|
Ediþie alcãtuitã de Monahul Filoteu Bãlan
„Aista-i cel mai mare duhovnic al Sihãstriei”…
În Sihãstria ºi-a continuat viaþa de nevoinþe, fiind prezent la toate slujbele de noapte ºi la Sfînta Liturghie, ce se fãcea dimineaþa, zi de zi, pînã prin 1994-95, cînd nu a mai putut face zilnic efortul de a veni la slujbe. De atunci ºi-a luat ca nevoinþã sã împlineascã pravila Bisericii la chilie, pe lîngã Psaltirea ce o citea toatã într-o zi. Spre deosebire de Pãrintele Cleopa, care petrecea 10 ore pe zi la pravila de chilie, Pãrintele Marcu, petrecînd viaþã de liniºte, stãtea 13 ore pe zi la pravilã. Iar restul zilei ºi al nopþii îºi petrecea vremea cu rugãciunea minþii ºi cu ostenelile stupãritului (vara, mai ales).
Din douã în douã ceasuri pomenea vreo cîteva sute de pomelnice de la Psaltire, cam un sfert din totalul acestor pomelnice din Sihãstria. Acestea conþineau numele creºtinilor (ºi nu numai, cãci de multe ori erau feluriþi eretici, romano-catolici, protestanþi, sectanþi, atei ºi chiar pãgîni) care nu se puteau pomeni la Sfînta Liturghie. Biserica, prin glasul Pãrinþilor, ne învaþã cã cei ce trãiesc în pãcate de moarte (curvii, avorturi, ucideri, înjurãturi de cele sfinte, necredinþã – ateism, învãþãturi ºi practici neortodoxe ori umaniste precum radiestezie, bioenergie, yoga, ºi altele de felul acesta care prin lucrarea lor aruncã în apostazie sau îndepãrteazã pe loc Darul Duhului Sfînt) nu se pot pomeni la Sfînta Liturghie de cãtre preoþi, ci singurã rugãciunea particularã a fiecãruia dintre noi, dragostea ºi jertfa noastrã pentru ei pot sã-i întoarcã la Adevãr, de vreme ce mîntuirea, sau pãrtãºia permanentã cu Hristos prin Dumnezeiescul Dar, se dã doar celor ce au primit Botezul ortodox ºi trãiesc bineplãcând lui Dumnezeu. Pãrintele Marcu lua acele cîteva sute de pomelnice ale sale din douã în douã ceasuri ºi le pomenea. Iar faptul acesta ne lãmureºte ºi despre programul sãu de somn, anume cã niciodatã nu aþipea mai mult de un ceas.
ªi nu trebuie sã ne fie de mirare faptul cã nu dormea, de vreme ce toþi Sfinþii Pãrinþi învaþã cã cel ce nu vrea sã piardã rugãciunea inimii trebuie sã nu doarmã mai mult de unul-douã ceasuri pe zi.
Deºi pe cine ai fi întrebat în Sihãstria despre Pãrintele Marcu, nu multã lume þi-ar fi putut spune ceva precis, de vreme ce prezenþa sa impunea întotdeauna o stare cu totul deosebitã, ceea ce îi fãcea pe mulþi dintre cãlugãri ºi fraþi sã nu ºtie ce sã spunã despre bãtrînelul de lîngã ei. Dar rãspunsul cel mai bun ºi mai sincer despre aceasta este cã lîngã cuvioºia sa duhurile rele nu mai aveau putere. Sfinþea locul unde trãia sau unde apãrea, prin simpla sa prezenþã. Iar starea aceasta nemaipomenitã nu mi s-a întîmplat prea des sã o întâlnesc. Îl rog pe cititor sã mã creadã cã trebuia sã fac eforturi ca sã cuget ceva rãu în prezenþa sa.
