|
Zei, idoli, guru
Marile religii ale lumi vazute prin ochii crestinismului
de Klaus Kenneth
SCURT MANUAL DE SUPRAVIEÞUIRE
Nici nu ºtiu cum aº putea scrie o prefaþã la o mãrturie zguduitoare prin fermitate ºi conþinut. Un volum plin de luciditate care mi-a dovedit, ca preot, cã duhul apologetic este una dintre harismele prin care laicatul de astãzi poate sã ajute demersul pastoral al Bisericii. Prin experienþa ºi cultura sa duhovniceascã Klaus Keneth dãruieºte cititorului unul dintre cele mai frumoase manuale de supravieþuire duhovniceascã. Discernãmântul ºi efortul ieºirii din bezna rãtãcirilor care cãutau sã-i satisfacã setea de Dumnezeu sau, cum deseori mãrturiseºte, golul din propria fiinþã, l-au purtat pe autor 2 milioane de kilometri în cãutarea Adevãrului (cum inspirat ºi-a intitulat o altã carte, apãrutã ºi ea la Ed. Agnos, 2009). Din pelerinajul acesta în cãutarea identitãþii sale veºnice s-a întors biruitor cãci s-a lãsat biruit de Hristos Mântuitorul, Dumnezeul cel Viu.
De astã datã nu mai avem de a face cu o mãrturie asupra propriei sale vieþi ci de modul în care, pe parcursul acesteia, a gustat din anestezicul islamului ºi Meditaþiei Transcedentale, Hinduismului ºi Yogei, Budhismului ºi Zenului, lãsându-se narcotizat de tãriile filosofiei ori misticismului oriental, descoperindu-ne prin analiza fiecãrei astfel de construcþii demonice frumuseþea Ortodoxiei, care nu ne face mai buni decât ceilalþi ci mai dãruiþi, mai responsabili- atunci când noi înºine nu ne þinem de false tradiþii ºi nu-l idolatrizãm pe Hristos, transformându-l, dupã chipul ºi asemãnarea slãbiciunilor noastre, în ideologie simplistã ori sindicalizare a reacþiei pastorale.
Dintâi cartea aceasta este un dar fãcut învãþãmântului religios din România. La toate întâlnirile noastre cu „intelighentia” de serviciu a Dialogului Social ni se reproºeazã cã nu îngãduim copiilor noºtri sã se ºcoleascã aconfesional, cu acest soi de culturã amalgamatã, pe care Klaus Keneth o demascã în toatã rânjitura ei specificã. Cãci la lipsa de mentalitate mãrturisitoare în jocul cãreia vrea sã intrãm antrepriza de îndobitocire programatã a poporului român, cu toate cã nu exceleazã în studii de specialitate-încã nu am auzit de un istoric al religiei, la modul serios, fundamental impus în conºtiinþa internaþionalã, cartea lui Keneth este o avertizare. Pentru divinizatorii lui Mircea Eliade sau I.P. Culianu nu ar fi rãu sã îi rugãm sã reciteascã actuala criticã în domeniu ºi, dincolo de simpatiile subiective care ne încearcã, sã remarce cam la ce nivel ne mai aflãm. Utopia sincretismului care cautã sã fie impus drept modã naºte deja lipsa de verticalitate în care ne-am înºurubat prin cerbicia politicianismului culturnic. Chiar când acesta are ca spaþiu de emanaþie Occidentul, nu-i musai sã renunþãm la analizarea sa în toate striaþiile multiformalismului ucigãtor de suflet. Lucrarea lui Keneth va deveni obligatorie unei „bune informãri a populaþiei”, ca sã folosim terminologia la modã în demagogia actualã, iar pãrinþii care vor citi lucrarea ºi vor mai subscrie diluãrii spirituale a sufletului copiilor lor cred cã trebuie sã înceapã sã-ºi punã foarte serios problema propriei mântuiri.
Frumuseþea scriiturii ºi modul respectuos de analizare a unor aspecte pe cât de populare pe atât de necunoscute cu adevãrat în arealul nostru educaþional, vor impune cartea. Nu prin note de subsol ci prin notele despre „subsolul” lumii în care trãim, dinspre care izbucnesc cãtre noi toate mofturile anormale ale omului trecut demult în post-creºtinism. Excelenta analizã este dublatã de o cunoaºtere din interior a fenomenelor descrise, dovedind luciditate ºi putere de rupere de minciuna ºi contrafacerile rudimentelor de religie în care, ca într-o pânzã a celui mai de temut pãianjen al lumii, þesutã de veacuri în jurul omului, firea omeneascã se lasã coruptã. Structurãri ca de fiºã de lecturã, dublate de articulãri pertinente din textele specifice fiecãrei religii sau culturi descrise, lipsit de rãutate ori causticitate ieftinã, Klaus Keneth rãmâne un apologet crescut în Duhul Sfânt, duhul bunului simþ. Descoperirea unei Ortodoxii vii, prin harul lui Hristos a vãzut Ortodoxia dintâi prin ochii binecuvântaþi ai Pãrintelui Sofronie de la Essex sau ai Pãrintelui Zaharia Zaharou, l-a scutit de grimasele cu care ne întâmpinãm uneori convertiþii. Bucuriile lui sunt ºi bucuriile comunitãþii care l-a primit în mijlocul ei ca pe un dar de Sus. E important sã înþelegem cã fratele acesta al nostru nu trebuie „controlat” la Ortodoxie. Uneori e smintitor prin gesturi? S-au smintit câþiva de câteva dintre propoziþiile sale? Interesant. Pentru cã, prea cuminþi ca sã mai convertim tristeþile ºi dezorientãrile semenilor noºtri în bucurii mãrturisitoare, am uitat de nebunia aceasta mãrturisitoare, care þine vie viaþa de credinþã a Bisericii noastre. Mesajul celor nenãscuþi (genetic) ortodocºi este tot mai limpede: ne e dragã Ortodoxia dar nu ortodocºii care ºi-au transformat inimile din tron al lui Dumnezeu în stalactite ale pãrerii de sine, dispuºi mereu la a converti pe alþii, dupã mãsura propriei împietriri, fãrã a face nici un efort personal, în linia propriului progres duhovnicesc.
