Agnos - Editura si Librarie Contul meu  Conþinutul coºului  Plateºte  
  Librarie » Catalog » EDITURA AGNOS » Blogul Agnos  |  Contul meu  |  Conþinutul coºului  |  Plateºte   
Categorii
Editura Alias
EDITURA CHARISMA
EDITURA LUMEA CREDINTEI
PR. CONSTANTIN NECULA
PATERICE
EDITURA AGNOS
EDITURA OASTEA DOMNULUI
Toate categoriile
Noutãþi ortodoxe »
<b> Zambetul sfintilor: file de pateric urban-rural contemporan </b> <br> Pr. Romeo Ene
Zambetul sfintilor: file de pateric urban-rural contemporan
Pr. Romeo Ene

10,00RON
Toate noutaþile
În Curând »
<b> Indumnezeirea maidanului </b> <br> Pr. Constantin Necula </br>
Indumnezeirea maidanului
Pr. Constantin Necula

20,00RON
Cãutare
 
Cuvintele cãutate
Informaþii
Blogul Agnos
Cum comand
Expediere/Plata
Toate categoriile
Vezi Lista completa
Contactaþi-ne
In asteptarea zorilor de luna. Versuri
Constantin V. Necula
20,00RON

Spovedania unui poet ca propedeuticã pentru „ziua cea neînseratã”
Spirit care cunoaºte proba deºertului ºi a unor scenarii paideice petrecute aici ºi aiurea, cu patosul încercãrilor în tot atîtea experienþe pastorale, slujitor al Mîntuitorului nu doar în lumea mundanã ºi împãrþindu-se – fãrã a-ºi efasa ori împuþina identitatea de sine – cu egalã iubire de semeni între bisericã, ºcoalã ºi stradã, Constantin Valer Necula este, în egalã mãsurã, preot, dascãl ºi poet. Nu ºtiu dacã este la mijloc o succesiune de roluri ºi nici dacã, în cazul în care ar fi, ordinea nu poate fi exact inversã, sau dacã nu cumva, pentru a face de prisos convenþiile mai degrabã didactice, altul este adevãrul: fiecare parte are forþa întregului deodatã cu celelalte, multiplu este cel ce instituie ºi dã puterea a ceea ce numim unu.
Ascultîndu-l ºi comunicînd cu el faþã-în-faþã, persoana acestui om de carte se metamorfozeazã – prin discursul sãu ne-obiºnuit, sãrit parcã în afarã din canonul preoþesc – într-un personaj poate la fel de neobiºnuit prin forþa de seducþie a cuvîntului viu. Cãci Constantin Necula, alias Costi – pentru cei iremediabil ispitiþi de rostirea ºi atitudinea sa –, este un peregrin în lumea celor alese ºi culese, adicã: în lumea noastrã de aici ºi acum, de departe, dar ºi de prea-aproape de noi, un spirit care ne aminteºte cumva fie de misia Pãrintelui Stãniloae, a cãrui umbrã stãruie neîncetat (ºi) la Sibiu, fie de ipostazele peripatetico-maieutice ale unui Socrate, cel care stãtea de vorbã cu tinerii ºi care a moºit atîtea spirite prin pieþele sau locurile destinate reflecþiei filosofice ale Eladei.
C. Valer Necula este în fapt un preot misionar ºi un duhovnic angajat cu trupul ºi sufletul în frumoasa operã de îndumnezeire a omului, cu deosebire a omului tînãr, dar ºi a multor fãpturi umane ce au nevoie de empatia ºi dãruirea filantropicã a Celuilalt, atitudini izvorîte dintr-un crez ce poate fi condensat printr-un vers din Heautontimorumenos, comedia lui Terenþiu: „Om sunt, nimic din ce-i omenesc nu mi-e strãin” („Homo sum, humani nihil a me alienum puto”).
În rolurile complementare pe care, prin firea sa, le trãieºte fie în spaþiul saturat de sacru al Bisericii, fie în cel al cetãþii în care transcendentul coboarã, pentru a invoca un gînd blagian, poezia reprezintã însã, pentru C. Valer Necula, Grundul propriei fiinþe. Vorbele sale, aproape oriunde ar fi rostite, dar ºi comunicarea sa nonverbalã au, implicit, o urzealã eminamente poeticã, aici avîndu-ºi obîrºia, poate, vraja discursului sãu atît de fascinant prin simplitatea profundã a lexicului ºi a construcþiilor încãrcate de emoþie ºi sapienþial. Trãsãturi potenþate, desigur, de formaþia sa teologicã, o structurã care, atunci cînd fecundeazã straturile de adîncime ale culturii personale, poate genera un fel de discurs îndrãgostit.
*