Se mai întîmpla uneori iernile, ca din pricina zãpezilor, sã nu poatã sã vinã la slujbe decît cu greutate, þinut fiind în loc de reumatismul cãpãtat în închisoare. ÃŽmi amintesc cã avea mereu în chilie, dacã nu o sobã dogorindã, mãcar un reºou sau un calorifer electric fierbinte. Aºa a fost în ianuarie 1990, cînd a rãmas mai multe zile la chilie, ºi pentru cã avea acel dar de a cunoaºte de mai înainte cele ce vor sã fie, dupã ce nu a mai venit vreo 10 zile la bisericã, a întrebat ceva despre conducerea comunistã a þãrii. ªi atunci unul din pãrinþii veniþi sã-l vadã, a exclamat: „Fericit eºti, Pãrinte Marcu, cã nu auzi ºi nu vezi nimic din cele ce se petrec! Iatã, au trecut zece zile de cînd a cãzut Ceauºescu ºi Partidul Comunist!”
Mi-a zis, întrebîndu-l despre vederea lui Dumnezeu, cã i s-a arãtat Mîntuitorul Hristos de trei ori în viaþã. ªi nu mã mirã acest lucru, de vreme ce între ostenelile sale duhovniceºti de zi cu zi, curãþia minþii era una din cele mai mari. Spre sfîrºitul destãinuirilor sale mi-a vorbit ºi despre acest vis-vedenie de prin octombrie-noiembrie 1998:
„Nu îmi mai aduc aminte în ce pericol mã aflam, dar ºtiu cã eram urmãrit de cîteva zeci de vrãjmaºi, vreo 50-60, ºi eram în bisericã, în partea dreaptã, unde de obicei mai ºedeam, aproape de icoana Mîntuitorului, sub fereastrã. Aceste duhuri rele au venit ºi în bisericã ºi s-au aºezat deasupra strãnii cîntãreþilor din stînga, cam în dreptul Proscomidiarului. Mie mi-era fricã de ele ºi am început sã fac închinãciuni. Cum mã aplecam, la fiecare închinãciune, cu „Doamne Iisuse” dispãrea încet. ªi tot aºa, zicînd mereu, încã fiindu-mi fricã, au dispãrut unul cîte unul pînã s-au topit toþi. Chiar dupã ce au dispãrut toþi, încã îmi mai era fricã, pentru cã lãsaserã, acolo unde ºezuserã, pe perete, sus, niºte pete negre. ÃŽncã uitîndu-mã acolo, a apãrut Mîntuitorul lîngã mine, fãrã sã-mi spunã nici un cuvînt; doar cu ochii îl vedeam. ÃŽmi dãdea sã înþeleg cã nu trebuie sã-mi fie fricã, pentru cã El e cu mine. ªi încã fiind Mîntuitorul lîngã mine, în mijlocul bisericii, acolo unde se citeºte Apostolul, a apãrut icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braþe, o icoanã cam de 70 pe 80 de cm, ºi alta mai micã lîngã ea. ªi astfel mi-a dispãrut frica. Aºa m-am trezit. A doua zi am fost la Pãrintele Cleopa cu o maºinã ºi i-am spus visul ºi aceea a fost ultima mea spovedanie cãtre sfinþia sa, mai înainte sã plece dintre noi.”
Probabil, cu acea ocazie, pe cînd se întorcea la chilie, Pãrintele Cleopa, petrecîndu-l cîþiva paºi pe Pãrintele Marcu, a spus celor care erau de faþã, spre a-l smeri, dupã cum uneori avea obiceiul sã glumeascã bãtrînul duhovnic: „ÃŽl vedeþi? Aista-i cel mai mare duhovnic al Sãhãstriei!”
