|
Zâmbete-recidivã
Când am adunat primele 77 de întâmplãri nostime între coperte de carte, am avut bucuria sã îmi reconfirm cã avem (ca oameni ce ne revendicãm din Dumnezeu) capacitatea, aptitudinea galantã a sufletului de a privi dincolo de sens, de a da zâmbetului acea vrednicie restauratoare, care sã trimitã de la context larg la subtext nodal.
ÃŽn urma acelui experimental volumaº, am primit foarte multe alte întâmplãri de la oameni minunaþi, care nu au uitat sã zâmbeascã, unii dintre ei teologi de marcã ai spaþiului ortodox românesc. De aceea, în cea mai mare parte, cartea aceasta e una de echipã, a unora care au înþeles cã, cel puþin la români, viaþa de zi cu zi a fost întotdeauna (zicere a lui Belu Zilber) un amestec de I. V. Stalin ºi I. L. Caragiale. ªi cã, aºa cum puncta undeva Antoine de Saint-Exupéry, „un zâmbet este adesea esenþialul. Eºti plãtit cu un zâmbet. Eºti rãsplãtit cu un zâmbet. Eºti însufleþit de un zâmbet. ªi calitatea unui zâmbet te poate face sã mori”. ÃŽnsã când un astfel de zâmbet te poate aduna în nobleþea de har ºi dar a lui Dumnezeu, atunci acesta e cu adevãrat unul vectorial, împlinit în scop.
Alte 77 de întâmplãri nostime din viaþa Pãrinþilor nu face decât sã repunã în suflete parte din zâmbetele pricinuite de unii din marii oameni ai teologiei ortodoxe româneºti sau de unii oameni simpli, care au luminat, la un moment dat, fie ºi pentru o clipã, inimile celorlalþi, prin spiritul lor frumos ºi cuminte, la care au adãugat câte un zâmbet, bine ºtiind cã acesta este unul din cele mai uºoare drumuri de a ajunge de la inimã la inimã.
Mulþumesc complicilor care au fãcut posibilã aceastã nouã dozã de zâmbet ºi cred cã, dincolo de umorul de limbaj sau situaþie pe care îl conservã fiecare întâmplare în parte, zâmbetul e doar un pretext (sau un rãspuns) pentru adevãruri cu reÂlief, pentru lucruri simple, însã esenþiale...
Romeo PETRAªCIUC
Zâmbind, Dumnezeu ne iubeºte...
Înþeleg cã ne arde la degete ºi în câteva zile cãrticica aceasta, ce o þineþi în mâini, va sã fie tipãritã, tocmai spre a vã fi oferitã. La vremuri de of ºi vai, sã zâmbeºti e un medicament, luat din raftul cu buline al farmaciei de cuvinte prin care Dumnezeu a bucurat limba românã.
Volumul anterior, tot cu 77 de perle, a suscitat interes oamenilor ºi l-a obligat pe Romeo Petraºciuc – editor, poet, epigramist ºi jurnalist foarte laborios – sã caute mai atent la firea lucrurilor. Interesant însã este cã la parte din glumele acestea s-a bucurat de ajutorul, nesperat, al unor seniori ai teologiei ºi pastoraþiei, cunoscãtori a sute de astfel de întâmplãri din memoria imediatã ºi de duratã a Bisericii.
Au fost ºi cârtitori la glumele din volumul trecut. Au afirmat cã autorul ºi prefaþatorul volumaºului sunt obraznici ºi neatenþi, fãcând atingere sacralitãþii unor perosane. Atât doar cã noi, oameni de nuanÂþe, ºtim sã facem diferenþa între realitatea sfinþeniei ºi categoria filosofico-lingvisticã de sacru, care, printre altele, poate sã nu aibã nimic sfânt.
Volumul acesta – cu alte 77 de pozne – este un astfel de manual de desacralizare a falselor tabu-uri pe care, de altfel, Biserica nu le-a instituit ºi susþinut niciodatã. E bine sã râdem de greºelile noastre sau sã le divinizãm, sã asumãm prostia ca vârtute?
ÃŽntrebat odatã de un preot, ce L-ar întreba pe Dumnezeu de s-ar vedea cu El, Cardinalul Carlo Maria Martini, un hâtru de excepþie, i-a rãspuns: „L-aº întreba dacã mã iubeºte, aºa pãcãtos ºi nestatornic ºi cu atâtea lipsuri. ªi asta nu pentru cã eu n-aº ºti cã mã iubeºte, însã îmi place teribil sã aud cum mi-o spune El”. A zâmbi e un exerciþiu de smerenie ºi drag, de neprotocolarã bucurie ºi vindecare.
Nu! Nu recomandãm volumul decât acelora care ºi-au luat în serios pãcatele. Orgoliul, neatenþia la sensibilitatea celuilalt, indiscreþia în care ne zbatem nu pot fi vindecate decât prin redobândirea mãsurii sãnãtoase.
Fie nouã, dar, dupã sinceritatea zâmbetului nostru!
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin NECULA
|
