Intrebarea cea mai des auzita, mai ales dinspre tinerii mei colegi, în vremurile acestea dificile, a fost: "Ce sã facem?". M-am gândit mult la întrebare ºi de fieare datã mi-am adus aminte de cuvintele Mântuitorului: "Fãrã de Mine nu puteþi face nimic!" ªi cred, cu fermitate, cã de aici trebuie sã pornim. Resuscitând în noi înºine, ca preoþi, credinþa în Dumnezeu. Nelãsându-ne amãgiþi de facilitãþile duhovniceºti pe care lenea generalizatã ni le-a pus la dispoziþie. Sã nu credem cã, dacã ascultãm o rugãciune la radio sau de pe vreun CD, suntem scutiþi a o mai rosti noi înºine. Cã veºmintele bogate pot înlocui rugãciunea bogatã ori finalizarea pictãrii unui locaº e mai presus decât curãþirea moralã a celor care-l vor ocupa.
Prima luptã, ºi foarte grea, pe care trebuie sã o ducã preotul cu sine este deprecierea respectului de sine ºi a celui general. De aici, din educarea de sine, trebuie sã începem reconstrucþia pastoraþiei în actuala situaþie de crizã. Din a refuza, de dragul lui Hristos, compromisul cu lumea nesimþirii din jur, alunecarea în nesimþire mercantilã, indiferent care ar fi motivaþia pe care o aducem. Din respectarea sãrãciei celuilalt, ca pe cel mai de preþ dintre odoarele Bisericii. A sluji corect, a fi uman ºi apropiat de oameni rãniþi de pãcat, de boalã, de moarte este motivul dintâi pentru care am acceptat haine preoþiei.
De acea, nu avem voie sã speculãm pe seama acestor suferinþe, pentru a uºura propriile noastre suferinþe. Menþinerea în limitele bunului simþ a atitudinii preotului rãmâne cheia de boltã a pastoraþiei ºi semnul plenar al pprezenþei Duhului Sfânt.
Preot Constantin Necula
|