Lucrarea aceasta þine în ea cheia de aur a oricãrei predãri a Istoriei Religiei, pe care uneori chiar ºcolile noastre de teologie o eludeazã prin false alinieri culturale. Nici o altã religie nu poate fi privitã decât prin lentila de Har a Duhului Sfânt, prin experienþa de har a Bisericii, ºi nu este cazul, niciodatã ºi în nici o situaþie, sã prevaleze diplomaþia falselor ecumenisme în defavoarea mãrturisirii de credinþã. Aici este frumuseþea nemaipomenitã a cãrþii. Pentru tot soiul de cuconeturi ºi elitiºti atraºi de ezoterisme ieftine - ale cãror pericole autorul nostru le identificã foarte atent, pentru toþi puºtii atraºi de softurile vieþii spirituale, cartea este un manual de supravieþuire. Personal cred cã pentru slujitorii bisericii, indiferent de treapta în care se încadreazã ei, cartea este un manual de abordare a problematicii generale ºi speciale a dramei sincretismului modern. Lipsit de urã ºi îngâmfare confesionalã, cred cã de aceasta s-a vindecat dintâi, autorul cãrþii împleteºte remarcabil istoria culturii personale cu aceea a istoriei religiei. Lucru din care la noi s-a gustat foarte rar.
Dacã cineva m-ar întreba care este pagina cea mai de preþ a lucrãrii nu aº ezita sã-i spun cã aceastã carte este cea mai de preþ paginã a literaturii apologetice în domeniul istoriei religiei. Ideea editorului român de a iniþia prin aceastã carte o colecþie apologeticã apare mai mult decât fericitã. Obligã la continuitate, la propunerea identificãrii unei linii ortodoxe a apologeticii care trebuie sã treacã de la fazã de combatere la aceea de dezbatere destinsã în Duh, fãrã învârtoºãri urâtoare ci înþelepþiþi de harul Mântuitorului. Sper ca lucrarea aceasta sã fie adusã dinaintea copiilor noºtri, bucuros cã ea existã aº fi trist dacã bucuria aceasta n-aº împãrþi-o cu ei, copiii neliniºtii noastre. Cred cã prin aceastã scriere Keneth se va înscrie pe linia unor contribuþii luminoase la elucidarea unor linii de forþã în dialogul cu societatea secularizatã. Neuitând, nici o clipã, mãrturisirea autorului: „Luminare cauþi? Sã ºtii cine eºti? Atunci priveºte-þi luptele pierdute! Restul e har sau mândrie. Acesta este sfatul meu cãtre toþi pelerinii drumului înfundat al misticii ºi meditaþiei asiatice, chiar dacã aceasta este ºi doar o simplã vizitare a unei librãrii cu cãrþi despre ezoterism. Cel care ºi-a vãzut propriile slãbiciuni, greºeli, mizerii ºi lipsuri, va fi pregãtit sã ia asupra sa Crucea lui Hristos, pentru a se depãrta de pãcat ºi de trãdarea dragostei lui Dumnezeu. O hotãrâre necesarã pentru a ne scoate din nevoie. Aceastã urã de sine, purificatoare, ne va conduce la recunoaºterea pãcatului, pocãinþã ºi întoarcere în braþele iubitoare ale lui Hristos. Drumul în jos este drumul în Sus. Nu e comod, nu, însã e cea mai mare aventurã pe care poate trãi un om. Mai ales din punct de vedere al biruinþei ºi al certitudinii despre viaþa veºnicã.”
Sper din toatã inima sã descoperiþi în paginile acestei cãrþi bucuria mãrturisirii care l-au adus pe fratele acesta al nostru în mijlocul poporului nostru, prin conferinþe ºi scriiturã. Cred cã mãrturisirea unuia care a gustat din biruinþa cea dinainte de Biruinþã este mai de preþ decât expandarea frustrãrilor noastre pastorale. Sã reînvãþãm a spune Hristos a Înviat nu ca pe un simplu salut pascal, ci ca pe o certitudine! Cartea aceasta, parte din argumentarea acestei certitudini.
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
|