Acesta pare sã fie chipul pe care ni-l dezvãluie, la poarta sa de intrare, o nouã carte alcãtuitã de Constantin Necula, În aºteptarea zorilor de lunã, debutul poetic editorial al autorului. Este un insolit jurnal liric al peregrinãrilor sale diurn-nocturne vreme de douã decenii (versurile cu care se deschide sunt din toamna care a premers taifunul politic din 1989, iar ultimul an menþionat sub vreun poem este 2009), construcþii în care cuvintele ºi-au întãrit paza gardienilor care (supra)vegheazã sensurile, dar care permit în schimb o liberã trecere peste frontierele nuanþelor sau ale ambiguitãþii productive.
ªi se mai adaugã ceva odatã cu acest volum de versuri, un fel de rest discret, dar vital pentru rostul sau forþa pragmaticã a vorbelor incluzive cu care se confundã mai totdeauna poetul C. Valer Necula: comunicarea sa cu oamenii – de la cei de pe deja proverbialul maidan ºi pînã la cei ce se opresc în faþa scãrii de la intrare în Bisericã sau cei ce ajung în tinda sau sub cupola acesteia –, comunicarea cu toþi aceºtia, aºadar, este totodatã ºi o formã de cuminecare, în care anafura sunt cuvintele.
*
Dacã sintagma „literaturã de sertar” are cu adevãrat consistenþã, fãrã sã fie vreo formulã ronflantã pe care ne-au livrat-o adesea bovaricii incurabili, atunci ÃŽn aºteptarea zorilor de lunã rãsare cu adevãrat dintr-un puiuc (sinonim din Transilvania ºi Banat), poate acelaºi sertãraº din care au ieºit traducerile ºi celelalte cãrþi, nu puþine la numãr, pe care le-a scris pînã azi autorul. Orientat mereu spre Nord, „singurul punct cardinal fix”, cum ar spune Mircea Vulcãnescu, poetul C. Valer Necula ne revelã (aproape în sens fotografic), prin opul de acum, stratul germinativ al celor tãcute, rostite sau scrise de-a lungul ºi de-a latul a douãzeci de ani (înaintea ciclului „Catharsis”, sunt vreo ºapte ani în care, ni se spune, „n-am mai scris poezii” – e un timp însã al permanentei gestaþii ºi macerãri). Cãci ºi ÃŽn aºteptarea zorilor de lunã e vorba într-un fel de „îndumnezeirea maidanului”, a celui ce mai rezistã uneori în biologicul din noi. Dupã cum tot aici întrezãrim sensuri ce vin dinspre „provocãrile strãzii”, un alt nucleu cu care fiinþa poetului e în contiguitate, poteca pe care ne ducem – unii foarte rar – spre maidan, de data asta cel fizic, cel ce haºureazã însã, cumva meta-fizic, un cîmp al vulnerabilitãþii ºi, deopotrivã, al experienþelor cruciale în care profanul ºi sacrul, cum a arãtat-o Mircea Eliade, sunt contrariile care coincid.
Ca ºi compartimentul vagonului de cale feratã sau coridorul ca loc de trecere – lung ºi îngust – care leagã (ºi dezleagã) varii încãperi, strada constituie un loc geometric aparte, un topos al influenþelor ºi confluenþelor, un luminiº care conservã autenticul ADN al vieþii. Alãturi ºi odatã cu casa (nu întîmplãtor casele îºi au locul lor pe strãzi), strada este una dintre expresiile cele mai fidele ale vieþii, ale viului, iar în versurile liminare din „jurnal de veston”, exerciþii poetice de ucenic (vezi ciclul „ÃŽnaintea rãsãritului”), apare imaginea predeterminatã a strãzii laolaltã cu o alchimie aparte care l-a purtat pe poet cãtre acest loc: „Alergat-am atît de mult / încît, plin de praf, / m-am transformat în drum”.
Ca preot ºi poet al cetãþii, aºadar, Constantin Necula înþelege strada, cum însuºi îi face fenomenologia într-un fragment de prozã poematicã, drept „spaþiu de întîlnire cu realitatea care nu îngãduie ifose ºi jumãtãþi de mãsurã, în care viaþa palpitã, desfiinþînd morga de falsã cuminþenie, în care nãdãjduim sã ne ascundem fariseismele ºi jinduirile la mai bine. Iubesc strada ºi pentru aceea cã provoacã la dialog, la atenþie sporitã, pentru cã oferã lecþii vrednice de a fi luate în seamã” (vezi Provocãrile strãzii – mic catehism vorbit, Ed. Agnos, 2006).
*
