Agnos - Editura si Librarie Contul meu  Conținutul coșului  Platește  
  Librarie » Catalog » EDITURA AGNOS » Blogul Agnos  |  Contul meu  |  Conținutul coșului  |  Platește   
Categorii
CARTI DE RUGACIUNI
CARTI PENTRU COPII
Editura Alias
EDITURA AREOPAG
EDITURA CHARISMA
EDITURA LUMEA CREDINTEI
MAICA ECATERINA FERMO
MARTURISITORI
PR. CONSTANTIN NECULA
SYNAXIS
TALCUIRI
PATERICE
IR. TEOFAN MADA
EDITURA AGNOS
EDITURA APOLOGET
EDITURA CATISMA
EDITURA DEISIS
EDITURA EVANGHELISMOS
EDITURA EGUMENITA
EDITURA OASTEA DOMNULUI
EDITURA SOPHIA
EDITURA PLATYTERA
ALTE EDITURI
Toate categoriile
Noutăți ortodoxe »
<b> Ganduri si miride </b> <br> Pr. Constantin Necula
Ganduri si miride
Pr. Constantin Necula

15,00RON
Toate noutațile
În Curând »
<b> Indumnezeirea maidanului </b> <br> Pr. Constantin Necula </br>
Indumnezeirea maidanului
Pr. Constantin Necula

20,00RON
Căutare
 
Cuvintele căutate
Informații
Blogul Agnos
Cum comand
Expediere/Plata
Toate categoriile
Vezi Lista completa
Contactați-ne
In asteptarea zorilor de luna. Versuri
Constantin V. Necula
20,00RON

