|
„Oameni iubiþi de Dumnezeu”, un titlu frumos la o carte frumoasã. Autorul, Pãrintele Nicolae Stoia, capelan la Penitenciarul din Satu Mare, cu studii teologice la Sibiu terminate acum 30 de ani, vechi ºi reputat colaborator al Telegrafului Român, este deja un autor bine cunoscut ºi larg apreciat. Mai ales cele câteva volume pe care le-a publicat înainte, bine receptate de cititori, stau mãrturie despre înaltele-i competenþe în materie de scris teologic.
Cartea este un adevãrat imn închinat mãreþiei ºi bunãtãþii lui Dumnezeu, dar ºi frumuseþi creaþiei Sale: „Ne copleºeºte – scrie autorul – perfecþiunea ce rãzbate din inima fiecãrui lucru ºi ne plecãm cu adâncã smerenie înaintea orânduielii întru care toate se vãdesc aºezate «povestind» (Ps 18 ,1), prin prezenþa lor, despre Cel ce le-a adus din nefiinþã la fiinþã. ÃŽn faþa infinitei bogãþii de taine dimprejur, cât ºi a celei dinlãuntrul fiinþei noastre, „atât de minunat alcãtuitã» (Ps 138,14), n-avem la îndemânã alt cuvânt mai adecvat, prin care sã exprimãm senzaþia ce ne cuprinde, copleºiþi fiind de «minunãþia lucrurilor Sale» (Ps 91, 5), iar «singurul pe care îndrãznim sã-l rostim este uimirea» (p. 198). ªi nu mai puþin, un imn închinat dorului sãdit în fiinþa umanã dupã întâlnirea cu Dumnezeu: „ÃŽn frageda fãpturã umanã tãlãzuieºte dorul dupã nemãrginire, aºa cum, în cochilia firavã a scoicii, freamãtã urieºescul ocean planetar” (p. 9). Scrisul Pãrintelui Stoia dã mãrturie despre acest dor, dar ºi despre calea împlinirii lui în Dumnezeu, prin împreunã-lucrarea noastrã cu El.
Materialele prezente în acest volum, cu referire la sãrbãtori (ºi personalitãþi) ale calendarului nostru, dar ºi la unele capitole de credinþã ortodoxã, cu apãrarea acesteia în faþa rãtãcirilor, nu sunt propriu-zis predici – sau, mai degrabã nu sunt numai predici. Sunt mult mai mult decât atât. Ne aflãm, cu adevãrat, în faþa unor superbe eseuri teologice, în care cititorul avizat este cucerit atât de seriozitatea ºi consecvenþa informaþiei biblice ºi teologice de înaltã calitate, cât ºi de înãlþimea ºi libertatea gândirii ºi, nu mai puþin, de frumuseþile literare. Volumul este, într-adevãr, de mare folos pentru predicatorii credinþei ortodoxe – ºi cãlduros recomandat ºi în aceastã calitate –, dar nu în sensul cã ar oferi simple predici, reproductibile ca atare. Ceea ce predicatorul aflã aici este o sursã bogatã ºi valoroasã ºi modele de þinutã pentru a-ºi construi propriile-i „cuvinte”, care sã-i convingã ºi sã-i cucereascã pe ascultãtorii sãi.