Mã duceam la el cît de des apucam. Dar pentru pãcatele mele, acest „cît de des” nu era nici pe departe des, de vreme ce nu m-am dãruit nevoinþelor aºa cum mã împingea Darul dumnezeiesc ce îmi cãlãuzea zilele cele de început ale vieþii mele cãlugãreºti; de aº fi fãcut aceasta, nevoia de povãþuire (neînºelatã de vreunul din duhurile lumii acesteia) ºi înþelegere a schimbãrilor ce se petreceau în sufletul meu nu m-ar fi lãsat sã mã depãrtez de lîngã picioarele sale. ÃŽntr-o zi m-am gîndit sã încerc ceea ce fãcuse Sfîntul Simeon Noul Teolog, adicã sã mã spovedesc sfinþiei sale, care era simplu monah, de toate gîndurile ºi frãmîntãrile de peste zi. Fãcînd aceasta, Pãrintele Marcu ºi-a arãtat cu adevãrat mãsura sa cea mare ºi minunatã ºi m-a binecuvîntat cu rãspunsuri ºi dezlegãri ale celor ce-mi stãteau pe suflet, dîndu-mi-le pe loc ºi cu putere. ÃŽnsã eu, ticãlosul, nu am ºtiut cum sã potrivesc lucrurile ca sã mã pot folosi de o aºa comoarã, ci m-am ruºinat cã duhovnicul ce-l aveam ar fi putut afla de astfel de lucrãri duhovniceºti fãrã blagoslovenia sfinþiei sale, care era preot, ºi s-ar fi tulburat. ªi din prostie nu am folosit mîna ce mi-a întins-o bãtrînul cel cu viaþã sfîntã ca unui ucenic prea iubit. Aºa… nu am fost decît un netrebnic ascultãtor al unor cuvinte care au apucat sã rodeascã în sufletul meu mult dupã aceea, ºi poate prea puþin.
Dacã mã întreabã cineva cum mi-l aduc aminte pe Pãrintele Marcu, primul lucru pe care îl pot spune este cã niciodatã nu l-am gãsit pe acest Sfînt, fie cã era zi, fie cã era noapte, fie cã era pe cerdacul chiliei ori printre stupii din faþa casei, fie cã era în chilie pomenind pomelnice ori citindu-ºi pravila, fãrã lacrimi în ochi. De fiecare datã cînd veneam, îl vedeam cum i se lumineazã faþa, mã binecuvinteazã ºi apoi, cu un gest discret, îºi ºtergea lacrimile de pe obraz.
În ziua de 2 decembrie 1998 marele duhovnic al Sihãstriei, stîlpul Bisericii, cel ce prin viaþa ºi cuvintele sale þinuse credinþa vie în þarã în ultima jumãtate de secol, Pãrintele Arhimandrit Cleopa Ilie, a plecat la Domnul pe la douã ceasuri dupã miezul nopþii. Pe la ºase dimineaþa un pãrinte cu lacrimi în ochi ne-a bãtut în uºa chiliei ºi ne-a spus acest lucru. Am alergat la chilia pãrintelui Cleopa, de unde tocmai îl aduceau pãrinþii pe nãsãlie la bisericã.
Lucrul minunat fusese cã împreunã cu Ieromonahul Amfilohie de la Diaconeºti fusesem seara la Pãrintele Marcu, iar cînd urcam spre stupinã, trecînd prin faþa chiliei Pãrintelui Cleopa, Pãrintele Amfilohie a avut acest gînd de sus sã ne oprim pentru o blagoslovenie. „Cine ºtie cînd pleacã Bãtrînul, ºi pe urmã ne pare rãu cã nu l-am vãzut!...” ªi am intrat la cuvioºia sa tocmai cînd ieºea un preot din Piatra Neamþ. Iar dupã ce ne-a primit ºi ne-a binecuvîntat, am plecat la Pãrintele Marcu. Mi-a rãmas în minte privirea puþin înceþoºatã a Pãrintelui Cleopa, faptul cã vorbea foarte rar ºi nu mai avea vioiciunea de altã datã.