Spovedania unui poet ca propedeutică pentru „ziua cea neînserată”
Spirit care cunoaște proba deșertului și a unor scenarii paideice petrecute aici și aiurea, cu patosul încercărilor în tot atîtea experiențe pastorale, slujitor al Mîntuitorului nu doar în lumea mundană și împărțindu-se – fără a-și efasa ori împuțina identitatea de sine – cu egală iubire de semeni între biserică, școală și stradă, Constantin Valer Necula este, în egală măsură, preot, dascăl și poet. Nu știu dacă este la mijloc o succesiune de roluri și nici dacă, în cazul în care ar fi, ordinea nu poate fi exact inversă, sau dacă nu cumva, pentru a face de prisos convențiile mai degrabă didactice, altul este adevărul: fiecare parte are forța întregului deodată cu celelalte, multiplu este cel ce instituie și dă puterea a ceea ce numim unu.
Ascultîndu-l și comunicînd cu el față-în-față, persoana acestui om de carte se metamorfozează – prin discursul său ne-obișnuit, sărit parcă în afară din canonul preoțesc – într-un personaj poate la fel de neobișnuit prin forța de seducție a cuvîntului viu. Căci Constantin Necula, alias Costi – pentru cei iremediabil ispitiți de rostirea și atitudinea sa –, este un peregrin în lumea celor alese și culese, adică: în lumea noastră de aici și acum, de departe, dar și de prea-aproape de noi, un spirit care ne amintește cumva fie de misia Părintelui Stăniloae, a cărui umbră stăruie neîncetat (și) la Sibiu, fie de ipostazele peripatetico-maieutice ale unui Socrate, cel care stătea de vorbă cu tinerii și care a moșit atîtea spirite prin piețele sau locurile destinate reflecției filosofice ale Eladei.
C. Valer Necula este în fapt un preot misionar și un duhovnic angajat cu trupul și sufletul în frumoasa operă de îndumnezeire a omului, cu deosebire a omului tînăr, dar și a multor făpturi umane ce au nevoie de empatia și dăruirea filantropică a Celuilalt, atitudini izvorîte dintr-un crez ce poate fi condensat printr-un vers din Heautontimorumenos, comedia lui Terențiu: „Om sunt, nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin” („Homo sum, humani nihil a me alienum puto”).
În rolurile complementare pe care, prin firea sa, le trăiește fie în spațiul saturat de sacru al Bisericii, fie în cel al cetății în care transcendentul coboară, pentru a invoca un gînd blagian, poezia reprezintă însă, pentru C. Valer Necula, Grundul propriei ființe. Vorbele sale, aproape oriunde ar fi rostite, dar și comunicarea sa nonverbală au, implicit, o urzeală eminamente poetică, aici avîndu-și obîrșia, poate, vraja discursului său atît de fascinant prin simplitatea profundă a lexicului și a construcțiilor încărcate de emoție și sapiențial. Trăsături potențate, desigur, de formația sa teologică, o structură care, atunci cînd fecundează straturile de adîncime ale culturii personale, poate genera un fel de discurs îndrăgostit.
*
Acesta pare să fie chipul pe care ni-l dezvăluie, la poarta sa de intrare, o nouă carte alcătuită de Constantin Necula, În așteptarea zorilor de lună, debutul poetic editorial al autorului. Este un insolit jurnal liric al peregrinărilor sale diurn-nocturne vreme de două decenii (versurile cu care se deschide sunt din toamna care a premers taifunul politic din 1989, iar ultimul an menționat sub vreun poem este 2009), construcții în care cuvintele și-au întărit paza gardienilor care (supra)veghează sensurile, dar care permit în schimb o liberă trecere peste frontierele nuanțelor sau ale ambiguității productive.
Și se mai adaugă ceva odată cu acest volum de versuri, un fel de rest discret, dar vital pentru rostul sau forța pragmatică a vorbelor incluzive cu care se confundă mai totdeauna poetul C. Valer Necula: comunicarea sa cu oamenii – de la cei de pe deja proverbialul maidan și pînă la cei ce se opresc în fața scării de la intrare în Biserică sau cei ce ajung în tinda sau sub cupola acesteia –, comunicarea cu toți aceștia, așadar, este totodată și o formă de cuminecare, în care anafura sunt cuvintele.
*
Dacă sintagma „literatură de sertar” are cu adevărat consistență, fără să fie vreo formulă ronflantă pe care ne-au livrat-o adesea bovaricii incurabili, atunci În așteptarea zorilor de lună răsare cu adevărat dintr-un puiuc (sinonim din Transilvania și Banat), poate același sertăraș din care au ieșit traducerile și celelalte cărți, nu puține la număr, pe care le-a scris pînă azi autorul. Orientat mereu spre Nord, „singurul punct cardinal fix”, cum ar spune Mircea Vulcănescu, poetul C. Valer Necula ne revelă (aproape în sens fotografic), prin opul de acum, stratul germinativ al celor tăcute, rostite sau scrise de-a lungul și de-a latul a douăzeci de ani (înaintea ciclului „Catharsis”, sunt vreo șapte ani în care, ni se spune, „n-am mai scris poezii” – e un timp însă al permanentei gestații și macerări). Căci și În așteptarea zorilor de lună e vorba într-un fel de „îndumnezeirea maidanului”, a celui ce mai rezistă uneori în biologicul din noi. După cum tot aici întrezărim sensuri ce vin dinspre „provocările străzii”, un alt nucleu cu care ființa poetului e în contiguitate, poteca pe care ne ducem – unii foarte rar – spre maidan, de data asta cel fizic, cel ce hașurează însă, cumva meta-fizic, un cîmp al vulnerabilității și, deopotrivă, al experiențelor cruciale în care profanul și sacrul, cum a arătat-o Mircea Eliade, sunt contrariile care coincid.