Aflãm aici frumoase cuvinte-eseuri legate de sãrbãtorile împãrãteºti: Naºterea Domnului, Tãierea împrejur a Domnului, cu punerea numelui Sãu, Botezul Domnului, Floriile, ÃŽnvierea Domnului, cu combaterea „contestatarilor ÃŽnvierii” (p. 297 ºi urm.) ªi cu dovedirea faptului cã „taina ÃŽnvierii adastã în taina trupurilor noastre” (p. 304 ºi urm.), ÃŽnãlþarea Domnului, Schimbarea la Faþã); apoi cele legate de sãrbãtorile Maicii Domnului: la Naºterea Sfintei Fecioare, la Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului, la Buna Vestire, „punctul zero al creºtinismului”; cele ale diferiþilor sfinþi: Sfântul Ioan Botezãtorul, Cuvioasa Maria Egipteanca, Sfântul Ioan Scãrarul, Sfântul Grigorie Palama, „pãrintele teologiei moderne”, cum, pe drept, îl numeºte autorul, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a cãrui actualitate stã „în faptul cã a avut capacitatea de a discerne între esenþã ºi aparenþã, între Adevãr ºi minciunã, chiar dacã preþul ce trebuia plãtit era cel mai scump: propria-i viaþã” (p. 107), Sfinþii ÃŽmpãraþi Constantin ºi Elena, Sfinþii Apostoli, Sfântul Prooroc Ilie, Sfânta Cuvioasa Paraschiva, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, care a fost o adevãratã „sintezã între ortodoxie ºi ortopraxie” (p. 183) – desigur, nu în aceastã ordine ºi, de fiecare datã, cu titluri emblematice. De precizat, de asemenea, cã pentru unele dintre sãrbãtori aflãm mai mult decât un singur cuvânt în aceastã bogatã lucrare.
Iatã, de pildã, o superbã caracterizare a Sfântului Ioan Botezãtorul:
„ÃŽncerc sã mi-l închipui pe sfântul bãrbat ºi sã-i înþeleg prestaþia de excepþie, ce avea sã se dovedeascã decisivã pentru cursul evenimentelor. Cu aspectul sãu rebarbativ ºi, totuºi, asemuit îngerilor; plutind mai degrabã deasupra pãmântului, decât locuindu-l; firav, dar, în acelaºi timp, copleºitor prin autoritatea moralã; înfipt în trupul veacului ca un jungher, pricinuindu-le tuturor nemulþumiri ºi suferinþe. Ostaºi, vameºi, farisei, arhierei ºi capete încoronate, toþi de-a valma îl frecventau, atraºi de cuvintele sale ca de un irezistibil magnet. Toþi sunt certaþi cu asprime, dar niciunul nu îndrãzneºte sã cârteascã împotriva lui. Iubit ºi urât deopotrivã, Ioan era personalitatea cea mai controversatã a timpului, dar ºi cea mai impunãtoare. Atât de mare îi era autoritatea, încât nici mãcar regele Irod, deºi era mustrat pentru fãrãdelegea de a fi luat în cãsãtorie pe femeia fratelui sãu Filip, nu cuteazã sã se atingã de el, deoarece «se temea de Ioan, ºtiindu-l bãrbat drept ºi sfânt, ºi-l ocrotea. ªi, ascultându-l, rãmânea-ndelug pe gânduri ºi bucuros îl asculta» (Mc 6, 21), ºi numai în urma unor intrigi mârºave se încumetã sã-l arunce în temniþã” (p. 24). ªi autorul se întreabã – ºi rãspunde la aceastã întrebare: „Ce s-ar fi întâmplat dacã Ioan ar fi pretins cã el este Mesia cel aºteptat?”.
Pe lângã aceste materiale legate de diferitele sãrbãtori, aflãm importante ºi interesante materiale tematice. Astfel, de pildã, în legãturã cu Maica Domnului, aflãm valoroase materiale despre pururea-fecioria Maicii Domnului, care „a constituit preocuparea de cãpãtâi a tuturor Pãrinþilor Bisericii, demonstrând, fiecare în stilul sãu specific, cã aceastã situaþie neobiºnuitã a fost un fapt real, cãruia îi evidenþiau, totodatã, ºi importanþa deosebitã pentru mântuirea neamului omenesc” (p. 62). Apoi despre problema aºa-ziºilor „fraþi” ai Domnului, cu combaterea acelei „blasfemii la adresa divinitãþii” a acelora care susþin „cu seninãtate ºi cu voioasã iresponsabilitate, cã ea ar mai fi avut ºi alþi copii împreunã cu dreptul Iosif” (p. 68).
