistic și ascet, Grigorie este încântat de personajul său, îl crește și-l face aliat în creșterea altor creștini. Respingând regulile impuse de Cassiodor, Sfântul caută să mențină limba credinței la îndemâna credincioșilor. Nu-i greu de închipuit cu cât drag primeau aceștia cuvintele sale, efortul traducerii fiindu-ne mult diminuat de uimirea ce străbate din reacțiile lui Petru, omul-eseu care însoțește opera gregoriană a Dialogurilor.
    O ultimă consemnare înainte de a trece la lectura traducerii noastre. Ea s-a realizat după edițiile Dialogurilor realizate în colecția Sources Chretienne, 260, în 1979, Ed. A. de Vogue; 265, 1980, A. de Vogue și P. Antin. Pentru limba italiană am utilizat ediția realizată de Părinții bendictini de la Abația din Subiaco (coll. Spiritualita nei secoli, Citta Nuova Editrice). Pentru informații mai ample asupra textelor și edițiilor privind pe Sfântul Benedict de Nursia, a se vedea www.ora-et-labora.net.
    Se poate spune așadar că prin munca sa asiduă și prin exegeza propusă, Sfântul Grigorie a făcut posibilă trecerea misiunii bisericii în avanpostul cultural al Evului Mediu. Ca o răsplată din cer, prima istorisire a vieții sale a fost realizată, la finele sec. IX, de către istoricul longobard Paul Diaconul , monah în abația ctitorită de Sfântul Cuvios Benedict de Nursia, pe culmile de la Monte Cassino. La 1606, moaștele sale au fost strămutate în Capela Clementină a Catedralei San Pietro din Vatican , unde se bucură deopotrivă de venerarea adusă și de credincioșii catolici și de pelerinii creștin ortodocși.
   
Pr. Constantin Necula
31 mai / 1 iunie 2008

Format 14x21
Nr. pagini: 108

Acest produs a fost adaugat la data de Joi 16 Octobrie, 2008.

Stocul a fost epuizat.
Puteti achizitiona acest produs la o data viitoare
IMAGE_BUTTON_REVIEWS
Clientii care au cumparat acest produs, au mai cumparat:
<b> Pastoratia Bisericii in vreme de criza </b> <br> Preot Constantin Necula
Pastoratia Bisericii in vreme de criza
Preot Constantin Necula
<b>Alegerea Patriarhului - 41 zile ale dezinformarii</b><br> Pr. Constantin Necula,Florian Bichir, Romeo Petrasciuc
Alegerea Patriarhului - 41 zile ale dezinformarii
Pr. Constantin Necula,Florian Bichir, Romeo Petrasciuc
<b> Dumnezeu si omul </b> <br> Mitropolitul Antonie de Suroj
Dumnezeu si omul
Mitropolitul Antonie de Suroj
<b>Indumnezeirea maidanului</b> <br>Pr. Constantin Necula
Indumnezeirea maidanului
Pr. Constantin Necula
<b>Zei, idoli, guru</b> <br>Klaus Kenneth
Zei, idoli, guru
Klaus Kenneth
<b> Invataturi despre mersul la biserica </b> <br> Sfantul Teofan Zavoratul
Invataturi despre mersul la biserica
Sfantul Teofan Zavoratul
Anunțuri
discount
Notificari »
IMAGE_BUTTON_NOTIFICATIONSAnunta-ma noutatile la Viața Sf. Benedict de Nursia
Sf. Grigorie cel Mare
Spune-i unui prieten
 
Spune-i unui prieten despre acest produs.
Păreri »
IMAGE_BUTTON_WRITE_REVIEWScrie o părere despre carte!

Copyright © 2019 Agnos - Editura si Librarie
Powered by osCommerce

   


radio oastea domnului