Din seria Destinderi patericale

Ideea unei carti care sa adune o serie de intamplari amuzante, ca umor de limbaj sau situatie, din viata Parintilor e una nu atat curajoasa, cat necesara. Crestinismul e, inainte de toate, o religie permanent generatoare de bucurie si implinire, iubire in expresie ultima, desavarsita.

Am incercat sa adun, in paginile acestei carti, parte din intamplarile pe care le-au auzit povestite in amurg de gand si deschidere de inima, in seri tarzii ori istorisiri prelungite inspre rasarituri, unele din ele rostite cu jumatate de gura, altele izvodite cu toata verva unor pilduitoare sfatuiri pe Cale. Ele, intamplarile, sunt cat se poate de veridice, transpuse doar, uneori, cu mici eschivari de la a da nume concrete ori temporizari foarte exacte, tocmai pentru a nu transmuta intentionalitatea lucrarii (aceea de a lumina gandul si inima) dinspre zambet spre ironie, spre reumaticul derizoriu.

Ipostazele nostime surprinse aici au darul de a recidiva vocatia zambetului-vector, un zambet curat, bucuros, care ne face luminosi in mijlocul celor intre care ne lucram devenirea. "Un calugar trist e un calugar cu luminile stinse", nota undeva Pr. Arsenie Boca. Un alt ganditor, referindu-se la chipurile fascinant de vii, de luminoase, ale sfintilor din icoane, isi permitea o butada remarcabil de joviala pentru abaterea iconarilor de la norma: "Un sfant (reprezentat intr-o icoana) trist e... un amarat de sfant". "Invata mereu sa ai un zambet ascuns in inima", repeta adesea Pr. Arsenie Papacioc. Iar Pr. Teofil Paraian nu inceta niciodata sa ne atentioneze ca "Dumnezeu ne zambeste" cu timp si fara timp.

Cartea aceasta incearca sa recupereze macar o farama din eleganta principiala a zambetului. Parintii pe care ii regasim in subtextul acestor pagini, dincolo de dimensiunea lor duhovniceasca de exceptie, au ramas niste copii mari si frumosi ai lui Dumnezeu, de o inocenta si puritate covarsitoare, refuzandu-si regresiunile.

De aceea, zambetul lor nu e decat inca o calitate a acelora dintre noi care ne nastem muritori si murim nemuritori...

Romeo Petrasciuc

Dar din dar se face zambet
Cele 77 de intamplari nostime reunite de Romeo Petrasciuc intr-o carticica de zambete trebuie sa le intelegeti ca pe un dar extrem de serios. Ca epigramist, Romeo nu se joaca de-a rasul. Si nici nu se tine de bancuri, atunci cand e vorba sa te puna pe ganduri. Fie ele si luminoase. Nu e singurul care scoate zambete din contextul pastoral al propovaduirii Evangheliei. Cand, in 2008, Karl Friedrich Urlichs publica in serioasa Germanie volumul Iuja! Witze und Anekdoten zur Bibel (Vandenhoeck & Ruprecht, G?ttingen, 96 pg.), nu-si pierdea titlul universitar si nici nu punea in pericol seriozitatea unor eforturi omiletice de exceptie. Gasea un respiro si din el voia sa imparta cu toti prietenii sai. Cred ca la fel este si in cazul hatrului meu prieten Romeo Petrasciuc, sireteanul siret intr-ale inregistrarii si redarii comicului de situatii si nu numai.

Sunt convins ca efortul de a consemna doar acele episoade care sa nu lezeze personalitatile, dar nici sa nu le ingaduie sa treaca zanajoase prin vietile noastre nu a fost unul usor. Chiar cred ca e una din glumele sale preferate aceea de a nu scrie 100 sau 1000 de intamplari nostime... Le tine pentru alt volum, le tine doar pentru noi, prietenii sai apropiati, sau le tine doar pentru sine? Numai el poate sti. Este cert insa ca acestea pe care ni le-a asezat in dar vor sa ne fie zambet intr-o lume mereu incruntata. Seninatatea autoironiei care altadata ne vindeca sufletele de arogante s-a sters demult. Azi, in Biserica sau societate, daca isi permite cineva sa te ironizeze, e vai si amar. Cand te autoironizezi, pari bufon si se cauta indata o eticheta pe raftul cu mofturi al teologiei bloggerilor. Cand poti zambi curat si sanatos e semn de putere duhovniceasca. Doar ca, remarc tot mai des, suntem prea obositi de noi si sufletele noastre.

Izvoarele inspiratiei lui Romeo Petrasciuc sunt dascalii nostri de teologie, studentii, parintii preoti si parte din anonimii de marca ai bucuriei ortodoxe. Cu fiecare text parcurs, am cautat sa-mi aduc aminte cand l-am auzit si eu prima oara; de aceea, cu fiecare text, mi-a rasarit inaintea ochilor amintirea unor oameni exceptionali. Din dor de unii dintre ei, trecuti in lumea zambetului seninatatii fara apus, Romeo a pus in pagina clipe din viata lor. Paginile acestea, asa cum curg ele, arata ca suntem o Biserica vie, care refuza botezul in otet si tine cu tot dinadinsul la limpezimea apei curate. Zambitoare.

Pr. Constantin Necula