|
11 x 20 cm
192 p.
Traducere din limba bulgara de Gheorghita Ciocioi
Viata inimii este dragostea, iar moarte a inimii sunt înrairea si vrajmasia împotriva fratilor. Domnul pentru aceea ne tine pe pamânt, ca sa ne patrundem inimile noastre întru totul de dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele. Aceasta asteapta El de la fiecare dintre noi. Acesta este scopul existentei lumii. (Sfântul Ioan de Kronstadt)
Cuprins:
CAPITOLUL 1: Despre dragostea de Dumnezeu ºi de aproapele
CAPITOLUL 2: Prin credinþã ºi nãdejde – cãtre dragoste
CAPITOLUL 3: Însuºirile dragostei
CAPITOLUL 4: Pãcatele împotriva dragostei
Pãcatele împotriva dragostei cãtre dumnezeu
Pãcatele împotriva dragostei cãtre aproapele
CAPITOLUL 5: Piedici în a înfãptui dragostea cãtre aproapele
CAPITOLUL 6: Roadele dragostei de Dumnezeu
Notã biograficã
CAPITOLUL 3: Însuºirile dragostei
Sfântul Isaac Sirul zugrãveºte astfel desãvârºita dragoste: „Dragostea de Dumnezeu este dupã natura ei foc mistuitor ºi, când fãrã de mãsurã cuprinde pe cineva, conduce acel suflet spre extaz. Cel ce a gustat aceastã dragoste nu poate sã o cuprindã pe ea în inima lui ºi sã o suporte. ªi o schimbare neobiºnuitã aflã întru el pe mãsura calitãþii iubirii lui. Iatã ºi semnele vãdite ale acesteia: faþa omului se face ca de foc ºi plinã de bucurie, iar trupul lui capãtã o cãldurã neobiºnuitã. Frica ºi strâmtorarea se îndepãrteazã de la el ºi acesta ajunge la extaz. Puterea ce þinea mintea lui adunatã (întru cele pãmânteºti) îl pãrãseºte ºi ajunge astfel la duhovniceascã contemplaþie. ªi pe cea mai înfricoºãtoare moarte o socoteºte el ca bucurie. Aceastã contemplaþie a minþii nu‑l pãrãseºte nicicum, neîncetat aflându‑se el cu gândul la cer… De aceastã duhovniceascã îmbãtare au fost cuprinºi odinioarã Apostolii ºi mucenicii. Cei dintâi au strãbãtut întreaga lume, ostenindu‑se ºi pãtimind nenumãrate scârbe ºi necazuri. Ceilalþi ºi‑au vãrsat sângele ca apa din mãdularele lor tãiate ºi nu s‑au descurajat în înfricoºãtoare patimi, ci le‑au rãbdat cu bãrbãþie”.
De o astfel de dragoste a fost cuprins, de pildã, Sfântul Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei. Arestat din porunca împãratului roman Traian, el a trebuit sã fie dus la Roma ºi acolo, înaintea poporului, conform sentinþei, sã fie sfâºiat de lei. Sfântul Ignatie cu glas înalt a mulþumit lui Dumnezeu pentru aceastã sentinþã ºi cu cea mai mare bucurie s‑a lãsat legat în lanþuri. Sufletul lui era cuprins de dumnezeiascã dragoste. Pe drumul cãtre Roma însã, dintr‑o datã, el a început sã se clatine, dar nu de acea aºteptatã moarte, ci din pricina dragostei creºtinilor din Roma. El a început sã se teamã, ca nu cumva din prea multã dragoste pentru el aceºtia sã intervinã înaintea stãpânitorilor, ori prin vreun alt mijloc sã zãdãrniceascã împlinirea sentinþei condamnãrii la moarte.