Versurile cu care se deschide cartea lui C. Valer Necula, ca ºi multe altele din volum, nu sunt, cum se vor aºtepta unii cititori, ale unui poet religios în sensul consacrat al sintagmei, cu toate cã în acele retorice bruioane lirice de început imaginea Mîntuitorului este ubicuã, definitorie ºi definitivã: „Hristos a rupt azi dimineaþã / pîinea / deasupra sentimentelor noastre” (v. ciclul „Aproape poeme”), cum tot aºa ne dezvãluie asemenea determinaþii „Insomnia” cu care se încheie volumul (datatã: 22 august 2005), unde poetul trãieºte, voluptuos ºi discret, vecinãtatea – prin vegetal – cu sacrul întrupat în simbolul cel mai pur: „M-am lãsat într-adins îngropat în otavã, / sã mã pascã oile, / sã trec, prin lapte, spre botul umed / al Mielului”. ªi asta dupã ce, într-un alt poem, mãrturiseºte înfrigurarea ºi tristeþea cu care cautã Divinitatea: „Dumnezeule, cît de singur ºi nestrãbãtut / de Tine sunt…”.
Este aici urma în al cãrei cãuº se petrece frãmîntarea eului liric, aºa cum o confirmã un catren din ian.-febr. 2009: „Nu-i primãvarã aceasta care vine. / Ci steaua cruce-n zori se va ivi / ºi ieslea-n mormînt se va ascunde. / Hristos, cu morþii, printre vii”. De altminteri, Prezenþa Mîntuitorului ºi a credinþei pe care a propãvãduit-o, cu tot ceea ce a însemnat învãþãtura Sa ºi þesãtura ei de semne, este un pretext fecund de meditaþie ori de cîte ori poetul întîlneºte ºi recunoaºte aceste stãri ºi simboluri în viaþa cea de toate zilele: „Marea aceasta este cea / pe care a cãlcat Hristos. / Uite, vezi, valul acela / mai poartã pietrificaþi paºii Lui / ªi-n aer mai rãzbate / briza de teamã a ucenicilor Sãi…”; „Vãd icoanele ascunse îndãrãtul / caselor ce-alcãtuie o stradã”; cum tot pretexte ale reflecþiei – pe lîngã toamna care-i provoacã autorului o stare aparte, cu stropii ei de ploaie ºi frunzele care cad – sunt stãrile care vin dinspre livresc, înmulþite odatã cu lecturile teologice ale formãrii academice (cînd cãutãrile ºi angoasele se amplificã), apoi multe din cele ce sînt fragile în concretul de multe ori barbar al vieþii de zi cu zi ºi noapte cu noapte, nefiind ocolite evenimentele istorice, structuri care, contrar unor opinii estetice, n-ar fi nãscãtoare de poezie (ne amintim, cu plãcere, cum l-a convertit estetic Goga, cu poezia lui evenimenþialã, pe olimpianul Maiorescu).
*
ÃŽntr-un atare context, ar fi firesc sã desprindem ºi alte constante ale acestei poezii, a cãrei facere ºi ascundere de ochii lumii dureazã de peste 20 de ani, chiar dacã nu pare atît de importantã tradiþia de la care se revendicã poetul ºi nici dacã versurile ºi poemele sale sunt, prin scriitura lor, congruente cu canonul poetic al zilei. Pentru lirismul lui C. Valer Necula, proba unei critice hîrtii de turnesol care sã-i identifice marca nu este însã atît de grabnicã ºi relevantã, cãci opþiunile sale – axiologic vorbind – nu recunosc decît douã tipuri de poezie: autenticã ºi falsã, id est: kitsch. Probabil la acest mecanism se referea Blaga atunci cînd preciza cã poezia adevãratã este aceea care rezistã la o lecturã fãcutã dis-de-dimineaþã, pe la ora ºase. Iar versurile pe care le comentãm acum trec, mai toate, prin aceastã poartã strîmtã a judecãþii de gust ºi valoare.
De altfel, pentru cã am amintit pe cel ce a scris Luntrea lui Caron, trebuie spus cã atitudinea poetului C. Valer Necula este, de multe ori, blagianã în registrul unei singurãtãþi romantice, consolatoare ºi productive, dupã cum, alteori, tot atitudinea sa împrumutã accente din pamfletul cioranian (vezi ciclul „Cupolã de Cer – boabe de tãmîie ridicate fum” sau „Anizocoria – inegalitatea pupilelor”). E drept cã experienþele (nu doar) estetice trãite de autor n-au putut eluda, în arcul de timp a douã decenii, ispita pastiºei ca exerciþiu de laborator sau influenþe venite dinspre zenitul unor spirite poetice, cum tot aºa putem bãnui sau observa, în acelaºi siaj al travaliului poetic, faliile culturale din care s-a hrãnit harul creatorului sau cãrãrile existenþiale pe care l-au purtat mintea ºi paºii.