Iar acum, dimineaþa, dupã ce l-am prohodit pe marele duhovnic, am urcat la Pãrintele Marcu sã-i spun despre duhovnicul sãu. Dar… cred cã ºtia deja, pentru cã, deºi eram primul care veneam sã-i spun cã Pãrintele Cleopa trecuse la Domnul, nu a fost deloc surprins, ci doar ºi-a fãcut o cruce mare ºi cu multã smerenie ºi împãcare a spus: „Dumnezeu sã-l ierte”. ªi m-am întrebat atunci dacã ºtia ceea ce îi spuneam, ºi îmi zic astãzi, cu hotãrîre, de data aceasta, cã, Da!, ºtia de plecarea duhovnicului sãu, pentru cã nu am vãzut pe chipul sãu vreo tresãrire, nepãrînd surprins. Aºa m-am dus ºi atunci, ºi aºa mã duc ºi acum cu gîndul la Pãrinþii Patericului, care vedeau pe nevoitorii din alte pustii cã sînt duºi de ÃŽngeri la ceruri ºi îºi însemnau ceasul ieºirii lor.
Dupã ce pe la jumãtatea lui februarie 1999 am isprãvit de scris cele ce mi le-a dictat, într-una din seri m-a întrebat: „ªtii, se spune cã un monah, dacã se mîntuieºte, se mîntuiesc din cei adormiþi ai sãi pînã la al ºaptelea neam. Dar eu nu îmi aduc aminte sã fi gãsit vreo mãrturie pentru acest lucru. Ai putea frãþia ta sã cauþi?” ªi zicîndu-i cã da, am venit dupã vreo douã zile ºi i-am spus cã în Sfînta Scripturã este singurul cuvînt pe care l-am gãsit (chiar dacã nu numai o datã se pomeneºte în Scripturi despre aceasta) ºi i-am zis cuvîntul din Legea Veche, de la Ieºire, cap. 20, 4-6: «Sã nu-þi faci chip cioplit ºi nici un fel de asemãnare a nici unui lucru din cîte sînt în cer, sus, ºi din cîte sînt pe pãmînt, jos, ºi din cîte sînt în apele de sub pãmînt! Sã nu te închini lor, nici sã le slujeºti, cã Eu, Domnul Dumnezeul tãu, sînt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina pãrinþilor ce Mã urãsc pe Mine, pînã la al treilea ºi al patrulea neam, ºi Mã milostivesc pînã la al miilea neam cãtre cei ce Mã iubesc ºi pãzesc poruncile Mele.» Atunci l-am vãzut luminîndu-se la chip. ªi întrebîndu-l dacã vrea sã mai caut mai departe prin cãrþile ce le aveam, mi-a zis cã nu, de ajuns îi este acest cuvînt.
Am înþeles mai tîrziu cã în vreun fel anume i se vestise de sus ziua plecãrii sale din aceastã lume ºi cã voia sã ºtie ce va putea face pentru toþi cei pe care îi pomenise o viaþã întreagã. Dupã cuvîntul Sfîntului Paisie de la Neamþ ºi dupã al altora dintre Dumnezeieºtii Pãrinþi, ºtim cã Dumnezeu nu lasã fãrã cercetare pe robii Sãi ºi pe toþi cei pãrtaºi Dumnezeiescului Dar îi înºtiinþeazã din vreme despre ceasul ieºirii din aceastã lume. Iar Biserica, prin Pãrinþi, îi plînge pe cei ce nu-ºi cunosc ceasul ieºirii. Care, din pãcate, sînt mult prea mulþi. Astfel, întrebîndu-se Sfîntul Simeon Stîlpnicul din Muntele Minunat dacã mulþi sînt cei pe care îi întîmpinã ÃŽngerii la ieºirea din trup, a primit de sus rãspuns, zicîndu-i: „Unul la zece mii, Simeoane”.
