|
Mai vãzãtor decât noi…
L-am cunoscut pe pãrintele Teofil Pãrãian în iarna geroasã a anului 2002. A fost cumplit de greu sã ajung la Mânãstirea Sâmbãta de Sus, dar efortul a meritat din plin. ÃŽntâlnirea cu pãrintele orb ‒ înlesnitã de vrednicul stareþ PC arhimandritul Ilarion Urs ‒ a fost memorabilã, cel puþin pentru mine. Am publicat un reportaj amplu, pe o paginã de ziar, care s-a bucurat de mare succes: Sfântul dintre noi: Teofil Orbul. Credeam, cum cred ºi acum, cã în vremuri crunte, în bezna comunismului, Dumnezeu a rânduit ca în fiecare provincie istoricã sã fie o luminã, iar românii sã aibã parte de duhovnici înþelepþi: pãrintele Ilie Cleopa în Moldova, Arsenie Papacioc în Dobrogea, Sofian Boghiu în Þara Româneascã ºi pãrintele Teofil Pãrãian în Ardeal. Da, paradoxal, pãrintele Teofil, un nevãzãtor, a fost o luminã de spiritualitate. Un monah lipsit de vedere, dar care vedea mai bine ca noi…
Marcat de întâlnirea cu duhovnicul fãrã vedere umanã – povestea o puteþi citi sau reciti în acest volum –, am inclus acest reportaj în cartea Vânãtorul de minuni (Ed. Eikon, 2011). Aceeaºi carte, dar cu un titlu mult mai occidentalizat – Ultimul drum al lui Dracula. Le dernier chemin de Dracula –, mi-a apãrut în Franþa, la Editura Edilivre, fiind lansatã la Târgul de carte „Salon du Livre”, Paris, 2013. Uite aºa, cu pãrintele meu orb, am ajuns în Oraºul Luminilor!
Viaþa sau destinul a fãcut sã ajung membru al Colegiului Consiliul Naþional pentru Studierea Arhivelor Securitãþii (CNSAS). Prilej de studiu în arhiva de 28 de kilometrii liniari! Ei bine, spre ruºinea mea, abia anul acesta m-am gândit sã scormonesc dupã dosarul pãrintelui Teofil! E drept, am fost ocupat cu Arsenie Boca, cu Arsenie Papacioc, Dumitru Stãniloae ºi alþii. Poate a fost ºi un moment de îndoialã, nu ºtiu. Cert este cã am descoperit dupã multe eforturi dosarul pãrintelui intact. Virgin, nici mãcar cotat de colegii mei, doar cu numãrul de înregistrare al Serviciului Romîn de Informaþii (SRI), care de altfel ni l-a ºi predat.
Dupã ce l-am citit, am simþit cum mã inundã o bucurie în suflet. Pãrintele nu a cedat, a fost vertical pânã la capãt! Mi-a fost ruºine cã m-am îndoit. ªi am simþit cã trebuie sã mã rãscumpãr, sã-mi cer iertare.
Acest volum este unul al rãscumpãrãrii! Fericiþi cei ce n-au vãzut ºi au crezut! (In 20, 29)
Dr. Florian BICHIR
Membru al Colegiului CNSAS
|
