13 x 20 cm
208 p.

Discursul si scrierile Parintelui Constantin Necula se plaseaza, mai intotdeauna, in mediul "riscului seductiei", fiind bucurie si durere deopotriva. (Romeo Petrasciuc)

Cartea ca mărturisire

Discursul şi scrierile Părintelui Constantin Necula se plasează, mai întotdeauna, în mediul „riscului seducţiei”, fiind bucurie şi durere deopotrivă. Prin modul său dezinvolt, absolut original de a-L prezenta pe Hristos, el face o figură de marginal, de rebel într-ale mărturisirii, clamând cu înverşunare neaderenţa la limbajul de lemn, la locurile comune ale propovăduirii lui Dumnezeu. Pentru Părintele Constantin şi, totodată, pentru cititorul său, Hristos nu e doar un refugiu, o alternativă, ci o alianţă, o rotunjire a sensului vieţii, unic adăpost împotriva morţii. În mărturisirea sa, Părintele reuşeşte, aproape de fiecare dată, să scape de capcana clişeelor, într-un metabolism cultural – corolar teologiei – de excepţie, care produce linişte, bucurie, şi acea binecuvântată tulburare de a afla mai mult, mai serios, despre Hristos. Ceea ce fascinează în discursul părintelui e perspectiva chemării la Dumnezeu, care nu vine, principial sau cu precădere, ca efect al urâciunii păcatului, din groaza pedepsei, cât, mai ales, din străvederea absolut fulgurantă a iubirii lui Dumnezeu, din seducţia pe care Acesta, de mii de ani, şi-o manifestă către noi, covârşind tot şi toate. În acest sens, întoarcera la Hristos nu e coborâre în infernul păcatelor, ci suiş, năvală către frumuseţea desăvârşită a lui Dumnezeu, către Împărăţie.

Temele abordate de Părintele Constantin sunt diverse, pornind de la preocuparea pentru copii (mărturie stau volumele de povestiri şi nu numai, adresate acestui segment), trecând prin locurile cele mai puţin bătătorite de pastoraţia comodă, convenţională (spaţiul maidanelor, al spatelui blocurilor, al provocărilor străzii), până la contaminarea cu accente scolastice, didacticiste, dintre cele mai riguros punctate ştiinţific şi teologic. Cartea aceasta se adresează deopotrivă raţiunii şi sufletului. Nu e, în fond, decât încă o încercare a Părintelui Constantin de a spune oamenilor cu care s-a identificat adesea în perimetrul misiunii sale că Dumnezeu încă mai aşteaptă la cotitura inimii noastre, pentru a ni Se dărui, ca împlinire a căutărilor fiecăruia dintre noi. Ea, cartea, cuprinde parte din întrebările şi răspunsurile urzite în cadrul conferinţelor Părintelui, desfăşurate în ultimii ani în diferite centre ale ţării, ordonate după câteva teme predilecte: Ortodoxia de bun simţ, Creştinul. Profilul mărturisitorului, Prietenia şi ispitele „neprietenului” ei, Viaţa de familie, Postul sau înfrânarea ca dar de la Dumnezeu. De aceea ea ni se dezvăluie ca încă o carte vorbită, de o adresabilitate vioaie, familiară, prieten de nădejde în vreme de restrişte sufletească.

Romeo Petraşciuc