|
Zilnic, pentru cã cã ocupaþia mea este cea de jurna¬list, am de-a face cu cele mai teribile întâmplãri. Cunosc cei mai ciudaþi oameni, aud cele mai teribile povestiri. Dau mâna cu politicieni… ÃŽntr-un cuvânt, pe lângã lucruri frumoase, am parte ºi de multã mizerie. Noi, ziariºtii, parcã suntem, câteodatã, adevãraþi scafandri ai mocirlei umane. Ne scufundãm, cãutãm cele mai urâte ºi mai ascunse unghere sau fapte ale societãþii. Adu¬cem la suprafaþã toatã zgura, toatã pleava. Mã consum mult, pentru cã pun la inimã. Simt cum mã încarc, cum iau cu mine din putoarea, din duhoarea mizeriei, câte un iz. N-am fãcut – slavã Domnului – bãtãturi pe inimã, nu m-am abrutizat, dar astfel de lucruri îmi îmbãtrânesc sufletul. Singurele momente de bucurie realã sunt atunci când îndrept o mârºãvie, când ajut un om. Când mã fac sau mã cred un justiþiar. ªi mã mai simt bine, cuprins de o cãldurã plãcutã, atunci când îmi apãr Biserica. Atunci când sar în ajutorul celei mai nobile instituþii divino-umane care mai existã în acestã perioadã. Când mã solidaririzez cu ea, când simt cã sunt un tot cu ea. E adevãrat cã mai sunt fapte care mã mâhnesc, dar faptele sunt ale oamenilor, care-s pãcãtoºi, ºi nu ale Bisericii. Acest al treilea volum – dupã Polemici orto¬doxe ºi Rãfuieli în duh – este o colecþie de articole. O stare de fapt, o zbatere a Bisericii cãtre apele liniºtite. ÃŽn Polemici ortodoxe, am radiografiat Biserica de dupã 1989, sub Patriarhul Teoctist, iar, în Rãfuieli în duh, primul an de patriarhat al Prea Fericitului Daniel. ÃŽn acesta, încerc sã dau umile rãspunsuri la provocãrile, dar ºi la atacurile la care a fost supusã Biserica din 2008 încoace. Doi ani de presiuni politice, de imixtiuni poli¬tice, de diversiuni… N-am strâns aceste articole din orgoliu, pentru a-mi vedea încã o datã numele trecut pe o carte, ci ca pe o mãrturie! Ca pe o depoziþie pentru viitor, cã noi, ortodocºii, am reacþionat! Poate cei mai tineri, când vor scrie o istorie onestã a Bisericii Ortodoxe de dupã 1989, vor bãga în seamã ºi aceste eforturi editoriale!
Florian Bichir
„ÃŽn România marile adevãruri se spun în ºoaptã!”. Cred cã aceastã carte este una cu multe, foarte multe ºoapte. Este vremea rezistenþei. Nu la fel ca în perioada comunismului, e drept. Mãcar acolo diavolul avea faþã, ºtiai de unde vine ºi încotro bate. Acum, e din ce în ce mai insiduos, mai ascuns în bune intenþii. Mai cu res¬pect faþã de drepturile omului, gargaragiu într-ale filosofiei spirituale, atent la mojararea unor substanþe ale religiosului cu erezia continuã, snob ºi profitor de toþi snobii – inclusiv de cei cu ifose duhovniceºti. Acum, e mai periculos ºi din cauzã cã îl sprijinim fãrã condi¬Ã¾ionare, cã îl lãsãm sã-ºi facã mendrele prin propria noastrã cooperare, incomplet refãcuþi de propriile frustrãri, neatenþi la nuanþe, grabnici în aluzii ºi bârfe, cârtitori – mai ales acolo unde nu avem propriile soluþii. ÃŽmbãtaþi cu siropuri ale evlaviei personale, departe de conþinuturile realismului evanghelic.
Cartea lui Florian Bichir e un izvor de ºoapte. Iar, când istoria devine mai dragã decât prezentul, te rogi lui Dumnezeu sã te ajute sã te odihneºti pe astfel de pagini. Tonifiante.
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
|