ªi iatã, în drumul spre Roma episcopul le‑a scris creºtinilor o scrisoare pãstratã pânã astãzi, în care fierbinte îi ruga sã nu‑l împiedice sã moarã pentru Hristos, pe Care el ÃŽl iubea din toatã fiinþa sa. Prin înduioºãtoare cuvinte îi ruga doar un singur lucru: sã se roage pentru el la Dumnezeu, ca sã‑i dea puteri sã împlineascã cu fapta ceea ce spune prin cuvânt, ºi nu numai sã se numeascã creºtin, ci sã se ºi arate astfel înaintea lui Dumnezeu. „Lãsaþi‑mã, scrie el, sã mã fac hranã fiarelor, prin care voi putea sã ajung la Dumnezeu! Eu sunt grâul lui Dumnezeu ºi doresc sã fiu mãcinat de dinþii fiarelor, ca sã mã prefac în pâine curatã la Dumnezeu. Rugaþi‑vã pentru mine, sã fiu jertfã bineplãcutã lui Dumnezeu…!
Iertaþi‑mã, eu ºtiu ceea ce‑mi este mai de folos. Acum încep sã devin ucenicul lui Hristos, când nu mai doresc nimic din lucrurile cele vãzute ºi nevãzute, ci doar una: sã ajung la Hristos. Focul, crucea, haita de fiare, tãierea, sfâºierea, ruperea oaselor, zdrobirea mãdularelor ºi ciopârþirea întregului trup ºi orice altã muncã diavoleascã sã mi se întâmple mie, numai sã‑L primesc pe Iisus Hristos! La nimic nu‑mi folosesc desfãtãrile pãmânteºti, nici împãrãþia acestei lumi. Mai bine este pentru mine sã mor pentru Hristos Iisus decât sã împãrãþesc pânã la sfârºitul pãmântului. Pentru cã ce‑i va folosi omului dacã va câºtiga lumea întreagã, iar sufletul sãu îl va pierde? (Mat. 16, 26). ÃŽnsetez dupã Domnul… ÃŽl caut pe El, Cel Care a murit ºi a înviat pentru noi. Iertaþi‑mã, fraþilor, nu mã opriþi sã merg cãtre viaþã! Iisus este viaþa celor ce cred… Dacã cineva ÃŽl are pe El în inima lui, va înþelege ceea ce caut ºi va arãta milã cãtre mine, cunoscând de ce dragoste sunt cuprins… Dacã vã voi cere cele potrivnice (adicã sã mã izbãviþi de moarte), nu mã ascultaþi, ci urmaþi cele pe care vi le‑am scris acum!... Dragostea mea e cãtre Cel rãstignit pe cruce, ºi nu cãtre lucrurile lumeºti… Singur Dumnezeu‑Tatãl ºi Domnul Iisus Hristos sã vã încredinþeze cã spun adevãrul. Rugaþi‑vã ºi voi împreunã cu mine, ca sã primesc prin Sfântul Duh ceea ce nãzuiesc… Dacã sufãr, ºi voi nu mã împiedicaþi, aceasta înseamnã cã mã iubiþi!”...
Sentinþa osândirii la moarte a viteazului ostaº al lui Hristos a fost îndeplinitã. Dumnezeu a rãspuns rugãciunii credinciosului Sãu rob. El a fost sfâºiat de fiare la Roma.
Multe sunt pildele de dragoste fierbinte cãtre Dumnezeu, pecetluite cu sângele sfintei mucenicii, ori mãrturiile arãtate în diferite chipuri de nevoinþã pentru Hristos, ajunsã pânã la jertfã de sine. Toþi sfinþii, cuprinºi de dragoste seraficã, au socotit ca nimic suferinþele ºi umilinþele pentru Hristos, precum ºi greutãþile legate de slujirea aproapelui, pentru cã erau îmbãtaþi în fericirea inimii lor de dragostea cãtre Preadulcele Iisus.
ÃŽnsã nu numai sfinþii de seamã au fost astfel. ªi cei mai obiºnuiþi creºtini, arzând de dumnezeiascã dragoste, cu resemnare îºi poartã crucea lor, slujesc aproapelui, iartã toate tuturor, îi iubesc chiar ºi pe vrãjmaºii lor, binecuvânteazã pe cei care îi blestemã, fac bine celor ce‑i urãsc ºi se roagã pentru aceia care îi obijduiesc ºi îi prigonesc (Mat. 5, 44).
|
