|
„Eu iubesc cu dragoste sfântã pe toți, pentru cã în iubire stã totul!”
Ni l-a trimis Dumnezeu în viața noastrã îndatã dupã trecerea la cele veșnice a Fratelui Gheorghe Precupescu, pãrând cã e modul Bunicului Ghițã de a mai rãmâne între noi. Romeo Petraºciuc, animat de dragostea lui dintâi, jurnalismul de investigație, l-a urmat la Corod, la chilia sa. De acolo, în lungile noastre peregrinãri prin Țarã, mi-a povestit întâlnirea cu Pãrintele Valerian Grec. O revelație de omenie și de credințã. Cuminte și adânc ancorat în taina mãrturisirii cu sânge a Mântuitorului, Bãtrânul ne-a redat în cuvinte simple abnegația unor mucenici pentru Hristos.
Paginile pe care le veți citi sunt un adevãrat Pomelnic de martiri, un soi de colibã taboricã. Numai în Lumina ÃŽnvierii Domnului Hristos paginile acestea au sens de aducere la luminã. Veți citi gânduri despre oameni (Pãrintele Ioan Iovan, Pãrintele Arsenie Boca, Pãrintele Ilie Lãcãtușu ori Dimitrie Bejan, Maica Veronica, Maica Mihaela ori frații de la Oastea Domnului) ai curajului absolut. Și despre trãdãrile din Bisericã. Unele având chip de arhierei, protopopi ori preoți. Nu ne sunt așezate sã judecãm, cât sã asumãm în rugãciune greșelile, sã purtãm în Liturghie rugãciuni pentru vindecarea de lașitate a unui Neam care ades, prea ades, își uitã istoria. Pãrintele Valerian insistã și pe caralii sistemului, pe infatuații nimeni care se credeau dumnezei. Revigorant în descriere, lucid – extrem de lucid pentru anii sãi înaintați –, el cautã vindecarea noastrã de uitare. Chiar dacã, pe alocuri, mãrturia sa ne doare ca ortodocși vii în Bisericã, în toatã mãrturia sa e multã, multã vindecare. Credința mea este, dupã mulți ani de lecturã și deseori lecturã de arhivã, cã ne aflãm dinaintea uneia dintre cele mai sintetice mãrturii a creștinului întemnițat. Exilat din Rai în iad, Pãrintele continuã sã refuze descãlirea din cãlugãrie; rãmâne un cãlugãr liber într-o lume a morții, a durerii și suferinței. Refuzã sã fie închinãtor la idolul ce strãjuie Absurdistanul, nãtânga țarã a comunismului. Limpezit în vorbã de multa rugãciune, Bãtrânul – lui chiar i se potrivește numele de Gheronda dinaintea inflației ce ne-a cuprins – face din toate propozițiile pârghii care scot din mina suferinței diamante de preț. Pentru orice tânãr român, cartea lui este manual de istorie. Pentru adulți, medicament de vindecare a amneziei istorice în care ne scãldãm lașitatea. E liniștit, pentru cã și-a împlinit misiunea.
Sunt o serie de personaje în aceste pagini care meritã reținute. Securiști notorii, redescoperiți în timp printre fricoșii sistemului din libertate, caralii și bãtãuși care par desprinși din manualele de patologie psihiatricã. Corodul natal pare cã devine pentru el un centru al lumii libere. ÃŽnvațã din forța de iertare a mamei sale, iubește misiunea mãrturisitoare a Pãrintelui Ioan Iovan, calmul celest al Pãrintelui Arsenie Boca ori istețimea profeticã a Maicii Veronica. Cartea devine astfel un tonic duhovnicesc, o reașezare în ordinea adevãrului a unor momente și a unor persoane inalienabile altor istorii. Atât cã tot el ne-aduce aminte de uciderea din culpã a acestor profeți, în indiferența lașã a comunitãții noastre de culturã româneascã. Sunt descrieri ale suferinței atât de vii încât, în ciuda unui veritabil simț al ironiei luminoase a autorului, gustul de urã nu te lasã sã te liniștești. Pãrțile acestea sunt fracturate pozitiv de o inegalabilã forțã interioarã a povestașului. Cartea redã cea mai elocventã ieșire din fricã, din obsesia fricii. Avva Valerian contribuie, prin interviul sãu prelung, la echilibrarea de lașitate a unui Neam.
Paginile finale ni-l descoperã ca monah. Cu ispitele sale, povestite cu un firesc vecin cu Patericul, cu inspiratele preluãri din Pãrintele Ioan ori din Pãrintele Arsenie Boca. Am citit, într-o criticã adusã Pãrintelui Arsenie, susținutã de o referire la Pãrintele Arsenie Papacioc, fãrã nicio conotație scrisã, ci doar de bârfã, cum cã Ardeleanul de la Prislop nu mai avea Duhovnic. Citiți cartea, veți vedea în ce mod oamenii aceștia se susțineau reciproc, cum își construiau plasa de rezistențã dinaintea Securitãții și lucrãrii ei diavolești și veți înțelege care este rostul unor astfel de recuperãri. Pentru mine lectura acestor pagini nu este altceva decât recitirea unei declarații de dragoste la adresa Bisericii, la adresa cãlugãriei, a portului preoțesc și a frãțietãții creștine. Nu mã pot desprinde de carte decât ca sã-i sãrut rãnita mânã Avvei Valerian.
Efortul fãcut de jurnalistul de investigație ce se ascunde în Romeo Petraºciuc a dat roade. Din drumul și zdroaba lui se naște acest prim volum de recuperare a memoriei creștine din temnițele comuniste. Nu trebuie sã cerșim modele de rezistențã de la nici un neam și de la nici o altã Bisericã. Anul acesta, 2017, dedicat Martirilor din Temnițele comuniste, avem obligația de a ne aduce aminte. Pentru copiii și nepoții noștri, pentru ca niciodatã un tânãr sã nu poatã fi rupt de iubirea lui pentru Bisericã și Hristos. Dacã acum ne povestește, sã nu uitați cã Pãrintele Valerian Grec a trecut prin iad. Pentru cã ne iubește ne spune cum a fost acolo, pentru ca focul nestins al rãutãții, triumfalismului și urii sã nu ne mai frângã viețile. O ectenie de libertate și de izbãvire de fricã! Schijã de luminã din Liturghia Neamului românesc.
Pr. Constantin NECULA
|