Ca și compartimentul vagonului de cale ferată sau coridorul ca loc de trecere – lung și îngust – care leagă (și dezleagă) varii încăperi, strada constituie un loc geometric aparte, un topos al influențelor și confluențelor, un luminiș care conservă autenticul ADN al vieții. Alături și odată cu casa (nu întîmplător casele își au locul lor pe străzi), strada este una dintre expresiile cele mai fidele ale vieții, ale viului, iar în versurile liminare din „jurnal de veston”, exerciții poetice de ucenic (vezi ciclul „Înaintea răsăritului”), apare imaginea predeterminată a străzii laolaltă cu o alchimie aparte care l-a purtat pe poet către acest loc: „Alergat-am atît de mult / încît, plin de praf, / m-am transformat în drum”.
Ca preot și poet al cetății, așadar, Constantin Necula înțelege strada, cum însuși îi face fenomenologia într-un fragment de proză poematică, drept „spațiu de întîlnire cu realitatea care nu îngăduie ifose și jumătăți de măsură, în care viața palpită, desființînd morga de falsă cumințenie, în care nădăjduim să ne ascundem fariseismele și jinduirile la mai bine. Iubesc strada și pentru aceea că provoacă la dialog, la atenție sporită, pentru că oferă lecții vrednice de a fi luate în seamă” (vezi Provocările străzii – mic catehism vorbit, Ed. Agnos, 2006).
*
Versurile cu care se deschide cartea lui C. Valer Necula, ca și multe altele din volum, nu sunt, cum se vor aștepta unii cititori, ale unui poet religios în sensul consacrat al sintagmei, cu toate că în acele retorice bruioane lirice de început imaginea Mîntuitorului este ubicuă, definitorie și definitivă: „Hristos a rupt azi dimineață / pîinea / deasupra sentimentelor noastre” (v. ciclul „Aproape poeme”), cum tot așa ne dezvăluie asemenea determinații „Insomnia” cu care se încheie volumul (datată: 22 august 2005), unde poetul trăiește, voluptuos și discret, vecinătatea – prin vegetal – cu sacrul întrupat în simbolul cel mai pur: „M-am lăsat într-adins îngropat în otavă, / să mă pască oile, / să trec, prin lapte, spre botul umed / al Mielului”. Și asta după ce, într-un alt poem, mărturisește înfrigurarea și tristețea cu care caută Divinitatea: „Dumnezeule, cît de singur și nestrăbătut / de Tine sunt…”.
Este aici urma în al cărei căuș se petrece frămîntarea eului liric, așa cum o confirmă un catren din ian.-febr. 2009: „Nu-i primăvară aceasta care vine. / Ci steaua cruce-n zori se va ivi / și ieslea-n mormînt se va ascunde. / Hristos, cu morții, printre vii”. De altminteri, Prezența Mîntuitorului și a credinței pe care a propăvăduit-o, cu tot ceea ce a însemnat învățătura Sa și țesătura ei de semne, este un pretext fecund de meditație ori de cîte ori poetul întîlnește și recunoaște aceste stări și simboluri în viața cea de toate zilele: „Marea aceasta este cea / pe care a călcat Hristos. / Uite, vezi, valul acela / mai poartă pietrificați pașii Lui / Și-n aer mai răzbate / briza de teamă a ucenicilor Săi…”; „Văd icoanele ascunse îndărătul / caselor ce-alcătuie o stradă”; cum tot pretexte ale reflecției – pe lîngă toamna care-i provoacă autorului o stare aparte, cu stropii ei de ploaie și frunzele care cad – sunt stările care vin dinspre livresc, înmulțite odată cu lecturile teologice ale formării academice (cînd căutările și angoasele se amplifică), apoi multe din cele ce sînt fragile în concretul de multe ori barbar al vieții de zi cu zi și noapte cu noapte, nefiind ocolite evenimentele istorice, structuri care, contrar unor opinii estetice, n-ar fi născătoare de poezie (ne amintim, cu plăcere, cum l-a convertit estetic Goga, cu poezia lui evenimențială, pe olimpianul Maiorescu).
*
Într-un atare context, ar fi firesc să desprindem și alte constante ale acestei poezii, a cărei facere și ascundere de ochii lumii durează de peste 20 de ani, chiar dacă nu pare atît de importantă tradiția de la care se revendică poetul și nici dacă versurile și poemele sale sunt, prin scriitura lor, congruente cu canonul poetic al zilei. Pentru lirismul lui C. Valer Necula, proba unei critice hîrtii de turnesol care să-i identifice marca nu este însă atît de grabnică și relevantă, căci opțiunile sale – axiologic vorbind – nu recunosc decît două tipuri de poezie: autentică și falsă, id est: kitsch. Probabil la acest mecanism se referea Blaga atunci cînd preciza că poezia adevărată este aceea care rezistă la o lectură făcută dis-de-dimineață, pe la ora șase. Iar versurile pe care le comentăm acum trec, mai toate, prin această poartă strîmtă a judecății de gust și valoare.
