|
ÃŽntre prieteni...
Cartea aceasta e despre prietenie. O prietenie cu începãturã undeva în miez de copilãrie – petrecutã pe strãzile de oarecând ale Braºovului –, crescutã apoi ca spaþiu de întâlnire în preocuparea pentru studiul teologic ºi statornicitã în împreuna-slujire pentru Hristos din desãvârºita treaptã a preoþiei.
Cei doi autori ai lucrãrii acesteia – Pr. Constantin Necula ºi Pr. Cristian Muntean – s-au miºcat ºi intersectat mereu dezinvolt (ºi) în zone de graniþã ale teologiei sau, mai corect spus, au gãsit întotdeauna pretexte de accesibilizare a mesajul hristic pentru variate segmente pastorale. Dinspre poezie spre eseisticã, de la judicioasã reflecþie teologalã la imprevizibilã criticã factualã, migrând adeseori între mãrginirile ºi nemãrginirile gândirii analitice conexe teologiei (pentru cã, nu-i aºa, orice tãrâm al cunoaºterii nu poate fi decât complementar gândirii ºtiinþei despre Dumnezeu), într-un adevãrat du-te-vino al analogiilor ºi transfuziilor de sens, cei doi au trecut mereu testul prieteniei. De aceea, alãturarea aceasta izbutitã în paginã de carte nu e decât încã un zbor împreunã de dragul lui Hristos.
Paginile Bucuriei credinþei se întrupeazã din întâlnirile pãrintelui Constantin Necula cu pãrintele Cristian Muntean în spaþiul dialogului din cetatea Braºovului, într-o serie de emisiuni televizate (TV Nova) întâmplate pe parcursul câtorva ani. Sunt nouã emisiuni, avându-l ca moderator pe Pãrintele Cristian, intercondiþionate – în ciuda autonomiei tematice ºi temporare – prin fluenþa seducãtoare a coeziunii de limbaj ºi de sens rostuitor. Reflecþii de diagnosticieni pentru care taifãsuiala despre ºi de dragul lui Dumnezeu e mai mult decât o structurã verbalã; e un refugiu de supleþe a sufletului, la care s-au gândit sã ne facã pãrtaºi ºi pe noi, prietenii lor.
„Evanghelie ºi propovãduire”, „Educaþia între Cruce ºi rãscruce”, „Comunicarea în Bisericã”, „Familia modernã ºi riscurile la care este supusã” etc. sunt tot atâtea determinãri pentru a rãmâne în duhul unor alternative probate în raport cu veºnicia, într-un timp al agresivitãþii invaziei nesemnificativului, derizoriului ºi trivialitãþii cotidiene. Autorii inventariazã un instrumentar variat, adus la zi, ºarmant în convergenþa ideilor ºi desfãtãtor în schimbul colocvial de ºarje (nu întotdeauna consensuale), evitând însã mereu constatãrile plate, consideraþiile aride, acea sfãtoºenie popeascã stearpã, ce pentru mulþi þine loc de ignoranþã. Nu veþi întâlni, prin urmare, în aceste pagini, acel discurs bãtãtorit de formulãri standardizate pseudoteologic, precum nici softizãri ale temeiurilor nenegociabile, pentru cã discuþiile propuse au acea tonicitate care te fereºte de deznãdejde ºi acele intuiþii ce se rotunjesc înþelesurile.
Antoine de Saint Exupery reclama undeva faptul cã noi, cei de azi, „nu cunoaștem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp sã cunoascã nimic. Cumpãrã lucruri gata fãcute de la negustori. Și cum nu existã negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni”. Cartea aceasta vine sã ne îmblânzeascã depãrtãrile, sã ne vindece de neprietenie. Pentru cã rostul unei cãrþi e, înainte de toate, unul tãmãduitor. Doar rãutatea oamenilor a putut nãscoci cartea de despãrþire. Aceste dialoguri propuse cetãþii, într-o bucurie a credinþei în prietenie ºi de drag de ceilalþi, pot fi antidotul înstrãinãrilor noastre. ÃŽnstrãinãrilor unora faþã de ceilalþi ºi ale noastre faþã de noi înºine.
Romeo PETRAªCIUC
|
