|
De ce sunt ortodox e, înainte de toate, o carte „româneascã”, o mãrturie de credinþã pe care Klaus Kenneth - autorul acestei noi apariþii - a dat-o, de fiecare datã, cu fiecare conferinþã, apariþie media, discuþie sau împreunã-ºedere cu cei pe care i-a întâlnit în cele douã cãlãtorii ale sale în România.
Am inserat, în paginile acestui volum, douã conferinþe (susþinute la Sibiu ºi Deva), o serie de convorbiri provocate de Romeo Petraºciuc ºi Raluca Toderel, emisiuni radio, interviuri apãrute în presa scrisã, precum ºi o selecþie de întrebãri ºi rãspunsuri din cadrul diverselor conferinþe susþinute de Klaus în diferite oraºe ale þãrii.
ªi în paginile pe care le veþi parcurge, veþi descoperi un Klaus Kenneth extrem de viu, mereu gata de a se face inimã de gând pentru a ieºi în întâmpinarea celorlalþi, chemându-i la Hristos ºi dãruindu-le bucurie, curaj mãturisitor.
Mulþumim, pe aceastã cale, tuturor celor care au fãcut posibile aceste întâlniri de suflet. Cu fiecare loc în parte, s-au trasat noi ºi frumoase prietenii, s-a prelungit Împãrãþia dragostei lui Dumnezeu printre oameni.
De asemenea, mulþumim colegilor din media, care ne-au permis, cu generozitate, reproducerea materialelor difuzate / publicate în segmentele în care îºi desfãºoarã activitatea.
ªi, mai ales, Îi mulþumim lui Dumnezeu cã κi face încã lucrarea Sa minunatã prin oamenii pe care doar El ºtie cum sã îi covârºeascã ºi converteascã, prin dragostea ºi pronia Sa, dezarmant de seducãtoare.
(Editura, Cuvânt de întâmpinare)
Venit în România sã mãrturiseascã pe Hristos, Klaus Kenneth a fãcut-o într-un mod cu totul dezlegat de ifosele noastre misionare, sfidându-ne încrunþelile ºi adaosurile cinice. A deschis rãni ºi vinovãþii, a închis dureri ºi a fãcut sã freamete sãlile. A convenit unora. Altora, nu. Ca întotdeauna în România post-decembristã, cârtitorii lui au vãdit cã unei construcþii constante de culturã creºtinã, mãrturisitoare, preferãm cultura instinctualã, aceea care oferã rezultate soft, manevrabile. Klaus Kenneth nu ºtie sã mãrturiseascã altfel decât l-a învãþat Pãrintele Sofronie de la Essex, decât l-a crescut spre mãrturie duhul Pãrintelui Zaharia Zaharou. Direct, smintitor, pe alocuri, dar bucuros de o minune aºa mare, cum a fost întoarcerea sa la Hristos, reînnoadã pentru publicul român stilul apologetic al timpurilor de demult, în care nu eram creºtini doar pentru cã mormintele strãmoºilor ne erau creºtine, ci pentru cã Mormântul Mântuitorului s-a aflat gol, în zorii dintâi ai Învierii.
Totdeauna m-am bucurat când diavolul pierde câte un om din mrejele sale. Dar când pierde un astfel de om, ca fratele Klaus, îl vãd tãvãlindu-se prin praful obidei drãceºti, orbit de lumina pe care pierdutul de el o transmite în Numele Celui care L-a câºtigat.
Binecuvântat fie Dumnezeul nostru, Care ne vrea mântuiþi!
(Coperta IV, Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula)
|
