ĂŽn epoca moderna se semnaleaza o cotitura: omul se ĂŽntelege ca individ si cosmosul ca spatiu sau infinit. Miscarile sociale umaniste contribuie la cresterea individualismului antropologic si subiectivismului monist, ĂŽn timp ce, paralel, stiintele pozitive ofera spatiul universal si obiectivitatea „demonstrabila”. Antropologia individulaista si cosmologia mecanicista sunt premisele secularizarii.
     Cartea aceasta ĂŽncearca sa destructureze tocmai monadele acestei secularizari, uzitând se o rara forta de expunere.