|
Gând de început
Oare care dintre copiii români nu s-a bucurat de dragostea Sfântului Nicolae?! Și ce spun eu român ? Care dintre copiii lumii nu s-a bucurat de bucuriile pe care distinsul bunicuț este dispus sã le împlineascã? Pe vremea copilãriei mele, nu foarte departe de copilãria copiilor mei, Sfântul Nicolae nu era altul decât cel de acum, atâta doar cã, pentru cã oamenii erau sub interdicțiile unei societãți comuniste, prãznuirea Sfântului era ea însãși un dar. Cine poate uita lumina din ochii mei sau ai bunilor mei colegi din școala generalã sau din liceu, atunci când ne revedeam dupã seara în care bocancii ne erau umpluți cu daruri, daruri sãrace fațã de cele de-acum, cãci nici Moșul Nicolae nu prea avea de unde alege... Cine poate uita ochii plini de dragoste ai pãrinților noștri, ai învãțãtoarei ori ai profesorilor noștri, care fãceau cu noi alianțe ale tãcerii și inexpugnabile alianțe în jurul icoanei pline de har a Sfântului?! O singurã datã în viațã am crezut cã moșul nu-mi va aduce nimic. Eram în Armatã, soldat, în decembrie 1989, când, întors dupã un marș teribil de lung prin zloata unei prime zãpezi, înghețat și flãmânzit, mi-am fãcut bocancii din obligație cazonã, fiind convins cã nu are cine sã-i facã semn Moșului cã mai sunt pe lume. Și eu, și colegii mei aveam același nod în gât, amintirile de-acasã copleșindu-ne. ÃŽn zori, bocancii noștri erau plini cu bomboane și portocale și, credeți-mã, camarazii mei nici pânã astãzi nu știu de unde și cum aflase Moșul de sufletele lor pustiite. Cred cã lacrimile lor, ale bãrbaților-copii, amestecate cu gustul portocalelor, sunt Acatistul cel mai smerit ce l-am vãzut vreodatã cântat și rugat de pe buzele vreunui om.
Revenind la cartea aceasta: am remarcat în ultimul timp cum, plini de zel, comercianții l-au arestat pe distinsul moșneguț. Și televiziunile, și autorii de filme și desene animate. L-au prins ca sã-l punã la muncã în folosul lor.
Cred și eu. Figura bãtrânului, gesturile lui de mare cordialitate, izvorâte din credința lui în Iisus Hritos, sunt astãzi numai bune de pus pe rana indiferentismului nostru, a lipsei de omenie prin care trece omenirea. Scierea acestei cãrți este importantã pentru mine, deoarece cred cã trebuie sã le spunem copiilor noștri cã Moșul nu-i o închipuire, nu-i personaj din desene animate, ci o persoanã care a existat și care continuã, prin Harul lui Dumnezeu, sã se punã la dispoziția oamenilor care iubesc valorile în care și el a crezut: credința, nãdejdea și dragostea.
Eu am avut binecuvântatul dar de la Dumnezeu de a crește, în anii copilãriei, sub tâmpla de luminã a Șcheilor din Brașov. Acolo fiecare casã are o icoanã cu Sfântul Nicolae, fiecare stradã se terminã într-o troițã, multe dedicate Bãtrânului Ierarh. Bunica mea, Maria, urca o vreme, zilnic, cãrarea spre Fântânița Popii, loc al multora dintre minunile copilãriei mele, cãtre o poienițã unde, cu evlavie, un creștin cu dare de mânã a construit o troițã care adãpostea nu doar Crucea Mântuitorului, ci și minunata icoanã a Sfântului Nicolae. Aprindea candela și miezul de luminã aprindea în ochii Sfântului un zâmbet de șãgãlnicie, de drag de oamenii care locuiau Coasta. Rãmâneam pironit locului, emoționat cã un Sfânt atât de mare și de ocupat mã primea în casa lui. De multe ori apoi l-am urmãrit, mai ales dupã ce colegii mei mi-au bãgat în cap prostia cã nu existã, în speranța cã îl voi surprinde. Veți citi și despre acest moment, și despre pãțania unui strã-unchi de-al tatãlui meu, care a avut de-a face la modul cel mai direct cu intervenția Sfântului. Dar vreau sã ne înțelegem bine: am scris aceastã carte cercetând izvoare istorice și lucrãri foarte demne de încredere, ca sã învãțãm acum împreunã cine este Sfântul Nicolae! Ca sã nu ne mai lãsãm furați de modul în care unii cred cã-l pot ascunde pe Sfântul nostru drag printre reclame și baloane colorate. El nu acolo locuiește. Ci în catapetesmele bisericii, în icoanele pline de bucurie din casele sãrmanilor, în inima celor de la cãpãtâiul bolnavilor, în mângâierea copiilor singuri, în gestul de adâncã prietenie al camaraderiei gata sã moarã pentru celãlalt. Și, o sã vedeți, în fãptuirile pline de smeritã afecțiune.
Trebuie sã recunosc cã și numai scriind introducerea aceasta m-am emoționat. Acum câțiva ani mi-a îngãduit Dumnezeu sã mã închin moaștelor sale, care se odihnesc la Bari, în Italia, sub baldachinul purtãrii de grijã a Mântuitorului. Acolo mi-a venit gândul cãrții acesteia. Rogu-vã dar sã-l primiți și vã fie bucurie descoperirea icoanei celui ce ne dorim sã ne fie pururi rugãtor dinaintea Altarului Ceresc, pentru iertarea pãcatelor și mântuirea sufletelor noastre. Darurile cu adevãrat mari pe care Sfântul le-a fãurit pe pãmânt din lacrima privegherii, durerea cãutãrii aproapelui și smerita bucurie a credinței curate. Dupã ce veți citi cartea nãdãjduiesc cã veți cere acestea, pentru ca, intrați în ÃŽmpãrãția lui, sã le puteți dãrui și voi, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, acelor cae așteaptã izbãvirea din sãrãcia sufleteascã.
Rog pe Sfântul Nicolae, Fãcãtorul de minuni Ierarh al Mirelor Lichiei, sã ne fiei pururea dãruitor al celor necesare mântuirii.
Bucurã-te, dar, Nicolae Sfinte, Pãrintele copilãriilor și vieților noastre întregi!
Pr. Constantin Necula
|