Cuprins:
• Mãrturisirea unui creºtin
• Viaþa pãrintelui Marcu
• Copilãria
• Cîteva întîmplãri
• Tinereþea – o frescã a României interbelice
• „Fachirul”
• ÃŽn Basarabia
• ÃŽnchisoarea Vãcãreºti
• Pelerin prin istoria neamului
• Aiud
• ÃŽn închisorile comuniste
• D. O. (Domiciliu obligatoriu)
• La Cernica
• Mãnãstirea Slatina
• Din nou arestat
• Aiudul roºu
• Eliberarea – Monah la Sihãstria
• Stupina de lîngã Cer
• „Aista-i cel mai mare duhovnic al Sihãstriei”
• Porþile veºniciei
• Cuvinte de folos
• Tîlcuire din Psalmul 50: «Duhul Tãu cel Sfînt nu-L lua de la mine»
• ÃŽntruparea
• Educaþia
• Rugãciunea „ÃŽmpãrate ceresc, Mîngîietorule…”
• Viaþa duhovniceascã
• 100 de rugãciuni
• Smerenia
• Darul Duhului Sfînt
• ÃŽncercãrile
• ÃŽnsemnãri
• Mic Sinaxar – Folosul cititului Vieþilor Sfinþilor
• Cheia Psalmilor
• Cuvinte de folos (dactilografiate)
• Rugãciune mai înainte de citire (cea cunoscutã)
• ÃŽnþelesul duhovnicesc al Psalmilor 50, 142 ºi al Fericirilor
• Amintiri despre Pãrintele Marcu de la Sihãstria
• Din manuscrisul lui Ioan Ianolide, „Document pentru o lume nouã”
• Mãrturiile Pãrintelui Arsenie Papacioc despre Pãrintele Marcu
• Scrisori
• Scrisori fãrã rãspuns
• Din dosarul de pensionare
13 x 20 cm
208 p.
Mãrturiile Pãrintelui Arsenie Papacioc despre Pãrintele Marcu
Din Revista Scara, nr. 7, 2001
Mai întîi de toate cu pãrintele Marcu (Costicã Dumitrescu) ne-am cunoscut în luptã. Ne-am împrietenit; ne-am împrietenit pentru cã eram cu mare plãcere într-o jertfire, în jertfã, în luptã, care ne cerea cu orice chip sînge. Era mai mãriºor decît mine cu vreo 2-3 ani însã în luptã, în încordarea aceasta a inimii pentru ideal nu mai conteazã vîrsta. Conteazã miºcarea, eroismul, conteazã poziþia.
A fost foarte rezistent în suferinþe. I se spunea Fachirul, nume pe care Securitatea de pe vremea aceea, în timpul lui Carol al II-lea, i l-a dat, pentru cã suferind, suferea cu o rãbdare nemaipomenitã, fãrã vaiete.
Ne-am încurajat încontinuu; prin închisori întîlnindu-ne foarte rar pentru cã eram izolaþi. Eu eram la Zarcã, el la fel; mai puteam comunica cîte ceva prin morse, prin perete. Am avut cea mai frumoasã pãrere de om de jertfã despre Pãrintele Marcu faþã de mulþi cu care eram obligaþi sã ne întîlnim, sã trãim, sã plãnuim. Nu era vorba de o negustorie în luptã. Nu era vorba de scopuri. Se jertfea fãrã discuþie, avînd în vedere marile idealuri ale omului, ale neamului, ale neamului nostru.
Eram foarte ataºaþi de numele acesta de neam. Chiar ºi Cãpitanul fãcea foarte mult caz cã neamurile vor veni toate la Judecatã. Am avut o ocazie sã asist la o discuþie de oameni trãitori, legionari, în afarã de închisoare. Ne spuneau ei de unde ºtie Cãpitanul despre neamuri. Intr-adevãr, se spune în multe pãrþi cã neamurile vor veni la Judecatã ºi vor fi judecate neamurile ºi inºii. Deci pãrintele Marcu nu era un om care sã fi fãcut, repet, negustorie cu lupta lui.
Am plecat la mãnãstire dintr-o nebunie pentru Hristos. M-am cãlugãrit cu multã rîvnã, cã dacã nebunia pentru Hristos nu existã, nu poþi sã reziºti. Aici te pierzi ca sã te poþi regãsi, în poziþie îngereascã. Nu la multã vreme a venit la mãnãstire ºi Pãrintele Marcu la Slatina. Pe mine m-au arestat la Slatina, mãnãstirea ctitoritã de Alexandru Lãpuºneanu. M-au luat din bisericã, unde slujeam, la douã noaptea, ºi m-au dus la Miliþia din Suceava. L-am auzit într-o celulã alãturatã pe Pãrintele Marcu, era ºi el arestat.