ÃŽn legãturã cu Naºterea Maicii Domnului, autorul þine sã precizeze cã „sursa cea mai des folositã în acest sens este lucrarea cunoscutã în literatura de specialitate sub numele de Protoevanghelia lui Iacob, aceasta fiind scrierea care, alãturi de tradiþia vie a Bisericii, ne-a transmis informaþiile, câte le avem, despre viaþa Sfintei Fecioare” (p. 36-37). Despre Buna Vestire, citim, printre altele : „ÃŽn atmosfera de tulburãtoare tainã a Buneivestiri, freamãtã o mireasmã din splendoarea neasemuitã a ÃŽnceputului; rãzbate ºi strãluceºte o razã din mãreþia ºi prospeþimea Fiat-ului genesic, cel al primordiilor, atunci când toate, întemeiate în Cuvântul, «fãrã de care nimic nu s-a fãcut din cele ce s-au fãcut» (In 1, 3), au irumpt din genunea nefiinþei, îmbogãþind zariºtea firii. Am putea spune cã, într-un anume sens, totul a depins de încuviinþarea Fecioarei, care avea libertatea deplinã sã refuze invitaþia lui Dumnezeu de a-I deveni pãrtaºã la planul de mântuire a lumii” (p. 52-53). „Dar – zice mai departe autorul – în zãmislirea cea mai presus de fire a Fecioarei nu s-au întâlnit numai cele douã voinþe, ci ºi cele douã naturi, atât de diferite în exprimare ºi de neapropiat în esenþialitatea lor, «Ã®n umanitatea lui Hristos, Cel supraesenþial manifestându-Se în fiinþa umanã fãrã a înceta sã fie ascuns chiar ºi dupã aceastã manifestare», ele îngemãnându-se desãvârºit într-o Persoanã unicã: Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu…” (p. 57).
De asemenea, în afarã de cuvântul pentru Sfinþii Apostoli, aflãm un serios material despre erezia primatului papal. Apoi un altul despre convertirea lui Saul din Tars, „vânãtorul vânat”, adevãratã moarte ºi înviere. „Moartea lui Saul – scrie autorul – a fost cu adevãrat ireversibilã, dupã cum aºijderea i-a fost ºi învierea ºi nimeni, niciodatã, aidoma lui, nou-nãscutul întru Hristos Pavel, nu s-a identificat cu El pânã la mãsura anulãrii de sine ºi nici nu a fost «rãstignit împreunã cu Hristos; ºi nu eu sunt cel ce mai trãiesc, ci Hristos este Cel ce trãieºte în mine; ceea ce trãiesc eu acum în trup, trãiesc întru credinþa în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce m-a iubit ºi pe Sine ÃŽnsuºi S-a dat pentru mine» (Ga 2, 20)” (p. 143).
Sunt prezente aici, de asemenea, adevãrate capitole de teologie dogmaticã. Astfel, citim lucruri de înaltã þinutã teologicã despre Hristos ºi despre mântuirea întru El a omenirii, cu combaterea argumentatã a neoarianismului pe care-l reprezintã umanismul modern, la modã nu numai în cercurile „umaniste”, ci ºi, nu mai puþin, în teologia occidentalã contemporanã. Hristos este nu numai Dumnezeu-Omul ºi Mântuitorul, ci ºi „furtuna lumii” : „…Hristos este furtuna Care ne þine în neodihnã. El este furtuna care necontenit iscã furtunã, dar o furtunã care rânduieºte ºi dã sens, unul total, prin care se lumineazã toate deopotrivã, cãci «aºa cum fulgerul, fulgerând dintr-o parte de cer lumineazã pân-la cealaltã parte de sub cer, aºa va fi ºi Fiul Omului în ziua Sa» (Lc 17, 23)” (p. 241). Alte teme ilustrate în volum: despre preoþie ºi despre sensul corect al termenului „presbyteros”, cu combaterea interpretãrii protestante ºi neoprotestante; despre om; despre icoanã – „o imagine de Dincolo”, „oglindã ºi tainã”; despre cinstirea ºi despre înþelesurile Sfintei Cruci; despre cinstirea Duminicii º. a.