De altfel, pentru că am amintit pe cel ce a scris Luntrea lui Caron, trebuie spus că atitudinea poetului C. Valer Necula este, de multe ori, blagiană în registrul unei singurătăți romantice, consolatoare și productive, după cum, alteori, tot atitudinea sa împrumută accente din pamfletul cioranian (vezi ciclul „Cupolă de Cer – boabe de tămîie ridicate fum” sau „Anizocoria – inegalitatea pupilelor”). E drept că experiențele (nu doar) estetice trăite de autor n-au putut eluda, în arcul de timp a două decenii, ispita pastișei ca exercițiu de laborator sau influențe venite dinspre zenitul unor spirite poetice, cum tot așa putem bănui sau observa, în același siaj al travaliului poetic, faliile culturale din care s-a hrănit harul creatorului sau cărările existențiale pe care l-au purtat mintea și pașii.
De la un capăt la altul, însă, În așteptarea zorilor de lună își țese scenariul în orizontul căutării și aflării frumuseții, adevărului și – odată cu acestea și mai presus de ele – a iubirii, un pelerinaj făcut sub îndemnul (obsesie a lui Blaise Pascal) desprins din Cuvîntul care ține Cuvintele: „Nu m-ai căuta dacă nu m-ai fi găsit”. Iar dacă versurile sunt (tran)scrise în stil clasic sau cu veșmintele versului alb, ale sonetului, haikuului sau al altei forme poetice fixe pare, în ultimă instanță, nesemnificativ. Cardinală este substanța poetică, forța cu care emoțiile, sentimentele și atitudinile sunt sublimate în izbînzi estetice, discursul poetic al lui C. Valer Necula avînd, finalmente, ambiția, ca să nu spunem orgoliul, de a turna lichidul reflecției lirice în potirul formei gnomice. Căci, după ce uzează de ea aleatoriu, amintind uneori de aceeași marcă stilistică cioraniană, această din urmă structură, cea a aforismului sau fragmentului suficient sieși, ajunge să fie cronotopul sau matrița ultimelor cicluri de poeme: „Încercănări – nopțile”, „Anizocoria (inegalitatea pupilelor)”.
Frumusețea și adevărul nu sunt, pentru C. Valer Necula, într-o „dezbinare fericită”, așa cum spunea Heidegger într-un comentariu asupra lecturilor platoniene ale lui Nietzsche, iar iubirea – care, prin creștinism, a devenit mai puternică și a căpătat supremație în fața frumosului – are în versurile sale două valențe complementare, cu energii reciproce de maximă potențare. Mai întîi vom întîlni frumosul viului de care este atras, fascinat și tulburat poetul și care, ca și la Platon, e afin și se contopește cu iubirea (ca în Phaidros sau alte dialoguri). Este treapta frumuseții corpului, despre care imaginarul poetului mărturisește, în episoade confesive ce exprimă totdeauna exultații erotice, și nu care țin de sexualitate: „Mi-e atît de dor de tine, / Că-mi vine uneori / să-mi sărut mîinile / care te-au mîngîiat, / iar alteori buzele / care te-au sărutat” („Aproape poeme”); „Iubito, / M-aș fi vrut aseară nisip / fierbinte / sub picioarele tale” („Aproape poezii”); pentru ca același frumos să atingă altitudinea ideii: „Mîinile tale, / ca aripi de abur / peste pleoapele mele. / Răscolindu-le nesomnul, / Nesomnul ce-a fost lacrima, / Abur de aripă peste inima ta…”; „Ca o despletire de plîngeri, / Ochii tăi mi-aruncă jar în / cățuia rugăciunii…” („Încercănări”).
Odată cu o atare formă de iubire și prin ea, poezia lui C. Valer Necula exprimă totodată, în toată splendoarea ei omenești, prea omenești, iubirea creștinească, acea Agape prin care răzbate luminoasă și senină iubirea lui Hristos pentru oameni. Într-o asemenea stare de frumusețe, îmi place, însă, să văd și să simt în C. Valer Necula și un poet de Duminică, unul care scrie stăpînit de o convingere comunitară similară cu a celui ce a meditat la Dimensiunea românească a existenței: „Dincolo de Dumnezeu, totul e rămas provizoriu în neamul acesta”. De aici, cred, atitudinea existențială (și) a preotului-dascăl Necula de a încerca să ridice rangul ontic al unui spațiu în care, discret și umil, viețuiește omul s(e)cund, marginal și marginalizat, acel „om de baracă”, spre a folosi expresia lui Romeo Petrașciuc, poetul cu care a dialogat nonconformist despre așa-numita îndumnezeire a maidanului.
Un poet de Ziua a 7-a și pentru că versurile autorului – poetul-preot sau preotul-poet, e același lucru – pot fi duhovnicul cel mai persuasiv pentru recuperarea sensului religios îndeosebi al zilei de Duminică, o zi despre care C. Necula scrie de o vreme în Sibiu 100% (publicație gratuită cu, se pare, cel mai mare tiraj din Romînia), sub o rubrică frumos intitulată „Cuvîntul ortodox de Duminică”.
Organizată deloc întîmplător pe șase cicluri, această godotiană așteptare a zorilor de lună – prin elogiul pe care-l aduce re-cunoașterii și regăsirii noastre în relația cu Dumnezeu, cu ziua de Duminică, cu sacrul încuibat în profanul cel de toate zilele – este, în cele din urmă, spovedania sinceră (sintagmă atinsă cumva de pleonasm, dacă n-am fi în regatul poeziei) a unui spirit poetic în încercarea de-a trece, fără prihană, hotarul celei de-a opta zi, „ziua cea neînserată”, ajutat de un crez atît de simplu și pur formulat, între alții, de Al. Philippide: „M-atîrn de tine, Poezie, / ca un copil de poala mumii, ­/ Să trec cu tine puntea humii, / Spre insula de veșnicie”.