Pãrintele Marcu a fost arestat pentru trecutul sãu legionar, eu însã am fost judecat pentru cã fac parte din Rugul Aprins cît ºi din Garda de Fier. M-au condamnat 40 de ani sã fie siguri cã acolo voi zace în veci. Fãrã discuþie, s-a observat cã ne-a apãrat Dumnezeu grozav, deºi noi din partea duºmanilor eram mereu pe listele lor negre.
L-am vizitat ca monah, pentru cã era foarte hotãrît pentru Hristos; era într-o chilie alãturi de Pãrintele Cleopa, dar nu se putea mãrturisi la el, pentru cã Pãrintele Cleopa se temea.
M-a chemat printr-o scrisoare sã vin sã-l mãrturisesc, ºi m-am dus sute de kilometri, de la Techirghiol. Avea ceva tainic, nu era vinovat, el conta cã ar fi fãcut parte dintr-o echipã atunci cînd a fost omorît Armand Cãlinescu; a fost ºi el invitat, dar nu a primit sã facã parte din echipa respectivã, el contînd în lumea legionarilor de mare þinutã ca un om de jertfã. Noi doream o jertfã interioarã continuã. Nu a fost vinovat. Mi-a spus cã s-a discutat cã aº fi fãcut ºi eu parte, dar nu e adevãrat.
Eu i-am spus: fii liniºtit, nu-i nimic, prigoanele nu s-au terminat, pentru cã cine fuge de prigoanã fuge de Dumnezeu, cum spune Sfîntul Teodor Studitul. ªi Biserica are încã nevoie de prigoane.
Îl pomenesc cu mare drag, cu trãire, cu odihnã, a fost monah simplu. Mergea încovoiat cu un mic baston, ºi se ocupa de stupii mãnãstirii Sihãstria.
ÃŽmi amintesc cã ieºind de la pãrintele din chilie, pe un coridor m-a întrebat cineva despre Miºcarea Legionarã, ce este. I-am spus: n-ai sã pricepi, dar un lucru trebuie sã înþelegi ºi sã te temi: patronul Miºcãrii Legionare este Arhanghelul Mihail ºi i-am spus troparul: „Unde umbreazã darul tãu Mihaile Arhanghele, de acolo se teme toatã lucrarea diavolului, cã nu suferã sã rãmînã lîngã lumina ta lucifer, care a cãzut din cer. De aceea ne rugãm þie: sãgeþile lui cele de foc îndreptate cu vicleºug împotriva noastrã stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de laudã Mihaile Arhanghele.” Asta era Garda de Fier, i-am spus.
Ultima datã m-am întîlnit cu el la Aiud pe un coridor. Ne-au scos din celule pentru o conferinþã. Au început sã vorbeascã tot dintre ai noºtri, pervertiþi, în cadrul reeducãrilor. Era o salã mare, ºi eu m-am ridicat în mijloc ºi le-am spus: ce vorbiþi voi, ce ºtiþi voi despre Evul Mediu, Evul Mediu a fost teocentrist a pus pe Dumnezeu în frunte – m-am repezit la ei – pentru niºte papi nenorociþi acuzaþi Biserica Lui Hristos ºi virtuþile creºtine. Aºa s-a terminat conferinþa ºi m-am întîlnit cu pãrintele Marcu pe un coridor ºi i-am spus: „Ai grijã de tine, nu te lãsa”. Dar el a înþeles sã aibã pururi grijã – sã nu trãdeze. I-am spus cã nu mã refer la trãdare, ar fi fost o jignire pentru el, ci sã aibã grijã de el, sã nu posteascã aspru, dacã gãseºte o bucatã de pîine sã o mãnînce.
Nu aveai ce sã cedezi, nu ne jucam cu viaþa. Aici la Aiud nu se mai punea problema Miºcãrii Legionare, vroiau sã ne dãrîme complet din credinþa în Hristos. Acesta a fost obiectivul lor mai înalt decît celãlalt.
|