Omul – scrie, de pildã, Pãrintele Stoia – este o „fiinþã a foamei”: „Foamea defineºte omul în cea mai concretã dimensiune a existenþei sale, în dependenþa nemijlocitã de realitatea imediatã” (p. 77). Iar Dumnezeu i se oferã în cel mai rãvãºitor mod cu pu¬tinþã, sub chipul mâncãrii, spunând cã „cel ce mãnâncã Trupul Sãu ºi bea sângele Sãu are viaþã veºnicã” (In 6,54), ceea ce depãºeºte toate aºteptãrile omului. Oricât de copleºitor ar fi darul lui Dumnezeu, dacã ar fi lipsit de consistenþã materialã, ar aluneca în iluzie. De aceea, omul este poftit „sã guste ºi sã vadã cã bun este Domnul” (Ps 33, 8). Sfânta Scripturã înfãþiºeazã omul ca pe o fãpturã plãsmuitã pe dimensiunea foamei, lumea întreagã fiindu-i oferitã „spre hranã” (Fc 1, 29). Ca sã poatã exista, omul trebuie sã mãnânce, deci sã asimileze creaþia în trupul sãu ºi s-o sublimeze în carnea ºi sângele lui, ea fiind „masa unui banchet universal; o prezenþã ºi o revelaþie a lui Dumnezeu, dar (...), totodatã, ºi o euharistie, aºadar semn al nemãsuratei generozitãþi divine. De altminteri, cea dintâi întâlnire dintre Dumnezeu ºi om, care este ºi o descoperire a Sfintei Treimi în Vechiul Testament, se petrece tot pe dimensiunea mâncãrii” (p. 80). „La Cina cea de Tainã, Fiul Se oferã pe Sine omului mâncare spre viaþa veºnicã, iar dacã nu va mânca Trupul Fiului Omului ºi nu va bea Sângele Lui, nu va avea viaþã întru el (In 6, 53), fapt ce rãstoarnã sensul istoriei, rãsucindu-i curgerea dinspre materie cãtre spirit, dinspre efemer cãtre veºnicie ºi dinspre sânge cãtre Duh” (p. 82).
Tot în legãturã cu tema omului, este remarcabil materialul despre Cinstirea adusã de Dumnezeu frumuseþii umane, cu precizarea din subtitlu: „ÃŽntru cinstirea Pãrintelui nostru Nicolae Steinhardt care ne-a învãþat sã credem cã Dumnezeu crede în frumuseþea oamenilor”. Autorul porneºte de la constatarea cã existã „în Scripturã, câteva situaþii când Dumnezeu este Cel ce κi vãdeºte admiraþia în faþa frumuseþii de care este capabilã fiinþa umanã – aº îndrãzni sã spun cã sunt minuni sãvârºite de om asupra lui Dumnezeu” (p. 200). „Sutaºul roman, deºi strãin de spaþiul iudaic, copleºit de smerenie ºi socotindu-se nevrednic sã-L gãzduiascã pe Iisus în casa lui, prin credinþa lui puternicã, ÃŽl face, în varianta lucanicã, «sã Se mire» (Lc 7, 9), iar în cea mateianã, care aduce un spor de expresivitate, «sã Se minuneze» (Mt 8, 10), stârnindu-I de-a dreptul uimirea ºi încântarea ºi obligându-L, prin frumuseþea caracterului sãu, sã exclame cã «nici în Israel n-am aflat atâta credinþã», drept pentru care Iisus îl va rãsplãti pe mãsurã, spunându-i, aºa cum nu multora avea sã le spunã, «fie þie dupã dupã credinþa ta» (Mt 8, 13). Aºijderea, femeia canaaneancã este ºi ea un exemplu de frumuseþe” (p. 201). „ÃŽn nicio altã întâlnire a lui Dumnezeu cu omul n-a mai existat o atât de profundã intimitate între cei doi, cum este cea din episodul cu femeia pãcãtoasã, care ÃŽi spalã Mântuitorului picioarele cu mir amestecat cu la¬crimi ºi I le ºterge cu pãrul capului sãu. Prin cãinþa ei, femeia urcã pânã-n inima lui Dumnezeu, cucerindu-L ºi «silindu-L» s-o aºeze în proximitatea Lui, fiindcã un om pe care El îl declarã fãrã pãcat I se aseamãnã întrucâtva, fiind ºi el ca Dumnezeu” (p. 204).