De la un capãt la altul, însã, ÃŽn aºteptarea zorilor de lunã îºi þese scenariul în orizontul cãutãrii ºi aflãrii frumuseþii, adevãrului ºi – odatã cu acestea ºi mai presus de ele – a iubirii, un pelerinaj fãcut sub îndemnul (obsesie a lui Blaise Pascal) desprins din Cuvîntul care þine Cuvintele: „Nu m-ai cãuta dacã nu m-ai fi gãsit”. Iar dacã versurile sunt (tran)scrise în stil clasic sau cu veºmintele versului alb, ale sonetului, haikuului sau al altei forme poetice fixe pare, în ultimã instanþã, nesemnificativ. Cardinalã este substanþa poeticã, forþa cu care emoþiile, sentimentele ºi atitudinile sunt sublimate în izbînzi estetice, discursul poetic al lui C. Valer Necula avînd, finalmente, ambiþia, ca sã nu spunem orgoliul, de a turna lichidul reflecþiei lirice în potirul formei gnomice. Cãci, dupã ce uzeazã de ea aleatoriu, amintind uneori de aceeaºi marcã stilisticã cioranianã, aceastã din urmã structurã, cea a aforismului sau fragmentului suficient sieºi, ajunge sã fie cronotopul sau matriþa ultimelor cicluri de poeme: „ÃŽncercãnãri – nopþile”, „Anizocoria (inegalitatea pupilelor)”.
Frumuseþea ºi adevãrul nu sunt, pentru C. Valer Necula, într-o „dezbinare fericitã”, aºa cum spunea Heidegger într-un comentariu asupra lecturilor platoniene ale lui Nietzsche, iar iubirea – care, prin creºtinism, a devenit mai puternicã ºi a cãpãtat supremaþie în faþa frumosului – are în versurile sale douã valenþe complementare, cu energii reciproce de maximã potenþare. Mai întîi vom întîlni frumosul viului de care este atras, fascinat ºi tulburat poetul ºi care, ca ºi la Platon, e afin ºi se contopeºte cu iubirea (ca în Phaidros sau alte dialoguri). Este treapta frumuseþii corpului, despre care imaginarul poetului mãrturiseºte, în episoade confesive ce exprimã totdeauna exultaþii erotice, ºi nu care þin de sexualitate: „Mi-e atît de dor de tine, / Cã-mi vine uneori / sã-mi sãrut mîinile / care te-au mîngîiat, / iar alteori buzele / care te-au sãrutat” („Aproape poeme”); „Iubito, / M-aº fi vrut asearã nisip / fierbinte / sub picioarele tale” („Aproape poezii”); pentru ca acelaºi frumos sã atingã altitudinea ideii: „Mîinile tale, / ca aripi de abur / peste pleoapele mele. / Rãscolindu-le nesomnul, / Nesomnul ce-a fost lacrima, / Abur de aripã peste inima ta…”; „Ca o despletire de plîngeri, / Ochii tãi mi-aruncã jar în / cãþuia rugãciunii…” („ÃŽncercãnãri”).
Odatã cu o atare formã de iubire ºi prin ea, poezia lui C. Valer Necula exprimã totodatã, în toatã splendoarea ei omeneºti, prea omeneºti, iubirea creºtineascã, acea Agape prin care rãzbate luminoasã ºi seninã iubirea lui Hristos pentru oameni. ÃŽntr-o asemenea stare de frumuseþe, îmi place, însã, sã vãd ºi sã simt în C. Valer Necula ºi un poet de Duminicã, unul care scrie stãpînit de o convingere comunitarã similarã cu a celui ce a meditat la Dimensiunea româneascã a existenþei: „Dincolo de Dumnezeu, totul e rãmas provizoriu în neamul acesta”. De aici, cred, atitudinea existenþialã (ºi) a preotului-dascãl Necula de a încerca sã ridice rangul ontic al unui spaþiu în care, discret ºi umil, vieþuieºte omul s(e)cund, marginal ºi marginalizat, acel „om de baracã”, spre a folosi expresia lui Romeo Petraºciuc, poetul cu care a dialogat nonconformist despre aºa-numita îndumnezeire a maidanului.
Un poet de Ziua a 7-a ºi pentru cã versurile autorului – poetul-preot sau preotul-poet, e acelaºi lucru – pot fi duhovnicul cel mai persuasiv pentru recuperarea sensului religios îndeosebi al zilei de Duminicã, o zi despre care C. Necula scrie de o vreme în Sibiu 100% (publicaþie gratuitã cu, se pare, cel mai mare tiraj din Romînia), sub o rubricã frumos intitulatã „Cuvîntul ortodox de Duminicã”.
Organizatã deloc întîmplãtor pe ºase cicluri, aceastã godotianã aºteptare a zorilor de lunã – prin elogiul pe care-l aduce re-cunoaºterii ºi regãsirii noastre în relaþia cu Dumnezeu, cu ziua de Duminicã, cu sacrul încuibat în profanul cel de toate zilele – este, în cele din urmã, spovedania sincerã (sintagmã atinsã cumva de pleonasm, dacã n-am fi în regatul poeziei) a unui spirit poetic în încercarea de-a trece, fãrã prihanã, hotarul celei de-a opta zi, „ziua cea neînseratã”, ajutat de un crez atît de simplu ºi pur formulat, între alþii, de Al. Philippide: „M-atîrn de tine, Poezie, / ca un copil de poala mumii, ­/ Sã trec cu tine puntea humii, / Spre insula de veºnicie”.

