|
Dacã vei avea rãbdarea ºi dispoziþia sufleteascã de a citi aceste gânduri, aºternute pe hârtie ºi izvorâte din adâncul fiinþei umane, vei înþelege, mai mult sau mai puþin, în funcþie de construcþia sufletului tãu, dragostea ºi ura, binele ºi rãul, bucuriile ºi înfrângerile, lupta continuã a existenþei umane, surprizele vieþii.
Autoarea încearcã sã demonstreze cã omul nu are limite în trãirile sufleteºti, punând la rang înalt aceste trãiri în evoluþia omului, dorind sã surprindã principalele aspecte sensibile ale vieþii, reflectând asupra unor teme filozofice, precum fericirea, iubirea, viaþa, ce este omul, destinul, împletite ºi explicate, în mare parte, prin prismã teologicã, cu o logicã desãvârºitã ºi convinsã fiind de afirmaþiile fãcute.
Parcurgerea acestei cãrþi va fi o provocare pentru tine, cititorule. Poate vei înþelege ceva mai mult din „bucuria” existenþei tale, vei înþelege cã viaþa ºi trãirile tale sunt supuse unor constrângeri ºi numai cei puternici vor reuºi sã le depãºeascã, arma ta fiind dragostea, credinþa în Dumnezeu, speranþa.
Lector univ. Vasile- Radu Bratianu
………………………………………………………………………
Mai devreme sau mai târziu, ne vom da seama cã pentru a face lucruri mãreþe în viaþã trebuie sã punem suflet. Dacã vei reflecta mai profund vei înþelege cã omul dincolo de cuvinte e sufletul. Dacã vei putea vreodatã sã-þi înþelegi sufletul, vei înþelege, oarecum, lucrarea lui Dumnezeu, adicã te vei înþelege pe tine. Vei constata, dacã þi se va întâmpla acest lucru, cã eºti mai fericit, iar iubirea ºi speranþa s-ar putea sã nu te mai pãrãseascã vreodatã; va fi întru, precum „întru” al lui Noica, adicã un înþeles deosebit al fiinþei care exprimã fiinþa dinãuntru, sugerând cã a fi înseamnã ”a fi întru ceva”: „Ce fel de fiinþã e aceea în care nu e loc pentru nicio vibraþie ºi nici o devenire”? (Constantin Noica).
Prof. Mihaela Bratian
Parcurgând acum prezentul cu „Mireasma iubirii”, „Omul între cruce ºi destin” ºi intimele însemnãri „Dintr-un jurnal”, capitole distinct alcãtuite din scrieri care au vãzut lumina tiparului în presa timpului, dar ºi eseuri din cunoscuta ºi apreciata emisiune radio „ÃŽmpãrtãºire din cuvânt”, constatãm o notabilã unitate stilisticã. O candoare a exprimãrii ºi reverberaþia unui crez asimilat din: „Eu mã sfinþesc pe Mine ÃŽnsumi, ca ºi ei sã fie sfinþiþi în adevãr” (In 17, 19). Nu este vorba aici numai de scrierile ºi rostirile Adelei Comãneci, de aceastã zestre de valori cu tulburãtoare întrebãri, rãspunsuri ºi ecouri. Pentru cã versurile ei izbucnesc din subsolul unor tensiuni, iar proza nu are nimic artificios, convenþional, autoarea înþelege faptul cã omul de astãzi trãieºte -material- mai confortabil, dar afectiv este mai neliniºtit, se simte tot mai dezarmat. Ea înþelege cã un creator autentic nu poate începe cu cele începute deja ºi cã podoabele culturii convenþionale înãbuºe autenticul. Frontul moralei în care se înscrie tot ce face acest „om de o aleasã nobleþe sufleteascã”, reprezintã un rãspuns la deschiderea destinului uman, un acel ceva al celor care cautã a se regãsi în adevãr. Iar depãºirea umanului duce la întâlnirea cu Dumnezeu ºi nu la întâlnirea cu neantul. Viaþa, în viziunea Adelei Comãneci nu se salveazã decât prin închidere în sine, dar progreseazã doar prin deschidere spre tradiþie ºi transcendenþã.
Prof. Alexandru Constantinescu
|