Am dat aceste câteva citate ca ilustrãri ale frumuseþii ºi ale profunzimii abordãrilor oferite în volumul de faþã.
Pãrintele Stoia este, desigur, un autor talentat. Dar, înainte de toate, este unul foarte bine informat, cu recurs la o bibliografie nu numai bogatã, ci ºi de cea mai bunã calitate (de la surse la care sunt de menþionat, în afarã de Sfânta Scripturã, scrierile Eusebiu al Cezareii, de pildã, sau Protoevanghelia lui Iacob, pânã la autori moderni ca Vladimir Lossky, Pãrintele Dumitru Stãniloae ºi alþii). Aceastã informaþie deopotrivã largã ºi extrem de selectivã asigurã calitatea excepþionalã a exegezelor sale biblice, ca ºi a sistematizãrilor teologice sau a demersului apologetic ºi catehetic-misionar.
Iatã numai câteva dintre caracteristicile ºi realizãrile de excepþie care recomandã aceastã carte! O vor citi cu folos nu numai preoþii ºi teologii, ci ºi toþi cei iubitori de lecturã teologicã ºi de spiritualitate de bunã calitate.
Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc
Cuprins
Chemare ºi rãspuns
Martorul Domnului
Tãierea capului Sfântului Ioan Botezãtorul
Praznicul aºteptãrii
Intrarea în Bisericã a Macii Domnului
Punctul zero al creºtinismului
Maicã Pururea-Fecioarã
Netemeinicia biblicã a chestiunii „fraþii Domnului”
Omul, fiinþã a foamei
Cuvioasa Maria Egipteanca
Scara: simbol al suirii omului cãtre Dumnezeu
Pãrintele teologiei moderne
Actualitatea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
Cei întocmai cu Apostolii
„Stâlpii” Bisericii Creºtine
Este justificat biblic primatul papal?
Vânãtorul vânat
„Pe preoþii cei dintre voi”
Arianism ºi neoarianism
Omul iubit de Dumnezeu
Ocrotitoarea Moldovei ºi a tuturor românilor
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie
Ortodoxie ºi ortopraxie
Praznicul Sfinþilor Arhangheli Mihail și Gavriil
Cinstirea adusã de Dumnezeu frumuseþii umane
Plinirea vremii
Urcarea omului la Dumnezeu
ÃŽntru oameni pace
Hristos, Furtuna lumii
Ca o binemirositoare aromã, Domnul!
Numele mai presus de orice nume
Chipuri ale botezului creºtin în Vechiul Testament
Þipãtul mut
Adevãrata identitate a lui Iisus
Tragicul asumat
Contestatarii ÃŽnvierii
Taina Învierii adastã în taina trupurilor noastre
Furiºatã vedere în nevãzutul de Dincolo
O imagine de Dincolo
Icoana: oglindã ºi tainã
Cinstirea Sfintei Cruci nu este idolatrie!
Înþelesurile Sfintei Cruci
Temeiuri întru cinstirea Duminicii
Sfârºitul care începe
|