Ion DUR

Acest produs a fost adaugat la data de Marþi 18 August, 2015.

Stocul a fost epuizat.
Puteti achizitiona acest produs la o data viitoare
IMAGE_BUTTON_REVIEWS
Clientii care au cumparat acest produs, au mai cumparat:
<b>Gânduri ºi miride</b> </br>Pr. Constantin Necula
Gânduri ºi miride
Pr. Constantin Necula
<b>Iubesc Doamne, ajuta neiubirii mele</b> <br>Pr. Constantin Necula
Iubesc Doamne, ajuta neiubirii mele
Pr. Constantin Necula
<b>Indumnezeirea maidanului</b> <br>Pr. Constantin Necula
Indumnezeirea maidanului
Pr. Constantin Necula
<b> Zambetul sfintilor: file de pateric urban-rural contemporan </b> <br> Pr. Romeo Ene
Zambetul sfintilor: file de pateric urban-rural contemporan
Pr. Romeo Ene
<b> Pastoratia Bisericii in vreme de criza </b> <br> Preot Constantin Necula
Pastoratia Bisericii in vreme de criza
Preot Constantin Necula
<b> Bucuria credintei. Dialoguri in cetate </b> <br> Pr. Cristian Muntean <br> Pr. Constantin Necula
Bucuria credintei. Dialoguri in cetate
Pr. Cristian Muntean
Pr. Constantin Necula
Anunþuri
discount
Notificari »
IMAGE_BUTTON_NOTIFICATIONSAnunta-ma noutatile la In asteptarea zorilor de luna. Versuri
Constantin V. Necula
Spune-i unui prieten
 
Spune-i unui prieten despre acest produs.
Pãreri »
IMAGE_BUTTON_WRITE_REVIEWScrie o pãrere despre carte!

Copyright © 2024 Agnos - Editura si Librarie
Powered by osCommerce

   


natura