Ion DUR

Acest produs a fost adaugat la data de Marți 18 August, 2015.
IMAGE_BUTTON_REVIEWS
Clientii care au cumparat acest produs, au mai cumparat:
<b> Parintele Arsenie Boca in Arhivele Securitatii
Parintele Arsenie Boca in Arhivele Securitatii
<b> Portile Cerului. Cateheze radio-difuzate despre Sfintele Taine </b> <br> Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
Portile Cerului. Cateheze radio-difuzate despre Sfintele Taine
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
<b> Traditii si apucaturi </b> <br> <b> Cristian Tabara
Traditii si apucaturi
Cristian Tabara
<b> Pe cine incomodeaza ora de religie? Intre datul legii si darul lui Dumnezeu </b> <br> Preot Constantin Necula
Pe cine incomodeaza ora de religie? Intre datul legii si darul lui Dumnezeu
Preot Constantin Necula
<b>Iubirea care ne urneste</b> <br>Pr Constantin Necula
Iubirea care ne urneste
Pr Constantin Necula
<b> Crestinism de vacanta </b> <br> Pr. Constantin Necula
Crestinism de vacanta
Pr. Constantin Necula
Anunțuri
discount
Notificari »
IMAGE_BUTTON_NOTIFICATIONSAnunta-ma noutatile la In asteptarea zorilor de luna. Versuri
Constantin V. Necula
Spune-i unui prieten
 
Spune-i unui prieten despre acest produs.
Păreri »
IMAGE_BUTTON_WRITE_REVIEWScrie o părere despre carte!

Copyright © 2018 Agnos - Editura si Librarie
Powered by osCommerce

   


radio oastea domnului